30 ianuarie 2010

fără pretenţii de vedetă

cu mult timp în urmă, când încă mai alergai desculţ
ai văzut la televizor o imagine
ceva anume te-a făcut să te opreşti la ea
poate buzele,
poate umerii albi şi sidefaţi,
poate ochii mari,
poate zâmbetul
sau poate nimic din toate acestea

imaginea putea să dispără, dar acel ceva tot ar fi rămas
o urmă de parfum,
o zgârietură pe o placă de patefon
ce se repetă în mintea ta la infinit, la infinit

orice a fost ai cules-o din televizor atunci şi ai luat-o
în podul palmei înghiţind-o cu un pahar de apă ca pe un medicament,
iar imaginea, împreună cu alte imagini şi sunete au început să încolţească în tine, în nopţile tale albe
până când ţi-a răsărit de sub piele, din gură, din tălpi, din piept,
iar tu ai ţipat dându-ţi trupul la o parte:
"ieşi şi umblă femeie"

pe scena vieţii intră o tânără care pe trup, din loc în loc, avea încă lipite
bucăţi din placenta viselor tale,
în părul ciufulit îi erau prinse câteva stele
crescute de tine,
un ochi îi râdea, un ochi îi plângea,
pe colţul gurii avea o urmă de ciocolată la care nu vroia să renunţe,
iar pe buze îi stătea bine un zâmbet copilăresc

făcu primii paşi şi se opri
nu avea nimic din coperţile altor femei
nu avea silicoane,
nu avea botox,
nu avea păr blond,
nu avea nici măcar ochii albaştri
avea doar o imagine

ceva anume:
poate buzele,
poate umerii albi şi sidefaţi,
poate ochii mari,
poate zâmbetul
sau poate nimic din toate acestea

ţi-ai încheiat nasturii de la trup cu fineţe
acoperind locul de unde ai născut-o atâţia ani
te-ai ridicat şi luând-o uşor pe după mijloc ai lăsat-o pe spate
sărutând-o
ciocolata dispăruse. zâmbetul îi stătea la fel de bine pe buze
chiar mai bine aş spune pentru că i se îmbujorase
ai luat-o de mână şi ai iubit-o pentru toată viaţa
pe ea...o femeie simplă, fără pretenţii de vedetă

28 ianuarie 2010

acasă


când mă voi întoarce am să ştiu
am să adorm undeva departe, într-o mare bleumarină aruncată de Dumnezeu
undeva în mijlocul unui coşmar
când mă voi trezi,
peste faţa mea va adia un vânt cu gene întoarse precum ochii florilor de cireş,
soarele va răsări albastru, iar cerul va fi de un verde crud
norii vor fi greieri micuţi şi firavi,
iar perdelele îmi vor gâdila privirea până în suflet de locul acela atât de firesc
denumit "acasă"

26 ianuarie 2010

Un premiu speial de la un suflet special!




Deşi acesta nu este un blog de scriitor, ci blogul unui suflet simplu care încearcă să scrie, să exprime într-un mod cât mai natural ceea ce simte, ce îşi doreşte, ce visează...pentru acei dintre voi care treceţi pragul Hanului în căutarea a ceva..., Geanina Lisandru, o femeie deosebită, a simţit să împartă cu mine acest premiu special..

Pentru acest fapt, dar nu numai, îi trimit cele mai bune gânduri, cele mai calde îmbrăţişări şi îi mulţumesc din adâncul sufletului pentru ceea ce vede ea în "Hanul Poveştilor". Mulţumesc Geanina!

Premiul, îl voi împărţi cu cinci prieteni din blogosferă, iar premianţii au toţi nişte îndatoriri. Aceste îndatoriri sunt:


1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Acestea fiind regulile, cei cinci sunt: domniţele Loredana, Ioana, Nicoleta, Larisa si un cavaler de seamă...alexander.


Am socotit să împart premiul cu ei deoarece:

- au ceva de spus şi nu oricum: o spun frumos, sincer şi din suflet
- textele de pe blogurile lor sunt sensibile şi emană viaţă, căldură, soare
- de câte ori le calc pragul...îmi doresc să revin cât mai repede
- de câte ori îi citesc îmi dau seama că sunt un om fericit să îi am în linkurile mele ca şi o carte de vizită pentru sufletul meu

Vă Mulţumesc Tuturor celor care mă vizitaţi, celor care lăsaţi câte un gând să nu simt că sunt singură într-un colţ al blogosferei, celor care nu lăsaţi un gând, dar lăsaţi o urmă uşor de simţiti că aţi fost şi reveniţi, celor care sunteţi în blogrolul meu (şi nu doar) şi vă citesc aproape zilnic fără să mă mai satur de frumuseţea sufletului şi scrierilor voastre!
 

De ziua Augustei

de ziua Augustei,

atunci,
în clipa în care am stat
lângă Dumnezeu
de trei ori

sau poate a stat Dumnezeu lângă mine...
nu ştiu
de atunci însă, îmi simt umerii mai uşori,
iar uneori
pe dreptul îmi adie aşa, o bătaie ca din vârful
unor gene de înger

de ziua Augustei,

atunci,
în clipa în care am înghiţit secundele atât de greu,
iar părul mi-a crescut până în tălpi de aşteptare,
soarele a hotărât să răsară prima dată dintr-un pântec de femeie

raza lui ţipa asurzitor
peste orizonturi largi numai ochi şi mirare
iar căldura se revărsa peste tot
din mânuţe şi viaţă proaspătă
de copil

de ziua Augustei,

atunci,
am ştiut că m-am jucat de-a Dumnezeu
şi am născut în şapte ore
o fetiţă după chipul şi asemănarea mea,

iar de atunci,
ziua Augustei
este în fiecare zi, iar eu de atunci stau mereu alături de Dumnezeu
şi nasc răsărituri dintr-un copil numai ochi şi surâs

ce-a hotărât să se facă lumină
în viaţa unor oameni atât de simpli

>> Poezie dedicată fetiţei mele Augusta-Maria, cu toată dragostea mea<<

25 ianuarie 2010

Scarlet

nu mă mai striga aşa, ca şi cum mi te-ai plimba pe şira spinării
strigă-mă ca pe o femeie
de azi spune-mi "Scarlet"

am să te învăţ să mă iubeşti şi-ai să mă iubeşti chiar dacă am să plec
ridicând din umeri
şi-ai să mă iubeşti chiar dacă am să dau cu tine de toţi pereţii dragostei
până când îţi vor intra sub piele, în carne şi ţi se vor impregna pe cord faţă-verso
să-ţi iasă pe ochi ca o chemare

am să te învăţ să mă rosteşteşti ca pe un crez, tare şi apăsat - literă cu literă
să mă scalzi pe buze înainte de a mă lăsa liberă asemeni unui ecou
şi să mă înghiţi în sec de teama
că azi m-ai stigat ultima dată

de azi spune-mi "Scarlet"
strigă-mă ca pe o femeie
chiar dacă am să plec ridicând din umeri, iar tu vei rămâne să priveşti
ce frumos mi te plimbi pe şira spinării

20 ianuarie 2010

Sufletul îşi dă jos mănuşile...


(Sursa foto: photobucket) 
"Lacrimile sunt cuvinte pe care sufletul nu le poate exprima!"

Când te gândeşti că toate au început în urmă cu un an..., aproape de un Crăciun.

M-a întrebat o prietenă..."ce s-a întâmplat?", dar mi-e atât de greu să spun ce s-a întâmplat. Poate a fost un ceas greu şi negru sau un prag pe care nu am avut maturitatea să-l trec cu bine. Nu ştiu. Ştiu doar că au fost oameni care ar fi trebuit să mă înţeleagă, să mă susţină indiferent de locul unde mă aflam. Eu aşa aş fi făcut. Ştiu doar că ar fi trebuit să caut şi mai mult soluţii. Ştiu doar că ar fi trebuit să merg zilnic să depun cerere de locuinţă şi nu să aştept ... Ar fi trebuit să nu accept ideea de a mă întoarce sperând în miracole. Ştiam dinainte conceptul "te ajut, dar cum vreau eu"... - acum trăiesc într-o lume a altora, a celor care au visat mereu pentru mine. Da...!
La urma urmei...nu dau vina pe nimeni decât pe mine.
Trebuia să ştiu că aşa va fi şi trebuia să ştiu că dacă eu nu lupt să rezolv problemele apărute, pe alţii nu îi va interesa.
Pe cineva totuşi a interesat şi mi-a întins o mână pentru a mă ridica din golul finaciar şi sufletesc în care m-am aflat şi mă aflu, iar pentru asta...niciodată nu voi avea cuvinte însă, eu nu sunt omul care să las pe spatele cuiva toate grijile mele - oricum am lăsat prea multe!
Mereu am fost o luptătoare, am crezut în mine, în faptul că pot...mereu mi-am zis că independenţa cuiva constă în caracterul propriu, dar acum...mă văd învinsă.

Grea mai e Doamne lecţia trădării faţă de tine însuţi!!!

Din ochi cad regrete fulgi albi şi cruzi. Sufletul îşi dă jos mănuşile şi-i culege încet. Undeva la gât am o aţă veche, iar el le înşiră încet, încet, mătănii pentru toate clipele atât de departe mie. Peste privire cade o ceaţă amară şi deasă - dincolo de ea sunt zile senine şi se aud râsete, cântece de leagăn şi paşi pe dale atât de cunoscute. Pleoapele se închid...şşşhttt, poate adorm azi mai repede. Nu..., inima mi-a bătut şi mai puternic a miresme de castani verzi, ţârâit de greieri şi cântări de pitulici...

Adorm acasă privind pe ferestră şi mă trezesc acasă privind pe fereastră!

Pe atunci îmi era ciudă că nu am bani să o chituiesc ca lumea să arate şi ea bine şi frumos, iar acum mi-e dor de ea aşa scorojită cum era. Nu era a mea! Era a gazdei, dar gazda era un om atât de bun şi nepământean de frumos la suflet, încât ne-a făcut să ne simţim acasă şi să trecem peste toate grijile unei tinereţi încercate!
Nu stăteam într-un cartier frumos al Focşaniului cum am stat de prima dată. Stăteam în Sud, lângă unităţile militare de unde auzeam zilnic cântări milităreşti şi croncănit de ciori, dar era atât de frumos când te învăţai cu ele. Îmi lipsesc! Vă vine să credeţi că mi-e dor până şi de ciori???
Dacă eşti atent la ele să ştiţi că sunt păsări frumoase şi interesante.

Nu departe de noi mergeam cu Augusta într-un parc. Era mai mult un loc părăsit în spatele Mausoleului, dar noi două râdeam larg, fugeam una după alta, ne jucam fotbal şi stăteam până se întuneca. În Oradea, la 5 minute de noi e Orăşelul Copiilor. O minune. Nu mai alergăm una după alta. Nu mai râdem larg şi nici fobal nu mai jucăm. Ne e dor de frumuseţea aceea fără pretenţii, de oameni simpli care îţi spun "Bogdaproste" dacă le zâmbeşti larg sau îi laşi să îţi pupe copilul pe mână, pe frunte... Da... Ne e dor de copiii ăia murdari pe faţă, pe mâini care se căţărau în copaci, iar când ne vedeau urlau cât îi ţinea gura "uite! a venit tanti care e prietena noastră! ne dă pe leagăn". Îi dădeam. Pe o parte Augusta, pe una unul din ei. Făceau cu rândul şi aşteptau frumos. Mi-a zis cineva că sunt copii răi şi gălăgioşi. Eu i-am zis că nu sunt copii răi, numai oameni mari plictisiţi. Aşa şi este. Cu mine râdeau, mă ascultau şi nu erau răi. Vorbeau frumos, iar dacă unul mai scăpa câte o înjurătură printre dinţi celălalt spunea imediat "taci mă! te aude tanti şi Augu!", iar eu le spuneam că nu e vorba de noi ci de ei. În mare a înţeles, pentru că după un timp spuneau "taci mă! nu e frumos să înjuri! oameni spun apoi că eşti copil rău!". Atunci l-am pupat pe creştet şi i-am dat bani să meargă să îşi cumpere ceva frumos. Mi-a dat banii înapoi că el nu ştia ce este "ceva frumos". Am ştiut eu. I-am cumpărat o minge de apă cu o figurină în mijloc, iar el a ţipat cât îl ţinea plămânii "uite ce minge frumoasă am primit eu!!!". Da! Mi-e dor de copiii ăia minunaţi şi de bucuriile lor sincere.

Uneori, când nu aveam chef sau timp să mergem până în parc, ne luam găletuşa şi mergeam în spatele blocului să ne jucăm cu nisip şi pietre, iar când aveam noroc, să ne întâlnim cu tanti Mariana, o femeie mărunţică, plinuţă, dar cu un zâmbet luminos plin numai de suflet!
Da..., iar ea ne alinta şi ne povestea câte în lună şi în stele şi...toate treceau!

Când stăteam acolo nici măcar nu ştiam ce e aia gălăgie. Era o linişte de mormânt. Numai câinii ne urlau noaptea. După o vreme m-am obişnuit. Îi cunoşteam după lătrat. Acum...mi-e dor de liniştea aia şi de câinii care mă făceau noaptea să ies în balcon. Ştiau e ce ştiau. Doar aşa puteau să-mi arate ce frumoasă era noaptea de pe scăunelul meu. Uneori îl trăgeam lângă pervaz şi îmi făceam cafea. Stăteam şi ascultam greierii cum ţârâiau, păsările cum se cuibăreau scoţând sunete somnoroase, iar stelele...
Şi cum spuneam mă enerva fereastra. Că era scorojită şi nu aveam bani să o chituiesc. Dacă aţi ştii cum visam că poate într-o zi, voi reuşi să scot bani de la bancă (din munca mea sau pe baza muncii mele - după ce aş fi muncit undeva...oriunde...) şi o să-mi încep o afacere în Focşani. Visam că o să ajung să cunosc şi mai mulţi oameni şi o să mă strige şi pe mine câte unul pe nume pe stradă, iar în timp...voi deveni de-a lor. Visam că voi reuşi într-o zi să am un loc al meu acolo. Nu cine ştie ce. Ceva modest, dar plin de căldură unde să mă pot bucura de cei dragi şi unde Augusta să crească fericită.

Am uitat să adaug că acest gol se accentuează şi mai mult când o aud pe Augusta la doar doia ni şi patru luni spunând: "mami...acaşă...Foşani...dol!" . O întreb: "de ce ţi-e dor iubita mamei?", iar ea zice: "bebe (o fetiţă din blocul vecin cu care comunica de la balcon), bacon (balcon), cadă, pac (parc), cra (păsări), fuje Augu pete (pietre) ride (râde)Augu. off mama...hade tati, ten (tren) uu caşa (acasă)...".
Cum să îi spun eu că ea nu mai are casa acolo unde ea se treze mereu şi se juca şi era fericită?
Mie pot să îmi spun, dar ei?
Când vede pozele cu acasă...începe să îşi frângă mânuţele şi buzele şi plânge: "Pige(plânge) Augu mami, pige Augu!"..., iar eu mă sfărâm în miliarde de neputinţe şi tristeţi!

Da... naiba să o ia de fereastră că mi-e un dor de ea de înnebunesc! Nici măcar nu aş mai chitui-o dacă ar fi să o am...

15 ianuarie 2010

LA MULŢI ANI RĂZVAN !!!




Spuneam odată că fratele meu a fost dragoste la prima vedere :) şi aşa va rămâne mereu!
Nu am scris despre el la oamenii frumoşi din viaţa mea...pentru că am vrut să scriu acum.
Ştiam că va exista o ocazie specială pentru un suflet special, iar el cu siguranţă este sufletul meu special!!!
Răz...cu siguranţă mi-a fost un om frumos şi îmi va fi mereu până la capăt!

Dincolo de ochii lui albaştri, de frumuseţea fizică, de nebunia molipsitoare, de copilărie şi de un suflet bun, plin de sensibilitate şi corectitudine, fratele meu mi-a fost mereu un sprijin, un bun ascultător, un umăr mai bărbat decât a multor oameni în mâinile cărora de multe ori mi-am pus sufletul!

A ştiut mereu să fie mereu acolo unde trebuia să fie şi să trateze situaţia cu multă maturitate. Că m-a iubit mereu fără limite, fără să aştepte nimic altceva decât un zâmbet, fericirea mea...nu am să spun! Cuvintele mele, oricum vor fi foarte sărace pentru un frate şi o soră!

Vreau doar ca azi...într-o zi atât de specială să-i doresc tot binele din lume, toată sănătatea, toată fericirea, toată exuberanţa acestei vârste, entuziasmul care să-l ajute să răzbească acolo unde alţii eşuează şi iubirea care poate să te facă din cel mai sărac om, un om bogat şi împlinit!

Vreau să-i doresc să rămână mereu aşa cum este acum: senin şi frumos...un învingător!
Vreau ca el să răzbească acolo unde eu nu am reuşit şi să nu aibă niciodată parte de nelinişti şi frământări, de trădări şi dureri, de suferinţe!

Vreau...tot ce are mai bun această viaţă să îi dăruiască şi să îl ajute să fie omul care-şi dorşte a fi!

Vreau să ştie că eu niciodată nu am să încetez să îl iubesc, să îi fiu alături, să îl sprijin şi vreau să mă ierte pentru toate neputinţele mele de până acum..., de tot ce am vrut să-i dăruiesc şi nu am fost în stare!
Ca şi pentru mama...visez şi pentru el să pot să îi fiu un sprijin real din toate punctele de vedere! Visez să pot să fiu umărul acela de soră mai mare unde să poată să pună fără reţinere orice!
Şi îmi doresc ca într-o zi să mă bucur de faptul că i-am adăugat şi eu câteva pene la zborul lui frumos!

Înainte de orice ştiu că am să pot fi şi ştiu că fratele meu va putea fi tot ce îşi doreşte el să fie...pentru că are ceva special care atrage oamenii buni ca pe un magnet!!!

Aş vrea să pot să scriu mai multe. Simt că pentru a câtăva oară în viaţă am folosit cuvinte sărace, dar...străluceşte dragul meu Răzvan, frumos cum doar tu ştii să o faci!!!

LA MULŢI ANI!


13 ianuarie 2010

Dacă este 13 Ianuarie este cu o zi cu noroc şi înseamnă că este ZIUA TA MAMĂ!


(Sursa foto: internet)

Îmi amintesc când bunica îmi citea poveşti. Fiecare prinţesă, fiecare zână bună...avea chipul mamei şi încă îl mai are.
În ochii mei, mama a fost întotdeauna omul care poate face imposibilul doar cu un zâmbet.

Pentru ea însăşi, nu a reuşit - aşa ţi-e cu mamele..., dar pentru mine a reuşit de fiecare dată: când recitam poezii la grădiniţă şi mă împotmoleam mă uitam la ea şi...zâmbetul ei mă făcea să zâmbesc şi să recit doar pentru ea!
La şcoală când nu ştiam, când nu înţelegeam, mă mângâia pe creştet, mă săruta pe frunte şi zâmbind îmi spunea "haide, să mai încercăm încă o dată..." şi încercam şi...reuşeam!
La bacalaureat, la facultate, la fiecare examen a fost singura care îmi spunea zâmbind: "ştiu sigur că ai să-i faci praf" şi da, a avut dreptate!

Când am eşuat în viaţă şi aproape toţi mi-au întors spatele, mi-a zâmbit din nou şi mi-a spus: "visele sunt făcute să se realizeze. haide, să mai încercăm o dată şi încă o dată. eu ştiu că ai să reuşeşti tot ce îţi propui." şi...a ştiut mereu şi avut mereu încredere, chiar şi în clipele în care poate am dezamăgit-o (deşi ea niciodată nu va spune asta...) sau i-am fost departe - chiar şi în clipele în care nici eu nu-mi aveam!

Cum spuneam odată..., demult, între mame şi copii nu există depărtări, iar cordonul ombilical nu se poate tăia niciodată, pentru că el defapt porneşte din suflet către suflet!

Pentru mine mama a fost dovada vie a faptului că o femeie poate trece orice pentru copilul ei - chiar şi peste visele ei, peste durerile ei, peste neîmplinirile ei! A fost dovada unui suflet suav, frumos, care a ştiut să lupte şi să îşi rămână atât cât poate cineva în momente grele prin care a trecut ea!
Mama mi-a arătat că viaţa merită trăită până la capăt indiferent de căderi!

Cândva, mi-am dorit să pot fi un sprijin de nădejde mamei mele, mi-am dorit să-i pot oferi liniştea de care are nevoie şi o bătrâneţe liniştită, frumoasă, împăcată!
Cândva, când va fi bătrână, voi reuşi!

Cândva, mama mea mi-a fost umeri pentru aripi, apoi doar umeri pentru umeri!
Cândva, voi vrea să-i pot fi la fel, iar ea, când mă va privi îmi doresc să găsesc în ochii ei împlinirea unei vieţi în care să ştie că a reuşit în cea mai grea meserie din lume: cea de mamă!

La Mulţi Ani, Mama Mea Dragă!






12 ianuarie 2010

Magie din Hârtie - Peter Callesen

Unii folosim hârtia pentru a ne scrie pe ea gândurile, trăirile, pentru a valsa cu visele. Alţii, o folosesc pentru a picta pe ele gândurile, frumuseţea, pentru a valsa pe ea în culori.

Unii, precum Peter Callesen folosec hârtia pentru a ne face să visăm, pentru a ne arăta şi o altă faţă a noastră şi a gândurilor noastre!
Pentru el hârtia este magia de dincolo de oglindă şi închipuire!
Peter face hârtia să râdă, să plângă, să doară, să amintească, să...aibă suflet!

Vă las şi pe voi să vă delectaţi sufletul şi privirea...



 

 

(Sursa foto: Peter Callesen)

10 ianuarie 2010

picături de ploaie


(Sursa foto: photobucket)

iubite, priveşte cum cad pe la ferestre anotimpurile
picături de ploaie

priveşte şi ţine-mă de mână. poate vom deveni o crisalidă
frumoasă - eu trup, tu suflet, eu suflet, tu trup, amândoi aripi
într-un târziu

verile noastre vor fi din ce în ce mai noptatece,
pitulicile se vor ascunde mai timpuriu în cuiburi de nori,
cireşele vor fi prea înalte să le putem culege copiilor ce ne vor
zburda încă prin suflete,
iar ploile vor fi din ce în ce mai lungi şi mai cuminţi, precum
doi adolescenţi cărunţi adormiţi pe spatele unui ultim şoim

iernile ne vor trece din ce în ce mai repede,
oamenii de zăpadă se vor naşte din ce în ce mai puţini,
săniile se vor adăposti undeva prin cămăruţele timpului,
fulgii vor cădea din ce în ce mai încet ca într-o peliculă zgâriată,
iar din palmele noastre va ieşi primul mugur de pământ

doar dintre ramele vechi agăţate pe pereţi
ne vor zâmbi primăverile noastre asemeni unor gene din flori de măr
şi se vor auzi glasuri dragi ce ne vor colinda an de an
împrăştiind în jur mireasmă de cetină

iubite, priveşte cum cad pe la ferestre anotimpurile
picături de ploaie

priveşte şi ţine-mă de mână. poate vom deveni o crisalidă
frumoasă - eu trup, tu suflet, eu suflet, tu trup, amândoi aripi
într-un târziu,
din ce în ce mai aproape

Verde Împărat


(Sursa foto: photobucket)
într-o zi oarecare,
nici prea departe, dar nici prea timpurie,
mi-a venit dor greu să frământ
un bărbat...

(zis şi făcut!)

am luat o bucată de carne din mine,
cea mai vie şi mai dureroasă,
am udat-o cu lacrimi de aşteptare
şi am început să frământ
gândindu-mă la toată viaţa mea
ca la un sfârşit - Acum şi Aici!

şi, cum frământam eu aşa
murmurând lumi de iubire nemaivăzute,
de sub coasta mea stângă
a început să se audă o bătaie
apoi, să se simtă o lovitură
şi încă una
precum chinurile facerii
şi m-am apucat să te nasc din inima mea,
iar tu te-ai lăsat născut


un bărbat frumos cum altul nu,
iubind o femeie neiubită vreodată de buze credincioase,
uitată într-un colţ de viaţă
de toţi cei care i-au trecut vreodată pragul!

(am fost biserică de nisip celor care se închinau spre temple )

şi-mi creşti în fiecare zi, precum alţii în trei
şi-mi eşti zmeu şi Făt Frumos,
apă vie şi apă moartă,
basm şi viaţă,
cuvânt şi tăcere,
iar din noi,
într-o zi va ieşi un porumbel
care ne va zbura departe, departe,
peste mări şi ţări
în lumea unui copil cu ochi senini
sau a unui altfel de
Verde Împărat!

(ş-am încălecat pe-o şa şi vi-am spus povestea mea)


Vama Veche - Dragostea

9 ianuarie 2010

cântec mut



(Sursa foto: photobucket)

ploaia, stătea aşa, ca şi-o încovoiere în jurul umerilor tăi
făcându-ţi loc să zbori preţ de un gând albastru către mine
ai făcut un pas de rouă şi încă un pas de rouă şi încă un pas
şi te-ai oprit pe malul mâinii mele stângi sub privirea mea cochilie
la umbră de tot ce ar putea sparge cântecul mut dintre noi

8 ianuarie 2010

frunză de jasp


(Sursa foto: photobucket)

te uită cum mor licuricii în mine, iar noapte-i cireş cu frunze de jasp
c-o mână apleacă o creangă de vise,
cu ochii sărută-mă adânc până-n suflet, să pot să surâd, să plâng şi să tac

te uită cum mor licuricii în mine şi cum mi-i renaşti simfonii de culori
c-o mână apleacă o creangă spre tine
cealaltă s-o faci brăţară pe trup şi-apleacă-mă-ncet ca pe-o frunză de jasp

în noaptea în care din cer ne va ninge cu flori de cireş şi mireasmă de nuc

6 ianuarie 2010

cădere liberă

 
 (Sursa foto: internet)

am avut dreptul la trei dorinţe şi o cădere liberă
sunt aici
printre pământeni...acum
mi-am lăsat cerul şi norii şi văzduhul
doar să te ţin de mână şi să pot pune pasul
lângă pasul tău

iubirea dă dreptul la atât de multe,
dar în numele iubirii nu am dreptul decât a iubi
frumos şi cuminte,
fără să uit nici o clipă că în mine
trăieşte el

am avut dreptul la trei dorinţe şi le-am anulat
pentru a învăţa să fiu femeie
iubită
într-un piept de bărbat ce se rupe în mii de bucăţi
fără să uite nici o clipă că în el
trăiesc eu

5 ianuarie 2010

Iarna noastră de vis!


 




 

 

 

 








Nu ştiu pentru alţii cum a fost, dar pentru noi două, acest Crăciun a fost cu adevărat magic, liniştit, împăcat şi plin de iubire şi visare!
Tot acum, mai mult ca şi niciodată, cineva drag a vrut să ne dăruiască o magie fără de care nu ar exista Ajunul Crăciunului şi...ne-a demonstrat prin frumuseţea gestului şi a sufletului său că...Moş Crăciun există :), iar pentru că el există, noi avem zâmbetul atât de frumos, de sincer, de larg şi de fericit!

Iar pentru că noi, vă iubim pe toţi cei care ne vizitaţi mereu, chiar şi în clipe de grea cumpănă şi ne sunteţi alături dăruindu-ne frumuseţe din frumuseţea voastră...micuţa Gărgăriţă Augusta-Maria şi mămica ei, vă doresc un 2010 la fel de frumos şi senin, precum ochii şi zâmbetul de copil!

şi am ştiut...

e din nou noapte între noi. e aceea noapte când toţi îngerii tac şi se roagă
aruncând peste noi şi mai multă iubire.
"câtă iubire îmi mai daţi? câtă iubire aş mai putea să port în suflet?" - le-am strigat în gând
"câtă iubire încape în numele lui când i-l rosteşti!" - mi-au răspuns

şi am ştiut. iubirea mea nu încape doar în suflet. sufletul uneori ne e ferecat de linişti
şi tăceri adânci,
iubirea mea e adierea nopţilor când nu rămânem decât noi. e dimineţile ce îţi coboară
peste priviri senin. e clipele noastre ce ne aşteaptă cuminţi şi nu ne aleargă - ne iau de mâini
şi ne redau zilei de mâine.

şi am ştiut că numele tău nu-mi încape în suflet. el se revarsă peste mine ca o primă rază de soare
într-un răsărit când mi se cuibăresc în suflet toate surâsurile pământului
şi dragostea ta.

3 ianuarie 2010

stol de rândunici, copilăria



mi se strâng amintirile
asemeni unui stol de rândunici albastre în adâncul
unei fântâni cu şoapte

îşi fac cuib sub streaşina din partea stângă
a pieptului meu
ca şi cum ar vrea să-mi adoarmă acolo
toată copilăria
cuminţind-o

din ochi mi se prelinge încă
puf de păpădie,
iar pe degetul arătător ţin şi acum acuarelă
pentru a picta cerul în sunete
crude

dar, cine poate ţine în căuşul aripilor un copil
ce aleargă prin noi
ca şi-ntr-o mare de chemări,
de chemări,
de chemări...?


(Sursa foto: redbubble)


1 ianuarie 2010

La Mulţi Ani în 2010 !!!




Lady Allia vă doreşte un an plin de fericire, linişte, împliniri şi iubire, iar dacă viaţa voastră simte vreun gol, acesta să se umple doar de minuni frumoase şi zâmbete!

Vă mulţumesc pentru faptul că mi-aţi fost alături într-un 2009 plin de încercări, schimbări, dar şi plin de minuni şi frumuseţe şi îmi doresc ca 2010 să mă ajute să vă dăruiesc poveşti şi gânduri pe măsura aşteptărilor voastre frumoase!