28 decembrie 2009

mi-e dor

 
Sammy Kershaw - You Are The Love Of My Life

 Missing You #14

mi-e dor
mi-e dor de mine ţie
de fruntea ta peste care a mea e sărut în timp ce genele noastre
mângâie secundele dintre noi
privirea mea se pierde în privirea ta, privirea ta se pierde în privirea mea...
alergând, alergându-mă până când uit să respir altceva decât pe tine
mâinile mele caută mâinile tale
când se ating
simt cum în piept îmi explodează  mii de emoţii colorându-mi obraji
îmbrăţişând emoţiile din pieptul tău unde bate o inimă frumoasă ca o poveste
scrisă doar pentru mine...
doar pentru mine!


emoţiile noastre îşi vorbesc
nu am ştiut niciodată cum îşi vorbesc două emoţii, cum se ating, cum dansează,
cum râd şi se sărută, dar acum le aud

în inimă,
în gât,
în stomac,
în mâini,
în ochi,
în suflet,

în toate cuvintele mute de pe buzele mele

iubeşte-mă iubite şi culege-te de pe gura mea ce nu te poate rosti
decât asemenea unei şoapte,
iar apoi redă-mă zborului în care doar tu-mi eşti aripi...
aripi!

mi-e dor
atât de dor încât simt că timpul nu face altceva decât să-mi doarmă
în răsuflările oprite în capul pieptului ca o anghină
de aşteptare în clipele în care eu te visez atât de aproape!

26 decembrie 2009

Omul Meu Cer!


(Sursa foto: internet)
 
King-Stand By Me

cuvintele se ţes între noi doi precum un giulgiu
de mătase străvezie
acoperindu-ne
în timp ce noi le auzim între

două priviri,
două răsuflări,
două atingeri

şi

un sărut

ce naşte cuvinte cu aripi şi sunete răsfrânte
în mii de zboruri pline de tine

Omul Meu Cer !

Un dar frumos sub crenguţă de suflet...



Poate am fost puţin egoistă, deoarece am ţinut o vreme doar pentru mine cadoul primit de la două
dar...mi-a plăcut atât, atât de mult!
Am găsit în aceast acdou două frumoase coincidenţe...
Steaua Crăciunului, este una dintre florile cele mai dragi sufletului meu,
iar iarna este anotimpul meu preferat care nu mi-aş dori să se termine niciodată!
Când eram mică (şi chiar şi acum :D) visam mereu că o să mă mut în ţara zăpezilor şi...poate, printr-o minune, Moş Crăciun mă va găsi şi mă transforma în unul din elfii lui :)!

Îţi mulţumesc din suflet Loredana pentru cadou şi pentru minunata şi delicata ta prezenţă în acest Han!
Îţi doresc Sărbători de Vis, o Iarnă de Basm şi un 2010 plin de împliniri, fericire şi iubire...alături de îngeraşul tău de fetiţă şi de dragul tău!

Dau acest cadou mai departe dragei mele cher, căruia vreau să îi mulţumesc în acest fel pentru zâmbetele ei, pentru cuvintele de sprijin, pentru prezenţa ei mereu plină de căldură alături de mine şi pentru tot ceea ce înseamnă ea ca şi om!

Sărbători Fericite Tuturor!!!

25 decembrie 2009

Hanul Poveştilor şi Povestitoarea vă doresc Sărbători Fericite!



Fie ca
Sărbătorile Iernii şi Anul 2010
să vă găsească alături de cei dragi vouă
mult mai liniştiţi, mai plini de fericire şi înţelegere,
iar sufletul vostru să aibă parte de toată magia iubirii!

22 decembrie 2009

inimă cu ritm de blues

am să te număr cu inima şi am să te şoptesc pe litere cu sufletul,
încet,
să nu îţi alung îngerii de pe umeri,
să nu îţi tresar numele meu de pe buze,
să nu fac valuri în sclipirea căpruie a ochilor tăi frumoşi
în care eu locuiesc cu toate stelele mele ţie
şi zâmbetele

(nu aş uita aici, nici copilăriile şi nici îmbujorările mele, - toate - care mi le
revăd pe colţul buzelor tale)

am să te chem cu răsuflarea mea şi am să te iubesc pe fiecare
boabă de rozar
unde te-am înşirat tuturor clipelor noastre şi zilelor în care nu îmi eşti,
dar în care eu mi te culc încet pe piept să simt cum iubirea ne face vii
prin fiecare picătură de sânge ce se transformă
în roiuri de fluturi diafani

(nu aş uita aici, nici cerul şi nici căuşul palmelor tale unde chipul meu
găseşte culcuş sărutului rămas nespus pe buze)

am să te număr,
am să te şoptesc,
am să te chem
încet,
să nu fac cercuri în liniştea dintre sufletele noastre
unde aerul se respiră din unu-n doi, din unu-n doi
asemeni unei inimi cu ritm de blues

16 decembrie 2009

semne de cale



ninge frumos între noi
din ochi de poveşti fără de sfârşit
în mine tocmai s-a trezit o sanie albastră uitată
undeva într-un colţ de gând
alunecând prin irişi căprui, mă fulguie făcând piruete
pe colţ de privire aruncată departe, departe
unde doar inorogii nechează iubire,
iar ecoul şoaptelor tale mă acoperă ca o avalanşă de dragoste

ca şi un ultim vis păstrat între pleoape o ultimă poţiune rară
s-a aşezat cuminte lângă genunchii mei
depănându-mi de tine câte-n cer şi câte-n suflet,
iar eu, am apucat-o încet cu vârful degetelor,
să nu-i rănesc firul de tors din foc nestins
şi scoţându-mi din inimă o pasăre de zăpadă cu aripi deschise
i-am spus să zboare pâna la tine
în lumea vrăjitorilor frumoşi unde iarna e dans de fluturi albi
printre flori de zăpadă

în drum spre tine am găsit miezuri de suflet semne de cale
nestinse paşilor mei pierduţi mie
i-am cules pe buze, pe ochi, pe obraji, pe frunte, pe palme
să te redau ţie când ai să te culegi dăruindu-mă
într-o îmbrăţişare peste care cerul plânge cu un ochi şi râde cu altul,
iar noi ne iubim în nămeţi calzi

15 decembrie 2009

vreau doar o clipă...



(Sursa foto: internet)

cât de greu poate fi să opresc timpul în loc nouă?
am să-i dăruiesc o lacrimă picurată din suflet, două zâmbete şi o privire căpruie să o pună după urechea acelor sale mereu grăbite să fure din clipele celor care se iubesc şi-şi sunt departe unul altuia...

vreau doar o clipă - atât. clipa noastră. cea pe care Dumnezeu a clipit-o de două ori în şapte zări şi peste şapte  mări de aşteptări, iar noi am găsit-o şi ne-am dorit-o nouă...deşi, deja era ruptă în mii de bucăţi de speranţe. din sacul cărunt de dorinţe şi întâmplări am căzut unul în sufletul celuilalt...ca şi un sunet mut într-o lacrimă. nu am ştiut că-mi eşti acolo până am simţit...că te simt cum te naşti a doua oară în mine...minunea mea, iubire..., iar eu aveam deja mai mult de-un an şi învăţam să umblu, să zbor, să silabisesc fericirea în sufletul tău!

eşti ca şi un picur de viaţă într-o apă care nu s-a mişcat niciodată. o apă ascunsă undeva într-un loc îngust, uitat şi părăsit. tu însă...ţi-ai lăsat sufletul să plonjeze liber în nemişcarea mea şi...am tresărit...un cerculeţ, alt cerculeţ, zeci de cerculeţe, mii...de cerculeţe de emoţii şi fericire şia-m învăţat să fiu o apă mişcătoare, cu valuri de speranţe şi dorinţe...acum trăiesc!

vreau doar o clipă - atât. clipa noastră. cea pe care Dumnezeu a clipit-o de două ori şi pe care eu promit că voi şti să o fac eternă trăind-o fie şi măcar o dată pentru toată viaţa!

12 decembrie 2009

ca şi într-o întâia dată...

 

într-o lume în care iubirea noastră este cenzurată de împrejurări şi timp,
iar semafoarele vieţii vor arăta mereu culoarea roşie pentru noi,
noi ne-am încăpăţânat să credem unul în altul şi ne-am aşezat altarul
într-un loc unde Dumnezeu uitase să se mai roage, (dar nu să existe)

şi în timp ce toţi spuneau "nu", noi am învăţat să urmăm dîra de cer senin
de sub tălpile sufletului până când ea ni s-a încrustat sub piele
şi-am învăţat pe de rost paşii şi rostul zborului fără aripi în doi

într-o lume în care iubirea noastră nu are voie să se rostească
ochii noştri au învăţat alfabetul morse scris cu litere înmuiate direct în inimă
şi stau la taclale şi râd şi vorbesc, iar între noi tăcerea a devenit un rost,
o stare de graţie ce stă cupă celeilalte şi naşte lumi infinite fără coduri de bară,
fără etichete convenţionale, fără sunete surde şi tipare făcute pe alte suflete

în lumea noastră iubirea e doar iubire şi are dreptul să se nască şi să trăiască
iubind
într-un loc unde Dumnezeu uitase să se mai roage, (dar nu să existe),
iar noi ne-am aşezat altarul sufletelor pentru noi ca şi într-o întâia dată!

9 decembrie 2009

crucificarea clipelor

Free Orkut and MySpace rain Graphics Glitters

(Sursa foto: Jucoolimages)
tu acolo, eu undeva în lumea asta
vom culege câteva momente pentru noi,
iar restul...le vom aştepta visând

dar ştii...?
sunt fericită fiecărei clipe pe care mi-o aşezi pe frunte
ca pe o coroniţă împletită din miez de suflet,
scufundat în atâtea tăceri

tăcerile tale sunt asemeni unei păduri cărunte de iubire
unde, din ramurile copacilor se preling şoapte
ce mă ţin în braţe
şi-şi pun fruntea pe umerii mei goi de lume
unde îmi eşti doar tu şi atingerile tale
ca dintr-o altă lume caldă...atât de străină mie
până la tine

prin tine îmi curg toate, iar tu îmi pui pe buze doar
viaţa strecurată de rău şi tristeţe
o picătură de apă vie...
îmi eşti mereuciur tuturor lacrimilor amare,
două aripi mari şi frumoase de înger din care picură
dragoste,
iar eu zbor atât, atât de aproape de tine

în lumea noastră îmbrăcată în cuvinte nerostite,
noi suntem iubiţii neinterzişi care pot râde, dansa,
care se pot ţine de mână
şi îşi pot iubi ochii, fruntea, mâinile, buzele
ca pe o carte din care sorb toate cuvintele

în lumea asta
noi nici nu ştim cum iubim dincolo de cuvinte
ştim doar să iubim
cum nu s-a mai iubit
şi să ţinem cartea sub inimă
ca să putem culege cât mai multe guri de aer
pentru toate clipele întinse pe cruce
sub care eu mă rog aşteptând o alta
şi o alta
şi o alta...

7 decembrie 2009

să-ţi fie

Free Orkut and MySpace I love you Graphics Glitters

(Sursa foto: Jucoolimages)

mi-ai luat sufletul de mână şi...am ştiut
că sufletul meu îţi va fi pentru totdeauna inel de logodnă,
mănuşă pentru clipe reci
şi casă

în prag, am să te aştept cu toţi anii mei lipsă ţie
şi-am să-i gătesc mereu ca pentr o zi de iubire
am să le pun o floare cu zâmbet în păr
să-ţi fie alături în zile grele
două stele niciodată apuse în priviri
să-ţi fie lumină în zile înnorate
doi maci bujori în obraji,
să-ţi fie de zbor
iar în palme voi avea mereu rămânerea
peste umerii tăi frumoşi,

unde degetele mele se vor odihni ca şi cum acolo
ar fi întâlnit infinitul
într-o îmbrăţişare

m-ai luat de mână şi...am ştiut
că mi-ai luat sufletul în sufletul tău pentru totdeauna
ca să-i fi casă

6 decembrie 2009

cadou

 


e ger afară tare, iar frigul ne cuprinde
în casă arde focul şi-i vremea de colinde
brăduţul este mândru ca prinţul din poveste
în suflet e căldură tristeţe nu mai este

cad fulgi frumoşi afară se vede pe fereastră
zăpada se aşterne tu eşti din nou acasă
zâmbeşti frumos şi tandru, căldura mă-nconjoară
şi-aş vrea să te opresc a nu ştiu câta oară

privirea-mi te atinge şi te săruta dulce
şi mâna ta pe chip aş vrea să mi se culce
te-nchid în ochii mei ca pe o carte sfantă
rămai mereu aici dragostea mea căruntă

adorm la tine-n braţe şi mâna ta m-alintă,
iar glasul tău duios îmi cântă o colindă
o lacrimă îţi cade din ochii tăi adânci
şi trupul obosit tu lângă mine-l culci

în sobă focul arde şi-mprăştie mireasmă
mii de sclipiri aruncă de parcă-i o fantasmă
eu strâng la mine-n braţe cel mai frumos cadou
pe care Moş Crăciun mi l-a adus din nou


e ger afară tare, iar frigul ne cuprinde
în casă arde focul şi-i vremea de colinde
brăduţul este mândru ca prinţul din poveste
în suflet e căldură tristeţe nu mai este

5 decembrie 2009

Marea majoritate a oamenilor din noi...au murit - astăzi, femeia...


(Sursa foto: internet)

Nu ştiu voi, dar eu simt de la o vreme că trăiesc într-un Mall imens, unde peste tot văd aceeiaşi marfă - diferă doar ambalajul, iar uneori, nici măcar acela. Oamenii au devenit nişte haine croite pentru croiul altor oameni. Au renunţat la ei în schimbul unor haine în care, cândva se vor simţi ori mult prea mici, ori mult prea mari, iar din manşete vor curge regrete tardive. Un astfel de schimb niciodată nu poate fi benefic!

Femeia... este cea care a căzut prima în acest troc de suflete, unde sufletul nu are nimic de-a face..şi bineînţeles a pierdut, s-a pierdut, pierzându-se...

Femeia, cea căreia nu îi este teamă să fie ea însăşi, nu îi este teamă să se îndrăgostească de un bărbat pentru suflet şi nu pentru bani, cea căreia nu îi este teamă să zâmbească, să îmbrace un decolteu fără să cadă în pornografie vizuală, cea căreia nu îi este teamă să nască, să alăpteze, să îmbătrânească, să aibă păr cărunt, riduri, ...este din ce în ce mai rară!


(Sursa foto: internet) 

Mall-ul de suflete nu achiziţionează astfel de antichităţi! Nu dau bine şi nici măcar nu mai sunt la modă cu ochii în lacrimi şi batistuţele lor în timpul filmelor!!!

Femeia-accesoriu...are cota de cumpărare cea mai crescută, pentru că acceptă orice...inclusiv renunţarea la sine până la nulitate. Ea îşi poate schimba înfăţişarea şi aspectul după partener şi după locul din dreapta a maşinii!

Ele se poartă cu sâni sau fără sâni, cu buze groase sau subţiri, cu fese bombate sau plate...depinde de cerinţele celor din jur!

"Dragă, parcă mi-ar place mai mult să creşti un număr la sutien şi să scazi două la fese. Aaa, da...poate adaugi o jumătate de număr şi la buze!"


(Sursa foto: internet) 

Şi uite aşa...ne ridicularizăm noi înşine fără ajutor din partea altora! Şi, uite aşa, devenim un fel de poşetă umblătoare, care este considerată (pe bună dreptate)...goală şi fără valoare interioară, chiar dacă undeva printre numeroasele parade de aspect exista cândva şi ... un suflet de femeie!

Femeia-bărbat...este şi ea destul de cotată fiind un fel de 3 în 1 pe care fiecare îl prepară după gust. Unii o preferă fără zahăr, alţii cu puţin zahăr, iar cei mai mulţi cu cât mai multă cofeină!

Femeia-bărbat...este cea care trebuie să bea cot la cot cu partenerul, să înjure şi să mănânce seminţe aruncând gunoiul în capul vecinei, iar uneori să-l pună la skandenberg sau să-l oblige să fie bărbat!

Ea ştie tot în casă şi le face pe toate, inclusiv barbarizarea ultimului gram de femeie din ea. Îl înţelege când merge la femei, când vine beat sau când îşi bate copii. Pe ea nu, pentru că ea ripostează pentru drepturile ei dormind prin şanţuri şi prostituându-se pentru bunul mers al familiei... către niciunde!


 (Sursa foto: internet)

Probabil pare o ironie, dar...am remarcat faptul că oamenilor le este teamă să mai vorbească din suflet, să facă gesturi spontane, să zâmbească, să întindă o mână. Aproape nimeni nu mai face nimic fără a aştepta ceva în schimb, iar dacă primesc ceva...devin suspicioşi sau chiar răutăcioşi!

Începem să semănăm toţi între noi - nişte haine fără conţinut, fără strălucire. Stăm în vitrine şi privim în gol, ca şi cum nu ne-ar sta în putere să trecem dincolo de barierele autoimpuse.

Dacă unii îndrăznesc să fie plini de compasiune, de iubire şi vorbesc liber despre aceste sentimente...sunt luaţi de fraieri şi proşti, sunt consideraţi demodaţi deoarece ei încă mai cred şi luptă pentru convingerile, dorinţele şi ideaşurile lor.

Oamenii au renunţat din ce în ce mai mult la ei pentru a fi cum îşi doresc alţii să le fie... Nu le mai place să se uite către ei în oglindă...îşi doresc să fie altcineva, altceva...îşi creează nişte holograme depersonalizate şi le trimit în viaţă...fără ei!!!

Eu sunt o fire explozivă, copilăroasă, romantică, imprevizibilă, spontană...îmi place să râd, să visez, să spun oamenilor că îi iubesc pentru că simt asta şi nu mi-e jenă, îmi place să zâmbesc oamenilor, să mă joc cu copiii fără să mă gândesc că îmi şifonez rochia sau îmi rup ciorapii de mătase..., îmi place să fiu eu cu toate riscurile impuse de firea mea!

Uneori când mă uit în oglindă mă bucur de ceea ce văd. Nu sunt o frumuseţe, dar am privilegiul de a fi eu însumi şi de o parte şi de alta a oglinzii! 
Nu-mi creez imagini despre mine şi nici nu îmi doresc să fiu altfel pentru altcineva, iar oglinda nu poate să mă mintă în aceste condinţii şi nici să mă deformeze în favoarea sau defavoarea mea!!!

Mă bucur de faptul că oglinda mea nu îmbracă o altă persoană în afara mea!

Îmi place să fiu feminină şi mă bucur că pot fi astfel, într-o lume care a împărţit femeia în trei: femeie, femeia-accesoriu şi femeia-bărbat! 

Marea majoritate a oamenilor din noi...au murit, iar noi trecem peste ei fără să ne oprim o clipă!

exerciţiu de respiraţie



uneori, când mi-e dor de tine, te desenez
cu o lacrimă şi încă o lacrimă,
cu un zâmbet şi încă un zâmbet,
cu un sărut şi încă un sărut,
apoi te culeg pe buzele sufletului
să mă faci să tresar în mine
o emoţie şi încă o emoţie,
un vis şi încă un vis,
un dans şi încă un dans,
peste o îmbrăţişare ce respiră odată cu noi

în timp ce tu mă respiri pe mine,
iar eu te inspir pe tine
pentru tot restul vieţii şi ce va fi să fie după!

~~~ între atâtea picături rupte din noi, noi încă ştim să numărăm în doi din noi...Te Iubesc! ~~~

3 decembrie 2009

dincolo de cuvinte


(Sursa foto: internet)

dincolo de cuvinte eşti tu
şi cuvântul însuşi dezgolit de cerneluri
într-un suflet de femeie...ţie

azi
şi în fiecare clipă,
m-am îmbrăcat în mătasea tăcerilor tale frumoase
şi păşeşc în vârful sufletului pe muchie de răsuflare
către locul unde între noi nu existăm decât noi
şi aerul de pe buzele
ce ne rostesc în bătăi de inimi-inimă: tu-eu-noi...TU!

(mi-e indiferent care este eu şi care este tu. amândoi suntem acelaşi în iubirea noastră.)

dragostea ta cuvânt

mă nerosteşte asemeni unui vis dincolo de orice visare
atingându-mi
fiecare surâs şi zâmbet,
fiecare privire,
fiecare cută a feţei, a ochilor, a gâtului,

a buzelor ...

singurele care te rostesc iubindu-te
în timp ce noi plutim în mijlocul unui sărut
pe umerii căruia tot tu îi eşti aripi de emoţii şi fericire
bărbat nesperat!

azi
şi în fiecare clipă...ţie,
dincolo de cuvinte eşti tu
şi cuvântul însuşi dezgolit de cerneluri
într-un suflet de femeie!

Citate despre dragoste



Balzac: "A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in sine toate contradictiile."

Frances Shaw: "Pe cel ce iubeste ploaia si o casa buna si priveste viata impacat, pe acela il voi urma prin furtuna, si la focul lui ma voi incalzi neincetat."

Johann Wolfgang Von Goethe: "Adevaratul anotimp al iubirii e atunci cand credem ca numai noi putem iubi, ca nimeni n-ar fi putut vreodata iubi astfel inaintea noastra si nimeni nu va mai iubi la fel dupa noi."

George Sand: "Nu exista in viata decat o singura fericire: sa iubesti si sa fii iubit..."

Margaret Atwood: "As vrea sa fiu aerul care-ti atinge trupul pentru o clipa. As vrea sa fiu acel ceva neobservat, dar necesar."

Dante Alighieri: "Iubeste putin cel ce poate spune prin cuvinte cat iubeste."
Seneca: "Daca vrei sa fii iubit, iubeste"

Emanuel Swdenborg: "Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta."

Platon: "Iubirea este pentru oameni si zei o mareata si minunata divinitate."

I. L. Caragiale: "O mare durere sa iubesti, o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere."

A. P. Cehov: "Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste."

Guy de Maupassant: "Inima are taine pe care nici o ratiune nu le patrunde."

John Fowles: "Dragostea este misterul intre doi oameni, nu asemanarea dintre ei".

Camil Petrescu: "O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie... Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei..."

Cioran: "Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete."

Octavian Paler: "Intr-o dragoste adevarata trebuie sa fii putin sclav pentru a fi liber, adica sa nu mai vezi nimic in jur."

William Shakespeare: "Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor para fi adormite in armonia raiului."

Pascal: "Cand iubesti puternic, gasesti intotdeauna ceva nou in persoana iubita."

Charles Baudelaire: "Ce e dragostea? Nevoia de a iesi din tine insuti."

John Gay: "Acela care nu a iubit niciodata, inseamna ca nu a trait niciodata."

Camil Petrescu: "Dragostea este frumoasa tocmai pentru ca nu cunoste nici o silnicie, e preferinta sincera."

Marcel Proust: "Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima."

Victor Hugo: "Omul are nevoie de dragoste. Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor."

Euripide: "Sa iubim nebuneste tot ce straluceste pe acest pamant, fiindca alta viata nu ne este cunoscuta."

30 noiembrie 2009

margaretă cu bujori...


(Sursa foto: internet)

într-o zi, în care ploua cu mine peste tot pământul,
iar viaţa mă învăţa să rezist cât mai mult cu respiraţia tăiată,
m-ai prins în palmele tale frumoase
şi mi-ai făcut culcuş între ele din tine şi clipele tale

atunci am învăţat prima oară să zbor fără aripi între două palme
fără să mă lovesc, fără să cad, fără să nu mă simt
cel mai mult a ta
şi...
tot atunci, am învăţat să-ţi iubesc mâinile - căuş pentru un suflet
şchiop

mi-ai zâmbit precum nimeni altul, iar pământul nu m-a mai putut întinde
viaţa nu a mai reuşit să-mi dea lecţii despre cum să mor clipelor

sufletul meu devenise o margaretă cu bujori,
tu-mi iubeai fiecare petală cu gingăşie şi emoţie
eu mă năşteam de fiecare dată altă petală
ca să te pot iubi şi să mă poţi iubi la nesfârşit
devenisem o peliculă peste care timpul a scăpat o lacrimă,
(o clipă, o clipă, o clipă...)
eternă de iubire!

~~~ ~~~ ~~~

 Din tăcerile tale se nasc cele mai frumoase declaraţii de iubire şi tot din ele am învăţat
să mă las iubită.
Când mă taci...sufletul tău mă şopteşte cel mai frumos, iar al meu te aude cu toată iubirea lui!

>>>Cu nefiresc de multă dragoste...dragostei mele nefiresc de minunată!<<<





24 noiembrie 2009

străzile vieţii


(Sursa foto: internet)

Te iau de mână şi te plimb pe toate străzile vieţii mele
fără ocolişuri,
fără colţuri umbrite de teamă

Sub paşii tăi,
frunzele anilor mei nu se rup,
nu se sfărâmă

Se leagănă  pe ramuri de gene şi freamătă de drag
sub palma sufletului tău
în al cărui căuş adorm
în timp ce tu îmi şopteşti viaţa ca pe-o împlinire
fericită

fericind-o şi mai mult!

21 noiembrie 2009

răvaş de iubire

( Sursa foto: internet)

de atât de multă vreme am vrut să-ţi scriu un răvaş de iubire, dar indiferent cum aş fi făcut-o...mi se părea prea puţin. nu găseam cuvântul, nu găseam calea, nu găseam...hârtia.

mi-am dat seama însă, că am căutat greşit. cuvântul este..."nefiresc", calea este "privirea", iar hârtia este "sufletul"...

iubirea nu există decât prin iubire şi nu se poate scrie decât cu ea şi prin ea însăşi...

şi aşa..., acum, îţi trimit cu toţi fluturii mei frumoşi ... un răvaş  prin care îţi spun că:

... te iubesc nefiresc de mult minunea mea de om cu privire caldă, iar dragostea mea, va fi veşnic scrisă în sufletul meu...cu însuşi iubirea ta...a noastră!...

îţi iubesc mâinile dragul meu drag şi ochii şi zâmbetul şi emoţia ta copilărească şi inima care ori de câte ori mă strângi la pieptul tău bate... bate atât de tare încât să o audă toată lumea... lumea mea, a noastră!

îţi iubesc glasul...care e asemeni unui ceasornic plin de magie ce anunţă zile pline de linişte şi iubire... niciodată nu întârzie, niciodată nu ratează, niciodată nu...uită.

în sufletul meu, clinchetul lui este precum cel mai dulce şi senin sunet...care mă atinge bucurându-mi fiecare parte din mine...despre care nici măcar nu aş fi bănuit că există şi mă umple de fericire şi mulţumirea că-mi exişti atât, atât de frumos şi tăcut!

îţi iubesc ... totul, pentru că dai atât de frumos rost fiecărei clipe din existenţa mea uneori cenuşie şi cernită de griji şi tristeţi, pentru că transformi orice gest mărunt într-un roi de fericire şi zâmbete, de emoţie şi bucurii, pentru că dacă şchioapăt ştii să-mi araţi că acel "picior" va fi cel învingător sărutându-l şi redându-i pasul firesc... pentru că îmi araţi scările, dar mă susţii cu tot sufletul tău să le urc...păşindu-mi alături aşa cum nimeni nu mi-a păşit vreodată...

îţi iubesc umbra pentru toată iubirea gingaşă cu care mă înconjoară în fiecare clipă...şi clipă...în toate clipele mele...

te iubesc pentru tot ceea ce sunt şi-mi doresc a fi doar pentru că tu eşti...

te iubesc omule frumos...pentru că te iubesc şi atât, iar aici nu este loc de stipulări, de interpretări, de negocieri, de exagerări, de nimic...decât de... iubire!

20 noiembrie 2009

Maria lui Pârvan...


(Sursa foto: internet)

 Maria lui Pârvan crescu şi deveni o fată frumoasă. Avea părul negru şi lung până la brâu, sprâncene tinereşti, ochi veseli şi strălucitori, iar gura pusă mereu pe zâmbet. Nu ieşea niciodată din vorba părinţilor, era săritoare şi harnică, iar la cei nouăsprezece ani ai ei ştia să muncească ogorul, ştia să ţină gospodăria şi să facă tot ce trebuia să facă o femeie măritată în casă.

Maria învăţase să tacă şi să accepte, aşa cum învăţase şi bunica ei şi mama ei şi aproape toate femeile din sat, în afara Ioanei.
Ioana era singura fată din sat despre care ea, auzise tot felul de bârfe când era mică.

"Aţi auzât de Ioana lu' Miroanea? Cică o fujit cu unu cu şcoli, dă pă la oraş. O s-o ţînă ăla cât o s-o ţână şi după ce s-o sătura de ea, o să-i facă desagii şi o s-o trimită la Doiniţa. Numa s-or trezi cu ea acasă şi mira-m-aş să nu fie deja cu burta la gură."

Dar Ioana nu s-a întors acasă. A avut şi are o căsnicie fericită, plină de cei patru copii ai ei şi de un soţ înţelegător, care a ajutat-o să îşi termine şcoala. Ioana a devenit învăţătoare şi, după cum era de aşteptat, Miroanea şi Doiniţa începură să se laude cu ea prin sat, după ce o porciră şi o alungară.

Maria zâmbi şi gândi a nu ştiu câta oară că dacă într-o zi va avea o fetiţă, o va numi Ioana.

Lui Maria lui Pârvan îi plăcea de Vasile cum întoarce fânul, cum repară toate prin sat, cum joacă mingea şi fetele la horă, dar ea-l îndrăgea pe Petruţ. Petruţ era înalt şi firav şi-i plăcea învăţătura. Nu era bun la munca pământului, dar ştia să înveţe pruncii în sat matematică şi română. Mariei îi era drag pentru că el avea vorba caldă şi privirea blândă, pentru că numai el ştia să-i iubească mâinile şi obrajii şi pentru că, numai el o întreba despre ceea ce îşi dorea ea.

Ea îşi dorea să facă şcoală şi să aibă o căsnicie din dragoste, dar părinţii ei vroiau doar ca ea să se alipuie pe la casa ei ca orice fată din sat.

"Ce-ţi trebuie ţie şcoli măi fată? Tu trebuie să ştii să lucri pământul, să ţii gospodăria, să faci prunci sănătoşi, să-ţi urmezi şi să-ţi respecţi bărbatul orice ar fi!"

Şi, într-o toamnă, Maria îşi luă rămas bun de la Petruţ şi se mărită cu Vasile. Maria muri oarecum în toamna aceea, dar pe nimeni în afara lui Petruţ nu interesa despre ceea ce-şi dorea ea.

După nuntă, Vasile o duse la părinţii lui acasă. O casă veche, cu două încăperi din chirpici bătut. Într-o cameră dormeau sora lui Vasile cu bărbatu-său şi cei doi prunci, iar în cealaltă cămăruţă dormeau ei doi şi părinţii lui Vasile. Uneori, în toiul nopţii, după ce venea de la câmp sau de la birt, Vasile îi spunea:

"Întoarce-te femeie că doar mi-s bărbat şi de-asta te-am luat printre altele, nu?"


...iar Maria se întorcea să fie iubită a nu ştiu câta oară asemeni unei bucăţi de carne fără dorinţe sau sentimente în timp ce de sub unghiile ei, din chirpiciul peretelui  se năşteau vise care o ajutau să-i treacă nopţile...o noapte şi o altă noapte...ca şi o viaţă, iar ea, se întindea precum o liană de lacrimi şi durere până la cer...unde cerea pentru Ioana ei o viaţă frumoasă, liniştită şi fericită.

Uneori, când trebuia să meargă în sat după pită sau alte trebuincioase pentru casă, se întâlnea cu Petruţ. El nu uita niciodată să o întrebe de sănătate, să o privească frumos şi să-i vorbească blând şi cald. Era ca şi cum nu uitase nici o clipă să o aştepte.


(Sursa foto: internet)

"Ce mai faci Marie dragă? Eşti sănătoasă? Că altfel, tot frumoasă îmi eşti Marie! Ai sprâncenele la fel de tinereşti, părul la fel de lung şi negru, iar mâinile...la fel de frumoase şi gingaşe."

"Râzi de mine Petruţe..., râzi de mine! Nu vezi ce mâini crăpate şi pline de bătături am? Părul mi-e mai mult alb. Poate doar la sprâncene...ai nimerit-o..." zicea Maria surâzându-i, dar el, mereu îi spunea:

"Marie, eu mă bucur că am apucat să ţi-l văd şi aşa alb... părul, iar mâinile, tocmai de aia mi-s mai dragi..."


Ioana Măriei lui Pârvan se mărită într-o zi cu un profesor de matematică de pe la oraş şi avu trei copii.
Ea deveni profesoară, iar Maria putu să răsufle în sfârşit uşurată. Şi..., răsuflă într-o zi... într-o zi când merse după apă în capătul satului.


  (Sursa foto: internet)


Acolo o găsi Petruţ căzută jos, cu găleţile de apă răsturnate lângă ea. Mai apucă să o întrebe:

"Marie, dar pe mine cui mă laşi?"

"Petruţ, tu nu înţelegi? În sfârşit sunt a ta...lasă-mă să mă duc Petruţe, lasă-mă!"


Şi Petruţ o lăsă. O strânse lângă el, o sărută, o plânse şi o legănă, iar apoi o duse în braţe până în ograda lui Vasile care spuse doar atât:

"Io nici nu m-am gândit că muierea asta se va duce înaintea mea că niciodată nu s-o plâns de nimica!"

Petruţ îşi înghiţi furia şi amarul, iar până sprea seară se stinse şi el singur singurel în bătătură. Petruţ ştiuse toată viaţa că nu trebuia să treacă o muiere peste prag ca să o aibă a lui pentru tot restul vieţii. O iubi singur şi tăcut.

La înmormântarea lor plânseră doar Ioana şi mama Mariei.

Fură îngropaţi unul lângă celălalt. Măcar acolo putură să fie aşa cum ar fi trebuit să fie. Între mormintele lor se legăna un tei frumos.

După şase luni de doilu, Vasile îşi aduse o muiere pe lângă casă spunând:

"Orice bărbat are nevoie de o muiere care să aibă grijă de el şi de gospodărie!"


Când venea prin sat, Ioana mergea doar la cimitir unde curăţa printre lacrimi şi zâmbete două morminte, punea flori, aprindea câte o lumânare şi povestea cum îi cresc copii şi teiul lor frumos!


(Sursa foto: internet)

18 noiembrie 2009

cer de rouă


(Sursa foto: internet)

cer de rouă...

cum poate exista oare un cer de rouă
din care să cadă albastru de cerneală
peste ochi verzi de aşteptări ruginii?

cum poate exista oare un cer de rouă
în care să conturezi cu degetul cerculeţe
şi să îţi auzi sufletul descântând amintiri?

dintr-un cerc în altul, gândurile se ciocnesc
se îmbrăţişează, se alungă către maluri liniştite
de care se agaţă ca şi de o ultimă lume frumoasă

dintr-un cer de rouă!

12 noiembrie 2009

tăceri


(Sursa foto: internet)


 
Cortina s-a înclinat până în poziţia de îngenunchere

în spatele ei, 
sufletul şi-a dat masca jos
are mâinile afundate 

 peste faţă şi gură
 a devenit

un strigăt 

surd...
surd...
surd!

Lacrimile sunt cuvinte pe care sufletul nu le poate rosti şi...cum ar putea? CUM???
Rămâi frumos oraş cu păr toamnă, cu ochi azur şi inimă vară...
Să nu creşti niciodată om mare...e dureros şi total inutil
Rămâi...cu bine oraşul meu minune...



(Sursa foto: internet)


11 noiembrie 2009

Adevăratele poezii


  
(Colaj realizare proprie, Sursa foto: free template)

Adevăratele poezii, nu se scriu...
nu au cum să se scrie
ele...

te ridici puţin pe vârfuri şi, desenezi pe cer
o noapte frumoasă,
plină de stele
alături de o lună mare şi îmbujorată, aproape de inima ta

te ridici puţin pe vârfuri, sau nu...mai bine,
apleci cerul spre tine
asemeni unei crengi
şi-i culegi seninul pe care-l pui după ureche să-l auzi

te ridici puţin pe vârfuri, apoi, te apleci puţin în faţă
doar atât cât să poţi admira de pe marginea norilor
timpul...


(jos, sub tâmple, se întinde peste şapte clipe
şi şapte amintiri,
ca şi-ntr-o poveste despre tine,
un bâlci mare şi roz,
cu râsete şi sclipiri,
oameni şi paşi de dans,
arene de circ şi estrade,
surprize câştigate la ruleta de vise...

timpul este

un curcubeu învârtit pe degetul sufletului,
vezi doar fâşii de lumini
ca şi cum, te-ai afla într-un carusel spectaculos

cu siguranţă...aşa se vede viaţa
când îţi atingi umărul cu obrazul şi-ţi zâmbeşti
indiferent de cum a fost călătoria,
contează artificiile

pentru ca viaţa să fie şi mai intensă, recomand drumul
fără bilet printre nori
senzaţia aceea ameţitoare din stomac care te ţine mereu
treaz,
în caz că uiţi să trăieşti)

te ridici puţin pe vârfuri şi desenezi roiuri albastre
de fluturi,
iar cuvintele, capătă înţelesuri chiar şi în mijlocul tăcerilor
ce valsează între două priviri


cum am spus mai sus,

"Adevăratele poezii, nu se scriu...
nu au cum să se scrie
ele..."

sunt doar tablouri
pe care le înrămăm adânc în suflet,
iar apoi le pictăm pe o pânză sensibilă de emoţie

9 noiembrie 2009

dacă într-o zi...


(Sursa foto: internet)


Ella Fitzgerald - Isn't It Romantic?


dacă într-o zi, fluturii îşi vor frânge zborul
din lipsă de soare,
iar visele nu se vor mai lăsa visate
din lipsă de lună,
dacă praful de stele de pe suflet îmi va dispărea
din lipsă de mine,

oare-ai să-mi pleci?

(cine poate iubi fluturi fără zbor,
vise închise în zile cu ferestre zăbrelite
şi magie fără magie?)

oare-ai să-mi pleci din lipsă de mine
sau mă vei căuta în tine
până când vei găsi magia ce vindecă
zborul unui fluture şchiop de doi în doi?!

7 noiembrie 2009

Oamenii frumoşi din viaţa mea - Surioara mea, Lili...




Aşa arată un înger...

îngerul meu de om ..., un înger de femeie, ... îngerul meu de surioară!
Ea este Lili a mea :) !



Lili este cea care... - ... uite aşa, cuvintele ne rămân să tacă, rămân fără posibilitatea de a descrie, de a reda, îmi rămân pe buze şi în colţul privirii...Da, ea este Lili a mea!

Lili a apărut în viaţa mea ca şi o rază de soare strălucitoare..., ca şi o binecuvântare frumoasă, ca şi un vis împlinit. Eram amândouă la mijlocul drumului: obosite şi triste, fără speranţă, fără...nimeni alături de noi şi, pentru prima dată, viaţa a decis să ne atingă sufletele unul de altul şi să ne dăruiască o legătură pe cât de specială, pe atât de fericită.

Mereu am visat să am o surioară. În serile reci şi pline de singurătate, visam cum stăteam alături de surioara mea şi ne povesteam de toate, ne încurajam şi ne jucam cu pernele. Visam cum îmi împletea codiţele, cum mă apăra de ţipetele celor mari, cum mă proteja de umbrele ce se strecurau prin noapte, de tunete şi ploi urâte, iar eu...asemenea ei.


 (Sursa foto: internet)

Ea mă săruta pe frunte când eram tristă, iar eu o alintam cu îmbrăţişări atunci când era ea tristă...
În visele mele...tot surioara mea a fost aceea care mi-a pus în picior primul condur rupt al primei iubiri şi m-a învăţat să merg mai departe!
Cu ea îmi împărţeam patul, jucăriile, bucăţile de ciocolată, jurnalele şi poveştile despre elfi şi prinţese fericite şi în gândul meu toate i le dedicam ei!
Cu ea împărţeam orice...şi mă bucuram de fiecare dată când îmi deschidea uşa sufletului şi a viselor şi se ghemuia lângă mine să adoarmă!


 (Sursa foto: internet)

Fără să vrea, ca o întâmplare sau nu...într-o zi...Lili a deschis cu adevărat uşa sufletului şi a intrat, iar viaţa a prins un contur plin de culoare şi bucurie!
Surioara mea, se transformase dintr-un vis al copilăriei, al adolescenţei şi tinereţii mele într-o realitate minunată!!!

Nu aş fi crezut niciodată că viaţa te poate lega de cineva atât de profund, dar când am cunoscut-o pe ea mi-am dat seama că au fost multe sensuri ale vieţii pe care nu le-am cunoscut sau le-am dat cu totul alt înţeles!

În viaţă, părinţii şi fraţii nu îi putem alege, dar avem totuşi fericirea de a ne alege propria familie şi oamenii care să ne înconjoare cu dragostea şi prietenia lor pentru tot restul vieţii!
Întâmplător sau nu, cu unii dintre ei se naşte o relaţie cu totul specială pe care ştii din prima clipă că te poţi baza şi va fi până la sfârşit. Cu unii dintre ei simţi că te cunoşti de o veşnicie, că ştii totul despre visele lor, despre idealurile lor, despre tristeţile lor sau neîmplinirile lor şi poţi jura că ştii şi ce mâncare le place sau ce fel de haine preferă să îmbrace!
Eu acestor persoane le spun suflete pereche, iar ele există nu doar în relaţia de iubire dintre un bărbat şi o femeie ci şi în prietenie, în prietenia aceea, unde până şi tăcerile ne sunt înţelese, unde suntem iubiţi şi apreciaţi atât pentru omul frumos care suntem, cât şi pentru defectele noastre!

Lili...m-a acceptat cu frumuseţe, gingăşie şi dragoste din prima clipă şi şi-a deschis sufletul total şi necondiţionat în faţa mea! M-a primit în inima ei...ca şi când aş fi fost acolo dintotdeauna şi m-am potrivit perfect pe visele noastre!
A fost ca şi când aş fi intrat într-o cameră plină de aer curat, de adieri frumoase, de căldură şi dragoste, unde mi-am găsit şi regăsit atât de multe gânduri trimise în lume într-o sticluţă, iar ea le-a găsit pe toate şi le-a aşezat în sufletul ei, le-a păzit şi le-a primenit aşteptându-mă!

Din ziua aceea...ne-am vorbit aproape zilnic, ne-am sunat şi totul a decurs ca şi când niciodată nu ar fi fost altfel.

Îmi amintesc când ne-am întâlnit prima dată!!!
Este una dintre amintirile puternice şi pe care nu am să le uit niciodată!


O aşteptam să vină să o boteze pe Gărgăriţa mea, iar de unde locuiam se auzea foarte bine când oprea trenul în gară. Când am auzit scârţâitul roţilor şi şuieratul prelung nu mai puteam nici măcar să respir de atâta emoţie! Mă plimbam prin casă ca şi o pasăre în colivie!
De la gară la noi erau aproximativ cincisprezece minute de venit pe jos, iar cu maşina nici măcar cinci. Acele cinci minute... mie mi s-au părut o veşnicie minutele! M-am aşezat la geam şi am văzut-o când a oprit maşina în faţa blocului!!! Prin fereastra maşinii se zărea părul ei blond şi ondulat şi o mânuţă!
Nu cred că îşi poate închipui cineva ceea ce am simţit eu atunci, pentru că nici eu nu am să pot reda niciodată în cuvinte!

Era ca şi când viaţa ne-ar fi despărţit într-o altă viaţă, iar acum ne-am fi regăsit!
Era emoţia aceea cu care îţi vezi pentru prima oară în viaţă...surioara!!!


Când a coborât s-a uitat în sus la fereastră...de parcă ar fi ştiut că sunt deja acolo şi...mi-a zâmbit!

Lili a mea...şi acum plâng când mi te amintesc!!! Nu puteam nici măcar să îţi fac cu mâna...îmi tremura, iar vocea îmi stătea ca un nod de fericire în gât.
E imaginea unui vis împlinit, a unei fericiri aproape fără egal, a unei binecuvântări cu care am să merg în suflet toată viaţa mea, clipă de clipă, oriunde ne-ar purta paşii...draga mea surioară!!!
Pentru noi nu au existat vreodată depărtări şi nici nu vor exista!


M-am gândit într-o zi la lipsurile pe care le am în viaţa asta, iar apoi...m-am trezit zâmbind. Ce lipsuri?

SUNT UN OM BOGAT!

Am în viaţa mea câţiva oameni care m-au transformat dintr-o dată în omul cel mai bogat din lume!
Oamenii se pot schimba prin simple atingeri, iar eu m-am trasnformat într-un om fericit şi împlinit prin oamenii mei...prin tine Lili a mea!!!

Când a urcat eram deja în uşă. Plângeam amândouă şi nu mai puteam să ne dezlipim din îmbăţişare. Deşi suntem una într-un oraş, cealaltă în altul, iar în curând una într-un capăt de ţară, iar cealaltă în celălat capăt...cred cu siguranţă că niciodată nu ne-am dezlipit din acea îmbrăţişare plină de emoţie frumoasă!!!

Dacă aş merge mai departe să vă povestesc despre coincidenţele absolut...stranii din viaţa noastră...cu siguranţă aţi spune că între noi există...magie! Şi, da! Între noi două există magie, iar noi suntem două surioare care ne urmăm în toate vieţile noastre una pe alta!!!

Lili este o fiică minunată, o mamă deosebită, o femeie încântătoare şi plină de frumuseţe, de iubire şi devotament!
Lili este un om absolut remarcabil, care are o capacitate uluitoare de a se descurca, de a lupta, de a nu se lăsa învinsă de viaţă!
A avut o viaţă plină de tristeţe şi neâmplinire, de zbucium, dar nu s-a lăsat şi a luptat pentru ea şi pentru cei doi băieţi ai ei aşa cum doar o mamă-femeie poate face! Uneori mă întrebam de unde îşi poate găsi toată această putere... Uneori plângeam ştiind că e bolnavă şi fără speranţe..., dar omul meu uluitor şi le trecea pe toate şi se ridica din mijlocul neputinţei şi mai frumoasă şi mai puternică şi mai plină de compasiune şi iubire!!!

Indiferent prin câte dureri a trecut, prin câte nedreptăţi, ea a rămas un om frumos şi generos, care se gândeşte întotdeauna la alţii şi ajută pe toată lumea care se lasă ajutată!!!
Ea...este supranaturală! Este îngerul meu şi îngerul păzitor al fiicei mele pe care i-am încredinţat-o ca şi finuţă!
Cui aş fi putut să i-o încredinţez cu aceeiaşi încredere şi iubire? Nimănui!
Dacă vreodată aş păţi ceva...este cea care am încrederea şi liniştea că va putea să-i dăruiască aripile exact aşa cum i le-aş fi dăruit eu, care ar putea să o iubească la fel de mult şi cu aceeiaşi intesitate cu care o iubesc eu!!!

Lili este omul de care nu m-am îndoit niciodată...de aceea i-am dăruit fără nici o reţinere tot ceea ce am eu mai scump şi nepreţuit în viaşa asta şi dincolo de ea!

Genetic, între noi două nu există nici o legătură, dar asta nu schimbă cu nimic minunea dintre noi două!

Lili a mea este..., da, Lili a mea, dincolo de orice raţiune şi sentiment omenesc!
TE IUBESC DRAGA MEA SURIOARĂ!


6 noiembrie 2009

Contur pe pânză de vise...


MICHAEL BOLTON - Now That I Found You


Toate dimineţile îmi încep cu o aşteptare
şi toate aşteptările au chipul tău

ochii...perdeaua zorilor încă adormită şi fierbinte
ce se ridică în sufletul meu asemeni
unei emoţii nerespirate încă

fruntea...marginea răsăritului şi-a fiecărui gând pe care
îmi aştern sărutul în schimbul fiecărui rid cărunt şi frumos
de mai târziu


buzele...un soare rămas ascuns sub umărul meu stâng
care-mi răsare la fiecare bătaie a inimii şi
sub fiecare răsuflare
învăţându-mă zborul tăcerii dintre doi oameni

Toate nopţile îmi încep cu o aşteptare
şi toate aşteptările te respiră pe tine
în timp ce eu te conturez  încet şi apăsat
pe o pânză de vise


4 noiembrie 2009

Altfel de ploi...


Cargo-Ploaia


Pentru că de curând, am citit pe blog la Lisandru un text absolut minunat despre ploi, mi-am amintit de ale mele. Surprinzător aş spune...
Mi-au amintit de atât de multe nopţi în care stăteam căţărată pe un pervaz plin de flori, cu spatele lipit de peretele care deja îmi luase mărimea umerilor şi cu picioarele pe calorifer. Mi-am amintit cum încercam să-mi găsesc puterea de a aduna toate amintirile frumoase în jurul meu, în timp ce, afară...ploua! Nu avea importanţă că şi în mine ploua, iar fereastra picura în acelaşi ritm cu privirea...
Stăteam ore în şir şi priveam în gol. În afara felinarelor şi a unor lumini uitate dincolo de ferestre...nimic strălucitor, nimic care să mă trezească sau să vreau să mă lase să mă trezesc.
Doar în mine, din când în când mai "sclipărea" câte o dorinţă, câte o speranţă şi atât...vorba bietului Scăpărici...

"Sus, stele mari si jos stele mici. noi suntem licurici
Sunt bucurosi melci si arici, si greieri si furnici
Sunt bucurosi ca prin poteci aduna stele mici.
Ard stele mari, ard stele mici, noi suntem licurici.

Refren:
Cand toti sclipesc eu ma prajesc
Iau foc pe loc, pe loc
Sa arzi chiar ca un pai
Ce asta-i viata?!
Vai,
Ce asta-i trai!?

Sunt licurici fara sclipici
Ma cheama Scaparici.
Sunt Scaparici,
Dar n-am sclipici,
Dar n-am nici un sclipici.
Plici, colo, ici
Prin apa plici
Mai bine-as fi arici.
Ce licurici fara sclipici
Ce fel de licuricï?
:(  - (Mihai Constantinescu - Scaparici)"

Dincolo de toate...ploile sunt frumoase. Au puterea de a linişti, de a-ţi arăta frumuseţea unor dimineţi mai limpezi, de a sta o clipă pe palma ta când o întinzi.
Uneori, nu prea des, în urma lor se nasc curcubeele ca şi când, sufletului îi este permis din când în când în viaţă să strălucească în toată durerea lui!
Ploile pot să ne arate cât de mult pot conta pentru noi oamenii dragi...gesturile lor simple, zâmbetul, somnul liniştit, îmbrăţişarea.., iar uneori, chiar şi depărtările cele mai apropiate...dacă aş putea să mă fac înţeleasă în metafora asta.
Ploile îţi arată valoarea speranţelor şi pot da contur imaginilor de dincolo de ele. Printre picături realizăm că defapt, niciodată nu suntem singuri, iar când iubim distanţele nu contează, chiar dacă ele ar dura o viaţă!

Iubirea nu se măsoară nici în timp, nici în km, ... ci în ceea ce suntem capabili să simţim pentru cel iubit!

Singura distanţă care ar conta ar fi cea din suflet...dacă ar fi!

2 noiembrie 2009

Lună de purpură

Dedicată ţie ... suflete
care mă faci să simt, să zbor şi să visez
aşa cum nici nu am crezut vreodată că se poate visa, zbura sau simţi



(Sursa foto: internet)

sunt zile şi nopţi în care
sufletul stă închis în mine
ca într-o colivie cu molii de vise
şi linişte
ce mi-l roade până în măduva tristeţii
lăsându-mă asemeni unui ţipăt gol
dar,
tot în acele zile şi nopţi,
apari tu,
ca o minune cu roiuri de fluturi
şi zâmbet
transformând moliile de vise
în nimfe de emotii
şi iubire


vor fi zile şi nopţi în care
sufletul va sta închis în mine
ca într-o colivie cu fluturi străvezii,
iar tu  îi vei învăţa
zborul
aşa, cum nimeni nu a mai făcut-o
în timp ce pe cer
se va naşte pentru prima oară
o lună de purpură


noaptea ielelor



aş vrea, ... spun doar aş vrea, deoarece nu mai am dreptul să vreau nimic. aş vrea însă, să-ţi arat noaptea mea dragul meu. acea noapte în care tu nu ai voie să intri decât rostind parola cu sufletul larg deschis, în timp ce sufletul meu s-ar închide în jurul tău ca un boboc de floare sărutându-ţi cu fiecare petală fruntea obosită.
aş vrea să-ţi arat câteva stele şi să ţi le înşir în privire, în timp ce a mea te-ar culege şi reculege tuturor nopţilor pe care tu nici nu trebuie să le cunoşti. nopţi goale. goale până şi de gânduri.
aş vrea să-ţi arat în câte nuanţe te-am conturat pe suprafaţa Lunii, în timp ce vântul ne-ar acompania paşii cu un cântec de iubire, iar tu, poate pentru prima dată te-ai lăsa valului.
cât de frumos mi-aş lăsa capul pe pieptul tău şi aş asculta sunetul esenţial al existenţei mele, în timp ce tu, ţi-ai apleca buzele peste creştetul meu.

noaptea se aud ielele, iar sunetul cocoşului ...o face fărâme de trei ori câte trei, de treizeci de ori câte treizeci, de trei sute de ori câte trei sute, ... , iar eu, te las dimineţilor liniştite şi mersului firesc al vieţii...unde eu rămân asemeni unei erori de program. un vis pe o partitură. un virus de emoţie într-o lume fără emoţii. indiferent ce aş fi, nu ar exista sensul fără tine.

somn uşor vis frumos şi drag!


(Sursa foto: internet) 

1 noiembrie 2009

băncuţa


 (Sursa foto: internet)


ca dintr-o poveste
s-a desprins de pe un norişor
un zâmbet cu petale

băncuţa verde şi bătrână
aşteaptă sufletele

să se aşeze

în stânga, ea! cu vise prinse în păr
în dreapta, el! cu mâinile prin părul ei
de vise

clipele fac înconjurul
pe frunţile lor acum adormite
într-un abur de gondolă

sărut mâna, tată...



 (Sursa foto: internet)

atât de multe apăsări şi tăceri
sunt între noi
tată...

timpul s-a jucat cu umerii sufletului
nostru,
şi cu-nţelegerea firească

n-a stat niciodată să ne vorbim
nevorbitele,
nu ne-a lăsat să ne ascultăm
nerostitele
ne-a alergat mereu

la început pe tine de mine,
apoi pe mine de tine
şi n-am apucat
să-ţi sărut mâna tată,
iar tu fruntea mea de fată

tare îmi este apăsată de nesărut
şi griji
tată...

poate acum? poate...timpul va sta
suficient
cât să vezi că şi frunţile devin cărunte
nu doar aşteptările,
iar mâinile pot fi iubite şi sub tăceri
tată...

timpul s-a jucat cu umerii sufletului
nostru,
şi cu-nţelegerea firească

30 octombrie 2009

Invitaţie la dans

 (Sursa foto: internet)

mă ridic pe vârfurile sufletului şi fac câteva piruete stângace. am uitat ce înseamnă să dansezi în doi pe ritmurile inimii. ştiu doar ce ar trebui să se întâmple. am văzut în filme. în acele filme unde termin un pachet de batistuţe pâna la jumătatea peliculei, iar cei din jur îşi râd de mine.

închid ochii şi ştiu pe de rost paşii. nu e dificil. practica o am la zi în vis şi, nu ar trebui să fie atât de greu când cunoşti sunetul celorlalţi paşi stângaci. obrajii îmi ard. buzele încep şi ele să facă mişcări ciudate şi copilăreşti. cuvintele şi respiraţia îmi stau în gât deoarece ori nu pot, ori nu ştiu să iasă de atâta emoţie. şi aşa...ajungem să ne culegem cuvintele şi aerul din priviri. defapt, ce ar trebui mai mult într-un astfel de moment când în afara noastră nu se mai ştie nimic?

deci..., dacă eşti lângă mine acum, o luăm de la capăt.
mă ridic pe vârfuri şi...tremur. nici nu ştiu ce să fac. ştiu doar că mă va ajuta zâmbetul tău. iar acum, îţi sărut palma şi o pun pe sufletul meu. vezi cum se potriveşte acolo?

după cum spuneam, în vis, practica o am la zi. în realitate, nu fac altceva decât să rămân stângace asemeni unui copil în curtea şcolii şi să respir tăcerea dintre noi.

haide iubite...nu vrei să ne găsim şi să mai facem câţiva paşi împreună?...

"Ninge pe Moldova...ninge", iar în mine viscole se-adună...


Sunt mulţi care nu pot să înţeleagă de ce iubesc Focşaniul...şi probabil nu am să pot niciodată să-i fac să înţeleagă de ce.

Pot doar să le spun că l-am iubit de prima dată... Era toamna lui 2006 şi am ştiut încă de la primul pas pe aleeile Focşaniului că acolo este locul acela unde sufletul meu se simţea "acasă". Era ca şi cum ne-am fi cunoscut demult, iar emoţiile ne-au reamintit unul altuia. Părea că îi cunosc fiecare alee, fiecare parc, fiecare copac..., iar oamenii – pare că toţi se cunosc şi îşi cunosc necazurile şi bucuriile, iar când cineva din afară se mută
aici...devine de-al lor şi învaţă să simtă la fel de...focşănean şi
frumos!

Frumuseţea oamenilor şi a locurilor stă în ochii celui care le priveşte, în sufletul său, iar eu privesc totul prin prisma faptului că lucrurile simple sunt cele care dau strălucire vieţii: zâmbetul unui copil, o păpădie într-un parc, datul în leagăn cu fetiţa mea, un castan bătrân cu ramuri umbroase, o bancă sfredelită de timp în lumina unui felinar, glasul vecinei de sus care vorbeşte la telefon cu băiatul plecat în străinătate, lătratul unui câine, salutul de la balcon al doamnei de vis-a-vis, o biserică de lemn înconjurată de trandfiri şi prospeţime, o repetiţie de fanfară, o plimbare de seară cu luna în priviri, în ţârâitul greierilor şi al lăcustelor, o cafea pe care să o sorbi încet privind stelele în timp ce din cameră auzi respiraţia celor dragi, fumul unui coş de furnal ce desenează amurgul, covrigii pe care îi cumperi în fiecare zi asemeni unui ritual atunci când mergi în parc, ochii vânzătoarei care devine o parte din viaţa ta, paşii săriţi sub formă de şotron pe dalele de la alee ca să poţi vedea cum sclipesc ochii copilului tău, primii paşi ai copilului, mireasma mâncării din bucătărie, grădinile cu flori....şi ar mai fi.

Cred că fiecare ar trebui să privim astfel un oraş, iar dacă imaginea pe care ne-o redă sufletul după fotografierea lui nu ne oferă astfel de imagini, atunci, categoric nu aparţinem acelui loc şi nici el nu ne aparţine nouă!

Nu am fost de câteva luni pe aleeile pline de castani ale Focşaniului. sau, am fost, dar nu pe cele care duc la gară. Astăzi însă am fost şi pe acolo. Cu sufletul în gât.

La Focşani a început Festivalul Vinului şi al Toamnei - Bachus 2009. Frumos ca de obicei. Poate nu există acelaşi fast ca şi în alte oraşe mari..., dar alte oraşe niciodată nu vor avea ceea ce are Focşaniul şi Vrancea...oamenii, oamenii lor frumoşi! Exuberanţa, entuziasmul, tinereţea indiferent de vârstă, apropierea oamenilor...

Eram în autobuz când am ajuns pe Bulevardul Gării şi am revăzut aleeile mele dragi, presărate cu paşii micuţi ai Augustei, cu primele gângurituri, cu vise despre cum voi îmbătrâni eu frumos în acest oraş, iar părul alb îmi va prinde culoarea focului în toamnă cînd copacii se vor scutura de frunze...

Toate amintirile mi se derulau în faţă asemeni unor pelicule vii... Jur că amintirile pot vorbi şi pot fi reale! Atât de reale încât le poţi atinge sau...te pot atinge! Pe mine m-au atins. Poate pentru că sunt ale mele.

Mi-am amintit cum mă "ningea" cu frunze Focşaniul la prima noastră întâlnire şi cum m-a iubit cu farmecul lui în tot acest timp!

Focşaniul a fost dragoste la prima vedere. Va rămâne mereu marea şi singura dragoste a inimii mele... este singurul care îmi cunoaşte sufletul pe de rost. Uneori îl auzeam cum mă şoptea printre copacii din parc, iar eu zâmbeam pentru că eram fericită aşa cum nu am mai fost niciodată. Oraşul ăsta ştia să curgă prin mine să îmi dădea putere. Ştia şi când să se aplece cu aripa sub aripa mea rănită să mă ridice. Reuşea de fiecare dată să îmi descreţească fruntea. Mereu era un copil prin preajmă, o mierlă, o cinteză, un rond de flori, o femeie care să îi zâmbească frumos fetiţei mele, o frunză care să îmi sărute creştetul...

Mi-am amintit cu câtă emoţie ne-am mutat aici... în primul nostru cămin adevărat şi cum am adunat cele mai frumoase clipe...tot aici!

Aici, într-un apartament în cartierul Gării, a vorbit pentru prima oară Gărgăriţa mea...
Aici, cu fruntea lipită de ferestre mi-am visat atâtea vise...
Aici, în Parcul Bălcescu a făcut copila mea mult iubită primii paşi...tremuraţi şi plini de emoţie...
Aici, ... am învăţat pe de rost fiecare castan, fiecare drum, fiecare cotitură, fiecare grădină cu flori până la piaţă şi înapoi...

Aici, mi-am dat seama cât de simplu este să fi om dacă eşti deschis, direct şi sincer...aşa cum sunt oamenii locului. Simpli, frumoşi...fără pretenţii. Dacă le zâmbeşti şi le vorbeşti din inimă îţi dau şi sufletul din ei!
Sunt oameni care ştiu preţui clipele şi ştiu că viaţa este scurtă ca să ne păcălim singuri!
Se adună împreună de câte ori au ocazia, se veselesc, fac câte un grătar - la fiecare sfârşit de săptămână te trezeşti în miros de grătar :) şi ajungi să iubeşti până şi asta - glumesc... Ceea ce mie mi s-a părut deosebit de important...se ajută unii cu alţii, unii pe alţii! Vrâncenii sunt omenoşi...vrâncenilor le pasă de oamenii din jurul lor şi nu uită niciodată când intră în casă să îţi spună că dacă ai nevoie de ceva să spui fără jenă, deoarece fiecare dintre ei a trecut prin greutăţi şi...de aia suntem oameni şi alături...să ne ajutăm...
Ştiu toţi copii din jurul blocului şi le face plăcere să îi audă râzând sau bătând mingea. Nu ţipă la ei, nu le spune să meargă în parc...pur şi simplu se bucură de ei. Uneori îi vezi intrând în joc. Nu ştii atunci cine e bunicul, cine e copilul...zâmbeşti şi te bucuri. Acolo, oamenilor încă le mai pasă de copii şi nu îi lasă în voia sorţii. fac orice pentru a-i vedea realizaţi. Muncesc din greu inclusiv la sfârşit de săptămână, merg în străinătate, dar, nu îşi lasă copiii la mila nimănui. Majoritatea ştiu că trebuie să aibă şcoală şi bun simţ. Pentru asta muncesc părinţii lor. Pentru educaţie şi bunăstare. La ei, între părinţi şi copiii se creează un univers pe care nu îl poţi înţelege decât dacă trăieşti printre ei.
Seara ies în faţa blocului şi-şi povestesc bune şi rele, joacă şah, joacă table, coc vinete şi ardei împreună, iar la sfârşit fac schimb de borcane cu murături şi zacuscă!

Îşi împart fiecare bucurie, fiecare realizare, fiecare tristeţe... împart orice şi o fac cu atât de multă bucurie şi entuziasm, încât ajungi să reduci din ce în ce mai mult valorile vieţii deoarece îţi dai seama că adevărata valoare este simplitatea, iubirea, recunoştinţa şi sinceritatea!

De când locuiesc printre ei...am ajuns să cred că oamenii de aici sunt o familie, o familie mai mare şi frumoasă!

La început nu am vrut ca Focşaniul să ştie că eu plec, dar el ştia deja. Ştia că am venit să-mi iau Adio... Azi, peste aleeile Focşaniului cădea ceaţa şi era frig. Copacii nu mai priveau cerul. Stăteau zgribuliţi ca şi sufletul meu...doi goi...

Eu, femeia care croiesc poveşti cu tinereţe fără bătrâneţe, cu stele care împlinesc minuni...nu pot face nici o magie pentru mine!

Magia mea ar fi atât de simplă...

Probabil însă că şi minunile se întâmplă doar acolo unde există posibilitatea...de a se împlini. Sau timpul, sau tăria... nu ştiu!
Cred că este pentru prima dată când simt ca o durere în piept, ca un ţipăt, că viaţa m-a gârbovit, iar eu nu i-am stat deloc în cale...


Nu am să îmi văd fata crescând aici ...
Nu am să o văd venind îmbujorată din Parcul Bălcescu după ce un tânăr frumos va fi să o plimbe prin prima poveste de iubire...
Nu am să îmbătrânesc aici şi nici toamnele Focşaniului nu mă vor mai ninge...cu magie şi frumuseţe!
Nu am să mai văd cum înfloresc florile din grădini când merg la piaţă şi nu voi mai zâmbi niciodată la fel de senin ca aici...locul unde mi-am fost "acasă"!

Sau poate voi ajunge, dar astăzi cu siguranţă nu simt aşa...

Astăzi, pentru prima dată am plâns fără să vreau să îmi ascund lacrimile...

Am plâns de când am ieşit din casă, am plâns când mi-am "revăzut" fetiţa alergând prin parc, am plâns când am văzut drumurile pe care le-am bătut de sute de ori, am plâns când mi-am privit focşănenii bucurându-se unii de alţii, cântând şi dansând mândri că sunt moldoveni, am plâns când am dansat şi eu alături de ei...mândră că-mi sunt moldoveni!

Pur şi simplu nu am putut să-mi opresc lacrimile.E asemeni unei dureri...frumoase!

La festival...a venit şi Aurel Moldoveanu. Mi s-a confirmat încă o dată că şi oraşul meu ştia că vin să-mi iau Adio..., altfel nu l-ar fi adus pe acest moldovean să-mi răscolească toate emoţiile şi tristeţile şi bucuriile...

Şi, pentru că aici este totuşi un Han al Poveştilor, iar eu sunt o Povestitoare cu o incurabilă dragoste de oameni, de poveşti, de vise...am să spun:

"poate..., spun doar...poate, totuşi viaţa îmi va zâmbi şi mie şi se va întâmpla o minune"...

aşa, cum un suflet atât de drag mie (căruia îi cer iertare dacă l-am întristat acum...) îmi tot spune şi-mi doreşte...

Şi...de ce nu? Minunile poate există şi la cei care nu şi le permit...

Aşa cum oamenii se ating din întâmplare în viaţă şi îşi rămân indiferent cât de departe ar fi unii de alţii..., aşa sunt şi unele locuri ... ne ating dintr-o fericită întâmplare viaţa, sufletul şi...ne
rămân...mereu...oriunde ne-am afla şi orice am face!





29 octombrie 2009

Oamenii frumoşi din viaţa mea - Luana şi Oana - La Mulţi Ani Luana!



Dacă într-adevăr oamenii au nevoie de cuvinte pentru a putea fi descrişi...ele nu au. Ochii lor spun tot. Parcă ar fi nişte ferestre larg deschise prin care să le intri în suflet şi să te minunezi, să te bucuri, să te umpli de sentimente profunde şi frumoase!

Luana şi Oana sunt doi îngeri care-mi spun mie înger păzitor, dar... este oarecum ciudat, deoarece eu simt că ele sunt cele care îmi păzesc atât de frumos zâmbetul şi puterea de a crede în bine, în miracole şi în oameni!
Pentru mine, ele sunt adevăraţii îngeri păzitori şi nimeni altcineva!

Şi, sunt îngeri păzitori..., îşi sunt îngeri păzitori una, alteia!

Luana îi păzeşte mamei sale... visele, puterea de a înainta, puterea de a fi invincibilă, de a zâmbi, puterea de a mai putea crede în minunile din oameni..., în bunătatea lor.
Îi păzeşte şi îi dăruieşte în fiecare clipă fericire, bucurie şi împlinirea de a fi mama unui astfel de sufleţel unic!

Luana este o fetiţă care se luptă de mult cu neîmplinirea, cu durerea şi cu speranţa şi ştie că le poate învinge, de aceea este specială şi deosebită!

Ea este asemeni unui fluture uitat într-un cocon!

Un fluture frumos cu aripi larg deschise, cu ochi mari şi plini de magie, cu zâmbet larg care te înmoaie pe dată şi cu toate acestea...nu poate să zboare!

Paşii Luanei sunt ţinuţi ascunşi de Zâna cea Rea sub un pocal de cristal ce nu poate fi ridicat decât de bunătatea din sufletul oamenilor!

Până acum...pocalul nu s-a ridicat decât preţ de un pas şi...atât, dar Luana speră ca într-o zi oamenii să o vadă cât e de frumoasă, chiar dacă acum e jumătate fluture, jumătate omiduţă!
Numele ei de basm este Omidala, iar povestea ei am să vi-o povestesc curând...
Luana îşi doreşte să devină balerină, iar eu cred că va deveni! Şi nu una obişnuită ci una deosebită care ne va încânta prin fiecare mişcare graţioasă!
Luana este un copil pe care orice părinte şi l-ar dori. E veselă, e inteligentă, e cuminte, e fragilă precum un boboc de floare, dar puternică...aşa cum doar copiii pot fi!
Luana iubeşte tot ce e frumos şi iubeşte copiii şi poveştile, de aceea o pune pe mama ei în fiecare seară să treacă pe blogul "lui tanti Ramona cu Gărgăriţa" :), iar mami trece, pentru că nu-i poate refuza nimic...decât tristeţea!

Oana este ... nu ştiu să vă spun cum este Oana, pentru că nu s-au inventat încă astfel de cuvinte, dar...Oana este draga mea! 

Oana este draga mea prietenă!

Oana este asemeni unei site care lasă să treacă prin ea doar lucrurile bune, fericirea, zâmbetele! Nimic din ce e trist nu are voie să-i atingă puiul sau dragul ei!
Nu ştiu dacă vă puteţi imagina cât de sfâşietor e ţipătul surd al unei mame care priveşte cum fetiţa ei uneori plânge de durere la ora de gimnastică medicală, iar ea..., ea nu poate face nimic să-i treacă! Poate doar să o ţină de mână, să-i şoptească încurajări, să o sărute, dar...nu poate să o smulgă de acolo să spună: "gata! de azi s-a terminat!", pentru că...deşi s-a găsit uşa către minune, cheia nu este la ea.

Oana este un om frumos, un om care oricât este de greu nu renunţă! Uneori cade, plânge, strânge din pumni, din dinţi, iar apoi se ridică de jos cu un surâs care poate opri şi timpul şi soarele în loc, care nu doar că poate ci mută munţii din loc!

Nu ştiu cum se întâlnesc oamenii şi nici dacă este o ordine anume în felul în care sufletele se ating, iar ei se leagă într-o prietenie frumoasă pe parcursul vieţii, dar mi-ar plăcea să ştiu că astfel de prietenii durează o veşnicie a veşniciilor!

Noi, ne-am cunoscut într-un moment dificil, iar minunăţia din sufletele lor, glasul Oanei şi al Luanei (care pare un înger!!!), timpul, sprijinul, încrederea..., toate reciproce, ne-au apropiat şi au transformat o simplă întâlnire într-o minunată întâmplare şi călătorie, iar eu...LE MULŢUMESC!


Şi cum spuneam...oamenii ne duc mai departe ca şi pe o poveste...
Ele sunt cu adevărat o poveste magică şi deosebită care sper că nu se va sfârşi niciodată!!!


Toate poveştile, inclusiv oamenii şi prieteniile încep cu..."A fost odată ca şi niciodată..."

AJUTAŢI  UN FLUTURE ŞCHIOP DE PAŞI SĂ ZBOARE...
DĂRUIŢI-I LUANEI PAŞII...