31 mai 2013

Tristeţi şi gânduri în gânduri, în gânduri...

 
 (Sursa foto: internet)

Unele lucuri se repetă la nesfârşit. Iar şi iar. Îţi taie respiraţia, te strâng de gât, de suflet până uiţi să mai faci ceva. Nu mai vrei nici măcar să te revolţi. Te întrebi doar dacă vei ieşi vreodată din starea de abis în care te afunzi. Nu mai auzi pe nimeni pentru că nu mai ai pe nimeni. Cel mai rău în viaţă doare uitarea. Te întrei, te întrebi, până nu mai vrei să afli răspunsul. Unele repetări par să fie întâmplătoare, altele un blestem. Din păcate unele nu se pot schimba, iar altele nu îţi stau în putinţă. Astfel, omul se obişnuieşte până şi cu ideea de neputinţă. Noroiul. După ce te obişnuieşti cu el şi înveţi să-l simţi în fiecare dimineaţă, zi, seară şi noapte din viaţa ta...nu mai contează. Rău este când te obişnuieşti cu scufundarea în el. Există un moment în această scufundare în care dacă nu reacţionezi nu mai ieşi. Privesc în jur şi încep să nu mai ştiu cine sunt, unde am început, unde există vreo continuare sau dacă mai există. Încep să mă văd în foarte mulţi oameni. Asta e dureros. Să mergi cu tine privindu-te mereu într-o oglindă. Să îţi vezi reflexia în ochii trişti ai unei mame, ai unei femei, ai unui bătrân, ai unui tânăr care stă cu ochii pierduţi undeva în gol. Da. Sunt într-o stare în care nu mai pot mişca nimic. Nici măcar voinţa. Mi-au paralizat toate aşteptările, visele, idealurile. Strâng din pumni şi nu simt nimic. Strâng din dinţi şi nu simt nimic. Strâng din suflet şi nu mai simt nimic. E ca şi cum te-ai afla pe un drum pe care mergi din inerţie. Uneori apare o sclipire. Un om care îţi zâmbeşte. Un om care îţi întinde o mână. Un om care habar nu am din ce motiv te observă în mulţimea ce pare toată la fel. Te bucuri. Simţi că respiri. Simţi că ai putea. Întrezăreşti o speranţă. Apoi, totul se aşează din nou la loc. Mai greu. Mai insuportabil. Mai sufocant. Viaţa revine la banalitatea şi uitarea ei obişnuită. De la o vreme eşti al nimănui. Oamenii uită să te respire şi pe tine măcar puţin. Unele lucuri se repetă la nesfârşit. Iar şi iar.

 (06.12.2010, 13:08, Ramona-Sandrina)

30 mai 2013

Noapte liniştită...

 (Sursa foto: internet)



Azi, am discutat foarte mult cu oameni dragi, despre oameni. Idei despre bunătate, credinţă, suflet, iubire. Gânduri. Am simţit şi atunci să spun şi simt şi acum să împart cu voi ceea ce gândesc eu...

Citatul care am să îl ofer va spune totul în locul meu. Fac parte dintre ultimii naivi care cred că toţi venim din acelaşi loc şi nimeni nu se naşte rău. Cred că fiecare avem în noi binele şi răul, iar anumite stări de fapt ne fac să reacţionăm în consecinţă. Cred însă că societatea este bolnavă. Bolnavă de egoism, ignoranţă şi ignorare, iar generalizarea şi marginalizrea nasc monştrii. Această societate generează oameni violenţi, bolnavi, disfuncţionali... Asta cred! Cred în bunătate până la refuz!

"Am vazut si-mi dau seama ca oamenii pot fi minunati si fericiti fara sa piarda capacitatea de a trai pe pamant. Nu vreau si nu pot sa cred ca raul este o stare normala a oamenilor, si totusi ei toti isi bat joc de aceasta credinta a mea. - Visul unui om ridicol - Dostoievski"

Vă doresc o noapte liniştită şi plină de magie sufletească!

Te voi aştepta...


În viaţă nu călătorim singuri...


(Sursa foto: internet)

În viaţă nu călătorim singuri. Fiecare om lasă în noi un semn de carte pe care îl descoperim mai devreme sau mai târziu. Trebuie doar ca printre asemănări să ştim să ne regăsim, să ne recunoaştem şi să ne iubim individualitatea ! Oamenii pe care îi atingem şi care ne ating de-a lungul drumului nostru sunt culorile care ne transformă în cel mai frumos curcubeu, iar iubirea şi credinţa sunt cele care ne dau strălucirea!

Dincolo de ploaie




Dincolo de ploaie trebuie să vă închipuiţi mereu că se întinde o lume de neimaginat la care trebuie să ajungeţi dansând în apa ce vi se aşterne la picioare sau uneori, vă inundă sufletul! Linia nu există. Linia este doar capacitatea noastră de a ne autodepăşi mereu şi a sări peste obstacole! Dacă aţi înţeles asta, trebuie să înţelegeţi că acum...puteţi să o mutaţi unde vreţi voi !

O zi minunată vă doresc!
 

Cadere libera... (re-edit)

 (Sursa foto: internet)

"Oamenii cu adevărat tari nu fug din faţa durerii, ba chiar se adâncesc în ea, însă ştiu s-o domine. - Francesco Orestano"

Da, chiar asta am făcut. Cred că vin şi timpurile acestea în care să nu ne mai alergăm ca pe nişte copoi prin viaţă, prin noi şi să avem tot timpul tot felul de aşteptări. M-am oprit undeva pe o balustradă. Spun asta, pentru că de aici de unde îmi sunt, pot privi în jos. Bine, poate fi şi prăpastie ce e drept, dar eu tot cred că e doar o balustradă. Oricum ar fi, eu sunt şi jos şi sus. După această introspecţie am să aleg exact unde mă aflu şi de unde vreau să privesc. Acum, mi-e mai bine aşa. Puţină echilibristică nu face rău nimănui - decât celor pe care i-a ucis deja. Menţionez însă că eu sunt un acrobat cu experienţă. Am avut salturi în aer şi căderi în gol remarcabile şi nu am murit. Defapt, ba da...am mai şi murit din când în când, dar nu de tot. De aici chestia aia..."ce nu te omoară te face mai puternic" şi să ştiţi că aşa şi este.

Doar că eu nu mai vreau să fiu puternică! 

Înţelegeţi? Vreau să fiu femeie. Vreau să învăţ să depind de cineva fără să îmi fie teamă. Vreau să nu schimb siguranţele de la panou când sar. Vreau să nu repar frigiderul când se defectează. Vreau să fiu şi întrebată nu doar să întreb. Vreau să adorm şi eu până dimineaţa fără să am insomnii. Vreau să ştiu şi eu cum e să stai în pat mult, iar din bucătărie să aud vocea cuiva care pregăteşte un mic dejun. Vreau să plâng şi cineva să zâmbească în faţa mea sărutându-mi ochii şi spunându-mi că sunt frumoasă.  Da, vreau să mi se facă complimente. Vreau să fiu dusă în braţe. Vreau să fiu iubită cu tandreţe. Ştiţi voi...chestii romantice pentru femei. Constat însă că nu am fost niciodată femeie. "Dau calul meu pentru un regat!"...ba nu..."dau calul meu pentru o zi în care să fiu femeie!". Vedeţi? De asta nu pot fi femeie. Nu am cal. Nu am ce să dau. Mă am doar pe mine, iar pe mine nu mă vrea multă lume pentru că mă mulţumesc cu prea puţin: vreau să iubesc sincer. Nu ştiu. Poate într-adevăr au dreptate. Poate mă mulţumesc cu puţin. Poate chiar ar trebui să îmi doresc mai mult. Cele mai importante realizări ale mele sunt dezamăgirile şi căderile mele. Ele au fost cele care mi-au confirmat că odată aveam şi eu vise importante. Bun. Am băut cafeaua. Balustrada se conturează în altceva. Am ales. Vreau să cad. De acolo de jos pot să văd cel mai bine cerul şi să înţeleg sensul unor lucuri pe care trebui să le las în urmă. Cu ele nu aduc nimic bun în viaţa mea. Locul lor nu mai este acolo. Mă ridic încet, fac câţiva pşi, o piruetă şi te privesc direct în ochi. Mi-ar fi plăcut să fi fost mereu acolo. Mi-ar fi plăcut ca multe dimineţi goale să fie pline de tine. Mi-ar fi plăcut să repari tu frigiderul. Defapt mi-ar fi plăcut să repari şi sufletul meu. Am să te sărut acum. Nu mă ţine de mână. Lasă-mă. Pentru prima dată vreau să cad. Singură. Fără tine. Să ştii că te văd chiar şi acum în timp ce plonjez în gol. Te văd mai clar ca niciodată. Şi...am ajuns. Cum spuneam, tot eu sunt şi aici. Doar că viziunea e alta. Constat că încă am aşteptări de la viaţă şi de la mine. Aşteptări mari. Constat că încă aştept să se întâmple lucuri bune în viaţa mea pentru că ele încă există. Vezi? Nu a fost greu să-mi dai drumul. Asta fac cei care iubesc cu adevărat. Te lasă să greşeşti sau să cazi. Te ridică şi sunt acolo. Te verifică dacă eşti întreg, te repară cu sufletul lor pe alocuri, te scutură de praf şi te lasă liber. Liber să-i iubeşti, liber să încerci din nou acrobaţii, căderi. Niciodată nu aparţinem mai mult cuiva decât atunci când suntem liberi. Nu te necăji. Zâmbeşte. De azi vom lua viaţa pas cu pas. De azi am să îţi fiu doar femeie. Acceptă doar să fiu eu şi nimeni altcineva!

Cu alte cuvinte... "Nu-mi daţi sfaturi! Ştiu să greşesc şi singur! - Immanuel Kant"

(20.04.2011, 12:03, Ramona-Sandrina)

29 mai 2013

Stefan Stan a lansat noul său album - Lista oraşelor unde va concerta

 
(Sursa foto: InfoMusic)
 
“Sunt Ștefan Stan și te provoc să te lași purtat de muzica mea și de puterea cu care aceasta îți va încătușa sufletul. Pentru că, înainte de orice, cânt din suflet pentru suflete.” Ștefan Stan și-a început povestea în adolescență, când talentul său a primit
girul publicului. Ulterior și-a șlefuit talentul peste Ocean, în America. ”Am cântat și am trăit prin versuri și note muzicale. Am iubit și am suferit prin cuvinte. Mă găsisem pe mine în muzică. Eu eram muzica. Ca orice tânăr dornic de lucruri noi, am plecat în America. Acolo am cântat atât pentru ai lor cât și pentru ai noștri. Dorul de casă m-a făcut să revin definitiv în România, unde talentul, dar și norocul au făcut ca publicul să mă placa și să câștig cel mai important talent-show din România – “Vocea României“. Din decembrie 2011 sunt Prima voce a României. Îmi plac provocările, mașinile, călătoriile și oamenii frumoși. Ador muzica. Nu am regrete și nu renunț la visurile mele.”

Albumul beneficiază de un turneu de lansare, care se va desfășura pe perioada verii în 15 orașe din toată țara.

București – 22 iunie;
Pitești – 29 iunie;
Craiova – 6 iulie;
Drobeta – 13 iulie;
Reșița – 20 iulie;
Deva – 27 iulie;
Turda – 3 august;
Bistrița – 10 august;
Piatra Neamț – 17 august;
Bacău – 24 august;
Focșani – 31 august;
Galați – 7 septembrie;
Tulcea – 14 septembrie;
Slobozia – 21 septembrie;
Buzău – 28 septembrie
 

21 mai 2013

Ne revedem peste o săptămână...



(Sursa foto: internet)

În viaţă, sufletele noastre se ciocnesc iremediabil unele de altele. Uneori, ele devin inseparabile. Se caută. Alteori ele se regăsesc. Alte vieţi. Alte regăsiri. Mici particule prin Univers căutându-ne. Câteodată, din această atingere se nasc cercuri care se vor naşte în noi de fiecare dată când ne vom atinge sau ne vom aminti. O carte e un cerc mare în noi. Un vers. Un om. Alteori, din aceste atingeri se nasc prietenii nesperate, amiciţii sau călătorii de o viaţă. Sau de mai multe. Călătorii între stele.

Vă mulţumesc pentru fiecare atingere de-a voastră în sufletul meu. Pentru cercurile de emoţii pe care le treziţi de fiecare dată când îmi sunteţi...fiecare aşa cum simte să fie. Unii zâmbind, alţii tăcând, alţii lăsând flori de gânduri frumoase.

Vă mulţumesc pentru că simţiţi mereu să treceţi pragul Hanului pentru a gustai din cafeaua de dimineaţă, din gânduri şi suflet şi pentru că reveniţi mereu!

Voi lipsi din nou câteva zile. Poate o săptămână. Îmi veţi lipsi cu toţii cu siguranţă, dar am să vă duc cu mine peste tot, iar când voi reveni am să vă arat pe unde aţi fost cu mine. Seara veţi culege apusul în privire, iar dimineaţa răsăritul. Pentru că le iubesc şi pentru că ele îmi arată că viaţa este rotundă. Foarte rotundă.

O săptămână minunată vă doresc dragele şi dragii mei! Să nu uitaţi cât de minunaţi sunteţi! Nici o clipă! Şi...să zâmbiţi! Vă îmbrăţişez cu mare drag! 
 

Vor fi nişte zile tare lungi, departe de tine....

Mereu vei fi în sufletul meu. Oriunde aş fi şi orice aş face, eu doar pe tine te văd. Nimeni altcineva nu îmi bucură inima, viaţa şi ochii aşa cum o faci tu. Doar cu un zâmbet. Doar cu o privire. Doar pentru că eşti! Mi-e dor. Mereu mi-e dor. Îmi va fi şi când ai să fi la o privire distanţă, pentru că niciodată nu am să-mi pot lua privirea de la tine şi nici iubirea. M-am născut cu măsura exactă a lor! Te iubesc!



Vor fi nişte zile tare lungi, departe de tine....

20 mai 2013

Şi ştiu, ştiu că mă vei iubi ....



Şi ştiu, ştiu că mă vei iubi chiar şi în ziua când voi îmbătrâni, pentru că tu eşti cel care ai auzit de prima dată chemarea sufletului meu şi l-ai iubit din prima clipă când iubirile noastre s-au ciocnit devenind una...

Şi ştiu, ştiu că te voi iubi până când moartea ne va despărţi şi dincolo de ea, deoarece nu doresc altă iubire în sufletul meu. A ta se potriveşte perfect peste inima mea....

Aşteptam demult o melodie românească frumoasă. Şi a venit. - Cargo...

 

Aşteptam demult o melodie românească frumoasă. Şi a venit. Ca de obicei, ce este frumos, apre când nu te aştepţi. Şi a apărut tot din zona rock. Frumos! Felicitări, Cargo! Vă iubesc băieţi pentru toată frumuseţea din corzile sufletului vostru! Sunteţi minunaţi!

Viaţa ne adună ca pe mici piese de puzzle ...



Viaţa ne adună ca pe mici piese de puzzle şi ne aşază la loc pe fiecare. Un suflet în alt suflet. Aşa ne rotunjeşte şi ne întregeşte viaţa pe noi. Uneori însă, viaţa naşte furtuni. Piesele de puzzle se rup şi sunt luate de vânturi neprielnice. Împrăştiate! Aruncate peste mări şi zări. Sufletele însă, sufletele rămân. Rămân ţesute în acelaşi puzzle. Pe ele nimic nu le poate înjumătăţi dacă îşi sunt unul altuia. Nici distanţele, nici vânturile, nici măcar rupturile. Singurii care pot desface un puzzle al iubirii şi aparţinerii suntem noi înşine. În locul acela, în viaţa mea nu s-a mai potrivit niciodată altă piesă. Erau ba prea mari, ba prea mici, ba total nepotrivite. Tabla mea de puzzle a sângerat şi lăcrimat mereu. Până într-o zi când acelaşi vânt, a aşezat frumos, natural şi firesc viaţa ta, lângă viaţa mea. Şi eşti departe, dar mai aproape ca niciodată! Eşti la o atingere de suflet distanţă. Îmi eşti...mereu! Acolo, undeva eşti tu şi ştii? Eşti tocmai în faţa privirii mele!

"A fost odată ca niciodată" ...


(Sursa foto: internet)


"A fost odată ca niciodată" .

Nu aşa încep şi se sfârşesc toate poveştile? Uneori pasul se opreşte la mijlocul ţărmului, pescăruşii înmărmuresc, timpul încremeneşte între pleoepele noastre, iar noi ne uităm mersul firesc. Nimeni nu ştie "de ce?". Defapt, de ce am vrea unii să ştim? De ce am vrea unii să spunem? De ce cuvintele ar avea un sens când plecăm dacă defapt toate sentimentele mari se ţin în tăceri adânci? Da... Mulţi nici nu nu vor să afle. Unii plecăm pur şi simplu, iar cineva în urma noastră trăieşte încremenirea.

Întotdeauna cineva!

Un soare amorţit pare să clipească din nou. Pescăruşii se trezesc, caruselele încep să se învârtă fără încetare. În jurul lor nori. Nori şi tăceri. Cu timpul devin obişnuinţe. Obişnuinţa cu care mergem mai departe. Şi norii. Şi tăcerea. Devenim morminte. Am mai spus-o. Oamenii sunt mormintele altor oameni. Diferenţa este că îi îngropăm de vii şi ne putem îngropa alături de ei şi pe noi. Într-o zi, deosebită sau oarecare, oamenii se trezesc din amorţire. Simt furnicături în degete. Parcă şi sângele curge altfel. Dintr-o dată lumea devine alta. Adevărul este că ea e mereu la fel. Noi ne trezim însă, din când în când. Învăţăm din nou să umblăm, să râdem, să simţim ploaia, să auzim dimineţile cum ni se strecoară sub piele până în suflet, să tresărim. Frumos... Apoi, gata. Ne tragem din nou pământul trăirii peste noi şi ne afundăm în amorţire. Totuşi, de fiecare dată murim altfel. Când o facem din iubire e cel mai frumos. Nu doare. Rămâne frumuseţea emoţiei. Speranţa. Eu cred în magie de exemplu. În magia lucrurilor simple şi frumoase. Cred că vremea magicienilor nu a trecut. Mireasma de mere coapte se simte cel mai bine acum. Şi plecarea. Şi rămânerea. Mereu se va simţi. Nu mai suntem singuri în noi. Mai e cineva acolo pentru totdeauna. Pentru asta trebuie să ne simţim fericiţi. Într-un fel, doar murind aşa, putem să ne rămânem vii pentru totdeauna. Unii nu se trezesc cu adevărat niciodată. Unii nu se trezesc cu adevărat niciodată!!! De la o vreme, eu am murit frumos. Cu mult noroc, poate pentru ultima oară.

"A fost odată ca niciodată" . Nu aşa încep şi se sfârşesc toate poveştile?

Impresii România Dansează - Fraţii Adrian Cosmin şi Mihai vor fi mereu câştigătorii mei!




România Dansează s-a încheiat aseară, iar primul trofeu a mers către trupa Frequency, despre care nu pot decât să spun că îi admir şi eu foarte mult şi le apreciez mangementul care în finală a ştiut să pună punctul pe "I". Au avut o prestaţie impresionantă şi le doresc mult succes în tot ceea ce vor face şi vor reprezenta!

Concursul a fost unul deosebit de strâns care ne-a ţinut mereu cu inima la gură şi respiraţia tăiată. Talente peste talente, dansuri unul mai frumos decât altul, coregrafii remarcabile şi tineri de excepţie. Nu aş fi vrut să mă aflu în pielea celor trei juraţi. Nu cred că aş fi putut alege niciodată între unii şi alţii. Mie mi-au plăcut toţi. Au mers acolo cu inima deschisă, au dat tot ce au avut mai bun şi au demonstrat că în ţara asta măcinată de politic şi sărăcie, arta şi artiştii încă mai pot mângâia, săruta şi atinge frumos! Ştie ajunge în sufletele oamenilor şi produce schimbări!


Le mulţumesc tututror celor care au urcat pe secna România Dansează şi le mulţumesc celor trei juraţi pentru alegerile lor.

Toţi însă avem preferaţii noştri. Ai mei au fost Cosmin şi Mihai. Veţi spune că am ales aşa, deoarece sunt apropiată de Cosmin el fiind...copilul meu de suflet. Nu este aşa însă! Trecând peste toate sentimentele materne, eu am recunoscut în Cosmin strălucirea, talentul şi excepţia încă de la prima noastră întâlnire. Ochii şi atitudinea lui spun totul. Cosmin, deşi a dus o viaţă extrem de grea şi viaţa nu a demonstrat asta încă, s-a născut cu siguranţă sub o stea extrem de specială, având strălucirea geniului în inima sa de la priuml ţipăt!

Mă bucur că de-a lungul concursului el şi Mihai au fost puşi faţă în faţă şi au fost stimulaţi să lucreze împreună. Miracolul s-a produs, iar ei acum ştiu că familia trece dincolo de tot şi toate, iar atunci când într-o familie talentul există, acesta sudează prin performanţă şi suflet! Mă bucur că am putut să remarc şi să fiu prezentă prin intermediul acestui concurs în urcuşul frumos al lui lui Mihăiţă, în performanţele pe care le-a realizat şi la ceea ce a ajuns participând. Sunt convinsă că în inima şi spiritul lui s-au schimbat multe în bine, iar dansul va înseamna de acum mult mai mult şi...altceva! Felicitări mămică şi mult, mult succes copile!

Mulţumim tuturor susţinătorilor! Este un lucru deosebit ca doi tineri să ajungă într-o astfel de finală cu astfel de contra concurenţi şi aşa cum am spus, adevăratul câştig de abia de acum se va vedea! Câştigul sunt oamenii, admiraţia, susţinerea lor şi porţile ce se vor deschide!


Pentru mine însă, voi doi sunteţi cei care aţi câştigat!

Cosmin, tu ai fost câştigătorul meu de când viaţa te-a adus pe lume! Eşti cel mai minunat cadou pe care viaţa a putut să îl facă omenirii şi mie! Tu eşti cu siguranţă un mare talent, un balerin de excepţie, de care ne vom bucura cu toţii mulţi ani de acum înainte!

Te iubim cu toată inima: mami şi Augu!


Diana Ionescu, balerina de porţelan a României - 1-st and 3-rd place SOLO JUNIOR, Croaţia


În Croaţia, la Porec, a avut loc un mare concurs internaţional, denumit Dance Star Night Porec. România a fost reprezentată de câteva talente remarcabile printre care şi Diana Ionescu, una dintre balerinele de mare excepţie ale ţării noastre de care cu siguranţă vom mai auzi mulţi ani şi de care nu mă îndoiesc nici o clipă că va deveni una dintre Prim Balerinele nu naţionale ci internţaionale. Cine o vede pe Diana o dată dansând, nu va mai rămâne cu siguranţă acelaşi om!

Nici nu credeam că va fi altfel, draga mea dragă! Am ştiut de la prima atingere că în sufletul tău s-a născut o stea adevărată de strălucirea căreia cu toţii ne vom bucura! Felicitări, copil de mare excepţie şi talent!

Mândră şi fericită să te cunosc, Diana!

19 mai 2013

Să ne cunoaştem - gânduri şi sentimente din mine...

(Sursa foto: internet)


De ceva vreme, urmăresc pe internet, la televizor un curent foarte periculos şi ciudat în acelaşi timp: extremismul şi etichetarea! Spun asta, deoarece tot ceea ce trece un anumit prag al normalului asta este,. iar noi trăim nişte vremuri periculoase. Începând de la extremism religios, naţional, politic şi chiar social...românii au început să le încerce pe toate. Este foarte clar că nu suportăm deloc schimbările şi ceea ce nu este aşa cum ne aşteptăm noi să fie! Când se întâmplă asta, întoarcem spatele oricărui om şi nici măcar nu mai contează faptul că acesta ar fi un român care ne reprezintă în ceva anume!

Azi, am citit cu mâhnire o postare a unui prieten...Istvan care a fost jignit doar pentru că se numeşte Istvan.

Aşa cum am scris şi în comentariul său, am să scriu şi aici...pentru că vreau ca oamenii să citească şi să înţeleagă, să drămuiască şi poate să cugete.

"Istvan, eu am un articol care se numeşte: "Românii ar trebui să îşi schimbe sportul naţional din oină în aruncatul pietrei" şi ştii de ce? Ne pricepem cel mai bine la datul cu părerea despre viaţa altora, la etichetare, la bătutul cu pumnul în piept, iar eu pur şi simplu detest aceste atitudini. Prefer să tac dacă nu am ceva bun de spus sau să nu fac nimic dacă ceea ce aş face ar însemna să fac ceva rău. Este un gest extrem de nesimţit ceea ce a făcut acest individ şi uneori mă întreb de ce se împart oamenii în naţii, rase, culori şi nu simplu în: oameni??? Pentru mine atât contează: ca interlocutorul meu să fie om! Eşti un om deosebit! Ignoră astfel de persoane!"

Mereu am crezut că problemele omenirii au pornit când a început marea scindare în: negri, albi, români, maghiari, americani, indieni, ortodocşi, catolici, reformaţi şi nu doar CREŞTINI, etc!

În momentul în care apare clasificarea, apare şi ideea de superioritate, de competiţie, de etichetare, iar asta, nu poate însemna nimic bun. De aceea, vreau ca toată lumea să înţeleagă că eu, nu am să îmi permit niciodată să arat pe cineva cu degetul numai pentru că nu cântă pe gustul meu, că nu are aceeiaşi culoare, religie sau naţionalitate cu mine! Eu mă voi întrista numai în momentul în care mi-am pus încrederea în cineva, iar acesta mă va dezamăgi ca OM!

A fi mai bun nu este atât de greu decât dacă nu încerci...Viaţa este cenuşie doar dacă nu încercăm să folosim culorile pe care Dumnezeu ni le-a pus în suflet ca să punem curcubeul în inimile noastre şi ale altora! Puterea schimbării începe cu noi înşine!

Vă doresc tuturor o Duminică liniştită, frumoasă şi plină de înţelepciune şi iubire!

18 mai 2013

Din nou despre oameni frumoşi - Gabriel Petru Baetan

(Sursa foto: internet)

" Când există cu adevărat dragoste între doi oameni ei vor găsi întodeauna un mod de a fi împreună indiferent de conjuncturile potrivnice sau de distanţa care îi separă. Adevărata dragoste este precum un iluzionist de geniu. Ea evadează mereu atât din lanţurile destinului cât şi din cufărul morţii."G Gabriel Petru Băeţan

~~~

Gabriel Petru Baetan a fost pentru mine o revelaţie! Poate una dintre cele mai frumoase revelaţii din ultimii ani în literatură şi nu numai. Regăsesc în versurile lui, în cuvintele lui, în sufletul lui o forţă uimitoare a cuvântului, a dăruirii şi iubirii! Gabriel pur şi simplu îmblânzeşte cuvinte. Le cuminţeşte! Le iubeşte! Iar cuvintele fac tot ce îşi doreşte el să facă: înfloresc în noi precum nişte salcâmi nebuni! Mulţumesc pentru că exişti om frumos! Eşti o oază de mare frumuseţe, sensibilitate, romantism iremediabil, umanitate şi cultură!

17 mai 2013

Cezar Ouatu reprezintă defapt o schimbare...

Cezar Ouatu, nu este printre cei mai iubiţi sau apreciaţi cântăreţi. Este non conformist şi abordează o zonă a muzicii mai puţin obişnuită la noi şi anume cea de contra-tenor. Recunosc că nu mă aflu printre fanii săi. Mie personal nu îmi transmitefoarte multe ca om deşi pare unul cu mult bun simţ, educat şi plin de căldură. Nu mă exprim însă deloc în defavoarea lui deoarece nu mă interesează şi nu mă va interesa etichetarea oamenilor niciodată şi nici nu găsesc vreun motiv anume să o fac!
Observ însă că unii oameni se pricep la etichetat şi nu au remarcat faptul că ştie să accepte un marketing care îl pune în valoare, iar apariţia sa scenică de aseară asta a fost: un marketing şi mangement bun! Felicitări lui şi managerului său! Cunosc mulţi artişti valoroşi, care stau cu vocea şi apariţiile scenice pe tuşă, din cauza unui manageriat prost şi foarte prost şi asta nu este deloc bine! De aceea, eu am să suţin România şi acest artist!
Nu îi sunt fan, dar ştiu să recunosc un management artistic bun şi o voce deosebită, pentru că vrem sau nu să recunoaştem, Cezar este un artist de excepţie!

"Cezar a dedicat atunci prestaţia sa familiei şi publicului. "Voi cânta pentru voi, pentru tatăl meu care nu mai este printre noi, dar care cu siguranţă zâmbeşte în colţul gurii de undeva de acolo sus, pentru mama mea, pentru toţi cei care mă iubesc şi pe care îi iubesc!"



Felicitări, Cezar! Felicitări România!

 ~~~

Am găsit pe blogul lui Liviu Perişan o abordare apropiată de ceea ce simt eu, dar mult mai frumos exprimată, spusă şi simţită! Vă invit şi pe voi să citiţi acest articol foarte frumos despre care eu nu pot decât să spun că mă bucur să citesc în sfârşit un articol de mare, mare carater uman şi suflet! Mândră că eşti în lista mea de prieteni, fie ei şi virtuali. Nu de acum, dar acum mai mult decât oricând! Mulţumesc, Liviu Perişan!

" Ca şi Ouatu şi România pare într-un fel şi sună în altul.
Ouatu chiar poate câştiga Eurovision 2013. Da! sunt convins că o să o şi facă. De ce cred asta? Deoarece Cezar Ouatu, reprezintă România într-un mod mult mai profund decât ne putem imagina. E ceva providenţial în poveste lui şi în alegoria între felul lui de a fi şi felul nostru de a fi ca ţară. Va câştiga Eurovision şi o va face cântând ceva total diferit faţă de presupusa noastră fibră naţională aruncată obsesiv pe tv sub titlu de manele, ţigăneală şi borfăială ieftină. Cântecul lui Ouatu are la fel de mult substrat etnic cât are şi o compoziţie de Porumbescu numai că încă nu ne dăm seama de asta. Ouatu este românesc nu prin ce cântă ci prin felul nesperat de diferit în care cântă şi pentru contradicţia pe care o zugrăveşte.
CTP - ul spunea că Ouatu cântă ca un bibiloi sugrumat o melodie coită. Eu spun că în cazul de faţă domnul CTP (pe care îl admir sincer) a coit-o sever împreună cu toţi cei care nu au înţeles povestea asta.
Oamenii ăştia nu au înţeles că Cezar Ouatu nu este o ciudăţenie scoasă de Dan Diaconescu din cine ştie ce ospiciu, nu este o ţâţoasă cu 400 Euro/oră de pe hepilica lui Măruţă, nu este o stradală nocturnă de la Capatos, nu e o clejancă doldora de şunci, tupeu şi fiţe, un salam de vară expirat, un guţă sau orice alt jeg media. Omul ăsta este un profesionist cu serioae concerte la activ. Ghinionul lui că stilul practicat de el ocoleşte YOUTUBE-le şi nu se dă pe ZU sau PRO sau Shit FM.
Ca să fi auzit de Ouatu înainte de Eurovision trebuia să asculţi posturi underground precum România Muzical sau să mergi la concerte de gen. Ori asta nu prea se face la noi."


Gânduri frânturi... - mă zidesc în mine precum Ana...



(Sursa foto: Soledad)

Dintre toate cele lumeşti, cel mai bine am învăţat să...tac. Să tac când plâng. Să tac când urlu. Să tac când zâmbesc. Să tac când sunt fericită. Să tac când iubesc. Şi să mă las tăcută. De parcă numele meu nu ar fi alcătuit din litere. De parcă în ochii mei nu s-ar regăsi nimeni într-atât încât să simtă să ţipe de bucurie. De parcă de inima mea nu s-ar simţi iubit nimeni într-atât încât să vrea să mă deseneze pe cer. De parcă eu nu aş fi alcătuită din carne şi emoţii să mă las cutremurată de un suflet care să vrea mă strige ca pe prima şi ultima literă din alfabetul inimii sale. Şi aşa...am învăţat eu să nu mai sper cuvinte ce nu vor fi rostite vreodată. Am să încep să învăţ să fiu o piatră pe care doar o iei să o arunci mai departe apelor. În cădere...pietrele "curg"...şi tac. Şi rămân. Oriunde le pui. Ţie. Devin albie. Devin potecă. Devin munte. M-am născut să mor în tine ca şi Ana lui Manole. Zideşte-mă de vrei în tăceri, dar de va fi să pleci bate-mi inima în ţăruşe să nu te urlu ca lupii în toate nopţile cu lună plină şi să zbor peste tot pământul de dorul tău!

am obosit să mă târăsc peste tot pământul şi cerul roşu
îmi sare inima din loc
probabil eu am înnecat visele albastre sub gene grele
şi iar m-am strivit
între mine şi tine
ce folos? învăţ să mor fără de rost,
fără de rost
uitată-n cuib de cuc

am atârnată de suflet o piatră de moară
şi mă scufund

 .............

Am găsit poate întâmplător sau poate deloc întâmplător, un blog în gândurile şi imaginile căruia mă regăsesc şi îl recomand cu drag şi plăcere... Soledad

Hanul meu este ... un loc în care poveştile sunt oameni



Hanul meu, este un loc în care mereu aştept oamenii mei frumoşi şi mereu mă bucur de cei care sunt. Este un loc în care poveştile sunt oameni, pentru că viaţa noastră este alcătuită din oameni. Inima noastră este o citadelă construită din oameni, întâmplări şi sentimente, iar noi ne rugăm în ea prin bătăile ei :)! Mereu am să scriu despre ceea ce mă bucură, mă întristează, mă revoltă, mă entuziasmează! Nu mă miră nimic, nu mă sperie. Eu sunt alcătuită să trăiesc viaţa aşa cum e ea: perfect neregizată! :)

Poezii şi imagini... - cuvintele tac


Citatul zilei - Teo Dor...

Citatul zilei, de la Dor... ^_^

" Dacă I-am mulţumi deplin lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi, nu am mai avea timp să ne plângem. - Richard Wurmbrandt (1909 - 2001)"

primul şi ultimul răspuns

(Sursa foto: internet)

inima mea nu cunoaşte războaie
de aceea, în orice lupte a fost prinsă, a pierdut
mereu o găseam sângerând în tranşee părăsite demult
de cei care le-au săpat la început pentru apărare,
apoi pentru bătălii în care nimic nu era de cucerit
decât de acceptat

- ucidem iubirea fără remuşcări, apoi o plângem ca pe un mort -

inima mea nu cunoaşte asedii
decât iubirea, iar pe acest câmp de sentimente
mă pierd în tine ca într-un lan de culoare şi frumos
nici prea mare, nici prea mic - numai bun mie
te iau peste umeri ca pe singurul şal ce-mi încălzeşte
viaţa cu viaţa ta!

- dar ea, iubirea ne rămâne totuşi, primul şi ultimul răspuns -

16 mai 2013

Hanul Poveştilor, din nou cu Rodion...

Recomand cu mare drag şi plăcere acest radio,. deoarece într-o eră a vitezei, a deculturalizării, aici veţi găsi cuvintele, literele, literatura şi oamenii de bun simţ la ei acasă! Mulţumesc pentru încrederea şi frumuseţea gândurilor voastre, Rodion! Acest lucru nu poate decât să mă responsabilizeze în cele ce le voi scrie şi mai mult decât până acum!

"Inițial vreau să-ți mulțumesc pentru activitatea ta internautică!
Cu plăcere lecturez articolele semnate de tine și recomand și altora același lucru.
Să știi că această postare a întrat în vizorul meu pentru revista blogurilor în cadrul emisiunii „Blogosfera Radio: Seara pe on-line cu Rodion” din 7 mai 2013.
În această ediție, împreună cu Eugenia Turculeț am fost inspirați de rîndurile semnate de tine.
Te invit pe tine și vizitatorii tăi să asculții discuțiile pornite de la lectura acestui articol acesînd link-ul : http://www.trm.md/ro/blogosfera-radio-seara-pe-on-line-cu-rodion/blogosfera-radio-seara-pe-on-line-cu-rodion-si-eugenia-turculet/

Notă: Acest talk-show despre și împreună cu cei din lumea virtuală îl puteți asculta în fiece marți de la 20.15 la 21.00 on-line la Radio Moldova Muzical (http://trm.md/ro/radio-on-line-muzical/ )
Orice ediție înregistrată a emisiunii o veți găsi pe http://www.trm.md/ro/blogosfera-radio-seara-pe-on-line-cu-rodion/

Cu gratitudine,
Realizatorul şi producătorul
Rodion Guștiuc"

punctul meu pe "i"

(Sursa foto: internet)

Tu,
dintre toţi oamenii pământului, numai
tu
ai fost mereu punctul meu pe "i"
pare mic nu e aşa?
nu este

un punct - doar un punct
.
poate fi soarele pe bolta sufletului
cu el adorm sub pleoape,
cu el mă trezesc
nu am altă direcţie în viaţă,
nici altă rămânere,
nici altă casă,
nici un alt nord
decât bătăile inimii tale peste cerul vieţii mele

Tu,
dintre toţi oamenii pământului, numai
tu
ai fost mereu punctul meu pe "i",
soare!

15 mai 2013

Pe 19 Mai, votaţi 1313 Cosmin si Mihai la România Dansează!


Noi suntem "Fratii Adrian Mihai si Cosmin" si dorim sa va multumim pentru promovarea si sutinerea Dumneavoastra de-a lungul acestei emisiuni si nu numai! Va rugam sa ramaneti in continuare alaturi de noi si sa ne dati sansa de a va demonstra ca meritam increderea si iubirea voastra!

Votati Cosmin si Mihai la 1313, Duminica 19 mai ora 20:30, pe Antena 1!

Cine ne sustine, poate prelua acest banner sa il distribuie mai departe sau sa il foloseasca drept cover!

Va multumim!



ACESTA este uni un banner de promovare si sustinere pentru cei care doriti sa fiti alaturi de ei! VA ROG sa preluati acest banner care are dimensiunile fixe de 670x250 pentru coverul FB si sa il distribuiti sau sa il puneti la voi pe pagina!

Va Multumim inca o data p
entru toata dragostea, sustinerea si promovarea pe care o oferiti lui Cosmin si Mihai! Alaturi de voi, cu siguranta sansele lor vor fi o Romania Danseaza pentru toti!


Dacă doriţi banner pentru blogspot, acesta are 1024x335:


Daţi click pe ele, view image şi save!

Vă mulţumim!!!

Pentru cei care doriţi să îl cunoaşteţi mai bine, rămâneţi aproape...pentru că vă pregătim un Mini Interviu!
Doriţi să îl întrebaţi ceva...lăsaţi mai jos întrebarile :)! 
 

Gândul zilei....


Căsnicia şi relaţia de iubire nu este doar o legătură...este un dans frumos până la sfârşitul vieţii

(Sursa foto: internet)

În timp ce unii uită ce i-au legat şi caută iubirea în braţele altor bărbaţi sau femei deşi a lor este acolo, în timp ce unii destramă relaţii şi căsnicii precum un pulovăr vechi şi tricotat ieşit din modă, alţii se iubesc cuminte, frumos şi se bucură de clipe. Clipele lor. Clipe care de multe ori se consumă departe unul de altul, legaţi acum poate doar prin tehnologia cărora ei le sunt recunoscători că există şi că pe lângă cuvinte, uneori există imaginea...Imaginea aceea care şi doare şi bucură. Imaginea aceea peste care ne trecem mâna într-o mângâiere, lăsăm fruntea sau o sărutăm şi deşi de multe ori atingerea nu este una reală...ci una rece, a unui monitor...ne bucurăm de ea. Ne umple sufletul de o prezenţă anume. A acelei priviri care mângâie,sărută, străluceşte,. ne dă curaj şi aripi! A iubirii. A legăturii pe care nici o distanţă nu o poate rupe ci din contră,...o leagă. Asta este defapt adevărata putere a iubirii adevărate. Distanţa nu o îndepărtează ci o face mai puternică! Distanţa nu te face să uiţi ci te face să îţi fie dor şi dor de aceeiaşi persoană! Distanţa nu înlocuieşte ci te umple de sentimente tot mai profunde, mai adânci, mai frumoase! În timp ce unii uită gustul iubirii îmbătaţi de alte sentimente false....precum frumuseţea veşnică şi perfecţiunea...alţii caută iubirea aceea îmbrăcată atât de simplu în iubire pentru a-şi face alaturi de ea un cămin şi un toiag la bătrâneţe! Un toiag din care vor înflori mereu florile zâmbetului, ale emoţiilor sincere, ale sentimentelor, a unei treceri frumoase prin viaţă în doi şi amintiri cu copii şi nepoţi! În acel doi firesc. În timp ce unii aleargă, unii stau pe loc lângă acelaşi om şi chiar dacă asta nu e ceva uşor îşi asumă cu dragoste tot ce înseamnă acest minunat angajament - acela de a-ţi fi la bine şi la rău!
Căsnicia şi relaţia de iubire nu este doar o legătură...este un dans frumos până la sfârşitul vieţii în care dacă unul uită paşii, celălalt e mereu acolo să îi amintească! Da, despre asta este defapt vorba în dragoste...despre a fi mereu acolo şi a iubi mai presus de toate un om...fără să te temi, fără complexe, fără inhibiţii, fără orgoliu...doar să iubeşti!




O zi minunată şi frumoasă vă doresc şi nu uitaţi că cele care ne alcătuiesc cel mai frumos şi ne încheagă sunt clipele de iubire! :)

14 mai 2013

Noapte liniştită! Zânele să vă sărute...

Vă las în compania unei melodii foarte dragi mie, pe care am descoperit-o în filmul Enchanted...un film numai bun pentru mine...femeia-copil care nu vrea să crească mare şi crede încă în magia din ea, din fiecare...:)! Şi sunt fericită să văd că mulţi dintre voi cred într-o astfel de magie de vreme ce vă aflaţi într-un han în care poveştile stau pitite după un fir de fum aşteptând vremea prielnică să se depene singure... ^_^!



Noapte liniştită vă doresc, dragele şi dragii mei oaspeţi! Zânele să vă sărute!

Să ne cunoaştem - gânduri şi sentimente din mine...



Când ceva trebuie să se întâmple se va întâmpla exact când va fi momentul ca sufletul să îşi desfacă aripile şi să zboare pentru a se împlini! Iubirea nu are lanţuri, numai dacă noi le acceptăm! (Să ne cunaoştem - gânduri şi sentimente din mine... - Ramona-Sandrina~Lady Allia)

Mi-e dor de tine, iubite...

Mi-e dor de tine, iubite...



mi-e dor de tine, iubite
de glasul care nu m-a atins niciodată atât de aproape
încât inima să stea uitând să bată, iar pielea să se cutremure
ascultându-te
mi-e dor de tine, iubite
aşa cum îmi e dor de dimineţile cu rouă şi păsări fericite
zburând pe un cer senin şi fericit în timp ce iubirea îşi face culcuş
în palmele tale
mi-e dor de tine, iubite
nefiresc aşa cum îmi era dor de iubire când desenam unicorni
cu privirea aşteptând ca pasul tău să se adauge încet pasului meu
de doi
mi-e dor de tine, iubite
şi mă întreb cum poate să îmi fie dor de ceva ce nu cunosc
de cineva care doar a locuit în mine fără să facă paşi din inima
mea afară
mi-e dor de tine, iubite
ca şi cum m-aş îmbrăca cu tine, în braţele tale, în privirea ta
şi mi-ar fi totuna oriunde aş merge lumea mea ar fi mereu
aproape
mi-e dor de tine, iubite
ca de sentimentul acela netrăit vreodată, dar despre care ştii deja
că poate opri pământul în loc, iar aerul tău va fi tot acolo
în inima ta

mi-e dor de clipa aia când între noi doi nu va mai fi aer
decât noi la o bătaie de inimă depărtare

(mi-e dor de tine... - Ramona-Sandrina~Lady Allia)

Dacă...



Dacă...imaginile şi cuvintele pot descrie, eu de ce nu pot să te descriu vreodată aşa cum te simte inima mea?
De ce nu pot aşeza literele sub forma bătăilor inimii mele? Uneori pescăruşi care se prăbuşesc în mare. Alteori, însuşi cerul albastru.
De ce nu pot să aşez literă cu literă emoţiile? Cuminţi, agitate, îmbujorate? Gata să explodeze asemeni unor artificii peste tot pământul? Nebune, alergând şi ţipând: Iubescccccccccccccccc!!! Te iubesccccccccc!!!!?
De ce nu pot forma un poem care să aibă exact forma inimii tale? A mâinilor tale? A gurii tale? A îmbrăţişării tale? Aş forma un poem în care să mă înfăşor de dor nopţilor reci!
De ce poeziile mele nu pot fi căprui precum ochii tăi? Şi adânci? Şi calzi? Şi atât, atât de frumoşi!
De ce cuvintele mele nu pot să sărute aşa cum inima mea îşi aminteşte sărutul tău?
Nu vor putea... Cuvintele mele nu vor putea niciodată să te modeleze întocmai din lutul iubirii noastre. De aceea tu, mereu vei rămâne doar iubitul meu, iar cuvintele vor rămâne doar cuvinte...

Iar noi, noi vom fi atât, atât de noi...

Să ne cunoaştem - gânduri şi sentimente din mine...

(Sursa foto: internet)

Eu şi scrisul avem o relaţie aparte. Nu ştiu când începe el şi mă continui eu şi nu ştiu când încep eu şi se continuă el. Ţesem lumi în care ne pierdem împreună, iar eu văd în aceste lumi ceva ce nu aş putea vreodată descrie. Totuşi, aşa cum am spus ieri, oamenii obişnuiesc să spun că scriu, dar eu sunt convinsă că defapt cuvintele ne scriu pe noi... A şi da...numai cu sufletul se scrie, altfel am deveni o matematică a gândirii aşezată în litere! (Să ne cunoaştem - gânduri şi sentimente din mine... - Ramona-Sandrina~Lady Allia)

Bună dimineaţa...

 (Sursa: Hanul Poveştilor)

Bună dimineaţa! Vă doresc o zi plină de miresme dulci şi căldură sufletească!

13 mai 2013

Să ne cunoaştem - gânduri şi sentimente din mine...


Adrian Cosmin Bogdan - România Dansează sau altfel spus, România simte să aleagă...

Despre Cosmin am vorbit de foarte multe ori. Nu ştiu ce aş mai putea spune. Decât că merită cu adevărat să câştige acest concurs. De ce? Pentru că este un copil bun care de când a învăţat să danseze se împarte ca un mic erou între familie, şcoală şi sala de dans. Care se trezeşte la 5 dimineaţa cu exactitatea unui cesornic şi îşi ajută bunica, merge pe malul mării şi afec exerciţii, se întoarce acasă şi se pregăteşte de şcoală, apoi revine, ia masa cu buni, o sărută pe frunte şi merge la repetiţii până seara târziu. Ore întregi de muncă. Câte 4-5 ore pe zi. Ore în care el face balet chiar dacă îl dor picioarele, muşchii, genunchii. Chiar dacă uneori are ligamente întinse sau lichid lipsă la genunchi. Doar cei care îi sunt aproape ştiu. Ştiu de câte ori scrâşneşte din dinţi de durere, dar face piruetele şi exerciţiile care trebuiesc făcute. De câte ori răceşte...deoarece e încălzit, iar sălile sunt reci...

La ora la care el revine acasă, mulţi dintre noi ne uităm la filme culcuşiţi în paturi calde lângă cei dragi sau unii chiar dormim. El însă....nu! Se apucă de teme, de învăţat. Şi ştiţi? Cosmin le face pe toate bine. La şcoală este printre primii. La balet cucereşte scene după scene. Iar acasă este...copilul pe care şi l-ar dori orice părinte. Cosmin însă...munceşte de la aproape 11 ani să poată să îşi realizeze visele. Mă întreb câţi dintre noiu am făcut asta la vârsta aceea? Adică să muncim să ne putem cumpăra o pereche de blugi sau o carte pentru şcolaă? Să avem bani pentru un concurs la care să participăm? Sau pentru ora de balet...

Despre Cosmin nu am să mai spun decât atât... "Vreau să mă bucur de viaţa asta cât mai mult şi mai frumos şi vreau să fiu folositor oamenilor prin ceea ce sunt şi ştiu! Iar eu ştiu dansa! Dansul este viaţa şi felul meu de a mă manifesta şi a trăi!". 

Aşa este... Cosmin dansează ca şi cum ar respira!



Votaţi în FINAL ROMÂNIA DANSEAZĂ....FRAŢII ADRIAN!

















Degeaba taci...şi un semn de mulţumire...


Un clip în care sper să vă pierdeţi la fel de frumos cum m-am pierdut eu când mi-am aşternut gândurile în el. Şi aşteptările. Firescul şi nefirescul care există în fiecare din noi...



Vă mulţumesc din nou tuturor celor care simţiţi să intraţi în acest han şi să vă trageţi sufletul fie şi pentru o singură rămânere. E un semn de mare încredere şi bucurie pentru mine! Cuvintele scrise fără cineva care să le citească şi să le simtă...nu ar însemna nimic! Aşadar, popasul vostru asupra cuvintelor mele nu este altceva decât un ecou şi un buchet de flori culese din sufletul vostru dăruit mie!

uneori...



Uneori, fără un motiv anume mă întristez. Este ca şi cum peste soare dintr-o dată ar trece un nor. Neanunţat. Doar tristeţe. Alteori, înfloresc precum salcâmii. Dar atunci ştiu de ce. În mine, viaţa a sădit o sămânţă care în fiecare zi creşte tot mai frumos, tot mai senin, până într-o zi când va înflori...un copac cu rădăcini adânci de iubire. Oamenii sunt câmpii şi sunt munţi, sunt păduri şi ape adânci, iar în ei locuiesc atât de multe sentimente şi emoţii...Sunt ecouri şi tăceri, sunt ţipete şi lacrimi, iubiri şi trădări, egoism şi dăruire. Oamenii sunt o altă natură în natură! Cândva, am crezut că abisurile sunt cele mai periculoase, dar azi ştiu că nu este aşa. Acolo când ajungem vedem lumina. Ne agâţăm de ea. Ca de ultima liană ce ne poate duce acasă la noi. Acum ştiu că vârful muntelui este cel mai periculos deoarece când suntem acolo sus putem vedea şi scara pe care am urcat, dar suntem şi mai aproape de fulger. De acolo lumina poate fi orbitoare şi pasul către propria rătăcire este unul mic. Uneori, aşa ca astăzi, mă las purtată în mijlocul cuvintelor. Cumva, cumva, ele mă duc mereu la malul meu de linişte. Nici acum nu ştiu cum reuşesc să o facă. Oamenii cred că noi scriem cuvintele. Eu cred că defapt ele ne scriu pe noi.

10 mai 2013

ora exactă a vieţii noastre...

inima mea joacă ascunsa cu inima ta
când se ascunde ea în partea ta stângă
când se ascunde a ta în partea mea stângă amestecându-se

numa aşa
că aşa vor ele
să nu mai ştim care e unul,
care e celălalt

inima ta se pierde uneori în inima mea,
iar inima mea deseori adoarme în inima ta
amândouă ţinându-se în braţe şi cântântându-şi de iubire

numa aşa
să nu mai ştim unde începem unul
şi ne continuăm amândoi

într-o singură bătaie,
ora exactă a vieţii noastre: tu-eu, eu-tu, noi, noi! - Ramona-Sandrina


 
(Sursa foto: internet)

"Deşi inima mea este
ascunsă între coaste,
să vezi tu ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Deşi şchiopăt puţin
şi mă doare
oh de la o vreme mă doare
creanga cea groasă şi cea mare
de care s-a spînzurat altul,
să vezi şi tu ce poveste,
ah, ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Cred că a trecut timpul,
cred că a apus luna,
pe cîmp au ieşit la întuneric
şoarecele de cîmp şi inorogul feeric,
- să vezi şi tu ce poveste,
ah, ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Deşi ai inimă înlăuntrul tău
şi ascunsă sub coastă,
mi-e foarte dor de tine.-
NICHITA STĂNESCU" 

10 Mai, Ziua Regalităţii şi a Independenţei României!



Data de 10 Mai va fi mereu o filă de importantă istorie în sufletul României şi a românilor. Chiar dacă istoria se schimbă, iar unele lucruri rămân firesc istorie, asta nu înseamnă să nu tresărim frumos când ne amintim. O apă în care se nasc cercuri, cercuri de emoţie!

Pe 10 Mai 1866, Carol I a sosit la Bucureşti, iar România avea să se transforme într-o prinţesă cu rochie albă, vaporoasă, boemă şi iubitoare de cultură. Devenise dintr-o dată ţara unde se năşteau poveşti cu prinţi şi prinţese, dar nu doar în cărţi, ci în realitate. Românii aveau să îi cunoască şi să se bucure de ei.

Aţi dăruit acestei ţări Independenţa. Aţi dăruit atât de multă frumuseţe, demnitate, umanitate.

Vă mulţumesc Majestatea Voastră, MS Regele Mihai I pentru tot ce a însemnat Casa Regală în viaţa acestei ţări atât de măcinată şi umilită de-a lungul istoriei şi nu numai - cultură, onoare, demnitate, strălucire!

Vă mulţumesc Majestate pentru speranţa pe care ne-o dăruiţi ori de câte ori vă ştim în preajmă, atât de aproape de noi, românii, neamul pe care familia Domniei Voastre l-a ales dintre atâtea să îi fie casă, familie şi popor!

Vă mulţumesc Majestate pentru că ne sunteţi Farul unde atunci când ne este greu ne îndreptăm credinţa, sufletele şi speranţa în mai bine!

La mulţi ani, Majestatea Voastră! La mulţi ani Casei Regale a României! Trăiască Regele Mihai al României!


Semnificaţia zilei de 10 Mai, trecută cu vederea de mulţi români, de multe cotidiane, de autorităţi, de noi ca şi ţară.

Încet, încet, începem să ne uităm istoria, să ne uităm monarhii, conducătorii, domnitorii, valorile naţionale, reprezentative, eroii, oamenii de mare valoare care au făcut ceva pentru noi ca şi ţară. Când spun asta mă refer la toate categoriile: inventatori, scriitori, jurnalişti, sportivi, medici, muzicieni, oameni de cultură, etc

Într-o zi ne vom trezi că adevăratul nostru tezaur...nu cel în aur ci acela în valoare şi calitate umană, naţională, istorică...nu va mai fi!
Că nu ne-a plăcut de exemplu comunismul...pot înţelege de ce. Că ne-am împuşcat conducătorul: NU!

Că nu suntem de acord cu Monarhia, pot înţelege. Că nu avem un minim de moralitate, de respect faţă de istoria noastră, de ceea ce a însemnat Monarhia pentru această ţară, de ceea ce a adus ea bun pentru România şi imaginea ei, chiar şi acum când noi îi ignorăm, că nu ştim să ne iubim Regele pe care încă îl avem şi de care ar trebui să ne bucurăm...nu pot înţelege!

Monarhia este un Simbol Viu care are puterea de a schimba chiar şi atunci când ea este pasivă într-o ţară!

Pentru cei care nu ştiu semnificaţia acestei zile, am să dau un link către un articol, care mi s-a părut bine structurat şi conturat. Poate măcar aşa, în ultimul ceas, vom învăţa din greşeli...

"10 mai este o zi cu trei semnificaţii majore pentru istoria României: la 10 mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurâmântul ca domnitor al României, cu numele de Carol I; la 10 mai 1877, acelaşi Carol promulga „Declaraţia de Independenţă" a ţării; la 10 mai 1881, tot Carol I a fost încoronat ca prim rege al noului regat al României. În decembrie anul trecut, cunoscutul istoric Neagu Djuvara propunea, cu mai multe argumente, înlocuirea datei de 1 Decembrie, cu cea de 10 mai, aşa cum a fost până la abdicarea regelui Mihai, la finele lui 1947. Libertatea vă propune să vă exprimaţi opţiunea în privinţa oportunităţii ca data de 10 mai să devină Ziua Naţională a României în locul celei de 1 Decembrie.

Povestea zilelor de 10 mai începe o dată cu venirea în Principatele Unite a prinţului Carol de Hohenzollern, desemnat prin plebiscitul din 2 aprilie 1866 ca domnitor al României, ce îi urma lui Alexandru Ioan Cuza, cel înlăturat din domnie la 11 februarie în acelaşi an.
Cum tocmai în acea perioadă izbucnise un grav conflict între Prusia - ţara natală a prinţului - şi Imperiul Habsburgic, Carol a călătorit până în România sub o identitate falsă, Karl Hettingen, pentru a nu cădea în mâinile autorităţilor austriece. Abia când a pus piciorul pe pământ românesc, la Turnu Severin, avându-l alături pe I.C. Brătianu, unul dintre artizanii aducerii lui Carol ca domn, viitorul principe şi-a declinat public adevărata identitate."

Citiţi mai mult aici: Reportaj | Libertatea.ro"

 Articol de an...

9 mai 2013

Nu uitaţi! Duminică, 12 mai 2013, va avea loc Gala România Dansează !

 
 

Nu uitaţi

Duminică, 12 mai 2013, va avea loc Gala România Dansează !
România poate fi şi cultă!
 România poate alege şi talentele adevărate!
Votaţi performanţa, asta este şansa lor !!! 
Votaţi Adrian Cosmin şi Mihai!
 

Gânduri - despre copii...


Aşa cum mereu am spus, copiii au o percepţie, o entitatea a lor proprie...pe care noi adulţii o anihilăm în timp prin regulile noastre de cele mai multe ori menite să înhibe întreg spirirtul şi personalitatea!!!

Copiii trebuie doar IUBIŢI, îngrijiţi şi dirijaţi prin educaţie nu puşi şi siliţi să ne devină copii fidele sau roboţi sociali!!!

Oricine ştie când este iubit, respectat să crească mare şi frumos! ~ Ramona-Sandrina


(Sursa foto: internet)

"Această imagine a inceput să circule în februarie. Ar trebui să fie "Imaginea Anului", sau poate, "Imagine Deceniului." Dar nu va fi. De fapt, dacă autorul acestei fotografii nu ar fi păstrat drepturile de autor, această imagine nu ar fi fost făcută public.

Imaginea este cea a unui copil de 21 săptămâni, nenăscut, pe nume Samuel Alexandru Costache, care este operat de către chirurgul Joseph Bruner. Copilul a fost diagnosticat cu spina bifida și nu ar supraviețui dacă nu ar fi fost scos din pântecele mamei sale. Mama micuțului Samuel, Marlena Costache, este o asistenta medicala obstetrica în București. Ea știa de remarcabila procedură chirurgicală a Dr. Bruner . Practicând la Centrul Medical Universitatea Vanderbilt din Nashville, el efectuează aceste operațiuni speciale în timp ce copilul se află încă în uter.

În timpul procedurii, medicul îndepartează uterul prin intermediul unei cezariene și face o mică incizie pentru a opera pe copil. În timp ce Dr. Bruner finaliza interventia chirurgicală pe Samuel, micuțul a întins mânuța lui mică, dar pe deplin dezvoltată, prin incizie și a strâns ferm degetul chirurgului. Dr. Bruner a declarat mai apoi că, atunci când i-a fost prins degetul, a fost momentul cel mai emotionant al vieții sale, și că, pentru o clipă în timpul operației a fost înghețat, complet imobil, din cauza emoțiilor.

Fotografia surprinde acest eveniment uimitor, cu o claritate perfectă. Editorii au denumit imaginea, "Mâna Speranței". "Mâna mică a fătului de 21-săptămâni, Samuel Alexandru Costache iese din uterul mamei pentru a strânge degetul Dr. Joseph Bruner pentru ai mulțumi medicului pentru darul vieții."

Mama lui Samuel, Marlena, a spus că "a plâns zile întregi", când a văzut poza. Ea a spus, "fotografie ne amintește că sarcina nu este despre persoane cu handicap sau o boală, este vorba despre un sâmbure de persoană". Samuel s-a născut în stare de sanatate perfecta, operațiunea a fost un succes. Vedea acum imaginea reală, și este minunat ... incredibil .... si hei, să-l dați mai departe! Lumea are nevoie să vadă asta!"

Încrederea...


(Sursa foto: internet)

Încrederea este cheia oricărei relaţii de durată şi succes! Să ştii că te poţi lăsa în cădere în "mâinile" cuiva şi să ştii că orice s-ar întâmpla nu vei cădea niciodată pentru că acea persoană este acolo şi va rămâne mereu nelăsându-te să cazi! ~ Ramona-Sandrina

8 mai 2013

Dor...

Când mă simţeam tristă, abătută, debusolată, ieşeam afară. Trăgeam aer în piept şi trecea. Orice ar fi fost! Nu conta ora. Nu conta zona. Am locuit în multe zone ale oraşului şi mai multe le-am bătut cu piciorul zi de zi în timp ce o plimbam pe Augusta vorbindu-i despre zânuţe, castani, flori, păsări, oameni, parcuri, străzi. Ei îi plăcea. A iubit acest oraş ca mine. Chiar mai mult. Mereu îşi dorea să ne plimbăm serile pe afară. Niciodată nu oboseam să batem aceleaşi locuri. Pentru noi, mereu era ceva nou. Ceva frumos. Cum am spus, un oraş nu înseamnă doar politica internă, administraţia, clădirile. Înseamnă mult mai mult. Înseamnă un loc unde să te simţi acasă în orice moment. Focşaniul, a fost singurul oraş unde eu m-am simţit şi mă voi simţi mereu acasă. Nu ştiu de ce. Între mine şi Focşani este o legătură pe care eu chiar nu o pot explica. E ca şi cum ne-am cunoaşte demult şi ne-ar lega un fir nevăzut. Iubesc acest oraş. Îmi amintesc cum mergeam la piaţă cu Augusta în port bebe şi cum respiram aerul în care se învăluia miresme d etrandafiri, narcise, liliac. Cum cunoaşteam fiecare grădină de flori din curtea oamenilor. Îmi amintesc cum alerga Augusta prin parcul Bălcescu şi cum iubeşte ea acest parc unde noi am creat propriile noastre poveşti, iar ea făcut primii ei paşi. Îmi amintesc castanii cum ne ningeau cu flori. Şi cerul. Nicăieri nu am văzut cer mai frumos ziua şi mai plin de stele noaptea. Acum...plâng. Oricât aş încerca, nu îmi găsesc locul. Mi-e dor de mă sufoc de casa mea, de castanii mei, de parcurile mele, de oamenii mei dragi. Mi-e tare, tare dor de acasă... Tot încerc să respir, dar nu am aer. Aerul meu, a rămas...acolo...

Votat...Adrian Bogdan Cosmin!

(Sursa foto: Adrian Mergiani)

În ochii unei mame, copilul său e înger
în ochii mei al meu
demult poate să zboare
și-așa am învățat
că inima nu moare!

Pe Adrian Bogdan Cosmin, l-am descoperit în urmă cu jumătate de an. Nu știu cum aș putea explica, dar știam mereu că undeva, cineva s-a născut pentru mine. Cadoul făcut de viață pentru mine! Aveam deja multe. Mă puteam considera chiar un om împlinit, dar mă simțeam...înjumătățită oarecum. Până în ziua aceea când l-am văzut. Atunci am știut! Am știut din prima clipă în care viața mi l-a pus în brațele sufletului că el, va fi din acea clipă...indiferent unde îl vor purta pașii...copilul meu! Băiatul meu zburător și drag!

Cosmin are 18 ani și este elev șa Colegiul Național de Arte "Regina Maria" din Constanța. Este balerin, iar dansul este pentru el o formă de a fi! El și dansul sunt o pereche firească! dansul a fost mereu cea mai frumoasă iubită a sa, iar el a știut să o iubească din toată inima! De aici, s-a născut cea mai frumoasă pereche! El când danseaza...există defapt! Dansul e pentru el ca și cum ar respira!

Cosmin participă la România Dansează. Nu pot decât să fiu mândră de toate deciziile, realizările copilului meu și să îl suțin în tot ceea ce pe el îl face fericit!

Dacă veți simți să îl susțineți și să ne susțineți prin votul vostru...Cosmin va știi să ofere tuturor mulțumirea, aprecierea și dragostea sa prin tot ceea ce este sau va face el pe viitor!

România nu doar dansează! România iubește, e cultă și poate recunoaște și promova valorile!


Aripile sus, copilul meu! ♥

De cele mai multe ori însă...

Uneori în viaţă este vorba despre luptă. Alteori despre renunţare. Uneori este despre tristeţe. De cele mai multe ori însă este despre răsărituri. Despre valuri care îţi sărută gleznele. Despre nisipul timpului alunecând pe şira spinării. Despre nopţi pline de stele. Despre lună. Despre...iubire!
În viaţa mea este mereu vorba despre tine...pentru că tu mă faci să mă simt cea mai frumoasă femeie din lume! Cea mai iubită! Cea mai preţuită!


Deoarece...

 Prin sufletul ei, eu mereu voi fi mult mai frumoasă... Mulţumesc, Lil! ♥

Viaţa ne-a ascuns sub un colţ de suflet...

(Sursa foto: internet)

Uneori, simţim nevoia să tragem aer adânc în piept şi să ne aşezăm în mijlocul vieţii noastre ca într-un lan mare şi verde, ca într-un loc ascuns între flori frumoase, copaci şi cer. Să lăsăm capul pe spate, să închidem ochii şi să aşteptăm. Să aşteptăm ceva. Nu ceva anume ci doar atingerea unui gând, poate atingerea unei întâmplări sau a unui suflet. Vântul să ne adie peste suflet şi să ne mângâie. Soarele să ne încălzească, iar păsările să ne amintească. Uneori, ca să mergem mai departe avem nevoie de noi. Nu de noi înjumătăţiţi. De noi întregi. Avem nevoie să ştim că oamenilor le pasă. Că poate cuiva anume îi pasă. Că stă undeva lângă noi pentru toată viaţa şi îşi deschide larg inima sa să ne noteze viaţa noastră, gândurile, zâmbetele ca pe cele mai importante însemnări ale vieţii sale. Şi, viceversa... Uneori, avem nevoie să respirăm adevăr. Oamenii de cele mai multe ori se mint. Se mint că sunt puternici! Se mint că nu îi doare! Se mint că nu le pasă! Se mint că pot şi singuri. Adevărul este că suntem slabi. Slabi, temători şi de cele mai multe ori singuri, dar frumuseţea constă în faptul că deşi ştim asta, reuşim să facem salturi, să zâmbim, să ne bucurăm şi să trecem peste propriile noastre gesturi egoiste, peste durere. Ne refacem, ne recreăm la fiecare eşec, cădere, durere. Viaţa ar trebui să fie un drum ca oricare altul. Nici uşor, nici foarte greu, iar noi, deşi uneori simţim nevoia să stăm pe margine pentru a ne odihni, ar trebui să ştim că viaţa este pentru a înainta în ea, pentru a o trăi! Când plouă de regulă deschidem umbrela. În viaţă, trebuie doar să trăim. Dacă ne ascundem, riscăm să pierdem clipe importante, şanse. Uneori, aş cum am spus, simţim nevoia doar să respirăm undeva într-un loc ca nici un altul. Uneori în viaţă trebuie să ştim că renunţările sunt necesare şi nu înseamnă final ci un nou început. Şi trebuie să învăţăm să renunţăm. Când nu o facem, sunt situaţii în care putem distruge vieţi, destine. Uneori, într-o zi ca oricare alta, dar care dintr-un anume moment va deveni memorabilă...ne îndrăgostim. Şi, de aici, începem să trăim cu adevărat deoarece iubirea este aceea care adaugă suflul de viaţă în inimile noastre şi le învaţă să bată...articulat, nearticulat...aşa cum numai ele pot şi ştiu. În unele cazuri, inima ni se opreşte, iar cea care reuşeşte să o repornească miraculos este...iubirea! Când ne îndrăgostim, viaţa noastră primeşte un sens. Ştim că de atunci, nu ne vom mai fi singuri, iar în mijlocul vieţii, când simţim să ne oprim, cineva va veni să se aşeze lângă noi. Ne va lua mâna şi o va pune peste sufletul său. Va zâmbi şi va tăcea. Tăcerea aceea însă, este singura care poate vorbi direct inimii noastre, iar noi ştim. Ştim că eternitatea există! Pentru că în inima noastră ducem un om, iar în inima lui suntem noi. Poate inima va înceta într-o zi, dar noi vom zbura într-o bătaie mai departe. Eu astăzi am să îmi beau cafeaua aici cu tine iubite. Nu e nici măcar nevoie să te aşezi alături să ştiu că îmi eşti mereu. Nu e nevoie nici măcar să spui ceva să ştiu că defapt tu spui tot ceea ce mă face fericită. Este nevoie doar să fii... Fără tine, viaţa mea nu poate exista! Şi în jurul nostru miroase atât de frumos a liliac, lavandă şi iasomie, iar viaţa ne-a ascuns sub un colţ de suflet...să ne putem respira în voie unul pe altul!