30 aprilie 2010

Doza mea zilnică de apă vie şi minune....

Poveste cu şoimi şi flori de liliac


 (Sursa foto: internet)

Totul începuse la fel ca în oricare altă zi. Îşi întinse leneşă mâinile deasupra capului, privi pe fereastră şi zâmbi. O zi cenuşie...aşa era. Se ridică din pat şi puse un espresso de cafea. "Nici o dimineaţă fără cafea" era devizul ei. În timp ce aştepta deschise larg uşa de la balcon şi privi peste oraşul amorţit încă. De prin copacii din faţa blocului se auzea o mirlă şi câţiva piţigoi. Ce i-ar fi fost dimineţile fără ei? Uşi deschise către linişte şi oboseală sufletească. Nu ar mai fi fost la fel de colorate şi pline de gingăşie. Auzi un şuierat şi simţi mireasma de cafea. Opri aragazul şi îşi puse cafeaua în cana roşie de Nescafe. O cană de care nu se despărţea de câţiva ani. Şi-o cumpărase în urmă cu câteva Crăciunuri...să o aibă cadou. Deveniră de nedespărţit. O cărase cu ea peste tot. Zâmbi. Atât îi rămăsese dintr-un trecut ce acuma părea că nici nu a existat. Totul e demult, iar ea învăţase să sorteze cele rele de cele bune şi îşi păstrase doar aminitirle cu mireasmă de  zâmbet. restul au fost bune doar să înainteze şi să înveţe. Ieşi din nou pe balcon şi îşi propti coatele de balustrada rece. Soarele de abia se ridicase de jumătate pe cer. Deodată cerul se brăzdă de un ţipăt crud şi frumos. Ea îşi întoarse privirea înspre locul de unde se auzi ţipătul atât de cunoscut ei. "Bună dimineaţa Griişor!" îi şopti încet. Era un şoim frumos pe care îl urmărea de ani de zile sau, mai bine spus care o urmărea de ani de zile, pentru că oriunde locuise sau se mutase el o urma ca şi o tăcere frumoasă şi liberă. Oftă. Atât avea şi ea al ei şi doar al ei. Un şoim mare cât toată umbra pământului care îi însenina orice vis şi zi cenuşie precum aceasta. Aşeză cana de cafea pe măsuţa de alături şi îşi culcă fruntea pe braţul drept. "Am obosit". Atât spuse, iar apoi se făcu linişte. Pentru prima dată după 25 de ani, şoimul coborî lângă ea, pe ramura unui stejar mare din faţa balconului şi o privi direct în ochii ei plini de lacrimi. Îşi deschise aripile larg, larg, lăsă capul pe spate şi ţipă tare cât pentru toate durerile lor la un loc. Mâna ei se strânse asemeni unei încleştări, apoi se deschise. Îşi deschise braţele larg, larg, îşi lăsă capul pe spate şi ţipă tare cât pentru tot timpul în care a tăcut asemeni unei umbre ascunse într-un dulap învechit. lacrimile i se desprindeau asemeni unor petale de floare sub ochi şi cădeau. Ţipătul ei se opri şi lacrimile la fel. Inima îi bătea cu putere, iar gâtul i se umfla încet sub pulsul nebun. Îşi adună mâinile încet pe lângă ea şi îşi propti obrazul drept de umăr. Inima bătea din nou frumos şi liniştit. Gâtul îşi recăpătase curba gingaşă. privi către Griişor. Şoimul îşi adunase aripile în faţă şi se cuibări între ele. Ea încruntă din spâncene încet. Părea că se priveşte ca şi într-o oglindă în ochii lui. Deodată aripile lui se deschiseră, iar el se ridică spre cer ca şi o săgeată. Făcu un picaj până lângă ea, un cerc mic şi strâns ca o îmbrăţişare, apoi se ridică şi dispăru. A fost pentru prima dată în viaţa ei când a avut impresia că visează, dar mireasma cafelei încă aburindă era dovada că nu visase. Zâmbi şi mai privi odată în jur. Dintr-o dată ziua ei deveni o suavă floare de liliac mov. Înfloriseră copcii de liliac. Erau peste tot, iar ea aproape că nici nu îi observase. Oftă prelung ca şi când şi-ar fi descleştat sufletul şi murmură: "ce dimineaţă aparte".

28 aprilie 2010

Iubesc câinii, dar toată iubirea se opreşte la siguranţa copilului meu!

După o perioadă în care am încercat să stau deoparte în această problemă a câinilor fără stăpân, am decis totuşi să o aduc în discuţie sub forma pe care o percep eu, iar asta pentru că am obosit să tot aud în jur fraza "nu iubeşti câinii" .

Problema câinilor comunitari nu porneşte de aici sau mă rog...poate chiar de aici porneşte..., de la faptul că nu au existat nişte măsuri concrete în această privinţă, astfel că, unele asociaţii au profitat de punctele slabe a gestionării acestei probleme, iar oamenii au continuat să adune prin preajma blocurilor câini şi să le ofere adăpost fără a fi sancţionaţi.

A trebuit ca Bucureştiul să ajungă la cifra de 100.000 de câini comunitari ca prefectul să ridice problema siguranţei oamenilor, a pericolelor de sănătate şi de ce nu, a unei înmulţiri care ar duce doar la ridicarea costurilor pentru prinderea şi întreţinerea acestora.

"Potrivit noilor reguli, cei care vor dori să adopte mai mult de doi câini vor trebui să facă dovada resurselor materiale pentru întreţinerea animalelor, trebuie să aibă acordul vecinilor sau al asociaţiei de proprietari. De asemenea, noul stăpân trebuie să achite taxele de sterilizare, microcipare şi de tratament.
Eutanasierea animalelor va avea loc în două faze. Într-o primă fază, câinii strânşi de pe domeniul public vor fi consultaţi şi examinaţi, vor fi recuperate exemplarele clinic sănătoase şi neagresive, iar câinii care sunt grav bolnavi şi câinii agresivi vor fi eutanasiaţi.
Datele ONG-urilor arată că în Capitală sunt 40.000 de câini fără stăpân, în timp ce datele administraţiei locale arată că ar fi vorba despre 100.000 de câini fără stăpân." (Sursa: TVR)

Mie mi se pare foarte corectă această măsură şi mă întreb de ce a trebuit să se ajungă la această cifră exorbitantă a câinilor fără stăpân pentru a se lua într-un final o astfel de decizie?!

Probabil, foarte mulţi vor spune că asta se datorează asociaţiilor canine care protestează împotriva eutanasierii acestor animale, dar eu, ca şi persoană de decizie (dacă aş fi) aş lua o măsură şi mai drastică.

Toţi câinii fără de stăpân să fie întreţinuţi în cuşti sau în spaţii expres amenajate de către aceste asociaţii sau de către persoanele din faţa blocurilor care îi hrănesc şi le facilitează înmulţirea în haite. Tot ei, să fie responsabili de fiecare câine agresiv care sare la trecători sau la copii şi mai rău...care muşcă un trecător sau un copil!

Nu mai amintesc faptul că în anumite condiţii, câinii pot privi omul ca pe o pradă, nu ca pe un prieten şi îl pot ucide! Mulţi mă vor combate, dar înainte de asta ar trebui să lase subiectivitatea deoparte şi să îşi amintească despre condiţia de "animal". Există şi la oameni! La cei care se lasă conduşi de subiectivitate în cazurile în care ar trebui să fie conduşi şi ghidaţi de obiectivitate, iar asta se impune în aceste momente!

Dacă ar fi după mine aş eutanasia nu câinii comunitari ci pe acei falşi iubitori de câini care îi adună, îi hrănesc şi nu îşi asumă responsabilitatea lor! I-aş eutanasia pe cei care iau în curte un câine ca pe o jucărie nouă şi după ce se plictisesc de ea o lasă liberă! I-aş eutanasia pe politicienii care fără pic de jenă se ocupă numai de mârlănii şi absurditţi în loc să facă din ţara asta un loc locuibil care să îţi ofere siguranţă. Ei ar trebui să dea o lege concretă şi clară. Aplicabilă şi care să fie respectată în toate literele ei nu stipulată după bunul plac al fiecăruia. Ar trebui să dea o lege prin care TOŢI câinii violenţi şi agresivi să fie eutanasiaţi, iar ceilalţi să fie adunaţi în adăposturi şi sterilizaţi definitiv. Câinii cu stăpân ar trebui să fie luaţi TOŢI în acte şi urmăriţi. Posibil plantarea unor cipuri şi luaţi în evidenţă. Astfel, am scăpa de grija unor viitori posibili maidanezi. În cazul în care un stăpân i-ar da drumul să fie amendat drastic! Astfel, vom învăţa să devenim responsabili faţă de animalele noastre şi să realizăm că ele nu sunt jucări ci suflete cu necesităţi care merită îngrijite, iubite şi protejate nu aruncate în stradă unde vor deveni din cauza foamei şi violenţei asupra lor posibili viitori criminali!

Atâta timp cât aceşti câini nu au stăpân, iar aceste asociaţii şi oameni sar în apărarea lor, atunci să binevoiască să îşi asume răspunderea şi responsabilitatea pentru ei în toate privinţele: să îi îngrijească pe bani propri, să îi trateze pe bani propri şi să răspundă legal de ei! Nu este corect? Mie aşa mi se pare!

De ce spun asta?

Cunosc oameni de suflet care iubesc persoanele fără adăpost şi copii părăsiţi şi chiar dacă iniţial au început prin a le oferi adăpost şi hrană în casele lor, într-un final şi-au asumat răspunderea şi au deschis case de copii şi azile de bătrâni particulare pentru care aleargă şi caută soluţii financiare...nu îi iubesc pe banii noştri!!!

ASTA ESTE IUBIRE ŞI DEVOTAMENT REAL ŞI SINCER!

Pentru cei care stau pe străzi, se iau tot felul de măsuri: sunt ridicaţi de către poliţia comunitară, sunt duşi la secţie sau în adăposturi.

Pentru cei care stau pe străzi se dau legi şi se asumă răspunderea reintegrării lor. Nu avem bani suficienţi pentru a ne ocupa de persoane umane cu nevoi, cu suferinţe, fără case, fără copii care ajung să cerşească şi să mănânce de pe jos resturile câinilor comunitari, dar avem bani să hrănim sute de mii de câini comunitari, să le facem injecţii, să îi eutanasiem!!!

Unde naiba sunt asociaţiile care protestează pentru dreptul animalelor sau cele care protejează viaţa în aceste condiţii???

Adică e mai uman să iei de la gura omului vagabond şi să dai la un câine vagabond, dar e inuman să iei de la gura câinelui şi să le dai acestor oameni?!!!

De ce am amintit despre asta???

Pentru că am obosit să văd în preajma mea falşi iubitori de câini...oameni care improvizează cuşti şi locuri pentru câini prin faţa sau spatele blocurilor unde adună toţi câinii şi îi hrănesc şi distrug astfel spaţiul verde, micşorează spaţiul de joacă al copiilor şi periclitează sănătatea şi siguranţa celor care locuiesc în preajmă şi nu se gândesc că defapt aceste animale vor ajunge să apere acel teritoriu ca pe unul al lor, pentru că indiferent cât de mult închid ei ochii, câinii sunt la urma urmei animale cu instinct de apărare şi protejare a spaţiului în care sunt hrăniţi şi în care trăiesc!

Pentru că am obosit ca alţii să adune câinii ziua pe lângă ei, iar noaptea aceşti câini să defileze liberi prin preajma scărilor de bloc făcându-te să îţi fie teamă să mergi la cumpărături sau să vi de la servici, să mergi cu copilul în parc sau să te joci cu el prin preajma blocului.

Am obosit ca noaptea aceşti câini să înceapă să latre şi să urle la lună ore în şir când eu sunt obosită şi vreau să mă odihnesc. Nu mai amintesc perioada de înmulţire când te scot din minţi cu hărmălaia pe care o fac adunându-se în haite care îţi ridică părul în cap de teamă la gândul că poate va trebui să cobori cu vreo problemă şi vei fi nevoit să treci pe lângă ei.

Am locuit o perioadă în Focşani într-o zonă destul de întreţinută şi liniştită, dar...cu mulţi câini comunitari. Îmi amintesc cum un domn din blocul vecin îi aduna şi îi hrănea, iar ei noaptea se adunau sub balconul meu şi urlau toată noaptea.

Păi aşa să tot iubeşti câini, nu?

Cuţu-cuţu, papa-papa, dar noaptea ia du-te tu la vecina să o latri că aşa se cuvine!

Ba nu! Îi hrăneşti? Îi aduni?

Atunci, ia-ţi tu răspunderea pentru ei şi ziua şi noaptea. Îngrijeşte-i zi şi noapte, vaccinează-i, ocupă-te de dresajul lor şi iubeşte-i aşa cum iubeşte un stăpân responsabil un câine!

Câinele se iubeşte şi se întreţine cu normă întreagă nu cu jumătate de normă, iar asta o spune o stăpână de câine, o stăpână care şi-a iubit câinele enorm de mult, l-a îngrijit, l-a învăţat până să şi latre şi să muşte că habar nu avea că e câine!

I-a fost alături mereu, l-a dus la veterinar, l-a dus la plimbare, s-a jucat cu el şi nu l-a abandonat când a crescut şi a devenit o "pacoste".

Câinele meu a fost un ciobănesc caucazian, dar nu a muşcat niciodată pe nimeni, nu a rănit pe nimeni, nu l-am lăsat să se înmulţească cu orice câine vagabond doar ca să îi fie bine fără să mă gândesc la oameni şi la puii ce vor creşte prin gunoaie devenind pericole!

Dacă iubeşti un animal nu protestezi prosteşte ci te gândeşti la toţi factorii şi îţi asumi responsabilitatea până la capăt!

Câinii sunt animale frumoase, prietenoase, dar cei care au câini ştiu că uneori chiar şi cei mai blânzi pot acţiona din instinct şi pot fi periculoşi!

Câinii sunt deosebite animale de companie, dar înainte de asta ele sunt animale cu instinct de apărare şi protejare!

Câinii iubesc copii, dar uneori îi muşcă şi îi desfigurează fără vreun motiv anume, iar când acest fapt se întâmplă în cazul unui câine care are stăpân, stăpânul poate face închisoare...de ce ar fi altfel în cazul celor fără de stăpân?

Oricum, cu legi de protejare a animalelor sau fără astfel de legi, dragostea mea pentru câine se opreşte la siguranţa copilului meu!

Cum spuneam...când iubeşti un animal o faci deplin, cu tot sufletul şi nu cu jumătate de normă!

cuvinte sărate

uneori cerul îşi acoperă faţa cu pălmi grele şi triste
din care cad şoimi răniţi
cu aripile frânte
ţipătul le stă amorţit în gât,
din ochi li se scurg speranţe,
iar pieptul le zvâcneşte de parcă înăuntru
s-ar lupta mii de răni şi gânduri şi ceruri rănite
ce vor un ultim zbor
acolo sus, sus,
unde ploaia plânge,
unde fulgerul se vede cel mai bine,
iar privirea se întinde ca şi o bucată de unt
peste pământul verde

cerul se scutură greu şi se leagănă de parcă ar fi un copac
din care cad flori albe
peste aripi frânte
ţipătul se desface săgeată,
ochii redevin albaştri,
pieptul e o altă colivie liberă,
iar peste pământul meu se întind
mii de cuvinte sărate,
atât de sărate

27 aprilie 2010

La urne politicieni!!! Astăzi se votează: ROMÂNIA! - Corina Creţu aşa a votat! sau...despre un alt om frumos din viaţa mea...

Azi, unul dintre politicienii români, Corina Creţu a votat cu românii!

Un gest remarcabil, de care aveam nevoie ca şi naţiune de mai multă vreme ca să ne amintim că noi nu suntem ai nimănui. Românii au votat mereu, dar nimeni până acum nu a votat cu românii, cu încrederea şi reprezentarea lor absolut fără cusur dincolo de graniţe!

Astăzi, o femeie deosebită, un politician fără precedent şi un român minunat a hotărât să spargă tăcerea şi să ia partea naţinuii pentru care mereu s-a luptat să găsească strategii politice bune pentru integrarea noastră în UE!

Atăzi, Corina Creţu a transmis un protest public faţă de discriminarea românilor în Spania şi faţă de folosirea acestor discriminări ca şi straegie politică a Partidului Popular din Spania.

Ba mai mult, Corina Creţu, a făcut un apel preşedintelui Băsescu şi partidului PD-L rugându-i:

"...sa renunte, in semn de solidaritate cu cetatenii romani care traiesc in aceasta tara, la protocolul de sustinere electorala pe care il are cu Popularii spanioli.

Sper ca adeziunea unor reprezentanti ai Partidului Popular la asemenea mesaje de extrema dreapta nu va duce la crearea premiselor favorabile reeditarii in Spania a tristei situatii din Italia, unde politica agresiva a dreptei a ostracizat comunitatea romaneasca si a distrus, cu efecte in timp greu de estimat, posibilitatea unei convietuiri interetnice armonioase.

Am cerut colegilor socialisti spanioli, cu care avem o colaborare excelenta, sa se solidarizeze cu noi in contracararea fenomenului extremist.

Solicit, de asemenea, Partidului Democrat-Liberal sa denunte protocolul de sustinere electorala reciproca, incheiat cu Partidul Popular, si sa fie solidar cu cetatenii romani care traiesc in Spania."

Acestea sunt cuvintele Corinei pe care a decis să le împartă cu noi pe blogul său personal. Această Doamnă a politicii româneşti, întotdeauna este alături de noi şi ne împărtăşeşte ideile ei, idealurile, tristeţile şi frustrările, ne face părtaşi la deciziile politice UE şi la activitatea Domniei Sale.

În publicaţia Cotidianul, Corina Creţu a declarat:


"Este revoltătoare folosirea comunităţii româneşti din zona Barcelonei ca armă electorală în alegerile municipale de către reprezentanţi ai Partidului Popular. Sunt extrem de îngrijorată de manifestaţia organizată la Badalona, în cadrul căreia au fost afişate pancarte cu înscrisul «Nu vrem români!», de pliantele cu sigla Popularilor, în care se promite «Mai multă siguranţă», şi de declaraţiile candidatului la primărie, Xavi Garcia Albiola, în care cere «curăţarea oraşului» şi-i ameninţă în special pe romi.

Cei aproape un milion de români au contribuit în ultimii ani la creşterea economică semnificativă a Spaniei, iar acum resimt, alături de spanioli şi de ceilalţi imigranţi, efectele dureroase ale recesiunii. Este regretabil că în acest context social-economic nefavorabil al crizei românii sunt puşi la zid în mod politicianist, cu atât mai mult cu cât Spania este un bun exemplu, la nivel european, în materie de politici de integrare a imigranţilor" (Sursa: Cotidianul)


D.p.m.d.v. România va trebui odată şi odată să ia atitudine faţă de aceste manifestări şi va trebui să îşi însuşească şi partea sa de vină.

Aşa cum am mai spus şi la articolul referitor la salutul românilor în Franţa, România a avut o politică greşită în privinţa integrării romilor şi a românilor în străinătate şi de ce nu şi în ţară. 

Ne-a păsat de toate, numai de oameni nu, nu stimaţi politicieni???


Nu demult, îi împărtăşeam unei prietene dragi mie, (un viitor jurnalist de excepţie în opinia mea) că:

"Credeţi, că lipsa noastră de seriozitate, faptul că nu ne place să ne civilizăm, faptul că ne place să aruncăm mizeria pe jos chiar dacă avem coşuri de gunoi în faţa noastră, ne place să bem până ne plouă în gură şi să dormim pe trotuare, ne place să scuipăm seminţe pe jos şi să tratăm cu superficialitate oamenii care muncesc în urma noastră…tot romilor se datorează???

Faptul că atunci când mergi dincolo şi vrei să munceşti preferi să o faci cu orice naţie numai cu români nu, pentru că noi nu suntem uniţi, ne săpăm groapă unii altora şi ne batem joc unii de alţii? Ce spune asta despre noi?

Şi aici şi dincolo românul umblă pentru binele său propriu şi nu ezită deloc să te dea la o parte dacă are posibilitatea! Sabotează grevele şi acceptă să muncească pentru oricât şi apoi aşteaptă să fie tratat cu respect!
Ştii că de exemplu în Italia, Anglia s-au făcut greve pentru a se mări salariul la toată lumea…nu doar lor, iar românii au spart greva şi au muncit sabotând?

Românii…nu romii…din nefericire şi din tristeţe pentru mine ca şi român de aceeiaşi parte a baricadei cu românii care îşi văd de treaba lor!

Ne place încă să ne batem joc de noi ca şi popor şi de munca altora care s-au dedicat o viaţă întreagă să ne spele imaginea!

Ne place să ne lăudăm cu Brâncuşi, cu Iorga, cu Porumbescu, cu Eminescu, dar adevărul este că le batjocorim imaginea şi memoria prin comportamnetul nostru ca şi naţiune!"

Aici, unii dintre noi se bucură că scapă de scursurile ajunse dincolo. Am auzit asta chiar de la un politician anul trecut la televizor.

"Eu nu mă bucur! Ştiţi de ce? Pentru că asta înseamnă că şi copila mea şi nepoţii mei vor avea de suferit în urma imaginii greşite despre această ţară!

Nu mă bucur pentru că asta înseamnă că nu avem puterea de a ne educa şi de a ne civiliza oamenii!

Nu mă bucur pentru că asta mă face să las capul în jos şi să înghit printre lacrimi când cei de dincolo zâmbesc ironic când spun că sunt român!"

Spuneam la un moment dat să se dea o lege care să îi purice mai mult pe unii care vor să treacă graniţa.

"Eu spun că se poate da o astfel de lege fără a fi dicriminare. Şi alte ţări civilizate o au, de aceea există poliţia aeroporturilor şi a vămilor. Nu poţi să laşi orice om cu zeci de caziere să plece dincolo şi nici nu poţi închide ochii la şatre întregi de romi care ies din ţară şi despre care ştim din start ce vor face…vor merge la cerşit – lucru ILEGAL! Să triem la graniţă ar fi o ilegalitate? Eu cred că singura ilegalitate e că închidem ochii la alte ilegalităţi şi îi lăsăm să plece…bucurându-ne că scăpăm şi uitând că asta poate atrage după sine lucruri şi mai grave!"


Deci eu sunt şi pentru asumarea responsabilităţii noastre ca şi naţiune şi luarea imediată de măsuri politice, sociale, educativ, pentru încercarea de a găsi metode adecvate de integrare a romilor şi românilor în străinătate, dar sunt şi pentru asumarea responsabilităţii ţărilor străine şi aşa zis civilizate în faţa unor astfel de manifestări xenofobe şi lipsite de bun simţ  faţă de români ca şi naţiune!

E drept că suntem o naţie de tranziţie care învăţăm încă şi nu ne putem adapta atât de uşor la celelalte civilizaţii, la democraţia din alte state unde aceasta există de sute de ani, dar nu suntem o naţie de hoţi, nu suntem o naţie de beţivi, de leneşi, de romi, de sabotori, de golani...

- suntem o naţie bolnavă, care a stat sub comunism atât de mulţi ani şi şi-a pierdut identitatea, capacitatea de a acţiona liber, de a avea propriile vise, propriile idealuri, de a gândi fără teamă, de a vizita alte ţări, alte locuri, alte ceruri...

- suntem o naţie care în toţi anii aceştia am fost cobai socili şi politici,

- suntem o naţie care a avut parte în procent de 80% de politicieni şi reprezentanţi parveniţi, egoişti şi fără de bun simţ faţă de oamenii care i-au ales,

- suntem o naţie care mergem să facem munca grea dincolo pentru că aici vieţuim sub nivelul de trai, nu putem să le oferim copiilor noştri un început de viaţă cât de cât uşor, nu putem să le oferim părinţilor noştri o bătrâneţe liniştită... mergem dincolo să facem munca cea mai josnică pentru că aici suntem daţi afară de la locurile de muncă şi ne este vândută pe bucăţi toată industria şi economia, pentru că nu avem bani să ne tratăm în spitale, pentru că...


Din aceste motive şi multe, multe altele pe care voi poate nici nu vi le puteţi imagina...merg românii să muncească dincolo, în ţările Dumneavostră, stimabili domni spanioli, italieni, englezi, francezi, etc!

Merg ca să vă aducă şi dumneavostră bani la buget, să vă trateze prin medici de excepţie, să vă repare maşinile şi industria prin ingineri şi specialişti deosebiţi care aici nu au viitor, să vă îngrijească bătrânii pe care voi îi abandonaţi ca pe nişte nevolnici..., să vă umple sufletele cu frumuseţe şi artă în galeriile de pictură, în  sălile de operetă sau în simple concursuri!
Tot românii sunt cei care vă dau antrenori de valoare care vă aduc cupe şi merite ţărilor Dumneavostră şi tot românii sunt cei care vă dau sportivi cu merite şi performanţe deosebite care vă aduc medalii!

Românii sunt un popor cu probleme, deoarece mai marii noştri în timp ce oamenii urlă de probleme, de sărăcie, de frustrări, de boală...ei se ocupă doar de problemele lor, dar...românii, categoric nu sunt un popor fără valori, fără bun simţ, fără frumuseţi şi fără oameni de excepţie!

Romii care trăiesc în România sunt ai noştri, dar nu ne reprezintă pe noi ca şi popor ci pe ei şi tradiţiile lor adaptate de-a lungul timpului...tradiţii pe care şi noi cu toţii...toate naţiile i-am silit să le adopte, pentru că i-am marginalizat şi i-am exclus aproape în totalitate..., i-am tratat mereu ca pe nişte "ţigani", un cuvânt foarte greu pentru ei (înseamnă sclavi) şi nu ca pe nişte oameni cu necesităţi şi probleme de integrare!

Mă rog...nu am să cad pe această latură a discuţiei pentru că aici sunt multe controverse şi multe de discutat, dar...mă indignă şi mă doare că în timp ce nouă oamenilor ne pasă ce se întâmplă cu ţara asta şi cu realele ei probleme...alţii se tem doar pentru fotoliile lor politice, pentru averi şi pentru faptul că şi-ar putea pierde o scară din poziţia socială!

Şi totuşi...în urmă cu câţiva ani, am decis că eu mai pot crede în politică, în schimbare, în bun simţ politic şi reprezentare plină de suflet, de diplomaţie şi înţelepciune...
De ce?
Datorită Corinei care fără să ştie, mi-a arătat că este un om căruia îi pasă de oameni...nu doar de cei cu poziţii sociale, cu averi ci, de... oameni, de toţi oamenii
A luptat mereu pentru drepturile femeilor, ale copiilor, ale românilor...!
Aa militat cu tot sufletul pentru ca bolnavii care se află în stare gravă să poată obţine mai uşor acel document fantomă până nu demult...E112!
S-a zbătut, a adus problema în discuţie intern şi internaţional...le-a fost alături căutând şi oferind soluţii!

A fost mereu cu o vorbă bună alături de oamenii care au avut nevoie să îi asculte cineva, iar asta în timp ce probabil că nimeni nu se gândea şi la ea...ca şi om, ca şi femeie, ca şi copil al unor părinţi, ca şi soră, ca şi...!

Mă întreb însă, câţi dintre noi ne-am gândit şi la sufletul ei, la tristeţile ei, la revoltele ei,...la cât timp are ea pentru visele ei, pentru problemele ei, pentru zâmbetul ei, pentru familia ei?

Bineînţeles că puţini ne-am gândit la ea şi sub acest aspect, deoarece oamenii politici şi vedetele în momentul în care îşi îmbracă haina popularităţii devin nişte stigmaţi cărora nimeni nu le mai recunoaşte nevoia de intimitate, de nevoi personale, de om simplu...dincolo de toate pe care le duc pe umeri.

Totuşi, dincolo de omul politic carismatic, înţelept, plin de diplomaţie, de perseverenţă, de bunăvoinţă, de căutător în permanenţă de noi şi noi perspective şi soluţii pentru români...există ...
OMUL CORINA CREŢU!



Din clipa în care am redescoperit politica astfel, ...am ştiut că deşi primăvara nu vine cu un singur ghiocel, ea poate să fie văzută datorită unui singur ghiocel apărut la timp!

Şi, pentru că este un om frumos, Corina Creţu a rămas acelaşi politician remarcabil de experienţa şi carisma căruia ar fi mare păcat să ne lipsim sau să nu ne folosim pentru a redeveni naţiunea care ne vrem a fi!


MULŢUMESC CORINA CREŢU PENTRU OMUL ŞI PENTRU POLITICIANUL CARE EŞTI !




Această postare, îmi permit să o adaug lângă sincera mea consideraţie şi prietenie pentru tine femeie gingaşă şi frumoasă şi am să spun...

Oamenii ne duc mai departe ca şi pe o poveste...
Corina este povestea mea despre loialitate, frumuseţe, calitate umană şi excepţie!


Toate poveştile, inclusiv oamenii şi prieteniile încep cu...
"A fost odată ca şi niciodată...
 o femeie frumoasă care ne poartă prin locuri unde noi, românii nu am mai fost niciodată la fel de frumos purtaţi..."
Înainte de toate ea ne poartă în inima ei...
Aţi mai locuit vreodată într-o inimă atât de mare?

de ce aş locui în ochii tăi

 
m-ai întrebat odată în vis de ce aş locui în ochii tăi
şi am zâmbit
nu ţi-am răspuns niciodată...chiar dacă aş răspunde
nu m-ai auzi
eu locuiesc în ochii tăi, iar tu în visele mele cu prinţi
nespuşi

totuşi, am să îţi şoptesc încet şi am să îi cer vântului
să mă împrăştie
în cele patru zări ale sufletului tău poate aşa...
vei tresări
şi vei culege singur răspunsul...el stă doar într-o
bătaie de pleoape

în ochii tăi, când îi deschizi,
deschizi toate lumile mele fără cheie şi le pătrunzi
fără să le sfărâmi
ca şi o pată de lumină în atât de mult întuneric
tăcut

în ochii tăi, trăiesc toate zările mele senine şi ploile,
iar eu pot să le ating atât de uşor cutremurându-mă
devin o floare de cireş tremurătoare
care învaţă să murmure emoţii
pe corzi de privire

aş locui în ochii tăi deoarece acolo locuieşte
sufletul tău
singurele ferestre către pământul şi cerul meu
pe care pot să le ating
eu,
locuiesc la celălalt capăt al lor


m-ai întrebat odată în vis de ce aş locui în ochii tăi

nu ţi-am răspuns niciodată...chiar dacă aş răspunde
nu m-ai auzi
eu locuiesc în ochii tăi,
iar tu nici nu vei ştii vreodată că picuri o femeie
pe care apoi o culegi
pe degete ca pe-o părere
şi-o arunci în cele patru zări
floare de cireş
cu petalele desfăcute a zbor

nu clipi...
nu lăcrima...
astăzi, nu vreau să mă îmbrac în ploaie!

26 aprilie 2010

În final, iubirea e tot ce contează...

Privesc în jur...nu doar la noi ci peste tot în lume şi recunosc că doare ceea ce văd. Oamenii se îndepărtează de lucrurile şi sentimentele simple şi curate.
Omul devine rău şi îi place să fie rău - îl face să se simtă superior, îl face să simtă că poate orice. Din acel punct, lacrimile altora nu mai contează...sunt doar scări pe care el urcă tot mai sus.
Omul nu mai vrea copii - copiii te trezesc la realitate, te fac să îţi bată inima în piept, te umanizează.
Omul se grăbeşte mereu...nu mai ştie să se plimbe, să păşească încet şi să se uite la o floare, la un zâmbet, la copaci, la cer...nu mai ştie să se bucure de trilurile păsărilor...doar aleargă.
Oamenii nu mai vor să stea în graniţele lor...intervin mereu în obiceiurile altora, în viaţa altora, în religia atora, în ţara altora.

Oamenii ... se pierd în drum către niciunde! Nimeni nu pare să înţeleagă că atunci când nu vom mai fi tot ce contează sunt exact lucurile simple..., sentimentele, amintirile, trăirile, emoţiile...toate acestea sunt cele care ne încap în suflet şi le putem purta cu noi galaxii lumină distanţă!

Poate oamenii ar trebui să îşi amintească mai des, mult mai des de faptul că între noi nu există diferenţe, pentru că toţi râdem şi plângem la fel, toţi suferim când cineva drag devine o stea, toţi simţim să iubim şi să fim iubiţi...
Poate singura diferenţă între oameni este fusul orar şi ideea de superioritate...faptul că unii credem că totul ni se cuvine şi uităm să dăruim, să zâmbim sau să întindem mâna fără a aştepta...simplu şi din inimă.


Într-o zi...ne vom gândi că am fi putut face atât de multe în viaţă şi ne-am risipit clipele adunând lucruri care nu au făcut altceva decât să ne îndepărteze de noi şi de bucuriile simple care ne fac să simţim că trăim!

În final, iubirea e tot ce contează...

24 aprilie 2010

Despre Vrancea...altfel - Mihai Munteanu, un puşti de 16 ani din Focşani olimpic la mate in China

În Ziarul de Vrancea, am găsit de curând - datorită Iuliei :), pagina de campanii deschise de această publicaţie şi, am rămas plăcut surprinsă să găsesc aici articole deosebite despre vrânceni remarcabili.

Printre aceşti vrânceni, am găsit un tânăr focşanean, care în anul 2008 a venit acasă din China cu medalia de argint, medalie câştigată la olimpiada de matematică!

"Elev in clasa a X-a la Colegiul National “Unirea” Focsani, Mihai Munteanu a urcat pe podium la Western China Mathematical Olympiad, al doilea concurs de mate ca importanta la nivel international u 100 de elevi eminenti din China, Kazahstan, Singapore, Hong Kong si Mongolia au participat la aceasta olimpiada internationala u focsaneanul spune ca datoreaza acest rezultat de exceptie profesorilor Constantin Tanasescu si Enache Patrascu, dar si familiei, care l-a sprijinit neconditionat u Mihai, premiant inca de pe bancile scolii primare, viseaza sa isi continue pasiunea pentru matematica u ieri, colegii l-au asteptat la scoala cu sampanie.

De ziua lui, Mihai Munteanu, un tinar de 16 ani din Focsani, savureaza premiul obtinut in urma cu citeva zile la unul dintre cele mai prestigioase concursuri de matematica din lume, desfasurat tocmai in Tara Marelui Zid Chinezesc. Mihai, elev in clasa a X-a C la Colegiul National “Unirea” din Focsani, a participat, la inceputul acestei luni, la Western China Mathematical Olympiad, al doilea concurs de matematica ca importanta la nivel international, unde a obtinut un rezultat de exceptie. Focsaneanul s-a intors din China ieri dimineata, la ora 4.00, cu o pretioasa medalie de argint, la fel ca si ceilalti doi elevi, din Simleul Silvaniei si Onesti, care au facut parte din echipa Romaniei in Orientul Indepartat. Medalia obtinuta este cu atit mai pretioasa cu cit la concurs au participat elevii de elita ai matematicii la acest moment, asiaticii, iar nivelul de dificultate al problemelor din cadrul competitiei a fost deosebit de ridicat. Romania a fost singura tara europeana inscrisa la concurs, alaturi de nationale „exotice”, precum Kazahstan, Singapore, Hong Kong si Mongolia. „Concursul a constat in doua probe, de verificare generala in matematica, de cite 4 ore, care au avut loc pe 1 si 2 noiembrie, cu probleme de nivel international. Am avut de rezolvat si probleme de clasa a XI-a si a XII-a, dar am stiut ca m-am descurcat. La concurs au participat elevi din toate provinciile Chinei, au fost in total 24 de echipaje, iar eu m-am clasat pe locul 30 din 100 de participanti”, a marturisit Mihai, care a obtinut 66 de puncte din maximul de 120. Tinarul vrincean a petrecut 11 zile, intre 27 octombrie si 6 noiembrie, in provincia Guizhou din China, perioada de timp in care a putut sa cunoasca, fugitiv, civilizatia din acest colt indepartat de lume si sa guste din meniurile traditionale chineze, care nu prea au fost pe placul olimpicului nostru, „pentru ca erau prea condimentate”, dupa cum ne-a spus." - (Sursa: Ziarul de Vrancea, articol realizat de Mihaela Besleaga)

Felicitări Mihai, felicitări profesorilor, părinţilor şi liceului!

Nu este prima dată când Vrancea excelează în astfel de concursuri şi sunt deosebit de mândră şi fericită să dau întâmplător sau nu, peste astfel de articole în presă.

Aceste articole sunt cele care fac diferenţa şi ne dezvăluie de fiecare dată şi o altă faţă a unui oraş sau în cazul de faţă al unui judeţ pe care mulţi îl cunosc doar datorită faptului că este zonă seismică, dar Vrancea înseamnă mult mai mult de atât, iar eu am să încerc să vă prezint această altă faţă a ei - frumuseţea ei de Cenuşăreasă!

23 aprilie 2010

La Mulţi Ani Mamă!


Între o mamă şi un copil nu există depărtări..., pentru că mereu vor fi între ei amintiri, mângâieri, zâmbete, vocea şi emoţia aceea fără de sfârşit care ne face să ştim că acolo, sub haina corpului nostru, adânc în suflet...ne locuim unii altora mereu şi nimeni şi nimic nu ne poate scoate de acolo!

Când o mamă este departe...atunci ne e cel mai aproape. Privim cerul senin şi o vedem zâmbind larg şi şoptind printr-o adiere: "nu e aşa că e frumos afară copilul meu? nu e aşa că vei merge înainte cu fruntea sus şi vei reuşi pentru că poţi?"..., iar noi vom reuşi pentru că ea, mama va fi mereu acolo în umbra noastră şi ne va pune aripile la loc chiar dacă ar fi să le coase cu bucăţi din speranţele ei, din sufletul ei, din carnea şi lacrimile ei...!

Pentru toate acestea şi pentru toată gingăşia cu care ne-ai fost mereu alături, ne-ai mângâiat, ne-ai cusut aripi şi ne-ai lăsat să zburăm..., pentru iubirea şi dăruirea ta, ţie, mama soţului meu, mama şi prietena mea, îţi doresc...

LA MULŢI ANI MAMĂ!
LA MULŢI ANI FEMEIE MINUNATĂ!
LA MULŢI ANI GEORGETA!

Fie ca viaţa să îţi împlinească toate visele care pot să îţi facă sufletul să fie liniştit şi împlinit!
Multă sănătate mămică şi să ne rămâi mulţi ani, să putem să adunăm clipe fericite şi să ni le amintim de câte ori va fi să ne revedem!

Te iubesc mamă...pentru tot ceea ce ai ştiut să îmi fi în clipe în care nimeni nu mi-a fost şi nu mi-a rămas, pentru tot ceea ce eşti ca şi femeie, prietenă, mamă, "soacră" şi bunică!



La Mulţi Ani...

De două ori La Mulţi Ani!


Când eram mică, de abia aşteptam să merg cu trenul. Îmi plăcea să îl aştept, îmi plăcea să călătoresc. Şuieratul lui, aburul locomotivei, oamenii care mereu îţi făceau cu mâna..., toate mă făceau să cred că între opririle şi plecările lor, trenurile vin dintr-o lume, deschid o altă lume de unde aduc mereu alte şi alte poveşti si, oarecum, aşa şi este.

Trenurile au o istorie frumoasă, iar de-a lungul timpului au adus multe beneficii oamenilor.
Ne-au deschis lumi în adevăratul sens al cuvântului, ne-au plimbat peste tot, ne-au prezentat dincolo de ferestre minuni, oraşe, sate, oameni şi toate acestea în timp ce roţile lor murmurau încet şi ritmic "te duc-te-aduc, te duc-te-aduc...".

Aşa adormeam eu în tren, iar mintea mea de copil devenea o carte de basme, plină de peripeţii, de soare, de oameni noi, în timp ce trenul îşi vedea de murmurul lui şi de legănat.

Uneori, în trenuri se deschideau cărţi despre oameni demult uitaţi...oamenii îşi aminteau de vremuri bune sau grele, de războaie, de bunici, de cei dragi şi...povesteau. În trenuri s-au legat şi prietenii şi iubiri, iar peroanele erau locul unde oamenii se bucurau să se vadă sau plângeau pentru că se despărţeau.
Gările şi trenurile sunt locurile unde oamenii de multe ori retrăiesc clipe, flashuri, unde îşi amintesc emoţii demult cuibărite în ei şi uitate.

Deşi nu mai sunt un copil, trenurile mi se par şi acum că vin dintr-o altă lume..., că ne povestesc despre o altă lume, o lume căruntă şi demult uitată, o lume scrisă şi rescrisă între scrâşnete de roţi şi şuierături prelungi.

Totuşi, am învăţat că dincolo de trenuri, printre trenuri, pe lângă trenuri, în gări, în ateliere, în staţiile de control îşi desfăşoară o parte de viaţă oamenii care fac ca toate acestea drumuri ale noastre să fie sigure şi confortabile în limita posibilităţilor.

Printre ei sunt oameni care lucrează acolo de o viaţă. Acolo au lucrat bunicii lor, taţii lor şi lucrează ei. Pentru ei, trenurile nu sunt doar simple mijloace de transport, sunt o parte din viaţa lor..., fac parte din familia lor, iar ei le cunosc pe de rost toate poveştile. Au imprimate în pălmi mirosurile de ulei, de vaselină, de muncă, iar acestea au devenit deja o parte din carnea lor, din mirosul lor, din ei.
Degeaba îşi curăţă pălmile...munca lor şi viaţa lor rămâne acolo. Acolo li s-a deschis lor o lume, acolo li s-a scris lor o parte din poveste.

Când unul de al lor se stinge....trenurile plâng!
În acele zile grele, trenurile ţipă prelung în gări preţ de câteva minute ca şi cum şi-ar lua rămas bun, ca şi cum atunci ele nu ar mai fi doar o bucată de fier vechi ci un trup mare albastru care se scutură de tristeţe. După ce sunetul lung al locomotivei se opreşte..., trenul porneşte, iar viaţa continuă.
Oamenii îşi înmormânteză colegul, tatăl, mama, copilul, dar trenul l-a luat deja cu el în şuierul lui şi-l duce de fiecare dată în alte locuri, în alte oraşe şi-l ţipă în fiecare gară...ca pe o amintire, ca pe o chemare, ca pe o poveste!

Trenurile şi oamenii care muncesc acolo sunt legaţi pentru totdeauna!

Am călătorit odată cu un bătrân. Lucrase în gară toată tinereţea lui, toată viaţa lui, iar când povestea era plin de emoţii şi de amintiri. Cunoştea atât de multe locuri, oameni şi atât de multe lucuri despre trenuri. Le iubea şi uneori se plimba să nu uite..., să nu uite cum este să îţi miroase mâinile a tren!
Se uita la pălmi şi spunea: "încă sunt bătătorite şi muncite. încă nu au uitat trenurile şi şinele...", ofta şi le strângea ca şi cum ar fi vrut să le ţină acolo cu el ... între pumnii lui, pentru totdeauna.

Da, acolo, printre trenuri sunt oameni care muncesc şi muncesc greu şi din greu.
Puţini ştim că este foarte periculos, că se trezesc cu noaptea în cap în ierni friguroase şi merg să păstreze ordinea, să dea zăpada de pe şine, să aibă grijă de semafoare, de macaze, de bariere.
Puţini ştim că unii dintre ei stau aşa zile întregi, în timp ce afară este minus 20, 30 de grade.
Puţini ştim că ei sunt acolo în toate zilele de sărbătoare, pentru că ei trebuie să ne ajute pe noi să mergem dintr-un loc în altul...
Puţini ştim că ei sunt acolo şi în verile toride şi se luptă cu probleme greu de închipuit.

Puţini ştiu că munca lor înseamnă mult pericol, mizerie, electricitate, mulţi zâmbesc când îi văd în hainele şi cu vestele lor de protecţie pline de ulei printre şine, dar şi mai puţini sunt cei care se gândesc că aceşti oameni rămân ai trenurilor pentru totdeauna. 

Oriunde ar pleca, ei nu se uită niciodată! 
Parcă s-ar scrie în sânge unii altora, iar şuieratul trenurilor este asemeni unei chemări!

Aceşti oameni..., mulţi dintre ei au fost daţi afară, iar unii riscă încă să fie daţi afară, iar eu mă întreb de ce?

CFR-ul duce lipsă de personal, iar fără acest persoanl poate intra într-un colaps serios. 
Aceşti oameni sunt seva aceea sănătoasă care face să circule tot aşa cum ne-am obişnuit.

Nu oamenii din CFR sunt de vina domnilor guvernanti incapabili ci proasta gestionare a fondurilor, managementul slab al CFR-ului si stoarcerea lui de bani de către cei care ştiu şi pot!

Aceşti oameni pe care voi îi daţi afară au familii, iar unii dintre ei muncesc acolo de când se ştiu. Nimeni nu va putea vreodată să le facă munca mai bine, dar câţi dintre voi domnilor guvernanti aţi trăit vreodată într-o familie unde măcar un membru să fie din CFR?

Ştiţi că pentru ei munca lor înseamnă totul, iar locul acela de muncă pentru ei se scrie în piele şi rămâne acolo pentru totdeauna????

Familia soţului meu este o astfel de poveste scrisă printre trenuri şi dusă mai departe de ele. Acolo au muncit o viaţă întreagă şi acolo s-a scris o iubire. Acolo a muncit bunicul soţului meu, acolo a muncit tatăl lui..., acolo s-au cunoscut tata cu mama.
După tata trenurile au plâns şi au ţipat în gară... Era încă atât de tânăr! Eu nu l-am cunoscut deşi mi se pare că îl ştiu de o viaţă.
În sectorul din Adjud oamenii sunt o familie. Muncesc împreună de când se ştiu. Unii ies la pensie, iar locul lor e luat de un copil care tot printre ei a crescut. E unul de-al lor...îl ştiu şi sunt bucuroşi că unul de-al lor le duce munca mai departe. Pentru ei, meseria de cfr-ist este o mândrie!

 Gara Adjud




LA MULŢI ANI DRAGI CFR-ISTI!
LA MULŢI ANI CFR!

MULŢUMIM PENTRU TOT CEEA CE FACEŢI!

LA MULŢI ANI BUNICULE, TATĂ..., VOI SUNTEŢI O POVESTE PE CARE TRENURILE ŞI OAMENII ACESTORA ÎNCĂ VĂ AMINTESC!

LA MULŢI ANI MAMĂ, UNCHIULE...!


LA MULŢI ANI DRAGUL MEU CĂTĂLIN!

LA MULŢI ANI GHEORGHE!
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE PURTAŢI ACEST NUME FRUMOS ŞI SFÂNT!



22 aprilie 2010

Oglinda ne arată şi ceea ce nu dorim să vedem - despre salutul românilor în Franţa!

Nu ştiu câţi dintre voi ştiu, dar pe blogul Corinei Creţu, un român şi un politician de excepţie, pe care eu l-aş urma în orice decizie pe care ar dori să o ia, deoarece este un om echilibrat, inteligent, intuitiv şi plin de suflet, puteţi găsi articole incitante din realitatea de zi cu zi atât naţională cât şi din U.E.

La un moment dat se vorbea despre o Doamnă Preşedinte a României şi mulţi au zîmbit, mulţi au vociferat, iar cei mai mulţi nu au dat şi nu dau nici măcar o minimă şansă acestei idei, deoarece România nu este încă pregătită să fie condusă şi reprezentată la acest nivel de o femeie şi pentru că România este o ţară în care există încă misoginism şi idei preconcepute la adresa femeii!

Nu spun că aceste realităţi nu sunt adevărate..., eu spun doar că eu, cred în această soluţie deoarece politica nu mai este demult o scenă doar a bărbaţilor. Cred sincer în această soluţie deoarece ştiu că ţara aceasta este reprezentată cu mult bun simţ, echilibru şi frumuseţe de multe femei demne de o astfel de şansă şi ar fi păcat să nu dezvoltăm un echilibru sănătos care poate ar fi cu adevărat ceva incitant şi bun pentru acest popor.

Totuşi, dacă ar fi vreodată să mă întrebe cineva cine este femeia pe care eu o aleg aş spune clar că eu nusunt pusă în situaţia de a alege.
De ce?
Simplu!
Eu nu am o agendă în acest sens...,eu am o singură alegere, iar aceasta ar fi clar Corina Creţu pentru tot ceea ce este ea ca şi politician, om şi român!

Defapt, ca şi român, ca şi femeie, ca şi mamă,  în sufletul meu EA ESTE PREŞEDINTELE MEU, ea este politicianul care mă reprezintă şi care mă poate face să mai cred în frumuseţea şi rezolvarea sinceră din spatele cortinei politice!

Deci, vă invit pe această cale să îi faceţi o vizită pe blog...vă promit că nu veţi fi dezamăgiţi!

Astăzi, Corina ne vorbea despre atitudinea pe care PSD a luat-o cu privire la o emisiune din Franţa unde un umorist,a insultat poporul român, iar eu, pentru prima dată am încercat să fiu imparţială cu mine însămi în răspunsul pe care l-am dat şi m-am pus puţin de ambele părţi ale graniţei.

"Din nefericire,... românii pierd tot mai mult teren în U.E.
Nu este primul caz în care românii sunt denigraţi pe baza unor cazuri izolate, totuşi, eu personal aş fi pentru o lege care să fie mai strictă pentru cei care părăsesc ţara, deoarece sunt destule cazuri de violuri, violenţă, furturi şi cerşit.
Am văzut emisiuni unde existau şatre întregi de romi care îşi stabileau reşedinţa prin parcuri sau prin anumite zone şi mi-a fost ruşine să îi aud vorbind româneşte. Era plin de mizerie, de gunoaie în jurul lor, iar ei spuneau că nu vor să se întoarcă acasă.

Confruntându-se cu astfel de cazuri, U.E. uită de românii formidabili şi de excepţie care nu doar nouă ca şi naţiune ne-au făcut reclamă ci şi lor.

E păcat, dar democraţia, ordinea şi legea într-o ţară nu se consolidează doar din ceea ce a fost bun sau este bun ci trebuie combătut şi ceea ce este rău, iar unele cazuri, fie ele şi izolate ne scot în faţă ca şi popor de hoţi, de cerşetori, de leneşi, de beţivi.

Nu este corect, dar este o rană pe care legislaţia română trebuie să o verifice şi să o vindece. dacă nu se poate de tot, măcar să încerce să nu o lase să se cangreneze.

Ca şi român căruia îi pasă de această ţară pentru că o iubesc şi îi iubesc oamenii de valoare sunt frustrată şi indignată de cât de repede se uită oamenii frumoşi, românii frumoşi, dar în acelaşi timp sunt realistă şi poate, ca şi străin care trăiesc într-o lume civilizată şi pe mine m-ar indigna să văd peste tot în jur cerşetori români, hoţi români şi violatori români!"

Continui acest răspuns şi adaug:

Ca şi român mă doare nespus imaginea noastră peste graniţă, mai ales pentru că sunt români care nu merită această imagine şi care luptă în fiecare zi pentru o imagine frumoasă şi de excepţie a lor ca persoană şi a românilor ca şi naţiune!

Ca şi român mă doare această imagine deoarece eu îmi iubesc ţara necondiţionat, îmi iubesc românii şi sunt printre persoanele care luptă în fiecare zi cu tot felul de concepţii pentru a rămâne un om integru şi respectabil, un om de şi cu verticalitate!

Ca şi român mă doare, deoarece nu aceasta este imaginea pe care noi ar trebui să o lăsăm ca şi moştenire copiilor şi nepoţilor noştri! Nu avem acest drept şi nici nu putem să ne luăm dreptul de a le lăsa ca şi moştenire o ţară fără şanse egale sau măcar de bun simţ în U.E. şi în lume!

Credeţi că greşesc simţind şi gândid astfel?

între noi nu există nimic decât stele

ne naştem sub o stea doar a noastră
( aşa se spune )
viaţa ne şopteşte la ureche câte galaxii vom străbate,
dar ea străluceşte mereu să o vedem
uneori clipeşte repetat şi umed
viaţa se acoperă de o ceaţă groasă din care picură
răvaşe din praf de stea
iubirile ne stau tot în stele
ele se nasc, trăiesc şi mor odată cu noi
poartă în ele suflete
şi atunci mă întreb:
"ce importanţă are câte femei ai iubit cu trupul
când sufletul tău trăieşte în steaua mea
polară,
iar nouă ne rămân toate eternităţile universului?"
oriunde vei fi,
eu îţi voi fi
între noi nu există nimic decât stele

21 aprilie 2010

iubirea mea nu dă rest şi virgule

taci, dar eu te simt cum mă priveşti peste umărul sufletului
îţi aud până şi zâmbetul
când zâmbeşti în mine se scutură toţi clopoţeii de rouă
şi inima îmi tremură
ca o placă de pick-up

tăcerile tale sunt cele mai minunate scrisori de iubire,
iar eu le strâng în mine
ca într-o cutiuţă poştală în care aş putea aduna toată lumea
prin tine

când mă privesc în oglindă te zăresc cum mă iubeşti prin ochii mei
şi străluceşti
eşti mereu aici, ascuns în făptura mea, iar eu te recunosc prin
fiecare gest
al mâinilor mele,
al buzelor,
al tremurului,
al vocii
nu înţelegi?

eu nu trăiesc niciodată suspendată între două lumi chiar dacă
graniţa aşa arată
nu iubesc cu rosturi
iubirea mea nu se divide, nu se împarte
şi niciodată nu dă rest şi virgule
pentru că nu e număr par,
nu e număr impar,
nu cunoaşte matematică sentimentală
şi nici geometrie cu triunghiuri
e doar iubire...

nu contează dacă într-o zi impară o altă femeie
îţi va pune sacoul pe umeri
nu sunt eu aceea
eu nu număr!
iubirea mea nu se îndoieşte
iubirea mea nu dă rest şi virgule
e doar iubire...

nu înţelegi?
eu te recunosc prin
fiecare gest
al mâinilor mele,
al buzelor,
al tremurului,
al vocii
când mă privesc în oglindă te zăresc
cum locuieşti în mine ca într-o linişte fără valuri!

20 aprilie 2010

O poveste de april...născută din douăzecişiuna de petale... La Mulţi Ani, Dumi!


 (Sursa foto: internet)
la o aruncătură de douăzecişiuna de zile
de tine,
viaţa se pregătea să spună
o poveste

fără

"a fost odată ca niciodată"
ci doar...

"va fi odată ca niciodată
un om frumos,

pe ai cărui umeri puternici şi drepţi
vor locui oameni,
iar el îi va duce peste tot cu el
fără să se scuture de ei,
fără să obosească,
fără să se plângă

va avea pasul calm şi apăsat
de gânduri,
iar atunci în el se va naşte tăcerea
care doar el ştie să o facă să vorbească
în clipele în care şosele fug,
imaginile se opresc şi fac loc viselor
iar el rămâne mai statornic decât nicicând
lumilor născute între tâmplele lui

va iubi ascunzând draga lui într-o scoică
pe care o va pune mereu
la urechea sufletului
să-i şoptească mările şi zările ce li se întind,
în timp ce însuşi timpul
devine mic - o lacrimă într-un căuş de palmă
obosită de bărbat,
mângâind un creştet de bărbat mai mic
ce-i va creşte
şi pentru care vrea să îmblânzească măcar o parte
din viaţă să i-o dea
ca şi primă aripă aceloraşi
umeri drepţi"

în ziua aceea,
cerul a înmugurit pentru o-ntâia oară cu fluturi senini,
norii se revărsau peste cupa răsăritului
asemeni unui curcubeu de adieri,
florile de cireş clipeau din genele lungi între petale
de zâmbet

şi aşa,
s-a născut primul cer de emoţii
într-o zi de april,
când viaţa s-a vrut a fi absolut obişnuită,
dar nu a reuşit
şi-a devenit una de excepţie

........

Aprilie era luna în care nu se întâmpla nimic deosebit. Nu am reuşit niciodată să văd primăvara în aprilie. Nici ploaia. Existau atâtea luni pline de emoţii şi tristeţi, încât aprilie uita să clipească într-atât încât să o aud.

Până într-o zi, când aprilie a clipit cu toată frumuseţea florilor ei de cireş, a seninului şi a frumuseţii de a avea în preajma mea o persoană atât de deosebită ca şi tine..., iar pentru asta ÎŢI MULŢUMESC!

Atunci i-am auzit pentru prima dată povestea. Zâmbesc. Îmi amintesc că ai rămas cu statornicie şi gingăşie fără să aştepţi nimic în schimb decât ceea ce ţi s-a oferit. Am făcut slalom frumos prima dată şi am crezut că
oamenii pot fi ocoliţi, dar la cotitura vieţii ai bătut din nou la uşă şi am învăţat că încrederea şi prietenia se acceptă cu un zâmbet şi fără limite. Şi pentru această lecţie de bunătate  şi frumuseţe sufletească ÎŢI MULŢUMESC!

Am spus odată că este foarte greu să le scrii celor pe care îi iubeşti şi aşa este. Simt că fiecare cuvânt este sărac, dar toate vor să exprime atât de multe încât pur şi simplu...rămân tăcute şi amuţite.

Vreau doar să ştii că eşti omul, prietenul pe care am să-l urmez mereu, fără nici o ezitare până la capătul capătului, acolo unde ne mai rămâne doar amintirea, surâsul şi binecuvântarea unei zile fericite!

Să fi sănătos, să ţi se împlinească toate necuvintele şi nerostirile, să ai parte de multe clipe fericite alături de cei dragi şi de Micuţul Om, care va deveni într-o zi bărbatul ce cu siguranţă te va duce cel mai frumos mai departe :).

Îţi doresc ca toate visele sufletului tău să ţi se împlinească, iar viaţa să nu îţi lase nici un gând neterminat!

La Mulţi Ani, Dumi!

17 aprilie 2010

nordul

era într-o noapte de vară
noaptea aceea când scoţi sufletul din tine
şi-l pui alături la taclale,
iar el acceptă ştiind că oricum tăcerea
va fi primul şi ultimul cuvânt

ce aş putea eu să-i spun sufletului, iar el să nu ştie?
poate aş putea să-i descriu înfiorarea
pe care pielea o simte
la o adiere,
la o privire,
la gândul că mi te plimbi pe şira spinării

poate aş putea să-l învăţ să guste vată de zahăr
făcută din norii de ploaie
de deasupra privirii
şi să construiască dintr-un puzzle de viaţă
curcubee ştirbite?!

el surâde şi tace. ia o înghiţitură din mine
şi mă serveşte la Dumnezeu alături de un cubuleţ de pâine
apoi pleacă,
iar noaptea aceea a început să plouă cu îngeri

erau peste tot. am cules şi eu câţiva şi i-am pus în fereastră
ca pe o floare de "nu uita"
şi uneori, când îmi scot sufletul la taclale în nopţi de vară
fără cuvinte,
ei se aşează peste noapte şi strălucesc
arătându-mi mereu nordul din puterile mele

15 aprilie 2010

Dialog...

Uneori, viaţa ne pune în faţa celor mai grele alegeri şi cele mai grele încercări. Probabil este necesar pentru a ne redescoperi, pentru a ne dovedi nouă înşine că putem şi suntem capabili de multe fapte de care nici măcar nu am fi crezut că le vom putea realiza.
Probabil, unele sunt consecinţele directe ale unor alte alegeri din viaţa noastră sau a felului în care noi am socotit cândva să ne gestionăm faptele prin prisma personalităţii noastre.
Uneori îmi spun că în viaţă este bine să fi sincer, corect şi să dovedeşti omenie, dar de cele mai multe ori mi-am dat seama că exact acestea m-au adus unde sunt.

Nu pot să nu constat însă că sunt în mijlocul unui abis întunecat care mă strânge de inimă, de gât şi mă înfăşoară până nu mă mai simt.
Nimeni în jur să îmi întindă o mână, o vorbă caldă, un surâs măcar...DUMNEZEULE...nu simt decât căldura puiului meu şi nu văd alt far decât strălucirea din ochii ei care îmi spune că mama e cea care până la un moment dat trebuie să o ducă de mână, să îi prezinte viaţa, să o înveţe să treacă peste hopuri, iar apoi să o lase să o parcurgă fără sprijinul ei direct.
Bineînţeles că mâna va fi mereu acolo, că o va ţine ca un fir nevăzut, că o va ridica, dar din păcate nu avem dreptul să facem noi tot pentru puii noştri ci să îi înzestrăm cu încredere în ei şi înţelepciune.

Toate acestea şi faţa ei micuţă şi angelică adormită lângă mine îmi spun că nu am dreptul să eşuez lamentabil şi că trebuie cu orice preţ să mă ridic, dar din păcate în viaţă sunt momente în care toate drumurile sunt înfundate. Atunci mă trezesc în mijlocul propriului coşmar şi pun mâna pe gură şi apăs tare...cât pot de tare ca să nu mă audă nimeni. Lacrimile nu se aud spre marea mea fericire. Capul îmi vâjâie, inima uneori bate aritmic şi mă face să mă sufoc sau să amorţesc, dar nimeni din cei care îmi sunt în preajmă nu mă întreabă nimic.

Viaţa mea e o tăcere! Cred că toţi au semnat un contract tacit când m-au născut...să mă nască şi să mă tacă. Să mă vorbească doar când trebuia să fac cum ar fi trebuit sau cum s-a dorit şi apoi...să mă tacă. Eu nu am existat niciodată. Nu ştiu alţii cum se simt, dar eu ca şi copil mă simt al naibii de greu şi paralizat când realizez că nu am aparţinut niciodată unui piept. Lumea mă tace în continuare ca pe o mare ruşine, ca pe un mare regret. Sunt între atâtea persoane aici..., dar nimănui nu îi pasă cum mă simt eu între atât de multe ciocane şi nicovale. Cred că într-o zi voi fi asemeni unei vaze de cristal spartă. Se va auzi preţ de câteva secunde ţipătul cioburilor, iar apoi...voi deveni tăcere pentru totdeauna.

Gândurile s-au liniştit. Nu se mai izbesc de tâmple. Tâmplele tac acum şi ele. Nu mai pulsează gata să se spargă. Aud doar respiraţia fetiţei mele şi simt mânuţa care mă atinge. Lumea mea a căpătat contur. Acum restul lumii poate să tacă. Eu oricum am ales cine să mă strige, cine să mă zâmbească, cine să mă audă, cine să mă tacă frumos.

Viaţa mea a fost o mare durere şi tristeţe şi va mai fi o vreme, deoarece viaţa mea acum trebuia pavată cu bani şi nu cu bune intenţii...!


Nu mă doare atât de mult neputinţa precum singurătatea în mijlocul propriei familii, care te abandonează încet, încet pentru că nu ai fost, nu eşti şi nu vei putea fi niciodată prelungirea unor vise care nu îţi aparţin!!!

13 aprilie 2010

Focşani Live...

http://webcam.focsani.ilive.ro

Pentru cei care vor să vadă de ce îmi este mie dor de Focşani...
Pentru cei care se întreb ce văd eu la Focşani...

Pentru mine şi toate dorurile mele...de acasă, de locul acela unde sufletul meu s-a simţit pe deplin..acasă!

La Dan Braşov, veţi găsi un articol plin de substanţă şi atitudine. Vă direcţionez către el, deoarece şi el este vrâncean şi îşi reprezintă  zonadeosebit de frumos!

de nord la drum lung

te uită cum ninge-n april
cu fluturi şi vise cărunte,
cu noi şi-ntre noi aşa multe,
o lună cu ochi de copil

te uită cum ziua se strânge în pumn,
iar eu o privesc, o sărut, o adun
pe palmă o pun şi ţi-o-ntind
cu doruri ascunse,
cu suflet nebun
dup-un om din april,
omul meu drag,
omul meu bun,
pe mine la pieptu-ţi mă prind
să mă ai
de nord la drum lung,
la drum greu
de...
drum bun

iubitul meu drag,
cu ochi de april!

11 aprilie 2010

Leapşă

Am primit o leapşă de la Crengu a mea. E prima la care răspund şi la care am acceptat să "mă dau mai departe". De ce? E simplu. Nu pot să îi refuz nimic Pititei mele dragi. Mi-e dragă de mor!
Tristeţea mea e însă faptul că nu am fost întrebată cine e omul meu preferat şi de ce. Aş fi răspuns fără ezitare: Crenguţa-Gabriela :).
Ea este! De ce? E omul cel mai gingaş şi mai candid pe care l-am cunoscut vreodată...e omul care ştie să deseneze cel mai firesc, cel mai natural curcubee de senin deasupra sufletului meu!


1. Citatul tău preferat dintr-o poezie scrisă de Eminescu

"Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă! - Odă (în metru antic)"

2. Care sunt poeţii tăi preferaţi de naţionalitate română?

Ion Minulescu, Ana Blandiana, Nichita Stănescu, George Ţărnea, Elena Farago, Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Constanta Buzea

3. Care sunt poeţii tăi preferaţi, străini?

Rainer Maria Rilke, Rudyard Kipling, Heinrich Heine, Pablo Neruda

4. Poeţii contemporani preferaţi.

Adrian Păunescu, Nicoleta Tase, Adriana Lisandru, Ştefan Ciobanu, Intruder

5. Scriitorii preferaţi.

Mihail Bulgakov, William Shakespeare, Fiodor Dostoievski, Lev Tolstoi, Frank Herbert, Isaac Asimov, Jane Austen, Jean-Paul Sartre, Ion Creangă, Constantin Chiriţă, John Ronald Reuel Tolkien, Hector Malot, Jules Verne, Michael Zevaco, Alexandre Dumas, Ference Barclay

6. Scriitorii contemporani preferaţi.

Constantin Stănoiu, Fănuş Neagu, Oana Pellea, Alice Năstase

7. Ultima piesa de teatru văzută.

Fluturii sunt liberi

8. Ultimul spectacol de operetă văzut.

Romeo şi Julieta

9. Cărţile preferate.

Sunt foarte multe. Cărţile în general transmit emoţii, trăiri, te aruncă în realităţi nebănuite, te trezesc. Cum am spus...sunt foarte multe. Îmi permit să extrag cinci, din cinci lumi diferite: Dune, Stăpânul Inelelor, Singur pe lume, Maestrul şi Margareta, Mătăniile

10. Cu ce scriitori, dacă unii dintre ei ar trăi şi azi, ţi-ai dori să fii prieten.

J.R.R. Tolkien, Frank Herbert şi Alexandre Dumas

11. Ce carte scrisă deja ţi-ar fi plăcut să fie scrisă de tine şi de ce?

Seria „Dune” şi „Stăpânul Inelelor”. Pentru că sunt perfecte, pentru că sunt o lume într-o lume deja demult creată. Pentru că îmi permit să visez, să zâmbesc, să mă regăsesc, să mă bucur că pot să mă regăsesc, pentru că îmi incită imaginaţia şi pentru că m-au ajutat să văd lumea nenăscută încă a elfilor de nisip. Poate într-o zi am să las peniţa să vă vorbească despre ei...

Leapşa va merge mai departe către: Nea Costache şi Cătălin Arghire...



7 aprilie 2010

femeia nopţii



peste noapte ţâşneşte o herghelie de cai albi
în dreptul lunii se opresc şi nechează,
iar ochii mei se deschid
e ora la care mă pot îmbrăca în femeia nopţii
îmi închei sufletul frumos cu un vis,
îmi pun în păr mirosul parfumului tău încă proaspăt,
iar pe buze culeg doruri
şi te aştept pe marginea ferestrei unde se despart lumile
în două - a ta de mine
tu arunci din depărtările tale un fir nevăzut şi
mă înfăşori
şi te înfăşori,
în stomac, simt cum inima îmi bate doar a fluturi,
fluturi, peste tot fluturi
privirea îmi este un dans de licurici cu sclipici pe obraz,
iar tu mă culegi
pe buzele tale tremurânde,
în palmele tale
mă aşezi atât de firesc peste lumea ta, mă inspiri, mă şopteşti
şi pleci ducându-mă cu tine de fiecare dată
pe mine

femeia nopţii aşezată într-o inimă doar a ei, sub coasta ta stângă
iubite!

6 aprilie 2010

de trei ori câte trei

ştii ce eşti tu pentru mine?
aghiasmă şi anaforă
îmi sfinţeşti zilele şi sufletul,
mă îmbraci
în frumuseţe,
în cuvinte zâmbite
şi
în bunătate,
toate mi le aranjezi frumos
pe trup,
pe inimă,
în gânduri

mă săruţi apoi cu toată dragostea ta
de om
şi mă trimiţi în lume să se bucure şi alţii de
darurile tale,
iar seara, mă dezbraci toată a ta şi-mi torni
pe frunte,
pe buze,
în priviri

dragostea,
iar eu o iau de trei ori câte trei
pentru toate zilele în care nu eşti
la o aruncătură de mâna mea
altar,
ţie!

5 aprilie 2010

de data asta...

 (Sursa foto: internet)
de data asta voi reuşi
nu îmi vor întoarce obrazul,
nu mă voi transforma într-o floare de mac cu inimă
tremurătoare
nu-mi voi lăsa mâinile să mi se transforme în apă
lină uitată de orice mişcare

am să las ochii să te privească printre ceruri senine cu tine
voi reuşi astfel să las fluturii din mine liberi ţie
zbor între suflete

am să-ţi ating obrazul să pot
să mă cutremur de drag asemeni unui lac
peste care trec adieri cercuri, cercuri, cercuri...

am să-ţi trec mâna prin păr,
mă voi ridica pe vârfuri
şi...te voi săruta
am să îi dau inimii paharul de eternitate,
voi lăsa viaţa să îmi arate cum se trăieşte
când eşti viu cu adevărat
şi înveţi să pluteşti, să zbori, să rămâi

cât despre
Dumnezeu,
mă rog să ne vadă şi să tresară...

2 aprilie 2010

Azi port violet !!! (mai mult decât în orice altă zi) NU BĂSESCU !!!


Astăzi, din motive financiare şi din cauza distanţei, nu mă pot afla în marş alături de românii care au luat atitudine şi au decis să spună NU BĂSESCU, dar marşul meu are loc AICI astăzi şi în fiecare zi până la următoarele alegeri când sper că românii vor avea maturitatea de a tria, de a cerne prin sita conştiinţei, a intelectului, a sufletului şi de abia apoi vor alege!

Zahărul, uleiul, zâmbetele false şi meschine nu sunt cele care contează indiferent cât de mare ne este sărăcia. Sărăcia adevărată este aceasta pe care o trăim azi: demagogia, populismul, nesimţirea, sărăcia şi batjocora asupra oamenilor, tăcerea în propria ţară, pumnul în gură, meschinătatea, dorinţa de a anula un drept câştigat prin sacrificiile din '89!!!

Nu ne-au murit ROMÂNII în '89 domnule Băsescu pentru ca tu să joci pe mormintele lor şi pe cele din sufletul nostru!

NU BĂSESCU!!!


1 aprilie 2010

SUSŢIN NO BĂSESCU DAY - VINERI, 2 APRILIE 2010 !!!

No Băsescu Day

Vineri, 2 Aprilie 2010, cealaltă jumătate a românilor vor spune tare şi răspicat NU unei guvernării care nu îi reprezintă, unui preşedinte care nu este al lor!!!

Vorba stimatei Doamne Lucia Verona:

"Este un semn că societatea civilă începe să existe, să se organizeze. Este un moment în care, fără violenţă, doar prin arborarea culorii violet, putem să spunem NU dictaturii portocalii, să spunem NU încercărilor puterii de a distruge instituţiile democratice, să spunem NU celor care vor să ne arunce din nou într-o lume de care credeam că am scăpat acum 20 de ani."

Românii au ieşit în stradă în Decembrie 1989 ca să îşi câştige dreptul la libertate, dreptul la libera opinie, drepul de a alege, de a vota, de A TRĂI, dar nu aşa cum ne-a dorit-o Băsescu ci de a trăi într-o Românie a românilor, nu a politicienilor de doi bani care vor să ne îngroape înainte de a putea beneficia de o pensie de bun simţ impozitată şi răs-impozitată după bunul şi nesimţitul lor plac,...nu într-o Românie  a sărăciei, nu într-o Românie "exotică" din punct de vedere economic, o Românie întrecută economic până şi de Botswana..., nu într-o Românie unde nu mai este nevoie de: profesori, medici, pensionari, forţă de muncă, industrie, economie, jurnalişti, artişti, întreprinzători..., români!

Românii s-au dezmorţit şi bine au făcut! Atitudinea şi demnitatea sunt cele care pot să ne mai schimbe ceva în mentalitatea noastră şi în această ţară!

Eu personal nu pot să mă aflu alături de românii care vor mărşălui în semn de protest pe bulevardele Bucureştiului, dar sunt alături de ei astfel şi  îi susţin cu tot sufletul !

Marşul meu de protest ANTI BĂSESCU este AICI, ACUM ŞI ÎN FIECARE ZI !!!

Pe blogul NO BĂSESCU DAY aveţi intinerariul şi harta prezentate astfel:

"Vineri la ora 17 ne intalnim in trei puncte: in fata magazinului Unirea, la Romana (capatul strazii Caderea Bastiliei) si in fata Operei. Apoi, la ora 19, ne intalnim toti in Pta Universitatii, de unde vom pleca in parc."


 Mâine este ziua în care românii spun DA...schimbării şi lor înşişi!!!