31 mai 2012

Blogoziua, copiilor autişti! - Campanie iniţiată de Blogosfera Vrancea

"Fiţi atenţi, nu dau nici prelegeri şi nici caritate ieftină. Atunci când dau ceva mă dau pe mine însumi. - Walt Whitman"


În lumea lor, totul este mai profund. Totul are un înţeles mai puternic. Ei simt, doar că nu exprimă la fel de repede ca alţi copii. Nu sentimental. Nu emoţional. Dar sentimentele şi emoţiile lor sunt acolo. La locul lor. În sufletele şi inimile acelea micuţe care aşteaptă să fie deschise. Să fie iubite. Să fie înţelese. Să fie acceptate.
Faptul că nu se exteriorizează ca alţi copii, nu înseamnă că nu simt copilăria, iubirea şi afecţiunea! Nu înseamnă că nu şi-o doresc!

Ca să ajungem la ei, trebuie să intrăm noi în lumea lor, iar mai apoi vor veni şi ei în lumea noastră!

Şi, pentru că vineri este 1 Iunie, Blogosfera Vrancea va fi din nou alături de copiii cu autism. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, "blogosfericii vrânceni" au devenit Moş pentru o zi copiilor de la Centrul Prâslea și Harap Alb.Totul pornise de la un gând frumos, care s-a continuat cu dragoste, entuziasm şi s-a materializat printr-o vizită de neuitat la cele două centre. Au găsit acolo copii plini de dragoste, de entuziasm. Copii care îşi refuză stigmatul de autişti, de bolnavi, de marginalizaţi! A fost dragoste la prima întâlnire şi şi-au propus să devină Moş ori de câte ori se va mai putea. Vor să revină pe 1 Iunie, dar, împreună, ne dorim să demarăm şi această campanie ce se vrea a fi una umanitară prin care să strângem lucruşoare utile pentru cei mici!

Pornind de la iniţiativa unor colegi de blogosferă, m-am gândit să demarez o campanie care să vină în ajutorul unor copii apăsaţi de griji, de boală, marginalizaţi şi trişti, pe care îi găsiţi în centrele Prâslea şi Harap Alb din Focşani!

Fiecare gest de omenie şi de atitudine este un punct câştigat atât pentru bucuria noastră, utilitatea noastră, dar şi în folosul întregii comunităţi locale şi nu numai. La urma urmei, un gest de bunătate este un gest de suflet, pentru suflet!

Pentru ca această campanie să poată fi una de succes, avem nevoie de sprijinul dvs. La cele două centre sunt copii cu vârste cuprinse între 8 -18 ani şi au nevoie de aproape tot ce are nevoie un copil: hăinuţe noi/purtate, rechizite, jucării, încălţăminte, produse de igienă personală, şerveţele, culori, dulciuri, fructe, legume, alimente, etc

Absolut totul este binevenit!

Cei care doriţi să ajutaţi sau să ne sprijiniţi, ne puteţi contacta pe pagina oficială de facebook:

BLOGOSFERA VRANCEA 
sau pe mail:

sandrina_ilie@yahoo.com
BlogosferaVrancea@gMail.

Ne mai puteţi ajuta mediatizând şi promovând această campanie!
Vă mulţumim!

Blogosfera Vrancea:


"Spune-mi şi voi uita. Arată-mi şi îmi voi aminti. Implică-mă şi voi înţelege. - John Gay"

28 mai 2012

Speranţă pentru România , speranţă pentru copiii străzii de 1 Iunie

 

Speranta pentru Romania organizeaza pentru al treilea an consecutiv o actiune speciala pentru copii strazii, cu ocazia zilei de 1 Iunie, Ziua Internationala a Copilului. Avem din nou in atentia noastra 120 de copii ai strazii, in mod special din Bucuresti. Asa cum am obisnuit dorim sa le oferim o masa calda, gatita, acolo unde sunt ei, in canalele capitalei. Va invitam si pe dvs sa faceti parte din aceasta actiune caritabila ca voluntari sau sustinand aceasta actiune cu fonduri. Proiectul se va desfasura in data de 1 Iunie. Masa se va pregati si va fi distribuita de voluntarii nostrii din zona Bucurestiului. Pentru ca aceasta actiune sa se poata desfasura, avem nevoie de sprijinul dvs financiar. O masa calda + 1 pachet pentru 1 un copil va costa 15 lei. Costurile totale ale acestei actiuni se va ridica la suma de 2 000 lei sau 500 de euro.
Cei care doriti sa ne sprijiniti financiar in aceasta actiune, o puteti face atat cu alimente cat si cu fonduri. Pentru donatii in alimente, va rugam sa ne contactati la adresa de email: misiuneasperantapentruromania@yahoo.com sau telefon 0766 365 833 sau 0749 402 098
Cei care doriti sa faceti donatii pentru aceasta actiune, urmati pasii de mai jos:
1. Pentru donatii online cu cardul, aici: http://sperantapentruromania.ro/doneaza/
2. Pentru donatii prin PayPal, aici: http://sperantapentruromania.ro/doneaza/
3. Donatii in conturile bancare, deschise la Raiffeisen Bank, pe numele Speranta pentru Romania, de mai jos:
-IN LEI: RO 39 RZBR 000 006 001 204 2338 deschis la Raiffeisen Bank
-IN EURO:  RO 24 RZBR 000 006 001 218 9757, la Raiffeisen Bank, CODE  SWIFT: RZBRROBU
Dupa efectuarea oricarei donatii, va rugam sa ne comunicati prin email, telefon, sau sa specificati la banca ,,pentru copii strazii”.
Dupa realizarea acestei actiuni vom posta pe site-ul nostru un raport video de la aceasta actiune.
Va multumim!

Echipa Speranta pentru Romania

Ultimele ştiri din Vrancea - Cod galben pe râurile Putna şi Râmnicu Sărat

Codul galben pentru râurile Putna şi Râmnicu Sărat a fost prelungit

 

"INSTITUTUL NATIONAL DE HIDROLOGIE SI GOSPODARIRE A APELOR a prelungit avertizarea hidrologică COD GALBEN pentru râul Putna şi Rm. Sărat, pentru perioada 27.05.2012, ora 15.00 – 28.05.2012, ora 10.00. Această avertizare este valabilă şi pentru unii afluenti si pe cursurile de apă necadastrate. Situatia hidrometeorologică va fi urmărită în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situatiilor de urgentă generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluări accidentale.

Comunicat primit de la Prefectura Vrancea" - Vrancea Media

Continuă ploile în Vrancea. Cod Portocaliu până mâine ora 12.00

"Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenționare meteorologica Cod Portocaliu pentru intervalul 28 mai ora 17.00 (județ Vrancea) – 29 mai ora 12.00. În județele Brăila, Buzău, Prahova, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău și Neamț, pe arii extinse se vor cumula cantități de apă de peste 50 l/mp.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor prognozate, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezenta informare.
Atenţionarea Meteorologică a fost transmisă pe flux către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă si s-a dispus instituirea serviciului de permanenta la toate unitatile administrativ teritoriale din judet.
Comunicat primit de la Prefectura Vrancea" - Vrancea Media

27 mai 2012

Aşteptarea...

 (Sursa foto: internet)

Aşteptarea... Toată lumea aşteaptă, dar nu despre asta este vorba ci despre cum, aşteptăm. Eu cred că aşteptările trebuie să fie frumoase. Toate. Să aşteptăm frumos o clipă, un gest, un om, trăind frumos o viaţă...chiar dacă acestea nu vor veni niciodată!
Când ajungem la sfârşitul călătoriei trebuie să facem ca acel drum să fie unul frumos. Poate nu de clasa întâi, dar mereu într-un loc cu vedere frumoasă! Poate nu lângă cei mai frumoşi sau buni oameni din lume, dar mereu lângă cei potriviţi nouă care ne-au ajutat să devenim mai buni şi lumea de lângă noi mai frumoasă!

Nu trebuie niciodată să ne raportăm pe noi la aşteptare ci aşteptarea la noi. Trăind mereu cu privirea în zare, vom răni oamenii importanţi din viaţa noastră şi nu vom reuşi niciodată să ne potrivim timpului. Vor trece pe lângă noi clipe care nu se
mai întorc.

Aşa că, luăm aşteptarea, o punem în suflet ca pe un sentiment mereu viu, o lăsăm să devină una cu noi fără să ne rănească, fără să ne îndepărteze de cei dragi şi învăţăm să trăim frumos cu ea. O lăsăm să ne intre sub piele, în piele, în suflet, în inimă, în tot ce suntem până devenim una cu ea, apoi...o respirăm ca şi cum respirăm aerul. Cu normalitate. Un mod de a fi fără a ne schimba în altceva sau altcineva.

Astfel că, pentru mine, aşteptarea este asemeni acestei fotografii. Singură, dar mereu plină de culoare. Un scaun pe care ar trebui să se aşeze cineva, însă, chiar dacă nu o va face, peisajul nu va deveni niciodată unul cenuşiu...deoarece acolo, în mijlocul atâtor culori, cele mai importante sunt credinţa, iubirea şi speranţa. Ele sunt pictorul cel mai talentat al oricărei vieţi, oricât de banală ar fi ea!

Când iubim pe cineva şi îl aşteptăm o viaţă întreagă nu înseamnă că îl venerăm, că îl punem mai presus de Dumnezeu. Înseamnă doar că îl iubim frumos, omeneşte, firesc şi îi acordăm permisiunea de a ne transforma în fiecare clipă a vieţii noastre în ceva ce nu am fi crezut vreodată că putem fi şi, ne bucurăm de toată această nebănuită întâmplare, chiar dacă, nu va fi vreodată să apară acolo...în mijlocul celei mai frumoase clipe din viaţa noastră, care să schimbe cadrul într-o altfel de poveste...şi mai fericită!

Cum spunea Nichita al meu?..."Mă învelesc de frig într-o speranţă!"

Asta am vrut să spun, dar ca de obicei...nu am ştiut cum decât în clipa în care mi-am lăsat gândurile să mi se liniştească şi să plonjeze în inima mea să culeagă cuvintele în ordinea firească a lor...

Noapte bună...

Păstrez ceva din filozofia salcâmului. Înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară...

 

Atâtea ierni în mine Doamne! Atâtea ierni. Atâtea neputinţe şi îngenuncheri încât mi-e teamă uneori că nu o să mai fac faţă. Şi vreau. Nu-mi stă în fire să cedez. Nu am cedat în viaţa mea în nimic şi la nimic. Şi totuşi, până şi cedările sunt umane Doamne. Suntem slabi. Când nu mai avem o frântură de cer senin, un om de care să ne sprijinim, un zâmbet de care să ne agăţăm...plonjăm în noi, în hăul din noi ca într-o mlaştină. Cădere liberă cu inima frântă! Am dăruit atâtea şi pentru mine nu am păstrat nimic. Nici măcar o fărâmă de speranţă. Am lăsat viaţa asta să bată atâtea cuie încât mă întreb de ce nu rămân ţintuită. Mai îmi spun că sunt cu siguranţă unul din cei care ţi-au bătut cuiele Ţie...altfel nu îmi explic. Cred că ţi le mai bat încă prin felul meu de a fi, dar în toată ecuaţia asta...Tu vei iubi mereu. Eu mă tem că nu o să ştiu cum e gustul iubirii. M-aş înveli Doamne într-un suflet de om. Şi aş plânge. Şi aş adormi. Şi aş vrea să mă trezesc tot acolo. Şi mă întreb...până şi fiarele pădurii au Doamne lângă cine să îşi facă un culcuş...eu de ce dorm mereu în inima goală, singură, înfrigurată şi vai de mine??? Chiar atât de mare sunt încât să nu mă cuprindă vreuna...sau atât de mică încât să nu vrea nimeni să mă ia sub inima lui? Dar am să las iarna Doamne să mă cuprindă. Să treacă prin mine şi să îşi agaţe ţurţurii şi gerul sub dorurile, tăcerile, necuvintele şi inima mea. Se spune că teama nu trece decât după ce o laşi să te cuprindă. Poate şi cu frigul e la fel. 

Mai am în mine o sămânţă de iubire, iar eu..."Păstrez ceva din filozofia salcâmului. Înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. - Valeriu Butulescu, Stepa memoriei".

După ce în unele seri stau cu fruntea în pământ, cu sufletul întins către lună şi urlu în mine pentru toţi anii...trag aer în piept şi îmi amintesc de Dumnezeu. Poate eu cedez, dar EL, nu! Poate eu cad, dar EL e acolo! Poate eu disper, dar El mereu va pune soarele la locul lui. Însă...toate au un timp. Toate au un timp...Cred însă că genunchii sufletului ne sunt de multe ori tociţi, când dragostea apare, dar ea ştie de fiecare dată să atingă şi să facă totul să treacă...Chiar cred asta...:). Altfel, nu îmi imaginez cum ai apărut ca o minune... 

 

Un altfel de "eat pray love"...al meu...

" In viata asta, singurele momente in care am simtit ceva au fost cele in care am avut langa mine o alta fiinta umana".

Da, Adiţa mea, numai că aşa cum îi spuneam unui om tare drag mie, "Nu mă lamentez. Constat. Trag linie şi mă rog. Mi-a mai rămas Dumnezeu. problema mea e că eu nu sunt înger ci sunt...om. Mai rău. Femeie şi mamă.", iar sub acest aspect am nevoie de fiinţa aceea umană compatibilă femeii, dar tu draga mea, ştii foarte bine ce vreau să spun...

"Uneori esti in stare sa te arunci la gunoi, sa renunti cu totul la tine pentru fericirea altuia. Asta e un miracol."

Este un miracol deoarece noi suntem miracole care ne naştem purtând în noi emoţii, sentimente pe care inevitabil le dăruim celor din jur. Unii reuşesc să le înhibe. E mai comod aşa. Mai uşor. Eu funcţionez ca şi o aerotermă emoţională pentru cei din jur care vin şi îşi încălzesc viaţa şi sufletul lângă ea. Nu ştiu să înhib nimic. Decât suferinţa. Mi-e teamă să nu se ia.

La gunoi m-am aruncat mereu. Însă aşa cum am spus zilele trecute, nu este corect să te dăruieşti altora până la renunţarea de tine. Ţie ce îţi mai rămâne? Fiecăruia trebuie să îi rămână măcar un fir de cer sau senin. Altfel, înseamnă că nici o cădere nu va fi vreodată ridicare.



Mi-a mai rămas "să mă rog, să mănânc, să iubesc"...fără să ştiu unde duce drumul meu în această ecuaţie sau dacă este vreun drum. Însă, voi pune bucăţi din inima mea pe el Adiţo...să mi-l amintesc mereu în alte vieţi...

26 mai 2012

cuibul meu de om

 (Sursa foto: internet)

un drum presărat cu atât de multe dureri
pietre peste pietre se adunau în pasul meu ţintuit pe loc parcă
de atâtea ori am smuls din mine mergând mai departe
am stat parcă fără sfârşit în ţărâna neputinţei gustând şi urlând
lunii din gândurile mele atât de sus, atât de mare, atât de pe alt cer
până când îmi ieşea inima pe gură...fără cuvinte, fără lacrimi, fără icnete
nici un om la orizont,
nici o inimă,
nici o urmă pe care să mă potrivesc
până la tine când dintr-o dată toate păreau departe şi şterse,
bucăţile se adunau, se readunau, puzzle de sentimente şi emoţii
pietrele îmi cădeau una câte una de pe glezne
şi, am învăţat că umblând poţi să zbori fără să te smulgi ţie
atâta mirare,
atâta teamă
până la iubire
când m-am dăruit ţie ca nimănui altcuiva ştiind că în sufletul tău
va fi bine

şi, cred în tine deşi te-am căutat atât de peste şapte vieţi sărate şi amare
neştiind că am să te întâlnesc vreodată, cuibul meu de om!


 

25 mai 2012

Cam aşa văd eu inima mea...



Cam aşa văd eu inima mea de când a intrat în ea cineva anume...

Viaţa a tras perdelele cenuşii deoparte, macii sufletului meu au prins culoare, drumul are un sens...pare mult mai bine definit, indiferent cât este de lung şi de greu, iar el..., el este mereu acolo, înaintea inimii mele asemeni unei lumini frumoase, unui far, un soare cald care îmi zâmbeşte şi nu apune niciodată aprinzându-mi Cerul!

Aşa am înţeles cum deschide Dumnezeu Raiul pentru oameni. Prin iubire şi oameni. Pentru mine, dragul meu, fiica mea, alături de o altă inimioară mică sunt Raiul meu aici pe pământ. Şi încă vreo doi, trei oameni frumoşi!


Când te-am văzut prima oară...



Îmi amintesc cum a fost când te-am văzut prima oară. Zâmbesc! Nu am să spun cât de departe mi-ai părut. Am să spun doar că m-am pierdut minute în şir în ochii tăi şi am visat. Apoi, m-am închis în visul meu departe de tot. Chiar şi de tine. Mă gândeam doar uneori cum eşti. Cum eşti de-adevăratelea. Apoi, mă scuturam de emoţii şi adormeam în mine. Încercam să las frigul să mă cuprindă şi mai mult. Până la amorţirea tuturor emoţiilor. Era mult mai uşor de suportat totul. Chiar şi viaţa mea. Cenuşie. Fără pic de sclipire. O apă cu acelaşi şi acelaşi curs până la nebunie. Nici nu mai ştiam ce înseamnă să tresari. Nu mai ştiam cine sunt sau dacă merit ceva. Indiferent cât de puţin. Nu mai ştiam nici să îmi dăruiesc clipe. Viaţa mea părea un câmp presărat de maci sufocaţi de ceaţă. Unul câte unul se scuturau. Până într-o seară. Când ai reapărut. Viaţa mea şi-a tras perdelele de gheaţă deoparte şi pentru prima dată după mult timp am reuşit să văd cum răsare soarele. Departe, dar soare! Al meu. Nimic din mine nu a vrut să mă mai asculte. Toate emoţiile o luaseră razna. Vroiau afară...în câmpul acela frumos, roşu aprins şi plin de culoare. În mijlocul luminii şi al căldurii. Fluturi de sentimente se ridicau din privirile mele, din inima mea şi dansau către tine. Am încercat! Dumnezeu numai ştie cât!!! Am încercat să îi prind în plasa amorţirii din nou. Să îi reînvăţ tăcerea, adormirea până la uitarea de sine, neputinţa zborului când ai aripi, dar...nu am reuşit. De câte ori te simte în preajmă, inima mea râde. Se bucură. De tine. De privirea ta. De vocea ta. Nu pot să fac nimic. De la o vreme pare total independentă de mine. Se trezeşte înaintea mea şi deschide larg fereastra către tine. Te cheamă. Adorme înaintea mea, lăsând doar luna, lumină de veghe. Uneori bate atât de tare încât am impresia că o auzi indiferent unde ai fi. O teorie a conspiraţiei. Inima mea nu mai simte ce vreau eu să simtă. Nu mai vrea să fie o piatră mie. Preferă aşa...bolnavă şi într-o aripă să zboare, să danseze, să râdă. Ia cu ea tot sângele meu şi privirea, le dă peste cap şi se preschimbă în tot ce vor ele să fie, să-ţi fie. Încep să cred că nu-mi mai aparţin. Iar asta, pentru că în acea seară am simţit cum eşti de-adevăratelea şi nu am simţit deloc teamă în a mă abandona sufletului tău. Apoi, te-am văzut. Chiar te-am văzut. Un bărbat frumos, senin, cu ochi căprui şi plini de căldură, cu un zâmbet ca al nimănui altcuiva. O bucată de cer nefiresc. Al meu. De când lumea. De pe vremea când adunam margarete în inimă în verile tinere. Poate şi mai demult de ele. Când mă ţinea Dumnezeu într-un căuş de timp, lângă inima Sa şi mă pregătea să mă trimită în lume. Ţie!
Voi fi căruntă şi voi uita poate numele meu, când şi unde m-am născut..., dar nu am să uit imaginea aceea niciodată. Pe tine! Când te-ai uitat în ochii mei şi ai zâmbit. Ai ridicat privirea şi ai zâmbit din nou. Şi lumea zâmbea şi ea toată cu tine. Imaginea ta va fi asemeni unei cărţi care mă va aduce mereu acasă...sufletului meu răsfoindu-mi toate emoţiile până la cea firească şi rotundă. Eşti într-adevăr lumina mea dragă...să nu uiţi asta. Niciodată. Doar ştiind că eşti, mie îmi va fi caldă inima de tine!
Îmi amintesc cum a fost când te-am văzut prima oară. Zâmbesc! Nu am să spun cât de departe mi-ai părut. Am să spun doar că m-am pierdut minute în şir în ochii tăi şi am visat...cu mult mai puţin din ceea ce trăiesc acum. Mulţumesc...că îmi eşti far de-a lungul anilor...chiar şi în cei care păreau demult uitaţi. Într-o zi...am să ajung acasă, iar ziua aceea poate fi doar în braţele tale. Tu eşti casa mea!

24 mai 2012

spune-mi doar că ştii

 
 (Sursa foto: internet)
 
ştii tu, dragul meu, că în tot acest hău din mine,
în acest întuneric gros ca o pâcliţă ce îţi intră în măduva sufletului
îmi eşti semn de carte şi lumină?
ştii tu, cât? ştii tu, cum te îngrop în mine să nu te găsească
nici fir de iarbă uscată să te macine gândurilor, tristeţilor?
ştii tu, ce mal potrivit îmi eşti apelor inimii mele?
şi ştii că îmi vei fi mereu oricâţi munţi mi se vor prăbuşi în viaţă
punctul cel mai înalt către care mă uit
ori de câte ori simt că mă pierd în mine?!
ştii???
spune-mi doar că ştii!!!


Şi, s-a mai deschis o fereastră în cer...Thomas Kinkade a murit!

 

Azi, am aflat o ştire, de mare, mare greutate sufletească pentru mine. Tot citesc, mă uit la chipul lui şi...nu pot să cred!
Nu pot să realizez că o altă Lumină a sufletului meu s-a dus...
Cum am spus, anii 2010-2012 au fost cutremurători pentru artă şi cultură.
Am aflat că pe 6 aprilie, s-a stins Thomas Kinkade, pictorul sufletului meu... Şi îmi doream atât de mult să fac o Galerie de artă în România unde să îi prezint lucrările şi să am fericirea de a-l vedea acolo...
Era un vis de al meu. Încă unul care nu se va mai putea împlini decât pe jumătate. Fără el. A mai murit o lumină frumoasă a lumii. O mână şi un penel talentat ca nimeni altul. Un om care aducea căldura pe o simplă pânză şi îi dădea culoare şi viaţă...

Thomas Kinkade a fost unul dintre cei mai prolifici pictori din lume estimându-se că în America o lucrare de a sa apare în una din 20 de case.
Kinkade a crescut în Placerville un oraş mic din California, a absolvit liceul în 1976, şi a urmat cursurile Universităţii din California, Berkeley şi Colegiul de Artă şi Design din Pasadena.
O caracteristică esenţială a lucrărilor lui Thomas Kinkade este abordarea strălucitoare şi culorile pastelate saturate.
Picturile sale înfăţişează adesea abordări pastorale şi idilice, cum ar fi grădini, cursuri de apă, case de piatră, şi străzi principale sau rurale.
El a abordat în lucrările sale şi teme creştine (bisericile fiind o abordare frecventă).
Lucrările lui Kinkade apar în foarte multe colecţii din America iar vânzările lucrărilor sale şi a produselor conexe (printuri şi alte articole) se apropie de 100 milioane dolari anual.

Thomas Kinkade (19 Ianuarie 1958 – 6 aprilie 2012), unul dintre cele mai populari artişti din America, a murit, vineri (6 aprilie 2012), la casa sa din Los Gatos, California, la vârsta de 54 de ani.
Conform declaraţiilor date de familia sa se pare că artistul a murit din cauze naturale.

S-a mai închis o fereastră aici pe pământ şi s-a mai deschis una în Cer! Parcă totuşi prea curând..., prea, prea curând!

Tapet de la SM Artconcept!

Nu ştiu vouă cu ce vă place să vă decoraţi casa, interioarele, dar eu iubesc tapetul. La început nu mi-a plcut ideea de tapet în casă până dintr-un motiv anume a trebuit să îmi schimb locaţia de chirie. Noul apartament era decorat în totalitate cu tapet. Şi, culmea, mi-a plăcut de la prima vedere! Asta, deoarece a fost tapetat cu tapet de calitate, cu un design aparte şi se încadra perfect cu totul în jur. Când doream să împrospătez culorile, mirosul interior şi să fac o curăţenie, nu trebuia decât să spăl cu o cârpă umedă tapetul şi acesta era ca şi nou, iar casa proaspăt decorată.
Aşa că, am întrebat gazda de unde şi-a procurat tapetul şi cum a reuşit să decoreze atât de armonios. M-a ghidat către cei de la SM Art Concept.
SM Art Concept oferă soluţii complete pentriu orice tip de amenajari interioare atât pentru reşedinte private cât şi pentru spaţii publice: birouri, hoteluri, restaurante, spitale, policlinici, şcoli, muzee...etc

 Câteva din produsele pe care cei de la SM ART Concept le comercializează, sunt:

Tapet decorativ: tapet de matase,tapet textil, tapet vinilic, tapet hartie
Tapet tehnic: tapet PVC, tapet fibra de sticla, tapet fonoabsorbant, tapet contract
Vopsele speciale: vopsele cu prorietati antimicrobiene, antibacteriene, antifungice si biocide
Profile decorative: poliuretan
Tapiserii (artist plastic Maria Negreanu)

şi alte decoraţiuni pentru pardoseli, ferestre, etc

Deşi o echipă tânără, cei de la Art Concept sunt o echipă de profesionişti care pe lângă o gamă diversificată şi largă de produse, vă oferă idei de design interior şi vă dă sfaturi utile care vin în ajutorul dvs.

21 mai 2012

să iubeşti de-a binelea un bărbat în carne şi oase

 (Sursa foto: internet)

cuvintele tale mă dojenesc şi mă iubesc,
mă ţin departe, dar mereu mă aduc înapoi
mă întristează, dar niciodată nu mă lasă tristă
mă îmbrăţişează şi nu mă lasă nimănui chiar de mă dau
uşor altor cuvinte
cuvintele tale îmi transformă lacrimile în fluturi de zâmbete
încă se poate, încă pot, încă poţi să dai aripi inimii
nu spun a cui...a mea, a ta, a noastră
în iubire nu se adună, nu se scade, nu ne dă cu rest
unul, unul acela magic
mă iubeşti şi mă ţii în braţe doar în cuvinte
sau necuvinte uneori,

în tăceri rostite de privire,
iar eu tremur în mijlocul lor
mă faci să trăiesc doar tăcându-mă în viaţa ta atât de dragă mie
şi-mi eşti aici
şi îmi eşti peste tot
şi aş putea să fiu în mijlocul sufletului tău
şi tot mi-ar fi dor
şi ai putea să fii în mijlocul sufletului meu
şi tot mi-ar fi dor
aş putea trăi vieţi şi vieţi şi mi-ar fi dor mereu
de încă o viaţă cu tine
de viaţa în care trenul chiar se opreşte, tu chiar cobori
eu chiar te pot atinge şi altfel
de viaţa aceea, iubite...unde nu e interzis să iubeşti de-a binelea 

un bărbat în carne şi oase!
şi nu-i aşa că şi tu simţi la fel?
iar trenul...parcă nu mai ajunge niciodată
şi cuvintele mi se termină, iar ale tale nu mai încep

mai dă-mi o privire, un sărut, un cuvânt, o inimă
punct de visare şi-am să mai duc şi viaţa asta aşa
poate totuşi, în una ai să te naşti direct lângă mine
la timp!




În lumea aceasta mare, deşi oarecum cenuşie, România e totuşi încă o Prinţesă...

Regele Mihai și Regina Elisabeta a II-a, astăzi la Castelul Windsor
 Atâta vreme cât încă Regele trăieşte, ne este vie şi istoria. Oricât de mult am dori să o uităm, nu putem. Ne trezim brusc cu ea în faţa ochilor sau mai bine spus a sufletului şi nu o putem nega. Nu putem nici să o aruncăm sub preşul banalităţii din politica şi vremurile actuale. Nu ne dă voie moralitatea. Când ne uităm spre Domnia Sa, nu vedem un om simplu. Nici un politician. Vedem un Rege! Şi în faţa lui, fără să vrem poate unii dintre noi...ne plecăm. Trebuie să sperăm în ceea ce este frumos...nu? Chiar dacă acum România este un fel de Cenuşăreasă, să nu uităm că a fost totuşi curtată, iubită şi luată de un Rege :). Aşa că, în lumea aceasta mare, deşi oarecum cenuşie, România e totuşi încă o Prinţesă. Cum spuneam nu demult cuiva...daţi visătorului un punct de visare şi va face din el... vară!

20 mai 2012

Concert live Ştefan Stan - În pas cu tine, 10 mai 2012, Teatrul Luceafărul

Mulţumesc din inimă pentru această interpretare de suflet mie...
Încă o dată Ştefan reuşeşte să scoată din context o melodie interpretată de atâtea şi atâtea voci remarcabile de-a lungul istoriei muzicale şi să o aşeze pe sufletul şi vocea lui...ca apoi să ne-o dăruiască nouă...o melodie ca nici o alta!
Pentru mine,"Besame Mucho" este o melodie de suflet. Între mine şi melodia aceasta a fost dragoste la prima audiţie. Mi-a intrat la suflet şi mi-am spus...nimeni nu va reuşi să o cânte mai frumos decât Cize a mea...şi uite, cum se poate înşela sufletul omului uneori când face aprecieri. Mereu se poate mai mult. Mereu se poate mai frumos şi mereu se poate ... altfel!
Iar acum aşa este...mai altfel, mai Ştefan..., iar eu mă bucur de acest cântec deosebit şi de vocea omului în care am crezut de prima dată!
 

Lecţia de religie - Să ne cunoaştem Sfinţii! - Azi, Sfântul Mucenic Talaleu

 (Sursa foto: Creştin Ortodox)

Sfantul Talaleu a trait in vremea imparatului Numerian (283-284). Tatal lui se numea Veruchie, iar mama sa, Romilia. Ajunge medic, tamaduind bolnavii fara a cere nimic in schimb. In momentul in care Il marturiseste pe Hristos, judecatorul porunceste celor doi tortionari, Alexandru si Asteriu, sa-i perforeze genunchii si sa-l atarne de un copac.
Dumnezeu, prin purtarea Sa de grija, i-a orbit pe tortionari, iar acestia in loc sa-l mutileze pe Talaleu, au gaurit o scandura. Tortionarii au fost biciuiti, pentru ca s-a crezut ca au facut acest lucru intentionat. In urma acestei minuni, cei doi au devenit crestini si au primit moartea prin taierea capului.

Sfantul Talaleu a fost supus mai multor chinuri, iar in cele din urma, a primit cununa muceniciei prin taierea capului. Moastele Sfantului Talaleu sunt prezente in biserica Sfantul Agatonicu din Constantinopol. Mentionam ca Sfantul Talaleu este invocat atat in rugaciunile de la Sfantul Maslu, cat si in cele de la sfintirea apei.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfantului Mucenic Ascla;
- Sfintilor Cuviosi: Nichita, Ioan si Iosif, ctitorii Manastirii Hios;
- Sfantului Cuvios Marcu Pustnicul;
- Sfantului Cuvios Talasie.

Maine, facem pomenirea Sfintilor Imparati Constantin si mama sa, Elena.


18 mai 2012

era o seară ca oricare alta...



era o seară ca oricare alta
totul începuse la fel şi nu se anunţa nimic
când uşa s-a deschis brusc,
iar lumina, mirarea şi căldura au intrat în
inima mea atât de încremenită
de atât de mult...TU
din seara aceea, inima mea nu mai bate normal
tremură doar după ritmul tău
şi prinde aripi înfăşurându-se în cuvintele tale,
în privirea ta, culcuş căprui
tuturor chemărilor mele de atâta timp
acasă
îmi eşti
atât de acasă
este o seară ca oricare alta
inima mea atât de încremenită
de atât de mult...TU
tremură de teama gândului cum ar fi să pleci,
dar repetările tale lângă inima mea îmi spun
că te vei întoarce mereu - pleci să revii,
iar eu rămân mereu să îţi fiu
acasă,
atât de acasă
două suflete umăr în umăr sub streaşină
de viaţă

Borges despre Borges - Jorge Luis Borges

"Cred că murim tot timpul. De fiecare dată când nu simţim ceva, când nu descoperim ceva, când doar repetăm ceva mecanic - în acel moment eşti mort. În acelaşi timp însă, viaţa poate veni în orice clipă. Dacă luăm o singură zi, pe parcursul ei întâlneşti multe morţi, însă şi multe naşteri. Eu încerc să nu fiu mort, încerc să fiu curios, să simt mereu ceva, iar ceea ce simt se va transforma în poeme, povestiri, fabule ... - Borges despre Borges - Jorge Luis Borges"



Tuturor, din suflet...

I'll stand by you forever, My King...

Şi... lăsăm astfel de stele să cadă înlocuindu-le pe cerul muzical cu lanterne de discotecă. Ne amăgim prin culori ce par frumoase, dar nu au nici o esenţă muzicală.
Într-o zi, să nu ne mai mirăm de ce noaptea va fi doar noapte fără pic de strălucire...

I'll stand by you forever, My King...

Muzica...

"Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare. - Nichita Stănescu"

17 mai 2012

Să ne cunoaştem - gânduri şi sentimente din mine...



Viaţa este un cadou viu pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte să îl trăim în felul nostru nu în felul Lui. Dar, oricum am face-o, ni-l dăruieşte să îl trăim. Să ne bucurăm de ea. Să dăruim bucurie. Este un mănunchi de întâmplări şi întâlniri ciudate, frumoase, fericte, triste, nedorite, dar ... ESTE şi asta consider eu devine cea mai interesantă parte! Să primim tot ce ni se dăruieşte...rău sau bun şi să învăţăm să le folosim pe toate frumos în folosul nostru şi al celor de lângă noi. Cred eu, aceasta este esenţa vieţii. Să o trăieşti în fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima, să ştii că nu ai de dat socoteală şi că ai dăruit atât de multă iubire, încât strălucirea ei va rămâne multă vreme pe cerul vieţii, chiar şi atunci când nu mai eşti!

Întrebările esenţiale ar fi:

Ai găsit bucurie în viaţa ta?
Ai adus în viaţa ta bucurie pentru alţii?

Răspunsul meu este...Da! La ambele întrebări.
Indiferent de situaţiile trăite în viaţă nu m-am plasat niciodată înaintea celorlalţi şi am încercat mereu să dăruiesc fără să aştept. Uneori am aşteptat...E inevitabil să nu îţi doreşti să fii om când prin tine curg emoţii. Uneori am primit. Alteori nu. Am fost dezamăgită? DA! A durut? Ca naiba! Dar...am privit mereu partea plină a paharului. Şi partea frumoasă. Altfel, ar fi durut o eternitate şi mult după. Am iubit şi iubesc oamenii din toată inima. Mă bucură oamenii. Pentru mine fiecare om întâlnit în viaţa devine o secvenţă dintr-o peliculă mai mare pe care o derulez mereu în sufletul meu. Sunt texte într-un text mai mare care apoi devine o carte. O carte a mea scrisă adânc în mine. Fiecare întâmplare devine un autograf direct pe inimă. Iubesc oamenii pentru că sunt firavi şi puternici, pentru că sunt slabi, dar se străduiesc mereu să se transform în ceva. În ceva despre care ei cred că este mai bun. Iubesc oamenii pentru că sunt vii şi pentru că tot ce ating devine viu într-un fel sau altul. Pentru că în teama lor de viaţă se cred superiori. Pentru că sunt atât de imperfecţi până la perfecţiune! Iubesc viaţa aşa cum este...pentru că e a mea. E ruptă din Dumnezeu şi dăruită mie...ca să trăiesc experienţe şi să ştiu să fiu o bucată de Rai aici, pe pământ, iar El să se bucure de mine! Da, am găsit bucurie, găsesc bucurie în toate lucurile mărunte şi încerc să o dăruiesc la rândul meu în orice ocazie...

Sunetele au adormit...

 

E seară... Sunetele au adormit. A adormit şi Augusta. Ochii mei trebuie să sclipească mereu, vocea la fel. Nu am dreptul să pun sufletul ei să plătească greşelile sau căderile mele. Copiii, niciodată nu trebuie să plătească pentru alegerile noastre greşite, pentru greşelile noastre sau pentru tristeţile noastre. Ei sunt minuni care trebuie să crească într-un glob de iubire şi gingăşie de unde să înveţe să ia tot ce este nevoie pentru a putea ieşi sănătoşi pe drumul vieţii. Privind-o îmi dau seama de ce mamele uneori sunt invincibile, pline de zâmbet, de exuberanţă. Atâta linişte pe chipul ei. Atâta linişte în sufletul meu. oricâte furtuni s-ar zbate în mine, când o privesc...mările mele sunt calme. Dintr-o dată! Trag pătura încet şi acum...îmi permit. Să las sunetele mele cele mai adânci să se audă. Mă aşez la fereastră şi ascult. O melodie. O simt de parcă a fost aici dintotdeauna. Cu mine. În mine. Uneori mi-e teamă cu ea. Mi-e teamă să o aud. Să o las să danseze cu mine şi în inima mea. Însă, cel mai teamă îmi este să nu dispară... Este sunetul meu deplin, frumos, liniştit. Singurul! Mă inundă de emoţii despre care nici nu ştiam că pot exista şi ... mă linişteşte în acelaşi timp. Mă duce departe şi mă păstrează aproape. Aici. Cu mine. Un sunet rotund. Oriunde aş fi. Orice aş face. Ştiu că pentru a linişti paşii trebuie doar să îmi ating inima. Eşti mereu acolo. Tu...melodia mea la ceas de seară. Tu... melodia mea la ceas de răsărit. Şi tu, melodia mea de peste zi şi din toate zilele mele. Fiind acolo, chiar şi când eşti total dezacordat de mine ştiu că toate vor fi bine. Când laşi sufletul să te ghideze şi când simţi aşa...nu are cum să nu fie bine. Şi sunetele ies. Se plimbă peste tot universul, iar eu le las. Uneori mă bucur. Uneori plâng. Mereu însă sunt fericită. Să ştii mereu în care punct cardinal al lumii, vieţii, zilei este omul iubit şi să îl sprijini, să te bucuri de reuşitele lui...nu e puţin. Mai ales că inima ta funcţionează ca o busolă. Mereu în jurul inimii lui. Ating fereastra şi ştiu. Că eşti. Trag pătura încet şi acum...îmi permit. Să adorm. Liniştită. Augusta are GpS după bătăile inimii mele. Ştie când nu sunt. Am întrebat-o o dată: "De unde ştii? "
Mi-a răspuns senină: "Inimioara mea ştie unde e inimioara ta. Ele vorbesc una cu alta. Când mi-e dor de tine îi spun inimioarei să îţi spună. Şi îţi spune. Mereu răspunzi! Şi...când nu eşti în pat, nu miroase a mami..." :). Merg în pat să miroase a mami şi să las inimioarele să se ţină în braţe. Am să o ţin şi pe a ta. Ştii, am o inimă bogată...acum. Noapte bună...

16 mai 2012

Să ne cunoaştem - gânduri şi sentimente din mine...

 (Sursa foto: internet)

Tot pe blog, am primit un alt răspuns interesant şi spun eu normal şi ok. În marea majoritate oamenii aşa gândesc...

":) pai..intotdeauna oamenii care au succes pe plan financiar sunt priviti cu interes de ceilalti..adica..de ce i ar interesa si restul?:)"

Eu însă, nu...:)! Pe mine mă interesează cu precădere restul. De ce? E simplu! Ei trebuiesc ridicaţi. Ceilalţi ştiu şi au deja puterea să o facă ;)! Însă, majoritatea funcţionează după un principiu greşit. Pun umărul unde deja nu mai e nevoie şi apoi se întreabă de ce se clatină cealaltă parte a lumii...

Oamenii trebuiesc ajutaţi când au nevoie. Când încearcă să îşi lipească aripi şi să zboare. Nu când sunt sus. Acolo au nevoie doar să se menţină, iar acesta este un exerciţiu firesc. Ca şi umblatul. Ori înveţi să umbli singur şi să te asiguri când treci strada, ori vei ajunge mereu să treci ultimul.


C'aşa e în tenis! Nu?  :)

Să ne cunoaştem - gânduri şi sentimente din mine...

La articolul cu Aurelian Andreescu, cineva mi-a spus: "Superba voce, chiar nu stiam de el hm ".

Logic! Românii au un marketing interesant când vine vorba de naţionalism. Îl cumpără pe al altora şi îl vând pe al lor. Nouă ne plac doar talentele altora. Pe ale noastre le punem la păstrat în locuri unde nu le mai poate găsi nimeni decât poate întâmplarea.

Chiar şi casele de discuri fac la fel! Preiau diamante gata şlefuite pe care nu le valorifică, însă fac reclamă cu bani grei brizbrizurilor vocale ale altora. Păcat şi prostesc aş spune! Să stai pe o mină de aur până când o umple pământul, muşchiul şi nu o mai găseşti când ai nevoie de ea...

C'aşa e în tenis! Nu?

în iubire nu e nevoie de cuvinte şi nici în neiubire...

 

nu spune nimic, doar taci
în iubire nu e nevoie de cuvinte
şi nici în neiubire,

dar şi aşa de-ar fi, zâmbeşte
zâmbeşte-mi şi ia mâinile acestea
la rever de suflet

noi doi suntem acum aici,
luna ne-a întins nocturnă peste umeri,
iar Tammy ne cântă

ne cântă, iubite
aruncă-ţi gândurile şi grijile o vreme
cât clipeşti sub inima mea

ia-mă de mijloc şi sprinjină-ţi fruntea
de tâmpla mea
să ştiu, să simt cum e să ai tot Universul
alături
în pas de dans...

şi am să stau indiferent cât
până la ziua în care va fi să vii
ai să fii şi vei rămâne
iubitul meu!

13 mai 2012

Să ne cunoaştem artiştii şi valorile - Aurelian Andreescu!

 

Oare de câte ori nu ne-am propus noi asta? Şi ce frumos ne cântă el de acolo...de oriunde s-ar afla printre stele. Nu e aşa că muzica nu moare niciodată şi nici cei care o cântă?...Nu au cum! Ei se scriu cu fiecare melodie în noi...

Pe 12 mai, într-o fericită şi binecuvântată zi, în Bucureşti, avea să se nască o voce şi un artist remarcabil...cântăreţul Aurelian Andreescu. În 12 mai 2012, el ar fi împlinit vârsta de 70 de ani.
Din păcate, steaua lui şi-a stins lumina aici pe Pământ, dar continuă să ne uimească de acolo...de oriunde ar fi el. Universul, încă îl aude, pentru că noi nu l-am uitat!
Şi-a făcut debutul în muzică pe scena Festivalului de la Mamaia, în 1963, chiar la prima ediţie a acestuia, cu melodia "În tot ce e mai frumos pe lume", de Elly Roman.
Din 1965 a fost angajatul Teatrului „Constantin Tănase", alături de care a efectuat turnee în mai multe ţări din Europa, dar şi în Israel, Cuba şi Turcia.
În anul 1968 a obținut locul al III-lea la Festivalul Internațional al Cântecului de la Sopot, Polonia, la "Ziua discului".
A făcut parte din echipa României alături de Aura Urziceanu și Mihaela Mihai care a cucerit Cupa Europei la Concursul de la Knokke, Belgia în anul 1971. În anul 1973 Aurelian Andreescu a reprezentat România la Olimpiada Cântecului de la Atena și a deschis recitalul lui Johnny Hallyday. De-a lungul carierei, a înregistrat peste 200 de melodii dintre care amintim: "Copacul", "Tu eşti primăvara mea", "Oameni", "Merit eu", "Un fluture şi-o pasăre", "Dorul", "I`ll never fall in love again"...


12 mai 2012

în visele mele, oamenii nu vorbesc


într-o seară, pe când luna se prelingea din ochii mei
precum o bucată de unt topit,
m-am apucat să te conturez pe o pânză de aer
pe tine, bărbatul de niciunde

am închis ochii şi te-am răsuflat încet
prima dată ţi-am conturat părul între degetele mele
apoi chipul,
ochii,
obrajii,
nu am uitat tâmplele, bărbia, buzele
reţin felul în care îmi bătea inima
locuia în mine o colivie închisă

ţi-am conturat umerii, braţele, trupul,
la urmă ţi-am lăsat palmele
le-am cules în ale mele
asemeni unui buchet demult pierdut
mi-am trecut palmele peste palmele tale
încet
ca şi când de acolo, din mijlocul lor
aş fi vrut să mă mai nasc o dată
sau poate,
doar să stau aşa, dezbrăcată în linişte

am întins cu mâna untul peste tot sufletul,
am respirat noaptea adânc până în plămâni,
apoi am crescut un cuib între braţele tale
m-ai ajutat să fac o piruetă,
apoi nişte paşi de dans
prin fiecare colţ al fiinţei mele
m-ai lăsat să văd prin ochii tăi
lumina caldă a unor răsărituri
cu rouă şi iarbă
din zâmbetul tău mi-am cules câteva străzi
pline de soare şi copaci înfloriţi

înainte să cânte mierlele între ramurile din faţa casei
mi-ai şoptit ceva la ureche şi ai plecat

şoapta aceea
nu eu ţi-am desenat-o
în visele mele, oamenii nu vorbesc

Paul Collier - Always watching you

 





Scrisă în 18.03.2011

asta e sunt omul din care pleacă toţi oamenii

 

azi am să visez în albastru şi roşu în sufletul meu
cum te joci tu,
cum te las eu
şi cum pleacă din mine oamenii, unul câte unul
eu nu îi opresc,
ei nu se întorc
nu cred că poţi să îţi dai seama câte morminte
închid în mine,
deschid în mine

Mă simt un port invadat de bărci şi valuri. Nu am timp să îmbătrânesc liniştit. Nu am timp să mă roadă apa, cariile sau să mă dărâme vreun tsunami. Pe mine mă dau eu singură de toţi pereţii sufletului şi nu am timp să văd dincolo de marea din mine. Prea mulţi pescăruşi, prea multe alge, prea multe scoici. Simt nevoia să mor.

simt nevoia să mor mă simt doar un ţipăt înghesuit
în tăcerea ta,
în cuvintele tale
am realizat că trebuie să mă îngrop pe mine
să poţi zbura,
să te las să zbori
nu mai am curaj cu mine, nimeni niciodată nu s-a aflat
la celălalt capăt al meu
în acest capăt de mine
să suţină puntea, să facă rotocoale de fum, un soare,
un suflet în care să mă văd clar,
un suflet în care să te vezi clar
asta e sunt omul din care pleacă toţi oamenii

un trunchi de copac pe care se încrustează numele, iubirea, lacrimile apoi...îl lasă acolo ploilor, vântului, soarelui, anilor. Ştii ce e mai rău? Că ei pleacă, iar trunchiul rămâne cu toată singurătatea lui, chiar mai singur decât înainte. Uneori, mai trece cineva, îşi plimbă palmele peste răni, zâmbeşte şi pleacă. Nimeni nu îşi înfinge rădăcinile cu adevărat alături. Nimeni nu citeşte o poezie la umbra mea.

e cineva care ştie recita la bine şi la rău până când
moartea ne va despărţi
sau viaţa ne va uni?
până şi tu doar mă citeşti şi taci
niciodată nu ai putut să mă strigi răspicat pe litere
decât când ...

când mi-ai trântit şi ultimul val peste gura de aer curat!

11 mai 2012

Despre mesajele de colaborare, discuţii la vedere..."că aşa e în tenis!"

 

Bun şi acum să discut despre o altă problemă cu care mă confrunt de când blogul meu personal a început să crească. Defapt, Google l-a iubit de la început. Pe când alţii aşteptau o zi ca articolele să le apară în google, eu le găseam imediat. Oarecum răspunsul e simplu...originalitatea subiectelor. Erau unice, iar Google iubeşte unicitatea textelor. Şi eu la fel ;). Aşa că, eu şi Google facem echipă bună.

De la o vreme sunt asaltată de mailuri de colaborare SEO şi nu numai. Mă bucur şi nu mă bucur. Totuşi, ca să se ştie...în speţă, nu resping ideea de colaborare, deşi tot ce am făcut până acum am făcut singură şi, când blogul meu a fost la început, nimeni nu s-a oferit să colaboreze. Logica ştiu, e simplă. E mult mai uşor să colaborezi cu un blog deja crescut :). Beneficiile sunt colaterale să spun aşa.

Aş vrea însă să ştiu ce presupune din partea mea această colaborare, pentru că nimic nu are doar o parte. Până şi monedele sunt cu două părţi. Primesc, ofer. Şi aici e dilema. Majoritatea nu vorbesc deschis. Îţi trimit o linguriţă de sirop şi nu îţi dau detaliile despre întreaga etichetă.

Asta vreau să spun este de-a dreptul lipsit de etică. Părerea mea! Dar cum spunea Toma Macaragiu, Dumnezeu să îl sărute?

"De pildă, un fost vecin al meu, la început eram egali peste tot, eu teren cu zgură, el teren cu zgură, eu două camere, el două camere, eu salariat, el salariat. Pe urmă, el şef abator, eu salariat, avantaj servici el. Eu teren cu zgură, el gazon ultra central, avantaj el. Eu joc simplu, el joc dublu, eu cantină, el maşină, avantaj el. Pe urmă, eu aici, el în spatele fileului zece ani, avantaj eu, ... că aşa e în tenis." :)

10 mai 2012

Unde se duc anii? La Răzvan...! Succes, dragul meu frăţior...în tot şi toate!!! Gaudeamus Igitur ...


Aş vrea să ştiu unde se duc anii când se duc...mă întrebam când eram mică. Şi mă tot uitam în jur să îi surprind. Nu am reuşit. Ei însă, au reuşit să mă surprindă pe mine. Frumos. Indiferent câte au fost, viaţa m-a surprins frumos, deoarece doar de noi depinde ce vrem să vedem în viaţă...doar cele rele sau doar cele bune. Viaţa este cum o vedem noi! A mea e frumoasă. Şi, anii...deoarece de la ei am pornit, se îndreaptă astâzi, mai mult decât oricând către Răzvan. Anii mei s-au dus şi la el. Nu demult îl ţineam în braţe şi mă minunam de ochii lui albaştri, de pielea lui albă precum laptele şi de bujorii aceia perfect rotunzi şi roşii, roşii... Apoi, de prima lui zi de şcoală. De terminarea liceului. De prima zi de facultă. Şi...acum vorbesc de momentul in care isi arunca toca în aer. Momentul în care şi acest ciclu de viaţă a trecut. Momentul în care fratele meu va dezbrăca roba, va merge la un banchet, va susţine o licenţă şi va termina o facultate. Momentul în care fratele meu va face un alt pas în viaţă. Cel spre maturitate. Cel în care va trebui să se definească şi altfel decât un tânăr. Va trebui să înveţe să se definească un tânăr care va avea anumite scopuri în viaţă. Idealuri. Credinţe. Şi, pe care va începe pas cu pas să le împlinească. În viaţă contează foarte mult să îţi fixezi scopuri, dar trebuie să ştii că tu însuţi eşti mijlocul prin care ajungi să le împlineşti. De aceea, trebuie să ştii să te respecţi şi să faci totul în viaţă în aşa fel încât la sfârşit să nu regreţi ceea ce ai fost, ceea ce ţi-ai permis să devii şi viaţa ta în sine!
Dragul meu Răzvan, eu am mare încredere în faptul că tu vei ştii să îţi trasezi un drum frumos în viaţă, iar viaţa ta va fi de departe una remarcabilă şi frumoasă, deoarece tu eşti aşa! Deşi uneori pare că nimic nu e cum ar trebui să fie, trebuie să ai încredere în tine. Nu ai fost absolut deloc şters sau mediocru niciodată. Ai fost spectaculos încă de când ai ţipat prima dată. De când te-am cunoscut prima dată! Ai încredere că astfel te vor vedea mereu şi cei din jur! Străluceşte mereu aşa cum doar tu ştii pentru ca oamenii să te poată vedea şi remarca! Nu te lăsa bătut indiferent de situaţie, pentru că ochii tăi sunt făcuţi să privească înainte! Şi nu uita niciodată că ai fost atât, dar atât de dorit şi eşti atât de iubit! Nimic nu e întâmplător în viaţa noastră, dragul meu frate. Nici măcar steaua sub care ne naştem. Unele nu strălucesc la început ci atunci când suntem pregătiţi să ne urmăm cu adevărat calea!
Să ai un sfârşit de drum frumos şi fericit şi un început de drum cu bun augur, senin, presărat cu întâmplări deosebite şi să te bucuri în viaţa ta de magia continuă a iubirii, succesului în tot ceea ce faci şi a fericirii!!


Te iubesc Răz şi sunt tare, tare mândră de tine!!!

9 mai 2012

temporală II

(Sursa foto: internet)

Mă întreb şi acum...oare atunci cum putea timpul să se deruleze atât de natural, liniştit şi firesc? Cum putea avea răbdare? Cum oamenii puteau să se iubească mai frumos? Oare de ce relaţiile nu se consumau atât de rapid, de parcă ai vrea să scapi de nişte sentimente cât mai rapiud să încerci altele şi altele? Parcă suntem nişte surogaţi, nişte oameni drogaţi cu şi de sentimente pe care vrem să le fumăm cât mai repede ca să tragem pe suflet şi altele?! Oare de ce timpurile acelea ştiau să aştepte şi să rămână? Ştiau să trimită scrisori parfumate, să facă plimbări în care iubiţii discutau despre toate şi se bucurau unul de altul în cele câteva ore? Acum...de ce ne grăbim să fugim unii de alţii în loc să ne sprijim unii pe dragostea celuilalt, celorlaţi??? Ne grăbim inima şi viaţa de parcă rostul nostru ar fi să alergăm în ea şi cu ea...nu să o simţim frumos, să o trăim!!!
......................................................

acum înţeleg de ce nu-mi vii...
tu te-ai născut prea devreme
eu prea târziu
alte lumi
în vremea aceea aş fi avut timp
să mă nasc frumos
pe mâini mi-ar fi curs râuri din dantelă,
iar rochiile mi-ar fi fost cupe de maci
din care ar fi gustat greierii înseratului
roua boemă a viselor
în vremea aceea aş fi ştiut
să cresc firesc
în timp ce tu ai fi devenit cavalerul
pe cal alb gata, gata, mereu să oprească
timpul privirilor mele doar ţie, să le aşeze
în cuibul palmelor
fără grabă,
fără teamă,
adunându-mă clipă cu clipă apoi înşirându-mă
an cu an alături
până la capătul capătului

departe, balaurii timpurilor adorm cuminţi
între pleoapele noastre
războaiele adorm şi ele
din tunuri curg ape limpezi,
din tranşee cresc flori frumoase,
iar noi ne numărăm unul pe altul în amintiri
ce nu aleargă
ci cresc liniştite
una alteia,
una în alta
înmănunchiate

şi totuşi,
poate ai să mă găseşti şi aici pierdută
între cer şi pământ în lumi de carusel
aşteptându-te să-mi culegi inima
aşa, natural, firesc, fără teamă
ca în lumea aceea...

Dor de mine...



Şi, în atât de multă nelinişte, gânduri, ceţuri...parcă aş asculta o muzică plină de esenţă şi linişte. Am să mă aşez pe şezlong, am să las marea să îmi mângâie sufletul cu valurile şi brizele sale, am să las soarele să îşi aşeze razele peste faţa mea şi...am să stau doar aşa. Atât. Mi-e dor de mine. Am uitat că acasă e în sufletul meu. De la o vreme nu mai ştiu să mă regăsesc. Şi mi-e atât de dor... Dor de un suflet de om, cald ca o pâine... Unde sunt oamenii când ai nevoie de ei? De liniştea din ochii lor? Din atingerea unei mâini? De seninul unui zâmbet? De...prezenţa lor şi atât. Dar gata...Sora mea Adi a urcat până în soare pe o scară doar de ea ştiută să îmi aducă ojă cu nuanţe galbene, apoi a cules iarba câmpiilor într-o bluziţă verde să mi-o aşeze pe umeri, mi-a pus şezlongul şi...mă aşteaptă. Merg lângă ea. Acolo, mi-e atât, atât de linişte... Te iubesc, Adiţo! Te iubesc cum mă iubeşti tu atât de nepământesc şi nefiresc...Hai să facem plajă în Baliul nostru... :).

Gheorghe Neagu şi Cristi Irimia sau despre cum se poate construi frumos viitorul

„Când am devenit conştient că datul natural al exprimării nu face două parale fără o cultură solidă, am început să citesc sălbatic, să văd, să învăţ şi să mă corectez în permanenţă. - Gheorghe Neagu ”



"Scriitorul Gheorghe Neagu susţine candidatura independentului Cristi Irimia la Primăria Focşani

Personaj emblematic pentru cultura vrânceană, scriitorul Gheorghe Neagu este legat, iremediabil, de revista “Oglinda literară”, acolo unde sute de oameni de cultură au scris de la proză şi eseuri, până la poezie, în ultimii 10 ani. Gheorghe Neagu este una din personalităţile Vrancei care îl susţin pe Cristi Irimia, candidat independent la Primăria Focşani şi Consiliul Local Focşani. Îi mulţumim! - Vrancea Media
"Gheorghe Andrei Neagu (n. 14 septembrie 1949, satul Sofrocești, comuna Trifești, județul Neamț) este un prozator, promotor cultural, jurnalist, editor de presă literară și fondator al revistei Oglinda literară. Este membru în conducerea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău.

Distincții

În 2009 primește titlul de Cetățean de onoare al comunei Trifești, odată cu împlinirea vârstei de 60 de ani
Cavaler al Literaturii Române[1]
1977 - Primește Premiul pentru proză acordat la Salonul Dragosloveni de Revista noastră editată de Petrache Dima.
1999 - Cetățean de onoare al orașului Panciu.
2000 - Diplomă de excelență de la Festivalul Grigore Hagiu din Galați.
2002 - Diplomă de la Curtea Papală a lui Paul Ioan.
2003 - Diplomă de onoare acordată de Academia Orient Occident în cadrul festivalului internațional Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș
2004 - Asociația Presei Literare îi acorda diplomă pentru promovarea culturii române prin revista Oglinda literară înmânată personal de acad. Romul Munteanu.
2004 - Diploma de omul anului dată de Institutul Biografic american
2004 - Diplomă de Excelență al Fundației Dumitru Bolintineanu prin revista Sud pentru Oglinda Literară
2005 - Diploma Festivalului Național de Poezie „Avangarda 22 – Premiul I” și premiul filialei Bacău al Uniunii Scriitorilor din România pentru cea mai bună revistă literară și de cultură a anului.
2006 - Diploma de onoare a Primăriei orașului Panciu. Primăria orașului Mărășești îi decernează titlul de scriitor de onoare al orașului.
2007 - Premiul pentru proză acordat de Academia Internațională Mihai Eminescu sub semnătura domnului președinte de juriu acad. Eugen Simion.
2007 - Asociația pentru Literatură Română M. Kogălniceanu din Iași îi acordă Diplomă de excelență pentru promovarea literaturii scrise.
2008 - Distincția de excelență acordată revistei Oglinda Literară de Biblioteca județeană Duiliu Zamfirescu din municipiul Focșani.
2008 - Academia Dacoromână îi acordă Premiul Mircea Eliade, iar revista Oglinda Literară și Asociația Culturală Duiliu Zamfirescu primește premiul Ion Rotaru pentru literatură.
2008 - Este înscris în ENCICLOPEDIA PERSONALITĂȚILOR DIN ROMÂNIA.
2008 - Biblioteca V.A. Urechia din Galați îi acordă Diplomă de Excelență.
2009 - Cetățean de onoare al comunei Trifești, odată cu împlinirea vârstei de 60 de ani
2009 - Festivalul Inter-Cultural România – Japonia îi acordă Diplomă de Excelență.
2010 - Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Bacău pentru volumul Purtătorul de cruce.

Cărți reprezentative

Arme și lopeți
Moartea șobolanului
Tarantula
Templul iubirii
Aesopicae
Purtătorul de cruce (Sursa:
Gheorghe Andrei Neagu, Wikipedia)"

Gheorghe Neagu este una dintre personalităţile reprezentative ale culturii vrâncene şi nu numai.
Un om care scrie este un mare câştig pentru oamenii din jurul său, dar când un om scrie şi ţese literele la acest nivel...al atingerii sufleteşti, al trezirii conştiinţei, al sensibilităţii şi umanităţii este cu atât mai mult unul dintre cele mai mari câştiguri pentru omenire. Şi nu exagerez spunând acest lucru. Cuvintele sunt seminţe care aşteaptă să crească în fiecare dintre noi.
Arta este aceea care naşte în lăuntrul nostru sentimente noi, care au darul să trezească, să corecteze, să modeleze, să transforme. Fără artă am fi cu mult mai săraci şi mai goi. Copaci fără flori.
Scriitorii nu au un debut se spune. Ei debutează şi se redescoperă cu fiecare carte.
Domnul Gheorghe Neagu este o enciclopedie a frumosului, iar cei care nu l-aţi citit încă, deoarece promovarea frumosului pare a nu mai fi la îndemâna presei...vă recomnad cu mare drag şi plăcere orice material, scris de Dumnealui.
Va fi cu siguranţă un câştig sufletesc, moral, intelectual şi o mare revelaţie!

Cu atât mai mult, mă bucur de susţinerea acestui om deosebit faţă de Cristi...este scriitor. Mă reprezintă mai mult decât oricine altcineva în această strângere de mână şi atingere sufletească. Oamenii mari, au mereu oameni la fel de mari în spatele său care îl susţin şi îi pregătesc paşii către un drum solid şi frumos!
Mă bucur de această susţinere, mai mult decât de oricare alta!
Ce punte solidă şi frumoasă ai tu Cristi :) şi cât de mult mă bucur de "cărămizile" sufleteşti aflate la baza temeliei tale de om!

8 mai 2012

mi s-a pus cerul streaşină peste suflet

 (Sursa foto: internet)
mi s-a pus cerul streaşină peste suflet
gândurile îmi aleargă,
aleargă
cai nebuni peste câmpii altădată verzi
de tine
am să iau plugul şi am să ar adânc
în apele adânci din mine, gheizere,
gheizere
din care se adapă sălbăticiunile
muşcând din carne
am să iau coasa şi am să cosesc
toate simţitele şi nesimţitele
de la rădăcină
şi am să le dau zărilor şi mărilor,
păsărilor
să le ducă altor ţări de suflet cald
seacă-mă Doamne
mă seacă!!!
lasă-mi sterp gândul Doamne
sterp!!!
apoi creşte sămânţa asta mică de drag şi dor
în pământul primăverii
Doamne!
Doamne?

7 mai 2012

Magazinul meu de vise

(Sursa foto: internet)


"Închid uşa, sting lumina, trag oblonul şi încui
Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui"

îşi repeta în timp ce trăgea luna peste sufletul ei
ca pe o geană obosită,
iar timpul devenea mic, mic cât un bob de linte
sub inima ei tăcută
de departe, se auzeau corbii şi lupii stelelor
una câte una cădeau
în pliscurile şi gurile lor flămânde de atât de mult roşu
aprins cum sunt visele
mari de iubire în timp ce gramofonul dă rateuri repetând:
"te iu...te iu...te iu...",
o viaţă întreagă să îţi fie teamă să spui cuvintele acestea chei
la sfârşit de placă se aude:
"te iubeam atât de mult!",
dar ea dormea demult sub luna aceea mare şi gârbovită
din mâini îi crescuseră
drumuri sub paşii tăi niciodată opriţi la poarta inimii sale
din suflet o casă albă
împrejmuită de flori şi copaci, două cinteze la fereastră
şi o lună mare albă

mereu iubindu-te!

(şi totuşi, magazinul acesta nu se vrea închis
încă murmură...)

când te ştiu zâmbind



când te ştiu zâmbind,
mi-e cald în suflet
mi-e bine
să te ştiu zburând
peste lumi şi lumi
de fericire
când te văd zâmbind
inima mea dansează
cu tine
aer în aer iubite
hai, lasă lumea o clipă
şi stai cu mine
zâmbind

peste aceste zile departe, departe
se arcuieşte un curcubeu
ţie

Stefan este Stefan Stan, iar asta...nu poate să treacă cu nimic!

 (Sursa: Ştefan)

A fost de departe cel mai bun duet al concursului. Două voci frumoase. Puternice. Păcat că au trebuit să se întâlnească aşa. Şi totuşi fericit. Pentru noi care ne-am bucurat de ei doi. O melodie care ne-a mângâiat sufletele şi ne-a dăruit emoţii nebănuite. Nu am să uit niciodată sunetul de la minutul 2:15-2:16. Dacă până atunci mă gândeam că mai poate apărea cineva cu posibilităţi vocale mai bune decât ale lui Ştefan, atunci am ştiut că nu.

Felul în care a lăsat notele muzicale să zboare acolo a fost unic. Nu era doar puterea sunetului. Nu doar emoţia. Nu doar dăruirea. Era talentul! Unul remarcabil!

Ştefan nu este doar un artist complex. Nu este doar Vocea României. Este bucata aceea de Dumnezeu pe care noi oamenii am primit-o ca să ne putem bucura de ea.

"Muzica de care ma simt cel mai mult atras nu o pot posta. Nu e "postabila". Ea se traieste viu in actul direct al intalnirii dintre oameni. Cu aceasta muzica ma intalnesc doar in biserica, la slujbe. Nu poate fi postata - se traieste atunci, acolo, in timpul si spatiul liturgic.
Din nefericire ea este "postata". Nimic mai trist, mai sfasietor. Oamenii care pun muzica liturgica pe discuri sau pe alte suporturi nu banuiesc, probabil, ca infatiseaza cadavre. Dumnezeiasca intalnire nu poate fi inscriptionata pe cd. Ci numai in inima omului care participa la slujba atunci, acolo. - Sergiu Celibidache în interviu"

Ştefan este artistul acela care se naşte o dată la mulţi ani. Un mănunchi de voci minunate.
Aş vrea să am cuvinte să pot descrie acest om minunat, dar mă tem că nu le voi avea niciodată. Pot să scriu despre aproape orice cu mare, mare uşurinţă. Pot să las peniţa să alerge nebună pe hârtie şi să descrie lumi de basm, lumi de iubire, lumi peste lumi, dar despre el nu cred că voi avea vreodată cuvintele la îndemână. L-am descris şi scris în multe, multe emoţii, dar niciodată aşa cum mi-aş fi dorit a-l spune...pe litere, tare, apăsat, cald ca să audă toată lumea cum pot cânta literele un om inegalabil pe scena muzicală!
Totuşi, am un ajutor. Un citat din acelaşi mare om de muzică şi cultură...Sergiu Celibidache:

"un artist pe gustul meu, care isi conduce frumos, frumos de tot sensibilitatea. Nu e histrionic, nu e crispat, nu e decat un artist cu o tehnica inalta, capabil sa exprime cu forta retinuta, elevat, un mesaj inaltator.
Imi plac dealtfel barbatii plini de continut, a caror putere izvoraste lin din fiinta lor, fara ostentatie.
Asa imi pare ca era si Domnul printre ucenici si printre adversari. Calm, plin de continut, cu putere nesfarsita care izvora bland din intreaga Sa Faptura.
Aceasta cred ca este barbatia.
(Restul e macho, infantilism, isterie, manie etc.)"

Se referea la Joshua, dar eu le dau mai departe pentru Ştefan Stan.

Cineva într-o zi spunea că Ştefan a avut noroc. Că Ştefan ar trebui să fie mulţumit că a încheiat contract cu Universal.

BA NU!

Universal ar trebui să se simtă o companie privilegiată că are şi a avut ocazia să lucreze cu o astfel de personalitate, cu un astfel de artist, cu un talent de această anvergură. Nu ştiu câţi ştiu ceva despre Universal sau câţi îşi vor aminti vreodată de colaborarea dintre ei.
Dar ştiu câţi îşi vor aminti şi vor trăi cu muzica lui Ştefan în suflet! Câţi îşi vor aminti de el!
Şi mai ştiu un lucru.

Ştefan nu este Universal! Ştefan este mult mai mult de atât. Este până la limita imposibilului şi mai departe!

Stefan este Stefan Stan, iar asta...nu poate să treacă cu nimic! Nici măcar cu anii...Nici măcar cu noi! El va rămâne acolo...impregnat în Univers ca o mărturie a faptului că Dumnezeu alege oameni deosebiţi pentru a face lumea mult mai frumoasă şi mai bogată!

Pentru tine, dragul meu prieten...cu emoţie şi drag!


6 mai 2012



Lucrurile mici sunt cele mai importante în viaţă pentru mine...un zâmbet dăruit şi primit la timp, o îmbrăţişare, o ţinere de mână, un sărut. Ele clădesc cele mai frumoase rămâneri...Aşa simt eu. Poate pentru că m-am bucurat mereu de toate şi tot din jurul meu. De o rază de soare dimineaţa pe chip. De o adiere de vânt în păr. De umbra copacilor. De o frunză. De un tril. De un loc retras de lume cu oameni simpli. Iubesc lucrurile mici. Ele ne definesc ca şi oameni...

5 mai 2012

Este uimitor cum tu îi poţi vorbi direct inimii mele...

Doar dansăm şi atât...

"Este uimitor cum tu îi poţi vorbi direct inimii mele...fără a spune un cuvânt, tu poţi face lumină în întuneric...oricât de mult aş încerca nu voi putea vreodată explica...ce aud eu când tu nu spui nimic "... :-*!

Stefan Stan, la Alba Iulia



O interpretare deosebită ca şi de obicei. Aş spune chiar că mult mai bună. Dovadă faptul că Ştefan este un perfecţionist. Un autodidact. Un om care trage de el în mii de părţi pentru a putea fi mereu acolo unde trebuie să fie şi unde este nevoie să fie. Uneori îl simt ca pe "o bucată de unt întinsă pe prea multă pâine"...un suflet întins peste prea mult cer...cum îmi place mie să spun. Nu cred să existe prea mult pentru el. Nici prea departe. Există doar situaţii aparte care nu ţin de el. Doar atunci el nu este unde trebuie să fie...Şi totuşi...mie îmi este dor de Ştefan. Sper să mă pot bucura din nou de zâmbetul lui senin. Acela cu care m-a cucerit de prima dată...acela care se simţea în fiecare notă muzicală nu doar în privire... Mă înţelegi tu pe mine Ştefane? Chiar îmi e dor... Îmi e dor de Marguerita...din inima ta :)! Şi de Bui Bui-ul cu care mi-ai bătut la fereastră... Nu înţeleg industria muzicală absolut deloc. Au în mână un diamant care strălucea ca nici un altul şi în loc să îi dea şi mai multă strălucire îl obscurizează. Înţeleg însă că diamantul acesta este unul rar. Unul deosebit. Unul a cărui strălucire trăieşte în noi, în sufletele noastre şi care...nu are cum să nu-şi arunce într-o zi umbra de pe zâmbet şi să nu radieze aşa cum altul nu o va face vreodată.
Cum am spus, nu înţeleg industria muzicală, dar îl cunosc pe Ştefan!!!
Iar Ştefan va fi cu adevărat un nume mare pe partitura muzicii!
Sus sufletul Ştefan...noi te iubim!!! Ştii asta, nu? :)

4 mai 2012

Cristi Irimia este, oficial, primul candidat independent la Primăria Focşani şi Consiliul Local Focşani. Îi urez mult, mult succes!


"Un om pentru care politica a însemnat un cumul de principii de respectat, nu un mijloc prin care anumite persoane să-şi rezolve interesele personale. - Cristi Irimia"

"În viaţă trebuie să ai o atitudine profesională şi categorică atunci când vine vorba de principii - Ioan Ioanovici"

Două puncte de vedere deosebite, echilibrate, verticale care ne spun foarte multe despre oamenii ce le-au rostit. În politică, la fel ca şi în viaţă trebuie să ai principii de bază de la care trebuie să porneşti să clădeşti fără a dărâma altceva şi, să lupţi până în pânzele albe pentru ele. La urma urmei, în politică principiile sunt...oamenii şi cu tine însăţi. Ar trebui să fie simplu să crezi, să faci şi să aperi interesele celor care la rândul lor au crezut în tine.

Eu cred că aceste citate pe care le-am sustras mai sus spun totul despre valoarea morală, spirituală şi sufletească a celor citaţi.

Când inteligenţa, energia, integritatea, bunul simţ şi credinţa se adună într-un buchet de calităţi puse la îndemâna oamenilor, nu putem decât să ne bucurăm pentru noi şi să le susţinem până la capăt.
Aş vrea să cred că acestea vor fi cuvintele care vor deschide o nouă etapă a vieţii politice şi publice în România. Cea pusă în slujba calitaţii, principiilor şi oamenilor!

Îmi doresc din toată inima să cred că oamenii frumoşi şi de valoare sunt iubiţi de Dumnezeu şi sprijiniţi de oameni în drumul ales de ei!

Îţi doresc să îţi urmezi calea şi să ajungi acolo unde tu simţi că poţi dărui şi mai mult oamenilor! Succes, Cristi!

..............

"Decanul Baroului Vrancea, avocatul Ioan Ioanovici, a fost primul focşănean care a semnat pe lista susţinătorilor independentului Cristi Irimia

Cristi Irimia este, oficial, primul candidat independent la Primăria Focşani şi Consiliul Local Focşani, după rămânerea definitivă a candidaturii sale, în lipsa unor contestaţii, neformulate de vreo persoană, organizaţie sau partid politic. Începând de astăzi, independentul Irimia va prezenta o serie de personalităţi publice care au decis să-l susţină în demersul său pentru o comunitate mai bună.

“Cunosc mulţi oameni pe care îi stimez şi cărora le urmăresc cu atenţie carierele, de mai mulţi ani de zile. Printre acestea se numără domnul avocat Ioan Ioanovici, decanul Baroului Vrancea, cel care a fost primul focşănean ce mi-a semnat pe lista susţinătorilor, din cei aproape 3.000 de oameni care au crezut şi cred, într-un fel sau altul, în demersul meu.

Alţi 50 de avocaţi au semnat pentru mine, pe lista susţinătorilor. Gestul este mai mult decât apreciabil, câtă vreme vine dintr-o zonă foarte sensibilă a societăţii: zona justiţiei, cea năpădită de probleme, atât la nivel de judeţ, cât şi la nivel naţional. Inclusiv procurori şi judecători au semnat pe lista mea de susţinători, motiv pentru care le mulţumesc public.”

“Am început, aşadar, prezentarea susţinătorilor mei cu “şeful de campanie” :) , domnul Ioan Ioanovici, un om deosebit, echilibrat, vertical, un om pentru care politica a însemnat un cumul de principii de respectat, nu un mijloc prin care anumite persoane să-şi rezolve interesele personale." ...Articolul complet Aici!!!

Astăzi, m-am gândit atât de mult la tine...



Am păpat. Mi-am făcut o salată de legume: salată verde, ridichi, castraveţi, ceapă verde, 2 căţei de usturoi pisaţi, ulei şi puţinică sare...aşa cum îţi place ţie :). Apoi, mi-am făcut o porţie mareeee de cartofi pai şi i-am "asortat" cu două ouă ochiuri moi. Miamiiii! Şi am păpat gândindu-mă la soarele de afară. Azi am fost melancolică toată ziua. Am visat şi am plutit. Oarecum de la o vreme asta fac, dar azi parcă toate m-au ajutat...păsările, vânticelul, razele de soare, copacii care îşi dansează frunzele atât de frumos...de parcă ar fi rochiţele soră-mii :)...şi tu. Chiar dacă de la o vreme te tac sau te-am închis în mine ca într-o cutiuţă cu minuni... deoarece aşa e să fie acum, îmi eşti mereu în preajmă. Am învăţat să trăiesc cu tine sub orice formă :). Eşti aici când adorm. Eşti aici când mă trezesc. Când zâmbesc sau când sunt tristă. Ţi-am făcut o căsuţă din inima mea. Sper doar să fie de mărimea potrivită. Nici prea mică. Nici prea mare. Şi deşi a ta, niciodată închisă :). La ferestre ţi-am pus flori de vară...să ştii că acolo e mereu cald. Şi uneori, când mă alint, în mine se plimbă un pisic, pentru că ştiu că iubeşti sufleţelele. Iar dimineţile, în loc de ceas, te vor trezi râsete de copil. Să nu uiţi niciodată că oricum aş fi, eu sunt doar...o fetiţă cu margarete în păr şi vise aninate în colţul privirii...

Astăzi, m-am gândit atât de mult la tine...:)! Astăzi sunt bucuroasă. Aş fi zâmbit toată ziua. Aş fi alergat. Aş fi ţopăit. Te-aş fi pupăcit cât era ziulica de lungă :d. Ţi-aş fi lăsat bileţele prin toată casa. Bileţele cu zâmbete :). Cu alte cuvinte...e bine că nu am făcut-o :))))). Prietenii ştiu de ce! Ştiu, uneori sunt o pacoste, dar trebuie să recunoşti că sunt una simpatică de fiecare dată :D care te iubeşte şi te alintă, te vrae bine şi fericit...că aşa sunt ele...fetiţele :).

3 mai 2012

Gânduri despre viaţă...



Chiar dacă crezul meu nu a fost acesta şi încă nu vreau să recunosc asta într-o totală măsură, mi-am dat seama că în această ecuaţie numită viaţă "tu însuţi" eşti cel mai important. Tu şi viaţa ta în sine! Doar tratând-o cu delicateţe ca pe orice sămânţă putem dovedi dragostea şi aprecierea noastră faţă de Dumnezeu.
Iubindu-ne pe noi înşine, îi vom putea iubi şi pe ceilalţi.
Fericirea proprie este importantă, deşi de multe ori negăm acest fapt şi ne dăm pest cap pentru a celor din jur, dar până şi asta este o formă de egoism şi fericire. Luptăm pentru alţii deoarece asta ne face fericiţi însă...uneori acest fapt se poate transforma într-o formă de egoism faţă de noi şi faţă de cei de lângă noi...
Pentru viaţa ta trebuie să mergi până la capătul lumii şi înapoi. Trebuie să urci munţii şi să cobori văile. Să o baţi cu talpa sufletului în lung şi în lat ca să poţi să o apreciezi şi să te apreciezi ca şi omul care eşti.
Teama însă, uneori devine duşmanul nostru cel mai puternic. Teama ne face să ne îndoim de noi, de cei de lângă noi şi chiar de fericire. Teama ne face să rupem relaţii frumoase şi să ne îndepărtăm unii de alţii. Ea ne ţine paşii pe loc...ca şi cum am rămâne mereu la jumătatea ţărmului nostru. Noi însă, trebuie să înţelegem! Trebuie! Viaţa e făcută din nebunie, teamă, frumuseţe, durere, căderi, ridicări, eşecuri, izbânzi. Trebuie să ştim că acesta e aluatul pe care noi îl vom frământa pentru a deveni oameni. Oameni tot mai buni. Tot mai frumoşi. Trebuie să învăţăm să luptăm. Doar aşa vom cunoaşte victoria. Victoria asupra durerii, tristeţilor, neîmplinirilor, temerilor noastre cele mai mari.
Când pornim o luptă, oricare ar fi ea, trebuie să ştim însă pentru ce luptăm. Care sunt sacrificiile ce merită făcute şi care este câştigul. Apoi, le trecem toate prin sufletul nostru, prin credinţa noastră şi tragem linia. Merită? Depinde! Pentru unii toate au o scuză şi un mijloc, pentru alţii, nu. Fiecare avem propria sită de valori când luăm o decizie. A mea va rămâne omul în sine. Nu am să trec prin sita mea pe nimeni pentru triumful meu propriu, chiar dacă cea care va suferi mereu voi fi eu. Uneori dintr-un buchet de lacrimi poţi să aduni cele mai frumoase flori.
Ceea ce trebuie să mai înţelegem este faptul că orice cauză merită să lupţi pentru ea, chiar dacă doar tu eşti cel care crezi în ea. Nu există cauze pierdute, numai oameni care nu mai cred în ele! Când nu mai ai credinţa că poţi reuşi, lupta este deja pierdută. Este ca şi când ai depune toate armele voinţei şi te-ai preda unor crezuri străine ţie.
Pentru fericirea ta trebuie să îţi repeţi mereu: "Cum putem face imposibilul? Cu entuziasm!" şi să mergi pentru ea dincolo de infinit şi mai departe!
Alături de fericire, omul ar trebui să mai înveţe un alt crez pentru care merită să cauţi şi să lupţi o eternitate...Iubirea!
Ea este cauza şi răspunsul a toate şi a toată viaţa ta! Iubirea, merită toate, pentru că este cea mai nobilă şi frumoasă cauză a vieţii...poate chiar viaţa însăşi, care fără de ea...această minune care are darul de a te transforma în senin, bunătate şi frumos...viaţa este nesemnificativă!
Când spun asta, mă refer la Dumnezeu care m-a pus înaintea a tot şi toate şi m-a dăruit lumii crezând în mine şi în duhul ce l-a pus în mine!
Când spun asta...mă referla copila mea...care este Iubirea mea Sublimă, Necondiţionată, Pură şi Eternă!
Când spun asta...mă refer la El...bărbatul lângă care ar trebui să învăţ liniştea, zâmbetul şi viaţa! Omul fără de care niciodată nu am să fiu întreagă şi completă. Fără de care rotunjimea vieţii nu ar putea exista. Şi, pentru acest sentiment de bine, merită să aştepţi o veşnicie. Şi încă o veşnicie! şi veşnicii de-a rândul, până la viaţa care îţi va fi completă!
În viaţă şi în iubire ar trebui să ne bazăm în totalitate pe suflet, pe inimă. Ea este cea care recunoaşte orice emoţie. Orice culoare. Orice trăire. Orice inimă. Înaintea noastră, inima ia propriile decizii.
Veţi întreba, dar mintea? Raţiunea? Ele trebuie să coboare în inimă înainte. Să se oglindească şi să se limpezească şi apoi...totul va fi mai clar!
Înţelegeţi? Nu există linişte, nu există fericire, echilibru, bunătate...fără iubire! Iubirea este oceanul în care viaţa noastră trebuie să se scufunde şi să plutească...
În această ecuaţie, pot accepta că eu sunt cea mai importantă, atâta timp cât esenţa vieţii mele există în mine...Iubirea, Augusta şi Tu cu viaţa ta şi sufletele din ea...!