27 mai 2011

Săptămâna copilăriei adjudene - MIERCURI, 1 iunie ORA 11:00 - ,,Hanul poveştilor”- poveşti pentru cei mici şi cei mari, RAMONA SANDRINA ILIE

Unii dintre voi v-aţi întrebat pe unde umblu..., unde am dispărut aşa, fără să las vreun indiciu. Am fost la Adjud. M-am gândit că nu ar fi rău să evadez o vreme din virtual, din mijlocul gândurilor şi a problemelor. Am stat acolo o săpătămână.

Bineânţeles că poţi evada, dar de gânduri şi de suflet nu putem să ne ascundem oriunde am fi. Oriunde sunt, există ceva în sufletul meu care tace. Eu nu vreau să uit. De când eram copil am dorit să adun oameni şi locuri şi imagini şi glasuri în mine. Sunt un fel de cutie plină de amintiri. De tot felul. Neuitarea însă, uneori poate să doară. O durere pe care vrem să o simţim ca să putem continua. Eu asta îmi doresc. Să nu uit...


Bucuria mi-a fost şi mai mare atunci când, doamna Tatiana m-a sunat să mă întrebe dacă doresc să particip la evenimentele bibliotecii, cu ocazia zilei celor mici. Cum aş fi putut refuza? Eu însămi sunt un copil. Un copil mare care tot încearcă să îi înţeleagă pe oamenii mari sau să evadeze din lumea lor. Pe lângă asta sau tocmai pentru asta, doamna Tatiana este un fel de zână bună. Eu aşa am văzut-o de prima dată. Mereu zâmbitoare, mereu primitoare, mereu săritoare şi plină de cuvinte calde şi bune. Iar biblioteca... Biblioteca este un fel de biserică unde sufletul se hrăneşte din cuvinte, din miros de cărţi şi literatură.

Fiind ziua copilului vor fi desene pe asfalt, poezii, zâmbete ştirbe ale celor mici, bucurie, entuziasm şi...poveşti. Poveştile, dintre toate sunt preferatele mele. Ele nu mint. Ele se hrănesc din amintirile noastre, din mâinile bunicilor, din zâmbetul mamei, din aroma cozonacilor, din visele în care eram prinţi şi prinţese, iar lumea era un loc frumos.

Aşa că, am să merg şi am să mă bucur de copilărie. Am să fiu Povestitoare pentru o zi. Am să iau şi Hanul Poveştilor cu mine. Şi Bursucii şi piticii şi zânele şi vântul, stejarii vrăjiţi, clăpăugii, păpădiile şi am să încerc să fiu ceea ce simt eu că ar fi trebuit să fiu mereu...un copil plin de zâmbet care încearcă să psătreze în el o fărâmă de seninătate ca să o poată da apoi mai departe.

Hanul Poveştilor, după cum bine ştiţi deja, este "un loc nici prea dosit, dar nici lesne de găsit un han. ...
Se spune, că oriunde te-ai fi aflat, dacă te simţeai pierdut sau rătăcit, paşii ştiau singuri să ia calea Hanului şi să te poarte într-acolo.
Hanul Poveştilor este un loc plin de magie,de frumuseţe şi veselie, iar când toate celelalte locuri ale pământului îşi închid porţile şi îşi sting luminile...el e singurul în care mai pâlpâie o lumină de căldură şi speranţă care îi aşteaptă pe toţi ce au nevoie de un loc de popas." , astfel că, aceia dintre voi care vreţi să luaţi loc la o masă din Han şi să vă primeniţi sufletul cu o gură de zâmbet şi copilărie, vă aşteptăm pe data de 1 Iunie ora 11:00 la Biblioteca Adjud. Promit să nu las Bursucul să vă dernajeze cu întrebările lui, deşi unele, se află în fiecare dintre noi :).





Săptămâna copilăriei adjudene
EDIŢIA A II-A
31 mai – 4 iunie 2011

Programul manifestării:

MARŢI, 31 mai
        ORA 11:00 - ,,Universul copilăriei” -expoziţie de carte
        ORA 12:00 - ,,Icoana-model de educaţie creştină” -expoziţie de icoane pe sticlă, lemn, piatră, farfurii-expun elevii de la cercul de pictură ,,Preot Alexandru Andoniu” de la Şc. Rugineşti, îndrumaţi de către Protopop Preot ION CIOBOTEA
        ORA 14:00 - ,,Călătorie în lumea copilăriei” – concurs de eseuri, recital muzical-literar cu participarea elevilor cls. a VIII-a de la Sc.,,Mihail Armencea” şi elevii cls. a X-a D de la Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Balş”, coordonaţi de prof. ANCA FERARU
        ORA 14:00   ,,Stimularea creativităţii elevilor prin tehnici şi metode specifice educaţiei nonformale”- Expunere: prof. PETRE VALEA

MIERCURI, 1 iunie
        ORA 10:00 - ,,Copilărie imagini de vis”- concurs de desene pe asfalt cu participarea elevilor şi preşcolarilor de la şcolile şi grădiniţele adjudene
        ORA 11:00 - ,,Hanul poveştilor”- poveşti pentru cei mici şi cei mari-Expunere: scriitoarea RAMONA SANDRINA ILIE
        ORA 12:00 – ,,Copilul în familie”- concurs de literatură creştină cu participarea elevilor de la şcolile adjudene, Şc. Rugineşti, Şc. Păuneşti, Sc.Pufeşti şi Şc. Homocea
        ORA 17:00 - Audiţii muzicale

JOI, 2 iunie
        ORA 10:00 - ,,Artă şi speranţă”– expoziţie de lucrări artizanale realizate de copiii de la CHARTA ADJUD-Fundaţia  Pro Armonia Focşani.
        ORA 11:00 – ,,Copilărie fericită” – montaj literar–artistic prezentat de copiii de la Grădiniţa Nr. 4 sub îndrumarea d-nei educ. ELIONORA MUNTEANU
        ORA 12:00 - ,,Poveştile copilăriei”- vizionare, Sala multimedia, participă cls. a II-a, înv. IRINA VASILACHE de la Şc. ,,Mihail Armencea”

VINERI, 3 iunie
        ORA 11:00 - ,,Natura prin ochi de copil” – expoziţie de desene şi colaje cu materiale din natură-expun elevii clasei I,  înv. MARINELA APOSTOL de la Şc. Angheleşti şi elevii cls.a II-a, înv.ANETA NEGOIŢĂ de la Şc.Rugineşti.
        ORA 12:00 - ,,Micul ecologist”- vizionare,  Sala multimedia, participă elevii cls.a III-a , înv. VIORICA HINGU şi cls. I înv. IRINA VASILACHE de la Şc. ,,Mihail Armencea”

SÂMBĂTĂ, 3 iunie
                          
        ORA 12:00 – ,,Cupa Copilăriei” concurs  de karting – participă copiii de la Clubul Copiilor Adjud,  prof. îndrumător, PETRE VALEA


Pe lângă manifestările organizate pentru zâmbetul celor mici de ziua lor, la Biblioteca Municipală Adjud, va mai avea loc în data de 30 Mai, deschiderea oficială a unui centru de internet pentru public. Cei care doriţi să vă bucuraţi alături de oraganizatori şi participanţi sunteţi aşteptaţi pe 30 Mai, începând cu ora 11.

Deschiderea oficială a Centrului de Internet pentru Public în cadrul Programului BIBLIONET –LUMEA ÎN BIBLIOTECA MEA
PROGRAMUL MANIFESTĂRII - LUNI, 30 MAI 2011

11.00 - Primirea invitaţiilor
11.10 – Cuvânt de bun venit
11.15 – Inaugurarea oficială a Centrului de Internet pentru Public
11.20 - Scurtă prezentare a Programului BIBLIONET- LUMEA IN BIBLIOTECA MEA
11.30 - Alocuţiuni

12.00 - Prezentarea, testarea calculatoarelor şi echipamentelor IT

12.30 - Adjudul în documentele vremii
                     Prezintă : prof.ADRIAN AVRAM
12.45 - Prezentarea site-ului Bibliotecii Municipale Adjud cu adresa www.bibliotecaadjud.ro a programelor şi a proiectelor bibliotecii - Director, prof. Tatiana Valea

12.55 -  Moment literar-artistic
*Copilărie fericită – cântece interpretate de corul de copii ,,Armonia “al  Şc.,,Angela Gheorghiu”, coord. prof. IONELA CHIRIAC
* Dansuri populare - prezintă preşcolarii de la Grădiniţa nr. 4 sub îndrumarea educ. TINCUŢA TRIF şi AURICA RĂUŢĂ
*Adaptare după ,,Bubico” de I.L.Caragiale cu participarea elevilor clasei a V-a de la Şc.,,Mareşal Alexandru Averescu”, îndrumaţi de prof. FEVRONIA SPIRESCU
*,,Portretul colegei de bancă” de Mircea Sîntimbreanu, scenetă prezentată  de  elevii  clasei a III-a, Şc.,,Mihail Armencea”, coordonaţi de înv. VIORICA HINGU

13.30 - Vizitarea expoziţiei  ,,Copilărie vis de albastru pur”


17 mai 2011

În lumea fotografiei alături de Valeriu Costin alias Dungha

Pe Dungha, l-am întâlnit printr-o întâmplare frumoasă: fotografia. Mereu am fost pasionată de ceea ce pot face alţii cu un aparat de fotografiat şi, am ajuns la concluzia că aparatul nu este altceva decât retina sufletului, modalitatea prin care acesta imortalizează prin percepţia, priceperea şi emoţia fotografului, o clipă. Clipa, în contextul unei fotografii poate reprezenta orice: oameni, natură, animale, ploaie, zâmbet, lacrimi, tristeţe, bucurie, emoţii. Dacă pentru un om care scrie este greu să poată aduna în cuvinte emoţiile, sentimentele, pentru un fotograf priceput, asta este esenţa.

Dungha, este pe departe fotograful meu preferat. Aduce sufletul într-o stare de transă. Te obligă prin frumuseţe să pluteşti, să simţi, să îţi aminteşti, să zâmbeşti, să trăieşti.

Aşa cum i-am spus, şi imaginile altor fotografi sunt deosebite. Recunosc că îmi plac foarte mulţi fotografi. pe majoritatea i-am descoperit pe portalul Fotolitera.. Totuşi, ale lui au ceva în plus. Cred pe deaprte că nu ţine de aparat. Sau ţine. Aş spune că Dungha şi aparatul său sunt aceeiaşi persoană. Văd aceleaşi lucuri, simt aceleaşi lucuri, iar aparatul, reuşeşte să imortalizeze pentru el, pentru noi imagini pline de magie.O bucurie.
La Dungha nu e fotografie. E un fel de film. Un film mut care vorbeşte prin nuanţe şi expresii.

Îmi amintesc clar o imagine dintr-o cafenea. Aparent banală, dar plină de trăiri şi amintiri, de emoţie. Am comentat la ea şi mi-e greu să o uit. Şi acum dacă închid ochii o văd.

 (Fotograf: Dungha)

Mie, mi-a inspirat asta:

"- uite! azi ziua este mai altfel...nu ti se pare?
- cum mai altfel draga? venim aici de 30 de ani impreuna si ne bem cafeaua. mie in fiecare zi mi s-a parut la fel. ziua...bieninteles!
- probabil, dar azi e altfel
- cum? ma innebunesti cu visarea ta!
- inchide ochii draga mea si ai sa vezi!
femeia ii inchise. stia ca altfel prietena ei o sa ii descrie ziua in atat de multe culori incat ea iarasi va pierde tramvaiul de la ora obisnuita. zambi. curios. ziua asta chiar era altfel.
- ai zambit, ii spuse prietena ei sorbind din cafea. ai vazut ziua?
- da. stii, chiar e altfel!
- da! parca ar fi toata lumea frumoasa vazuta printr-un ochi de aparat..."

Dungha, a început un proiect denumit "Picătura de vopsea":

(Fotografia îi aparţine lui Dungha)

El spune despre proiectul său aşa: "PICATURA DE VOPSEA este povestea care vrea sa scoata in evidenta miscarea din spatele aparatului de fotografiat. Un ghid pentru orice fotograf si mai mult imi doresc sa fie raspunsul pe care il astepti. Sunt convins ca nu este o pierdere de vreme atat timp cat existam si emitem semnale… Exista povesti frumoase care stau ascunse intr-o cutiuta. Nu sunt secrete! Si spun asta pentru ca oricat am povesti si am scrie, secretul nu va fi niciodata exprimat in cuvinte. Singurul creator este ochiul influentat de cultura fotografului. Putini dintre cei pasionati de fotografie isi desfasoara activitatea in domeniu, reusesc sa se afirme, sa fie un exemplu de urmat. Pasiunea totusi exista si se manifesta diferit, fiecare isi pune amprenta pe lucrari inconstient, astfel in orice cautare simpla intalnim lumina, culoare, contraste si mai mult de atat sentimente. O joaca permanenta cu lumina, fara limite, o lume care te impresioneaza prin simpla ei prezenta. AICI POTI URMARI "PICATURA DE VOPSEA" "

Aş spune că ne invită la visare, deoarece eu am trecut de multe ori prin Picătură şi m-au copleşit toate lucrările celor de acolo. Oameni frumoşi, entuziasmaţi, plini de sentimente care ne dăruiesc clipe. Clipele lor, a celor fotografiaţi, a locurilor. Ne dăruiesc colivii de fluturi liberi. Fluturi care zboară prin noi, peste noi şi se întorc mereu acolo. Cuminţi şi plini de culoare.

La acest proiect, Vali m-a invitat să completez imaginile lui cu poveşti. Oarecum, cred că aşa nu fac altceva decât să continui fotografia. Să o aduc în alt plan. La voi, la cititori. Astfel, fotografiile nu vor fi doar imagine ci şi poveste scrisă. o parte a ei, pentru că retul este ascunsă acolo...în nuanţele fotografului. Acelea, le veţi descoperi singuri dacă vă veţi lăsa conduşi de visare, de întrebări, de căutări, de frumuseţe. Ştiţi, e ca şi cum am da o perdea la o parte şi am intra. La început, totul va fi tăcere şi nemişcare. Apoi, totul se va mişca, va vorbi, ne va ajuta să zburăm. Când vom fi păşit din nou aici...vom înţelege că printre noi, alături de noi trăiesc multe lumi interioare şi nebănuite.

(Fotograf: Dungha)

Toţi îl cunoşteau din cartier. Copiii îl strigau "Cuţu". Oamenii îl strigau Băiatu. Eu îi spuneam Panseluţă. Putea fi şi băiat şi fată, iar numele i se potrivea perfect. Şi locul. Ne arăta mereu ce contează. Lucrurile mărunte. Mărunte şi pline de rouă, de culoare. Uneori, când treceam pe lângă el, zâmbeam. Nici nu simţea. Mă întreb, oare câinii pot visa? El părea că uneori nu era acolo. Era departe. Probabil lângă mama lui. Sau lângă cineva în care a crezut, iar mai apoi l-a aruncat în stradă. Sau lângă puii lui. Nimeni nu ştie ce visează un câine. Vântul trecea uşor prin rondul de panseluţe mişcându-le petalele fine şi catifelate. Pe ele le simţea. Simţea şi vântul. De la vânt şi de la flori ştia la ce să se aştepte. Cu oamenii e mai greu. Îşi lăsa botul pe labe în iarbă. Încet. Să nu strivească nimic. Uneori ofta. Într-o zi voi trece pe acolo, iar el nu va mai fi. Vor rămâne doar panseluţele. Nu va fi la fel. Va fi vântul. Va fi culoarea. Vor fi petalele gingaşe şi cateifelate. Dar nu va fi el. Pata de viaţă. Pata de viaţă dintre ele va lăsa un loc sterp. Locul lui Panseluţă. Poate, în altă viaţă vom iubi mai mult panseluţele. Lumea o ia din nou din loc. Maşinile se mişcă. Copiii îl strigă "Cuţuuuu". El ciuleşte urechile. Fotografia e vie. O auziţi? - Text, Lady Allia)



Vă invit să vă bucuraţi şi voi de aceste minuni! Să le admiraţi, să le comentaţi, să le completaţi cu sufletul vostru!


16 mai 2011

Pitesti, orasul unde nu te Ploiesti

În fiecare zi ne trezim şi ne pierdem paşii pe străzile lor. De obicei ele au un nume. Noi însă le spunem simplu: oraş. De obicei ele nu sunt nici măcar oraşe. Sunt locul unde trăim. Sunt străzi cu viaţă. Cu istorie. Cu poveşti de dragoste. Cu promenade. Sau tristeţi. Cu pierderi şi regăsiri. În ele există parcuri. În parcuri există un prim sărut. Uităm asta. Pentru toate, zgomotul şi oraşul sunt de vină. De regulă ele nu au vina. Noi o avem. Noi ne pierdem în ele, nu ele în noi. Noi avem în natura firii uitarea şi negarea. Ele continuă să trăiască. Iarna sunt triste. Hibernează în fluturi de zăpezi. Noi ne dăm pe derdeluş. În timp ajugem să spunem: nu ne place iarna. E frig. Afară e urât. Străzile sunt pline de zăpadă topită. Ba nu! Sunt pline de ţipetele noastre: "Fereşteeeee! Pârtieee!". Uneori, când suntem foarte liniştiţi auzim din nou. Din când în când vedem un om mare alunecând pe o baltă îngheţată. Râde. Primăvara, oraşele prind din nou vered în obraji. Ne zâmbesc de peste tot. Atunci ne suim în cireşi, în corcoduşi, iar vecinii ţipă la noi să nu rupem crengile. Ele sunt la fel. Îşi schimbă doar rochiile şi zâmbetul. Noi ne schimbăm. Noi ne uităm printre ele. Undeva...printre străduţa din dreapta şi cea din stânga. Aşa e în viaţă. Ne pierdem în detalii şi uităm simplitatea dintr-un nume de stradă, dintr-un număr de bloc, dintr-un şotron, dintr-un copac. În fiecare zi ne trezim şi ne pierdem paşii pe străzile lor. De obicei ele au un nume. Acesta se numeşte Piteşti. Nu e un oraş. E istorie şi artă. Iubire.


Tema pentru acasa - studiu individual: Text: Lady Allia; Foto: Dungha

Oraşele nu sunt doar clădiri. Au nume. Acesta e Focşani.

Cum spuneam, oraşele nu sunt doar clădiri. Oraşele înseamnă istorie şi amintiri. Iubiri, tristeţi şi regăsiri. Oraşele înseamnă copilărie. Păpădii. Şotron. Elastic. Fotbal. Căţărări în copaci. Locul unde am învăţat să visăm iar şi iar.
M-aţi tot întrebat ce văd la Focşani. Asta. Senin. Joacă. Oameni care zâmbesc. Multe păpădii. Grădini minunate. Căţei dormind în iarbă. Flori albe. Tineri. Alei. Pietruite, gropi, asfalt. Nu contează. Contează doar pasul pe care îl faci peste ele şi ceea ce vezi dincolo. Mâine groapa nu va mai fi. va rămâne doar Focşaniul Zâmbetul fetei mele. Vecinul pe care l-am cunoscut. Doamna care îmi povestea despre cum ai ei au plecat în Italia şi despre cum a ajuns ea să trăiască în Focşani. Mâine, pietrele vor fi înlocuite de dale frumoase. Vom călca pe ele şi vom fi cărunţi. Nici nu vom mai ştii că acolo au fost pietre. Poate ne vom aminti vag. Dar cu siguranţă vom auzi din depărtare cum ne strigă copilul nostru alergând cu mâinile întinse a păpădii. Azi, privim un Mausoleu fără culoare. Ne indignăm că nu e gata refăcut. Mâine acolo vor intra oameni şi vor învăţa iar şi iar despre străbunicii noştri, despre bunici, despre istorie. Ea se uită cel mai repede. O puteţi vedea şi în muşchiul copacilor din preajmă. Eu acolo o citesc. Din ei croncăne ciori. Ele îmi amintesc şi mai mult cât de încet poate trece timpul uneori. Asta iubesc eu în Focşani. Arta naturii printre blocurile uneori şterse. Viaţa. Tabloul acesta de străzi cu oameni, cu şotron, cu copaci, păsări, flori. Dacă nu ar fi aşa, ar fi doar oraş. Fără nume. Fără viaţă. Dar oraşul meu se numeşte Focşani. E oraşul castanilor, al păpădiilor, al grădinilor şi e plin de iubire. Focşaniul s-a îmbrăcat în rochie galbenă. Puful de păpădii e peste tot în sufletul meu, iar eu simt că vreau să zbor din nou frumos. Între timp, o las pe Augusta să fie copil. Să se bucure de leagăne, de roată, de nisip, de şotron. Prin ochii ei, roata nu se vede că e desenată de copii răi sau ruptă. Ea e doar un loc unde îi place să fie. Senzaţia şi bucuria e mai mare decât amănuntul. Uneori e bine să privim asemeni unui copil. E bine că eu mai am de unde să învăţ acest lucru.










































































 














 






Imaginile sunt din Focşani, Cartierul Sud, străzile Aleea Echităţii către blocurile ANL: Revoluţiei, 1 Iunie, Bulevardul Bucureşti, Stadionului, etc.