25 august 2014

Te voi iubi, până eternitatea se va sfârși! (Dialoguri cu un înger), Ramona-Sandrina





Când stau trează, înseamnă că te caut. Înseamnă că te aștept. Înseamnă că mi-e dor. Și eu stau trează de când mă știu. Bufnițez. Iar tu, te lași așteptat. Uneori, nici măcar nu mai știu dacă mă iubești. Dacă m-ai iubi, ai ști cât de tare doare dorul. Nu de alta, dar știu când îți sângerează sufletul. Ai uitat? Sângerez cu tine. Pe tine te doare, iar al meu sângerează iubirea noastră pe litere, pe doruri, pe chemări, pe nerostite și tăceri sfâșietoare. Dar voi sta trează. Cât o fi să fie. Știi de ce? Așa simt că sunt vie și mai e rost de viață atâta vreme cât pot scruta depărtările din ce în ce mai adânci cu tine. Măcar sunt. Și măcar am ce aștepta. Fie și o iluzie. Când stau trează, înseamnă că te caut. Înseamnă că te aștept. Înseamnă că mi-e dor. - Te voi iubi, până eternitatea se va sfârși! (Dialoguri cu un înger), Ramona-Sandrina

24 august 2014

Să nu te mai iubesc, nu aș ști!

(Sursa foto: internet)

Să nu te mai iubesc, nu aș ști! Este ca și cum m-aș descarna de mine fără să mă rup în mii de bucăți! Eu, fără tine, nu pot fi. Nici tu fără mine. De asta, vom fi mereu legați unul de altul prin această iubire! - Ramona-Sandrina

O altfel de poveste a Lunii

(Sursa foto: internet)

Iubea Luna. Își dorea mereu să ajungă la ea. A construit odată o scară. Dar nu i-a ajuns. Astfel că, micuța Suflețica, și-a pus o dorință. Să construiască un lasou din gândurile ei și să tragă Luna către ea. Zis și făcut. A țesut gânduri și gânduri. Unul de altul. Unul în altul. Le-a prins între ele cu lacrimi, speranțe și bucăți de suflet. Până a fost gata. Apoi, a urcat pe vârful casei și a așteptat. A așteptat să iasă Luna. Era chiar deasupra casei. Suflețica a aruncat lasoul înspre Lună, dar visele au prins aripi, o parte din speranțe s-au risipit, iar lacrimile au devenit o ploaie sărată și caldă. Dezamăgită și înfrântă, ea s-a așezat jos și a oftat. În clipa aceea, Luna s-a apropiat de ea. Ca niciodată, Luna a privit în jos și a zâmbit. A lăsat în jos o rază și i-a mângâiat chipul și creștetul. I-a pus o stea în frunte și una în suflet. Să îi lumineze mereu drumul către Suflețel. Luna știa de ce vroia Suflețica să o atingă. Vroia doar să îi spună lui Suflețel: "Noapte bună!" și să o sărute pe frunte pe partea lui de Lună. S-a aplecat, iar Suflețica a sărutat-o cu drag.

"Noapte bună, Suflețel! Steaua din sufletul meu va străluci atâta timp cât noi doi vom crede unul în altul. Când unul din noi nu mai crede, ea se va stinge. Și eu la fel. Strălucește, dragul meu, iar eu voi trăi!"

Suflețel a tresărit, steaua din inima lui a lic[rit din nou, iar apoi, viața și-a continuat ticăitul ca și cum ei nici nu ar fi fost vreodată. Deși, toate poveștile încep cu: "A fost odată ca niciodată..."!

Luna se ridică lăcrimând. Din acea noapte, Luna nu se mai apropie de oameni. Bucăți din ea s-au sfărâmat și au căzut. Și tot cad.Sunt lacrimile ei. Luna plânge scuturându-se de suflet peste noi! Noi vedem cratere pe Lună, dar ele sunt defapt dorințele noastre! Și noi tot le punem! Uneori, încă mai ajung la ea! Atunci, Luna se ascunde în întuneric și e eclipsă! - Ramona-Sandrina, Suflețica și partea ei de Lună

Noapte bună, copii mici și mari!