29 ianuarie 2011

El Internado Laguna Negra - Internatul Laguna Neagră - online

Căutând pe internet pentru o vizualizare mult mai bună şi care să se încarce rapid nu ca şi pe megavideo, am găsit acest link:

http://el-internado.seriespepito.com/


Filmul rulează foarte repede şi are continuitate. Sper să vă bucure linkul :). Pe mine m-a bucurat şi am decis să-l dau mai departe pentru că şi eu am dat foarte greu de el şi m-a dezamăgit total să văd cât de greu găseşti un link video bun cu acest serial.

Apoi, AICI, veţi găsi câteva subtitrări în română pentru cei care nu înţelegeţi spaniola. Dacă voi mai găsi subtitrări şi pentru seriile 4,5,6,7...am să le adaug şi pe acelea.
Pe lângă asta, dacă  veşi da search pe google la torente, căutaţi printre altele: "The Boarding School Black Lagoon ". Aceste torente au subtitrare în engleză...poate vă ajută mai mult.

Eu una m-am transformat deja într-un fan înrăit. După mine, serialul putea fi mult mai lung. Avea subiect, putea fi amplificat, iar finalul amânat..., dar, e bine şi aşa. Bine că l-au făcut!




Acum, vă las să aveţi o seară plăcută şi plină de zâmbet bufniţelor :) ! 
Buha am plasat-o în fotografie, pentru că aşa cum i-am spus Andrei, trebuie să ne amintim cum "bufniţăm" noi ca nebunii pentru un serial! :)))

26 ianuarie 2011

Despre ce este CISS şi cum să alegem o imprimantă


Nu mai este o noutate faptul că în ultimii ani, tehnologia ne-a uimit din ce în ce mai mult, atât prin faptul că a progresat extrem de rapid, cât şi prin calitatea şi varietatea de produse noi aduse pe piaţă.

Aş spune că din punct de vedere preţ-calitate-timp, am fost chiar favorizaţi. Un exemplu concret ar fi faptul că acele produsepe care le-am cumpărat în urmă cu un an sau doi, acum pot fi depăşite ca şi tehnologie sau îmbunătăţite, dar achiziţia poate fi obţinută mult mai avantajos din punct de vedere al preţului.

Totuşi, vor fi oameni nemulţumiţi de achiziţiile pe care le-au făcut sau le fac, iar asta deoarece mulţi consumatori nu sunt obişnuiţi să îşi facă un prospect al propriilor necesităţi şi să îl coreleze cu ofertele pieţei. De aceea, de multe ori, oamenii sunt dezamăgiţi de produsele cumpărate, iar unele dintre ele (în mare parte imprimantele) ajung obiect de decor.

Pentru a cumpăra un produs bun şi fiabil, pe care să-l utilizăm la maxim trebuie să ştim în primul rând dacă acel produs este cu adevărat o necesitate, care este natura utilizării sale, în ce domeniu îl vom folosi cel mai mult, etc

Şi, deoarece am ajuns la concluzia că în cele mai nenumăroase rânduri imprimantele sunt alegerea cea mai grea, am să vă dau câteva sfaturi pentru o alegere mai bună.

În momentul în care am decis că avem nevoie de o imprimantă, trebuie să ţinem cont de mai multe aspecte: necesitatea, preţul achiziţiei şi costurile suplimentare: hârtia, cartuşele inkjet, de cerneală, cartuşele laser, riboane, iar mai nou CISS.

Ce este CISS?

CISS, înainte de toate înseamnă "mai bun", "randament mai mare", "preţuri mai mici".
Cu alte cuvine, CISS înseamnă calitate la preţ accesibil şi randament mai mare pe bani mai puţini.

CISS este un sistem care va alimenta permanent cu cerneală imprimanta Dvs.şi a cărui cost de imprimare este mai ieftin cu aproximtiv 95% faţă de alte consumabile.

Sistemul CISS sau CIS ( continuous ink supply system) folosit la imprimantele inkjet, alimentează cu cerneală un tip special de cartuş permanent, printr-un sistem de capilare (furtunaşe) conectate la rezervoare externe. Ceea ce este bine de ştiut şi de luat în seamă este faptul că nu mai trebuie să ne facem probleme că va trebui să înlocuim cartuşele sau că acestea se vor usca.

În momentul în care faceţi alegerea, trebuie să ştiţi exact pentru ce veţi avea nevoie de o imprimantă: utilizare rară sau altfel spus utilizarea casnică: imprimarea unor acte, documente text, cărţi de vizită simple, etc - vă recomand o imprimantă a căror consumabile să nu fie foarte costisitoare, să nu se usuce, iar ca şi funcţionare, nu aveţi nevoie de imprimante cu viteze mari (pagină/secundă). Puteţi să alegeţi în locul unei imprimante un multifuncţional pentru că acesta acoperă o gamă mult mai mare de necesităţi: imprimantă, copiator, scanner.

Pentru că mai sus vă spuneam că pe piaţă a apărut opţiunea CISS, vă recomand să aruncaţi o privire peste produsele acestora la categoria de mijloc: Epson Stylus SX110, Epson Stylus SX210.

Pentru aceia dintre Dvs. care aveţi nevoie de imprimantă pentru o frecvenţă mai mare de lucru - documente mai multe de imprimat sau copiat într-un timp scurt, vă recomand o imprimantă sau un multifuncţional cu viteză mare (pagină/secundă) de lucru şi posibilitatea tipăririi faţă/verso. Pentru aceia care sunteţi în căutarea unui multifuncţional sau a unei imprimante, vă recomand să intraţi AICIşi să vă documentaţi mai amănunţit de la persoane mult mai documentate şi adecvate profesional decât mine.


Pentru aceia dintre Dvs. care doriţi o imprimantă doar pentru a tipări fotografii, minitablouri sau postere sunt soluţii bune deasemenea. Totul este să ştiţi exact ce vă doriţi ca şi viteză, randament sau calitatea imprimării, felul hârtiei, etc.

Pentru a vă putea face o idee şi mai reală despre ceea ce înseamnă CISS, vă recomand să vizionaţi filmuleţul de mai jos:



Totodată, pe site-ul celor de la CISS market, (singurul site pe care eu am găsit tot ce m-a interesat despre această informaţie şi nu numai) veţi găsi o gamă largă de imprimante, consumabile şi papetărie care să vă capteze atenţia şi să vă ofere o alternativă fericită căutării Dvs.

Dacă v-am captat atenţia, vă rog să staţi pe aproape, deoarece voi mai adăuga şi pe viitor articole despre cum să ne alegem cât mai bine produsele care să ne reprezinte în totalitate sau măcar în proporţie de 99% necesităţile şi aşteptările.

22 ianuarie 2011

m-am săturat

Shania Twain - The woman in me
   

m-am săturat, să ştii

m-am săturat să las cerul să măture pământul cu mine,
iar din păr să-mi cadă toate florile
să ajung cu mâinile până în fundul izvoarelor
să am palmele uscate
degetele reci

m-am săturat să plutesc pe nori de zăpadă albastră,
iar din mine să culegi gutui coapte
să mă afund în pieptul tău până la inimă
să nu simt vântul
atingându-mă

m-am săturat să mă vreau femeie ţie serilor lunatece,
iar tu să-mi culegi pământul pe dos
am să-ţi dau un preţ pentru mine într-o zi
să mă cumperi
fără ruşine

să mă sorbi încet până la ultimul strop de melancolie,
iar eu să-ţi picur de pe gene
să ajung cu palmele până la izvoarele inimii tale
să am palmele umede
degetele calde

m-am săturat să fiu acrobatul de circ sufletesc,
să execut salturi mortale prin mine
de sus în jos, de la dreapta la stânga tâmplelor
să mor şi să mă nasc
gândurilor tale

m-am săturat, să ştii...

21 ianuarie 2011

Paul Ispas, un băieţel de doar 11 ani are nevoie de noi - să nu-l dezamăgim!

 
Paul Ispas, 11 ani, hemipareză dreaptă, fără diagnostic concret

În iunie 2010, viaţa lui Paul s-a schimbat, dar nu aşa cum ar fi trebuit să se schimbe viaţa unui băieţel de numai 11 ani ci s-a schimbat într-o continuă încercare, durere, drumuri la spitale, puncţii lombare, tratamente, analize dureroase şi prelungite, întrebări.

Oare ce poate fi în sufletul şi în mintea unui băieţel care ştie că nu poate merge, nu poate alerga, nu poate să se caţere în copaci sau să deschidă uşa de la casă când vin mama şi tata?! Ce poate fi în sufletul lui să ştie că mama sau alticneva trebuie să fie mereu lângă el, pentru că nu se poate descurca singur? Ce poate fi în sufletul lui când se întreabă: "de ce? de ce eu?"

Nu îi va putea răspunde nimeni, nici eu, nici dumneavoastră, nici mama sa, nici măcar medicii când au să-i găsească diagnosticul, dar, împreună, vom putea cu siguranţă să-l ajutăm să nu mai sufere atât de mult, să poată să reia anlizele pentru a se putea vindeca cât mai rapid.

Primul RMN efectuat a relevat leziuni supra şi infratentoriale; anomalii extinse în substanţa albă, mai mult în zona temporooccipitală stânga, care a fost dificil de încadrat la o anumită boală.

Simptomele au răspuns bine la tratamentul cu metilprednisolon şi corticoterapie orală, care a fost întreruptă  timp de o lună. La acea vreme, s-a luat în considerare ADEM ca un diagnostic posibil.

În septembrie 2010, Paul a revenit la clinică pentru reevaluare; deficitul motor se reinstalase, mai sever, avusese vărsături timp de o săptămână, zilnic, avea paralizie centrală de cap pe partea dreaptă, precum şi ”mişcări în oglindă”, la mâna stângă.

În decembrie, la cea de-a treia internare la spitalul Obregia s-au efectuat şi mai multe analize (majoritatea efectuate în strainătate Austria, Germania), i s-a mai efectuat o puncţie lombară (fapt ce l-a traumatizat foarte tare), şi s-a efectuat un RMN abdominal toracic şi pelvin, care a fost normal.  

Nici rezultatele la celelalte analize efectuate nu au condus la stabilirea unui diagnostic, situându-se relativ în limite normale.

Deci, în prezent, în urma a trei internări la Spitalul Obregia, unde cazul a fost studiat de adevăraţi specialişti (dr. Carmen Burloiu, dr. Catrinel Iliescu, dr. Dana Craiu, …) şi al consultării altor specialişti, profesori doctori, adevărate somităţi în materie (prof. dr. academician Dimitrie Dragomir, prof. dr. Ovidiu Bajenaru, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel s.a.), nu s-a putut stabili un diagnostic, fiind tratat în continuare cu medrol, acesta neavând însă efectele dorite.



Formularul E112 nu se poate accesa (acest formular fiind oricum foarte greu de accesat) deoarece, în absenţa unui diagnostic cert, prin corespondenţă nu s-a putut obţine un accept al unei clinici din străinătate, cu ofertă de preţ.

Pentru îngerii de dincolo de monitoare, care aţi mai citit astfel de poveşti triste pe blogurile mele şi care în nenumărate rânduri aţi întins o mână de ajutor şi altor copii...vă rog, fiţi şi de data aceasta alături de un copil care are nevoie de voi, de noi... Ajutaţi-l pe Paul!

Oricine poate şi doreşte, poate să facă o donaţie în următoarele conturi bancare: 

Cont IBAN RO49BRDE290SV09462372900 (RON) BRD, cod SWIFT: BRDEROBU.
IBAN RO54 RNCB 0200 1198 9602 0001 (RON) BCR
IBAN RO27 RNCB 0200 1198 9602 0002 (EUR) BCR
Familia lui Paul Ispas poate fi contactată la telefonul 0725445012.

Alte detalii pot fi găsite la adresa de internet Paul Ispas.

Paul, prin ajutorul nostru poate să plece la o clinică în străinătate unde să îi poată fi diagnosticată boala şi tratată la timp sau într-un timp mult mai favorabil. Paul, cu ajutorul nostru va putea să îşi simtă din nou trupul aşa ca altădată, va putea să umble şi să se descurce singur.

Oricât de puţin ar părea pentru noi, pentru el poate fi extraordinar de mult şi chiar vital!

Deşi am lăsat un mesaj pe blogul lui Paul, am să o fac şi aici, în dorinţa sinceră de a o vedea cineva şi de a o lua în seamă.

Nu ştiu toate analizele care i-au fost făcute lui Paul, dar eu mă ocup de mediatizarea cazurilor umanitare de mai multă vreme şi, din clipa în care am făcut acest pas am început să mă documentez despre boli şi anomalii (pentru a putea ajuta mai eficient)... 

Astfel că, în cazul lui Paul sfătuiesc părinţii să ceară să i se facă băiatului analizele pentru: SINDROMUL DEVIC, cunoscut sub denumirea de NEVRITĂ OPTICĂ sau NEUROMIELITĂ OPTICĂ.

Din cauză că aceast sindrom este extrem, extrem de rar şi poate fi ascociat cu diverse boli demielizante care au la bază aceleaşi simptome: paralizie, amorţeala membrelor, afectarea vederii, leziuni ale măduvei sau ale creierului, etc, medicii uneori nu găsesc diagnosticul dând tratamente pentru hemipareze bazat pe corticosteroizi...

20 ianuarie 2011

Despre militari sub o altă formă - Tata


 



După cum aţi putut observa, de când am deschis acest blog şi cele ce i-au precedat...eu nu am scris prea mult despre tatăl meu. Nu am făcut asta deoarece tatei nu îi place să se vorbească prea mult despre el, iar eu i-am respectat alegerea. Până astăzi. De ce astăzi este altfel?

Pentru că vreau să se ştie că militarii români nu sunt doar nişte unelte pe care statul le foloseşte doar în folos propriu sau spre folos propriu. Militarul român este în primul rând un om, un familist, un părinte, un copil şi merită tratat cu mai multă responsabilitate şi respect.

Mulţi spun: de ce? De ce militarul român este altfel? De ce militarii au salariile şi pensiile pe care le au!? Sunt cu stea în frunte!?

Aş spune că DA!

Sunt cu stea! Ei înşişi sunt defapt stelele!
Nu cu stea în frunte ci cu stea pe umeri, stele care nu înseamnă doar grad militar ci înseamnă povară, responsabilităţi uriaşe, renunţări, iar uneori înseamnă o altă stea pe cer.

Stelele acelea pe umeri înseamnă nopţi şi zile nedormite pentru ca alţii să poată dormi liniştit!
Stelele acelea înseamnă să aperi o graniţă, un popor, un stat mai presus de tine însuţi!
Stelele acelea înseamnă pregătiri militare continue, aplicaţii, gărzi, plecări în Afganistan, Bosnia, etc, decizii, munci grele!

Nu ştiu ce înseamnă armata astăzi. După cum văd, nu mai are multă însemnătate pentru unii oameni. Militarii sunt desconsideraţi cu mare neruşinare, iar sacrificiile lor sunt călcate în picioare de oameni care poate în viaţa lor nu au luat ceva în serios sau nu au ştiut ce înseamnă să fi militar sau să ai unul în familie.

Nu înţeleg însă cum un fost militar în marina română, poate să accepte această nedreptate la adresa celor lângă care a fost odată!?!
Mi se pare cea mai josnică formă de trădare! Nu doar că te întorci împotriva poporului tău, dar te întorci împotriva a ceea ce odată ai fost! Îţi negi viaţa şi ceea ce ai fost cândva!

Dar, să las lucrurile urâte să vorbească despre ele de la sine şi să mă întorc la ceea ce am eu frumos în viaţa mea...Tata!

Tatăl meu nu  a avut niciodată o viaţă uşoară. Uneori mă întreb cum a putut totuşi să răzbească, să iasă la suprafaţă şi să rămână un om integru şi frumos. Copilăria i-a fost de multe ori dată peste cap deoarece bunicul a fost şofer, iar bunica era casnică. A avut prea mult dintr-unul şi prea puţin din celălalt. A ştiut el însuşi ce înseamnă să fi privat de unul din părinţi. Şi-a muncit banul din şcoală şi a învăţat consecvent şi mult, deoarece a ştiut că doar fiind printre cei mai buni putea să aibă o şansă reală.

Prima lui mare dragoste a fost acordeonul. Poate veţi zâmbi, dar aşa a fost. Tata a fost un acordeonist cunoscut cândva...pe vremea când era doar un adolescent, un tânăr cu vise şi planuri de viitor. Încă ştie să mai cânte, dar acordeonul stă de multă vreme cu burduful spart. Nu mai e tânăr, iar visele lui au devenit visele copiilor lui. Acordenul mai poate să aştepte. Uneori însă, tare mi-aş dori să îi pot dărui un altul...nou, dar din păcate nu îmi permit. Acordeonul stă acolo în cutia lui mare şi neagră şi pentru că tata şi-a pierdut entuziasmul. Şi-l recapătă uneori când ne reunim toată familia. Atunci tata le pune toate deoparte şi zâmbeşte, glumeşte, ne priveşte pe sub gene şi uneori...lăcrimează.

Suntem trei fraţi. Eu am fost..."dragostea lui tata" :). Am fost primul copil. Mai mult ca şi sigur că pentru mine erau planurile cele mai mari, gândurile cele mai înalte. Într-un final am fost poate dezamăgirea şi gândurile cele mai multe. Nu am reuşit să împlinesc prea multe din cele ce mi le-au dorit părinţii, dar am fost mereu o constantă...mi-am iubit familia şi o iubesc :), am fost un copil vesel, visător, le-am pregătit mereu zile de naştere surpriză...cu mese aranjate frumos, cu betele agăţate de perdea, cu flori, cu mici cadouri din banii adunaţi de-a lungul anului... Mi-am dorit de mică părinţii fericiţi! Mi-am dorit mereu să fiu cineva cu care să nu le fie ruşine. Mi-am dorit să fiu fiica aceea care să le poată lua povara de pe umeri, nu să le-o pună. Nu am reuşit. Nu încă. Încă mai sper :). Totuşi, aşa cum au ştiut, cum au putut, mi-au fost aproape.

Tata, oarecum, a fost preferatul meu. Cred că aşa sunt fetele sau poate ştiam că mama e mereu acolo. Ea era sufletul acela, fiinţa aceea, iubirea aceea supremă care nu avea cum să dispară. Ştiam că e umbra mea, îngerul păzitor. De aceea, mi-am permis să îl simt pe tati ca pe un preferat. El nu era. El era doar seara când mă rugam la Doamne Doamne. Era acolo în fiecare rugăciune: "să fie bine, să fie sănătos, să nu păţească ceva, să se întoarcă la mine şi la mama...". Uneori mă rugam să nu fie prea cald sau prea frig ca tata să nu sufere. Acestea au fost câteva din gândurile unui copil cu tatăl ofiţer.

Când îmi era foarte dor de el şi plângeam într-una, mama mă îmbrăca, îl suna pe tata şi mă ducea la unitatea care se afla în capătul celălalt al oraşului, pe un drum lăturalnic lângă cimitirul municipal. De aici şi răspunsul meu la întrebarea învăţătoarei în calsa întâi:

"- Unde lucrează tatăl tău?"
"- La cimitir!"
"- A...Şi ce face acolo?"
"- Are grijă de soldaţi şi trage cu tancul!"

...da, se pare că şi pe atunci copiii spuneau lucruri trăsnite :))).

Când tata era plecat cu lunile de acasă, mama era tristă, era mereu cu fruntea adâncită în gânduri. De asta am fost eu un copil vesel. pentru mama şi pentru mine. Vroiam să o văd mereu zâmbind. Făceam mutre, mă îmbrăcam caraghios şi dădeam spectacole prin casă. eram un fel de Jim Carrey al familiei.
Uneori tata venea acasă noaptea. Ştiam că vine. Stăteam trează până la miezul nopţii sau către ziuă. Mereu eram trează când venea tata. Iubeam să aud cum ciocăne încet la uşă să nu mă trezească şi cum vorbea în şoaptă cu mama. După ce vorbeau puţin, deschideam şi eu uşa. Nu am fost niciodată un copil indiscret. Ştiam să aştept. Aşteptam rândul meu şi mă asiguram că acesta dura ceva mai mult :). Uneori, când trenul tatei...- ei când mergeau în aplicaţii mergeau cu lunile şi încărcau în tren maşinile, tancurile, efectivul militar, etc...- trecea din nou prin Oradea, îl aşteptam cu mama la gară. Câteodată apucam să-i vorbim, câteodată doar îl vedeam preţ de câteva secunde la fereastră. era mereu acolo şi ne făcea cu mâna. Când însă trenul oprea...lumea mea se oprea cu toată fericirea ei la mine preţ de câteva minute. Părinţii mei îşi vorbeau, iar eu îi priveam. Mama, oricât de mult se abţinea, mereu plângea. Nu cred că îşi poate închipui cineva cum dor lacrimile mamei când ştii că nu poţi să o ajuţi. Era o femeie tânără, cu un copil, cu soţul plecat mereu. Îi era dor de el. Părinţii mei nu au fost un compromis cu viaţa. Indiferent cine, cum i-a perceput, părinţii mei s-au iubit şi se iubesc. Au trecut foarte multe greutăţi împreună, dar şi-au rămas alături, lucru pe care eu de exemplu nu l-am reuşit. Nu se compară, dar e o constatare.

Ţin minte odată...aveam patru ani. Tata era plecat de o veşnicie la Făgăraş în aplicaţii. Nu mai puteam. Eram mereu necăjită, tristă...îmi lipsea tatăl meu. Mama la fel. Tata nu putea mereu să ne sune. Uneori nu suna cu săptămânile. Dar..., cine nu a avut militar în familie, nu are de unde să ştie toate acestea. Într-o zi însă, a sunat. Mama i-a povestit de mine, de ea. A doua zi eram în tren, apoi într-un autobuz. Tata ne-a aşteptat undeva într-o staţie. Şi iar lumea mea se oprise în loc ca să respire frumos :). Am stat câteva zile acolo. Ne-am cazat la o mănăstire într-o mansardă. Nu conta. Conta că era tata acolo. Şi mama. Conta că zâmbeau şi îmi zâmbeau.

Aşa s-a derulat viaţa noastră de familie. Cu zile şi nopţi de OSR...ofiţer de servici - când tata era la unitate o zi şi o noapte, sau zile şi nopţi..., iar eu sau mama mergeam la el să îl vedem şi să îi ducem pachet. Cu tata plecat la cursuri prin Bucureşti sau alte localităţi unde cel mai mult a stat un an... Cu tata plecat în aplicaţii cu lunile. Cu tata la o aniversare în fotografie, iar apoi în alta peste doi trei ani... Cu tata mereu departe, cu dorul lui pentru noi şi al nostru pentru el.

Ce să vă mai spun?

Că tata era să nu mă cunoască deoarece în ultima lună de sarcină a mamei cu mine era plecat într-o aplicaţie unde a avut loc o toxinfecţie alimentară, iar din toţi cei de acolo doar tata şi un soldat au reuşit să reziste mai mult?! Tata şi soldatul au urcat oamenii în maşină şi i-au dus la spital. pe drum soldatului i se făcuse rău. Tata a trebuit să reziste. A rezistat până a văzut poarta spitalului. Apoi...ceaţă. Mă bucur însă că a ajuns la timp. Nu a putu să meargă cu mama la maternitate. Era internat. aşa că, i-a făcut doar cu mâna de la fereastră. Mama năştea primul lor copil, iar soţul ei nu putea să îi fie alături. Bineînţeles că a plâns şi s-a necăjit. Cine ştie ce era în sufletul şi gândul ei. Dar în al cui nu ar fi fost?

Ce să vă mai spun?

Că din cauza oboselii...o săptămână la unitate fără ore de somn, cu stres şi muncă...tata a făcut un accident şi era să moară? A adormit instantaneu la volan. Că l-am văzut la spital împachetat în bandaje şi mă abţineam să nu plâng...pentru ca să fiu bărbată? Mama era distrusă, iar tata spunea să nu ne facem griji.

Că tata nu avea concedii şi că niciodată nu am putut sta undeva fără ca el să nu fie chemat înapoi la servici?

Că uneori sunt invidioasă pe faptul că fraţii mei au avut parte de tata, iar eu l-am dorit o copilărie întreagă, o adolescenţă, o ...

Ce să vă mai spun?

Că dormea în aplicaţii în cort militar alături de soldaţii şi subordonaţii lui pe care îi respecat şi îi iubea şi uneori era atât de frig încât luau soba în braţe pe rând şi tot nu reuşeau să se încălzească...., iar alteori era atât de cald încât totul era doar ceaţă? Că umblau prin apă, prin mlaştini, că defilau cu picioarele ude prin ploaie, vânt, zăpadă, iar degetele nu şi le mai simţeau? Că a învăţat să picotească în picoare în pas de marş?

Ce să vă mai spun?

Că a jurat să îşi apere patria şi neamul şi asta a făcut şi ar trebui să facă şi acum..., iar în timpul revoluţiei eu nu am ştiut unde e şi ce face tata? E viu, e mort? E bine, e rău? Îl mai văd, îl mai aud, mai e în oradea, nu mai e?!

Că de la atâta oboseală, nopţi nedormite, ore petrecute în tanc şi departe, tata încărunţise deja la patruzeci de ani, nu mai auzea bine, nu mai vedea bine, era mereu nervos, stresat, ...mai era un pic şi ajungea să vorbească singur. Şi pentru ce?

Pentru o ţară care l-a dezamăgit şi l-a pus la colţ de trei nori în trei feluri diferite!

Prima dată...i-a dat o meserie căreia i s-a dedicat trup şi suflet, a fost un exemplu constant în unitatea din care făcea parte şi pentru colegii şi superiorii săi, pentru armata română, dar i-a furat cei mai frumoşi ani din viaţă!

A doua oară, l-a obligat să iasă în rezervă şi l-a alăturat vieţii civile...civili care l-au privit mereu cu zâmbetul în colţul gurii, cu suspiciune, cu haosul nostru al civililor, cu nesimţire la ghişee, cu ... în timp l-au izolat ca pe mai toţi militarii! Militarii sunt oameni meticuloşi, sunt oameni a căror viaţă înseamnă ordine, raţional, concret. Întreaga lor meserie s-a bazat pe asta. Pentru ei lumea civilă este un haos, iar lumea civilă îi priveşte ca pe nişte ciudaţi. Bineînţeles că cei mai mulţi ajung să se izoleze şi să se distanţeze de civilie după ce ies în pensie. Majoritatea sunt bine intenţionaţi, dar nu sunt înţeleşi. Tata, a păţit oarecum la fel.

A treia oară...ACUM!
Nu cred că pe tata îl interesează în primul rând sancţiunea pensiei ci sancţiunea sa ca OM, ca MILITAR, ca parte din această naţiune mai mult decât au fost unii vreodată!
Ei au fost şi sunt trupul fizic al acestei naţiunii, stelele de pe unerii ei, mândria şi munca când ne-am integrat în NATO, sângele când au fost războaie şi revoluţia, munca fizică pe câmpuri, în mijlocul puhoaielor de ape, în foc...!
Totuşi şi financiar vorbind...militarii tot oameni cu familii sunt. Şi ei au case, copii, maşină, rate...şi ei trebuie să îşi ajute copilul la facultate, la şcoală, în viaţă, ca să nu mai vorbim că şi ei au nevoie de medicamente, de linişte la bătrâneţe!!!

Întreb şi eu?!

Tata a fost şi este un om bun. Ne-a sacrificat pentru ţara asta. S-a sacrificat şi pe el. A acceptat asta ca pe alegerea lui şi munca pe care trebuia să o facă. Nu a căutat răspunsuri la miile lui de întrebări. Nu a fost indiscret şi neruşinat. Nu a acuzat. Nu a arătat cu degetul. Nu a fost niciodată exemplu negativ. Nu a venit nici o clipă mai repede de la servici. Nu a lipsit niciodată de la muncă pentru că a fost bolnav. Nu avea voie. Nu s-a plâns. Nu s-a răzvrătit. Nu s-a descărcat pe subordonaţii lui. Nu a pus pe nimeni să se discrediteze ca şi persoană. A stat drept, pe verticală şi plin de suflet.

Iar acum?
Acum îl sacrificăm şi ca şi cetăţean, ca şi om, ca şi persoană în vârstă? Îi sacrificăm sufletul, crezurile, idealurile, munca sa de o viaţă, respectul în tot ce a crezut, pentru tot ce a fost sau poate fi???

Cine îşi ia toate drepturile astea?
Nişte oameni cărora se pare nu le mai pasă de nimic nici măcar de onoarea şi demnitatea noastră ca şi oameni?

Oamenii aceştia, printre care şi taăl meu nu au fost doar nişte oameni care au mers la muncă! Au fost nişte oameni care au mers zi de zi prin carnea ţării pentru a găsi soluţii ca să poată să o protejeze cât mai eficient, pentru a ne fi scut nouă celor care nu am ştii ce să facem în unele momente, pentru conducătorii ei care mereu îi folosesc când e vorba de statutul militar al ţării sau pentru protecţie, pentru a-şi face casă din ea în zilele în care casa lor era la sute de kilometri?!

Cine îşi poate asuma o asemenea injustiţie morală în primul rând de a pune la colţ o categorie de oameni care şi-au lăsat în servicu lor: văzul, auzul, mâinile, picioarele, pe ei înşişi? Pompierii, aviaţia, marina, artileria, infanteria...toţi aceştia sunt embleme domnule ministru, embleme pe care dumneavostră şi nimeni altcineva nu aveţi dreptul să le smulgeţi şi să le aruncaţă în mediocritate! Sunt embleme care au strălucit şi vor străluci mereu! O astfel de emblemă nu va putea fi nici un ministru vreodată, pentru că militarul alege, acceptă şi se sacrifică de bună voie pentru ţara şi poporul său, pe când un ministru nu va face niciodată aşa ceva! Totuşi, iacătă un ministru care sacrifică o întreagă genraţie de oameni de dragul rangului şi scării sale sociale...!!!


Sunt fiică de militar şi aşa am să rămân mereu!
Fiica mea este nepoata unui militar şi aşa va rămâne mereu!
Nepoţii mei vor fi nepoţii unui străbunic militar şi aşa vor fi mereu!
Toţi ne vom uita cu emoţie la fotografia tatălui meu şi ne vom mândri mereu cu asta!
tatăl meu a fost un om exemplar, un militar exemplar, un tată exemplar!


Între mine şi tata poate că au existat crevaşe, breşe de comunicare, de a ne înţelege unul pe altul, dar asta doar pentru că tata nu a avut fericirea altor taţi de a putea sta şi de a putea să-şi privească copiii crescând! Tata a stat cu ţara şi conducătorii ei...pentru că aşa a jurat!
Dar, tata va avea întotdeauna ceea ce nimenu nu îi va putea lua...dragostea mea şi respectul meu pentru tot ce a fost, este şi va fi!

Dumneavostră domnule ministru ... ce veţi fi după ce nu veţi mai fi ministru?
Dacă aş fi fiica dumneavostră mi-ar fi ruşine să recunosc asta, iar copiilor mei nu le-aş putea spune niciodată că "tatăl" meu a fost acela care a dorit "să degradeze moral armata română!"

Domnule ministru...tatăl meu va avea mereu pe umeri stelele şi un grad pe care nici o guvernare, nici un ministru şi nici un preşedinte nu i-o va putea lua: CEA DE OM!!! 

Cum am spus, oamenii sunt Poveşti...
Tatăl meu este una dintre poveştile frumoase pe care eu, fraţii mei, nepoţii săi o vom duce mai departe cu zâmbetul pe buze, cu dragoste în suflet şi cu fericirea de a ne fi alături!

17 ianuarie 2011

Reclamele Altex - luaţi un zâmbet de acilea...

Nu ştiu voi, dar eu de câte ori le văd uit pe moment de toate. Niciodată nu mă pot abţine să nu râd. Sunt absolut fenomenali. M-am gândit să împart şi cu voi un pic de voie bună.





Mai sunt câteva reuşite, dar nu ştiu dacă le va detrona careva. Nu cred. Reclamele acestea, pentru mine sunt de departe cele mai bune. Unde mai pui că apropiaţii îmi spun chiar Hălăţel :))). Unii se ştiu ei care :D.

16 ianuarie 2011

El Internado - Internatul Laguna Neagră...


Anul trecut, când eram la Oradea, am văzut câteva episoade din serialul "Internatul", dar la un moment dat i-a fost schimbată ora, apoi i-am pierdut şirul ca într-un final să nu mai fie difuzat. Am fost foarte supărată atunci. Mă enerva faptul că nu l-am văzut de la început, dar şi faptul că a fost sistat. Am căutat pe net, dar ce am găsit nu m-a mulţumit. După ce am venit la Focşani, seara, înainte de a adormi, îmi place să mă uit pe programele AXN. Spre marea mea surpriză, într-o seară a început serialul "Internatul" şi nu doar aşa ci, era primul episod. Nu cred că vă închipuiţi ce bucurie pe mine. Acum, asta ca asta, dar mă întreb câte bufniţe mai sunt asemeni mie care stau şi se uită noaptea pe la 00:00 la serial, iar apoi, mai trec şi pe AXN Crime după ora 1 ca să nu rateze cumva nişte secvenţe :))). Uneori adorm pe la 3 dimineaţa. Nu că ar fi ceva nou, doar că acum nu stau cu ochii pe fereastră sau cu gândurile hai-hui. Eu oricum nu dorm decât pe la 3-4 dimineaţa. Am rămas cu insomnii. Uneori am impresia că asta e un lucru bun.
Oricum, pe lângă actorii care mie mi se par impecabili, perfecţi fiecare pe rol, serialul acesta mi se pare cel mai bun serial urmărit vreodată de mine. De mică îmi plăceau romanele poliţiste şi ţin minte că mama avea o bibliotecă imensă în care au fost multe titluri. Dintre toţi, Haralamb Zincă mi-a plăcut în mod special, urmat apoi de Agatha Christie, Arthur Conan Doyle, Rodica Ojog Braşoveanu, George Arion şi...ar mai fi :). Îmi amintesc că oricât de intrigantă era cartea, anticipam cu succes de fiecare dată. Dacă nu de la început, la sfertul cărţii dezlegam deja misterul. La acest serial însă, intrigile, întâmplările, personajele, crimele, apariţiile, dispariţiile sunt atât de bine gândite şi ţesute, încât pur şi simplu nu poţi anticipa nimic. Din contră. Surprizele se ţin lanţ. Singurul personaj pe care l-am anticipat ca şi caracter a fost Fermin. Atât. Minunat actor. Sarea şi piperul. Mai sunt Hector, Paula...pe care îi ador. Cei care nu l-aţi urmărit şi vreţi să-l vedeţi, nu vă recomand să îl luaţi de la jumătate. Nu înţelegeţi nimic, iar acum o parte din mistere ies la iveală. Farmecul nu ar fi acelaşi. cei care vreţi să-l vedeţi de la început însă, vi-l recomand. Efectul este garantat. Pe cuvânt. Eu de abia aştept să vină seara să văd un nou episod. Crează dependenţă :). Oricum, nu am văzut un scenariu atât, atât de bine creat, iar copiii aceia care joacă în film sunt de-a dreptul extraordinari.

Deci, mai sunt bufniţe prin preajma "Internatului Laguna Neagră"?

Pentru cei interesaţi, am să vă dau mai jos un link, către un site, unde veţi găsi toate cele 7 serii cu linkuri către toate episoadele. Episoadele sunt în limba spaniolă şi pot fi văzute sau descărcate. Cei care nu înţelegeţi spaniola, puteţi descărca filmul şi poate puteţi găsi subtitrări în limba română.

Series21 - El Internado


Oricum...în mare este vorba despre un internat destul de izolat (într-o pădure pe malul unei lagune), în principiu deoarece acolo învăţau copiii unor persoane influente care aveau nevoie de intimitate, dar şi pentru că, totul se învârte în jurul acelui loc, a acelei clădiri, unde cândva fusese un orfelinat.
Acţiunea nu se opreşte doar la profesori sau elevii de liceu ci se continuă şi cu elevii de clase primare şi personalul: bucătar, menajeră, îngrijitor, paznici, etc
Între unii dintre ei se leagă prietenii, iubiri şi, în timp descoperă că fiecare se află acolo cu un motiv sau dintr-un motiv pe care nici măcar ei nu îl ştiau. În rest...serialul este plin de o atmosferă de suspans, dispariţii stranii, apariţii şi mai stranii, crime, descoperiri uluitoare.

15 ianuarie 2011

La Mulţi Ani, Răz!



 

Îmi amintesc că eram doar noi trei...mama, eu şi Rareş. Afară era încă iarnă. Tata nu era acasă. Revoluţia nu se teminase. Tu, altfel de la bun început, ai hotărât că vrei să treci de partea revoluţionarilor şi să ieşi la lumină :). Bine că nu te-ai hotărât să ieşi în stradă, deşi...nici asta nu a fost foarte sigur :)). Noroc cu salvarea care a ajuns la timp, cu mama care cu siguranţă s-a ambiţionat alături de tine. Cred că şi tata a dat de partea voastră pentru că, deşi trebuia să fie în cazarmă a ajuns acasă apoi la maternitate. Închipuiţi-vă un bărbat înalt, îmbrăcat în haine militare, înarmat...la uşa maternităţii :). Bine că nu s-a opus nimeni :))). Pe mine nu m-au lăsat să te văd. Tatei i-au permis însă. Bine au făcut. probabil au înţeles cu toţii cât de greu a trebuit să îi fie când a stat săptămâni întregi departe de familie, în mijlocul unui haos, cu o soţie care aştepta pe ultima sută de metri un bebeluş. Radia. Dintre toţi, tu ai semnat de la început cu familia :): "L-am recunoscut imediat. Avea aerul familiei!".

Mereu ai fost altfel, dar în sensul frumos. Dintre noi trei, tu eşti cel mai bun la suflet, mai săritor, mai înţelegător. Niciodată nu ai fost certăreţ cu excepţia unei vacanţe la Aiud. Aveai vreo 5-6 ani :). Bine că a priceput într-un final că aveai ceva de spus :))). Tu ai ştiut mereu să faci compromisuri, să laşi de la tine, să taci şi să asculţi. Rareş mai are tresăriri, iar eu am fost mereu o nonconformistă :). Oarecum tu eşti puntea şi frumuseţea.

Nu voi uita niciodată când te-am ţinut prima oară în braţe. Aşteptasem aşa de mult şi îmi doream atât de tare... Parcă erai de porţelan :). Alb cu ochi albaştri şi doi bujori perfect rotunzi în obraz. Cred că orice mamă şi-ar fi dorit să ţină în braţe un copil aşa de frumos :). Eu am avut bucuria şi fericirea să ţin trei :). Pe Rareş, pe tine şi pe Augusta. Ce mi-aş putea dori mai mult de atât? Am fost binecuvântată cu trei minuni: doi fraţi frumoşi şi dragi şi o fetiţă minunată. Cred că fiecare om are nişte aşteptări speciale de la viaţă. Ale mele s-au împlinit prin voi trei. Ce va veni...sunt doar paşi pe care oamenii îi fac pentru a putea ajunge la capăt fără nici un regret.

Cred că vei avea o viaţă frumoasă, pentru că o meriţi. Eu asta îţi doresc...o viaţă presărată cu drumuri line şi împlinite, cu iubire şi sănătate, cu realizări şi magie! Pentru mine, în lumea mea, tu ai fost şi vei rămâne mereu asemeni unui inorog...pentru că oricât de greu este tu ştii să ieşi la suprafaţă şi să străluceşti, iar cei din jur nu pot să nu remarce asta!

Te iubesc din tot sufletul Răzvan şi te voi iubi mereu! Eşti una dintre persoanele cu adevărat importante sufletului meu. Eşti omul alături de care vreau să adun amintiri multe şi frumoase şi eşti fiinţa cu care îmi doresc să împart toate ale mele. Întotdeauna mi-am dorit să nu fiu singură pe lume.
Tu, cu siguranţă mi-ai demosntrat că asta nu este posibil, pentru că oricât de mare e lumea, tu ştii să o transformi într-un bob mic şi să o aduci la o atingere de suflet :). Probabil că la capăt, când voi întoarce ochii să privesc în urmă am să zâmbesc cu adevărat fericită. Indiferent câte neâmpliniri şi tristeţi am avut şi voi avea, viaţa mea s-a realizat deja odată cu voi trei :).

La Mulţi Ani!



umbre

nici un cuvânt. nici o urmă de paşi printre litere. umbre. trăiesc într-o lume cu umbre şi şoapte. nimeni nu vrea să vadă cum pielea mea şi sufletul meu se hrănesc cu atingeri. cuvintele pot atinge. dar da, tot ele şi rămân. aşadar nici un cuvânt. o colivă. oamenii vin să mă îngroape în tăcere sau în trecere. iau o gură de neuitare şi pleacă. umbre.

13 ianuarie 2011

La Mulţi Ani Mama...!


nopţile aveau forma braţelor tale,
mă ţineau lângă piept şi mă legănau încet
luna mă privea prin ochii tăi
intrând adânc în ai mei şi încălzindu-i
stelele îmi zâmbeau,
iar şoaptele din gând îmi cântau de noapte bună
temerilor din copilărie

mamă

alături de abecedar, nu uitam niciodată
să te aşez pe tine icoană
îmi murmurai din spatele fiecărei litere:
"A, un turn din castel, cu o fereastră micuţă,
B, un bunic burtos şi plin de zâmbet,
C, o jumătate de lună frumoasă..."
uite aşa am învăţat eu să cresc până la nori

fată

ploile aveau gustul lacrimilor tale când plecam
în vacanţe la bunica
sau mai departe pe drumul unde se duc copiii,
drumul paşilor: un pas, doi paşi, treizeci de paşi, patruzeci,
tu îmi rămâi undeva departe tresărindu-mi în suflet,
ori de câte ori privesc peste umăr
în locul unde îţi deschizi aripile

mamă

mi-a crescut numărul la pantofi, puloverele mi-au rămas mici,
rochiţele le-ai aşezat pe păpuşi,
tu eşti un pic mai mică, mai căruntă,
uneori aş jura că încapi în cămaşa mea de altădată
ştii tu, cea de dantelă în care mă îmbrăcai altar ţie
gândurile îţi sunt mai multe, dar mai aproape,
de mine, icoana altcuiva

fată-mamă

La Mulţi Ani, Mama!



12 ianuarie 2011

visul unei nopţi de iarnă...

- Spuneai că bunicii nu pot muri, aşa spuneai...!
- Şi pot?
- Păi, am văzut cum cădea pământul peste voi, cum curgeau lacrimile singure, cum se aşezau coroanele, cum reveneau pomenile an după an, cum ...
- Deci, din această cauză, tu crezi că am murit. Pentru că ne-ai văzut îngropaţi!
- Ei, haide bunicule! Ştim cu toţii că aşa se întâmplă. Nu?
- Nu ştiu, tu să îmi spui! Tu eşti cea care se pare că ai nişte nelămuriri!
- Păi cum să îţi spun dacă am nelămuriri? Doamne, mereu complici totul! Nu poţi şi tu să îmi răspunzi măcar o dată direct?
- Ba da, dar tot nelămurită vei rămâne!
-Mda, aşa spui tu!
- Aşa spun eu!
Bunicul duse mâna la buzunar şi luă o ţigară. Zâmbi larg. O aranjă frumos între degete apoi, o aprinse. Trase adânc. Oftă bucuros.
- La fel de bun tutunul ăsta!
- Deci Dumnezeu vă lasă să fumaţi în Rai! Ciudat!
- Ciudat este cum priveşti tu Raiul şi pe Dumnezeu uneori. Dacă ne-a lăsat să fumăm ca şi muritori de ce ne-ar interzice ceva acum? Oricum, şi în Rai oamenii caută locuri ascunse unde să stea liniştitţi să facă "lucruri interzise". Cred că e un obicei prost :).
- Da... Iese fum...
- Te miră? Vrei să îţi mai fac rotocoale?
Mă uitam la el şi aş fi vrut să nu fie un vis sau o iluzie. Aş fi vrut să nu fie doar câteva litere dintr-un text care poate naşte sentimente, emoţii şi amintiri frumoase. Aş fi vrut...
- Da, probabil crezi că visezi, iar eu sunt o închipuire din capul tău care nu are altceva mai bun de făcut decât să stea să fumeze în gândurile tale şi să dialogheze fără sens.
- Şi nu e aşa?
- Este cum simţi şi vrei tu să fie!
- Eu vreau să fie real!

- Atunci este real!
- Ba nu este!
- Hotărăşte-te! Mereu eşti aşa nehotărâtă?
- Ar trebui să îmi spui tu. De unde eşti vezi mai bine...
- Da, ar trebui să mai lucrezi la asta. Ai pierdut cam multe din cauză că te-ai hotărât cam târziu sau deloc.
- Da... Sunt chestii în care nu m-am hotărât deloc. Nu pot!
- Da, probabil te-am ajutat şi eu mult în privinţa asta. Ai fost un copil care ai căutat mereu, care ai dorit să descoperi sensuri..., care ai crezut în faptul că nu există oameni răi, care nu te-ai mulţumit niciodată cu un refuz sau cu un nu.
- Mă faci să mă simt o ciudată! Spui asta de parcă ar fi ceva rău!
- În lumea ta este ceva care te ţine puţin pe loc. Ajungi la sens, dar puţin mai târziu decât alţii. Nu e uşor mereu să cerni. Acţiunea e ... timp.
- Păi, prefer să cern. Nu îmi place să pun diagnostice greşite pe sufletul şi acţiunea cuiva.
- Deci, ai aflat răspunsul?
- Ce răspuns?
- Am murit Ramona mea?
- Cred că nu m-am lămurit încă!
- Cred că e prima oară când întrebi greşit sau nu pui întrebarea cui trebuie!
M-am încruntat. Bunicul stătea rezemat de peretele scorojit al casei. În târnaţ (prispă) era răcoare. Bunicul făcu un gest ciudat. Frecă încet cele trei degete...de parcă ar fi ţinut ceva între ele. Îl priveam tăcută. Cerul era de iarnă. Plin şi gros. Zăpada strălucea. Din casă se vedeau lumini. dacă bunicul era acolo, probabil bunica murmura colinde şi frământa cozonac de o zi.
Bunicul mă privi zâmbind de sub sprâncene.
- Începi să înţelegi!
- Eu cred că mă bag şi mai mult în ceaţă! Am zâmbit. Ce frecai adineaori între degete?
- Aerul... E rece şi dens. Pot să îl simt. Uneori mi-e dor de aerul de acasă. Numai aici pot să mă satur de el...
- Da... Stăm în târnaţ de parcă ar mai exista casa, voi, locurile şi ...
Rio începu să alerge prin curte. Se juca prin zăpada ca de obicei. Se ridică şi deschise uşa de la târnaţ. Niciodată nu am înţeles cum putea să facă asta. Probabil dorinţa de a fi mângâiat şi iubit era mult mai mare ca o închizătoare să-l poată ţină departe de mine. Se tupila tot sub palma mea şi mă privea de parcă nu m-ar fi văzut de ani întregi.
- Câinele ăsta nu se va sătura niciodată să te privească!
Din ochii mei se prelingeau lacrimi. Mâna îmi tremura. Tremuram toată. Îmi tremura şi inima. Rio se plimba pe sub mână. Îi simţeam blana moale. Îmi luă mîna între labe şi rămase aşa o vreme. Mereu făcea aşa. De mic. Cred că acolo găsise el liniştea şi bucuria lui. Era singurul care mi-a iubit mâinile vreodată ...
- Bunicule...
- Da, elfule...
Gura mi s-a ridicat către urechi. Am tras în piept cât de mult aer am putut. se pare că bunicul avea dreptate. Nicăieri aerul nu este mai îndestulător ca acasă. Ei...şi acolo, atunci...au fost prima mea casă, prima mea "acasă". Socotesc că mereu mă voi întoarce acolo indiferent de vârstă, de depărtare, de "pământ" şi "morminte". Locul acela trăieşte bucată cu bucată în mine, în inima şi sufletul meu, în cele mai adânci gânduri.
Uşa casei se deschise. Un abur de aer cald ţâşni afară. Chipul ei... Doamne cât de dor mi-a fost să văd din nou chipul ei acolo! Zâmbea. Nu mai avea nici o mână amorţită. Era roşie în obraji şi veselă. Trase uşa după ea şi veni lângă mine. Aplecă capul într-o parte şi ridică din sprâncene zâmbind. Îmi luă bărbia sub mâna ei frumoasă şi mă sărută pe frunte, pe obraji, pe buze, pe bărbie, pe păr... Îmi puse mâinile pe obrajii ei şi spuse doar atât:
- Niciodată nu mi-a fost atât de dor să frământ cozonacul ăsta pentru tine sufleta bunicii...
Am început să plâng. Mi-am îndesat obrazul în sorţul ei, între mâinile ei, în trupul ei şi am plâns. Mă mângîia pe creştet şi şuşuia...
- Şîîîîşşş! Şîîîîşşş! Şîîîîşşş!...
 Mireasma de cozonac dispăru ca o adiere. Încet şi frumos. Mirosul ei se simţea în pernă. Vocea bunicului se auzea răzbind din interiorul meu, Rio lătra de undeva de departe. Bradul sclipea încet şi ritmat. Augusta dormea liniştită. Pe obraz se simţea o urmă uscată de lacrimă, iar pe fruntea mea alta. Poate a fost doar un vis dintr-o noapte de iarnă, poate uneorii îngerii vin la noi, poate oamenii nu mor niciodată doar pentru că noi îi îngropăm sub 2 metri de pământ şi poate, Crăciunul este cu adevărat o noapte a magiei.

10 ianuarie 2011

Importanţa traducerilor autorizate!


Transpunerea parţială sau totală (verbal sau în scris) a unui text dintr-o limbă în alta se numeşte "traducere". În ultima perioadă, atât cei mici, cât şi cei mari pot realiza  cu succes traduceri, iar asta, deoarece secolul în care trăim ne-a dat acces la informaţie şi învăţare, iar internetul, poate fi o bibliotecă foarte vastă şi benefică.

Totuşi, trebuie să ştim că deşi sunt mulţi cei care pot traduce, nu toţi sunt autorizaţi să o facă.
De cine trebuie să fie autorizaţi? De către Ministerul Justiţiei.
Autorizarea de către Minister, face ca documentul Dumneavoastră să fie 100% legal, eficient şi corect, primind forţa juridică necesară unui astfel de act, iar în acelaşi timp, Dumneavoastră veţi putea sta liniştiţi la gândul unei astefl de acţiuni.

Actele care pot fi legalizate şi care în mod normal se cer a fi legalizate când părăsim ţara, (pentru a putea fi angajaţi, pentru a ne putea găsi o chirie, pentru a putea conduce, învăţa, etc) sunt:

- carte de identitate, paşaport, certificat de naştere, căsătorie, deces,
- permis de conducere,
- permis de rezidenţă,
- diploma de studii, foi matricole,
- adeverinţe medicale, asigurări, etc

Totodată, în momentul în care suntem plecaţi în străinătate şi avem bunuri (imobile, teren, maşină, etc) în ţară, este bine de reţinut că administrarea acestora se poate face printr-un act legalizat de către o altă persoană direct aleasă de către Dumneavostră. Acest fapt, vă uşurează situaţia, iar celeilalte persoane îi acordă împuternicirea de a se ocupa de administrarea în mod legal a unui bun anume. Prin acest act, puteţi să vă apăraţi drepturile acordându-i un drept de administrare mai mare sau mai mic sau puteţi specifica exact ce anume să facă: plata impozitelor, plata utilităţilor, căutarea chiriaşilor şi colectarea chiriei, încheierea unui contract de închiriere, etc

La un birou de traduceri legalizate pot apela atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice, în momentul în care vor să încheie o tranzacţie sau o afacere cu un client din străinătate. Unele persoane, consideră că este prea costisitor să apeleze la un birou de traduceri, dar ignoră ideea că oricât de bine am cunoaşte o limbă străină, sunt paragrafe sau noţiuni de o importanţă vitală pentru noi şi afacerea noastră, care ne pot scăpa din veder, lucru care va crea o crevaşă în viitor sau care va putea periclita siguranţa actului, a contractului.

De aceea, eu personal recomand apelarea la o firmă autorizată când avem nevoie de astfel de servicii, firmă care prin autorizarea sa de către Ministerul Justiţiei poate să vă ofere şi să vă garanteze în acelaşi timp corectitudinea traducerii şi a documentului tradus, profesionalismul unei echipe care este examinată şi verificată de către Minister.

Sunt multe persoane care se bazează doar pe birourile de traduceri cu care au contact vizual, dar este bine de ştiut că există birorui de traduceri 100% legale şi pe internet cu care puteţi lua legătura prin e-mail, telefon, fax şi, dacă acestea sunt certificate, sunt la fel de sigure precum oricare alt birou cunoscut. De cele mai multe ori, un birou de traduceri care are o prezentare web pentru ca Dumneavoastră să vă puteţi face idee despre serviciile lor, pot avea preţuri mult mai mici decât birourile de traducere din oraş, iar asta, pentru că sunt mult mai solicitaţi şi poate chiar mult mai verificaţi.

Cei care doriţi să aflaţi mai multe date despre traduceri, traduceri autorizate sau tarife, vă rog să lăsaţi un comentariu sau să accesaţi linkul către:  Etraduceri ! Pe site-ul pe care veţi fi direcţionaţi aveţi o rubrică de contact, tarife şi numerele de telefon unde puteţi contacta pe cineva din cadrul firmei. Veţi vedea că nu veţi fi dezamăgiţi!

uneori...

 uneori mi-e dor, uneori mi-e durere. uneori pur şi simplu obosesc. uneori aş vrea să stau şi să privesc. uneori aş zâmbi la nesfârşit. uneori aş scrie. uneori le-aş lăsa baltă. uneori mă întreb pe unde hoinăresc şi mă aştept cu emoţie. câteodată revin. câteodată rămân acolo...prinsă între două lumi. dacă mă smulg, rup. dacă rămân mă rup. încerc doar să respir şi să cânt încet. mă gândesc la noapte şi la stele. uneori, nici eu nu mă mai înţeleg. cred totuşi că e bine. rămâne interesul. singurul punct stabil, fără variabile, fără îndoieli, fără întrebări...doar stele şi bucurie este ea, Augusta. deci, noapte bună insomniaci...universul meu mă aşteaptă la nani. lângă ea, viaţa nu mă ia niciodată prin surprindere...e doar fericire şi zâmbet.

6 ianuarie 2011

omul de dincolo

(Sursa: google images)


sunt omul de dincolo de tăcere
locuiesc într-o lume cu ferestre spre tine,
dar nu pot ieşi

aerul îmi cântă la ureche
vântul mi se opreşte în faţa ochilor şi adie,
dar nu îl pot simţi

sunt femeia care doarme în mine
locuiesc într-o colivie cu faţa către munte,
dar nu am învăţat să zbor

aerul mi se zbate sub aripi
pieptul îmi ţipă după roua inimii tale,
dar nu găsesc calea

(undeva departe şerpuieşte un gând
nu-l văd
aud doar cum din el ţâşnesc cocorii
într-o zi, voi zbura cu ei)

5 ianuarie 2011

Secretele de la palat, Queen Seondeok - toate episoadele online subtitrate în română

Pe serverul Filme Online.org, puteţi urmări online diverse seriale, filme şi animaţii. Le mulţumesc pe această cale pentru efortul şi munca depusă pentru ca noi să avem bucuria de a ne revedea preferaţii şi preferatele, serialele care ne-au marcat şi pe care ne dorim să le urmărim încă o dată şi încă o dată şi încă o dată :))).

ATENŢIE:
Cine doreşte să aibă întregul serial, subtitrat în română, îl poate descărca (se descarcă foarte repede) de:


Am şters linkurile deoarece erau câteva şi am găsit un site cu toate serialele online. Cu alte cuvinte nu mai căutăm pe o sută de site-uri :).

Serialul în întregime subtitrat în română : AICI !

Vizionare sau revizionare plăcută :)!

4 ianuarie 2011

Regatul Sillei - Partea I

Despre Silla:

Silla (57 î.Hr. - 935 d.Hr.) a fost unul dintre cele trei regate ale Coreei şi unul dintre cele mai susţinute regate din istoria asiatică.

Cunoscut anterior ca şi un Saro-Guk, o confederaţie formată din şase sate şi şase clanuri, în primă fază aliată a Chinei sub denumirea de Jinhan , Regatul Sillei, prin învingerea şi ocuparea regatelor Baekje în 660 şi Goguryeo în 668, ajunge unul dintre cele mai mari şi mai importante Regate ale Coreei.

Cele şase sate au fost: Yangsan, Goheo, Jinji, Daesu, Gari şi Goya, iar acolo au trăit refugiaţii din Gojoseon. Zona este cunoscută ca şi văile din Gyeongsang-do, Coreea de Sud de azi.

De la apariţia sa până în momentul în care a ajuns un regat de sine stătător, Silla a fost cunoscut sub mai multe denumiri: Saro, Sara, Seona beol, Seoya beol, Seora beol, Seobeol.

În 503, Regele Jijeung denumeşte oficial regatul ca şi Regatul Shilla.

Ipoteze asupra numelui:

Numele Sillei a fost schimbat în perioada mijlocie din Syeobeul care înseamnă "capitala regilor" sau "capitala regală" în Syeol, iar apoi în Seoul.

Oaltă ipoteză etimologică sugerează că numele nativ de Seorabeol ar fi putut sta la originea cuvântului nativ Seoul care are sensul de "capitală" şi care este numele actual al capitalei Coreei de Sud -oraş care anterior a fost cunoscut ca şi Hanseong sau Hanyang.

Numele de Seora-beol a fost de asemenea utilizat pe scară largă în întreaga Asie de Nord-Est ca etnonim pentru oamenii din Silla, care figurează ca şi Shiragi în limba Yamato japoneză şi ca Sogol sau Solho în limbile medievale ale celor din Jurchens sau a urmaşilor lor Manchus.

Silla a fost, de asemenea, menţionată şi cu denumirea de Gyerim, literalmente această denumire însemnând "pădure de pui", un nume care îşi are originile în pădurea de lângă capitala Silla unde legenda spune că un şarpe cu privirea ucigătoare a ieşit dintr-un ou, acest pui fiind un "pui-dragon".

Oamenii de ştiinţă au împărţit istoria Sillei în mod tradiţional în trei perioade distincte: timpurie (tradiţională 57 î.Hr.-654 CE), mijlocie (654-780), şi târzie (780-935).

Silla a fost cunoscut ca şi un regat liber unde oamenii au putu face tot ce au dorit. El nu a avut guvern şi nici regi permanenţi. În Silla au existat trei clanuri între care s-a rotit puterea. Documentele istorice nu relatează rotaţii de putere sângeroase, dar istorici susţin că schimbul de putere nu s-ar fi putu face paşnic în acele vremuri.

Clanul Park a deţinut puterea timp de trei generaţii până când a avut loc o lovitură de stat din partea celor din clanul Seok.
În timpul domniei lui Talhae de Silla primul domnitor al clanului Seok în Silla ia naştere o legendă în care Kim Alji se naşte dintr-o cutie de aur pe care l-a descoperit Hogong.

Clanurile Park şi Seok luptă constant şi permanent pentru putere, dar în cele din urmă ele vor fi îndepărtate de cei din clanul Kim. Ultimul rege al Sillei, Regele Gyeongsun, a fost membru al clanului Kim.

Samguk Sagi şi Samguk Yusa îl descriu ca şi fondator al Sillei pe regele Hyeokgeose, cunoscut ca şi Regele Park Hyeokgeose.

Legenda spune că:

În anul 69, cei şase conducători de clanuri (Silla era înainte o confederaţie de şase clanuri) s-au adunat pentru a discuta necesitatea alegerii unhui Rege, asta după ce se spune că deasupra pădurii Najeong au văzut strălucind o lumină stranie şi un cal alb ar fi fost supus de un pui de dragon.
Şeful din Goheo, Sobeolgong ar fi găsit acolo un ou, un ou din care a ieşit un copil care după ce a fost scăldat a început să strălucească, iar păsările şi animalele sălbatice au început să danseze la vederea sa.

Sobeolgong l-a crescut, iar la 13 ani, acesta a devenit Rege.

După ce a devenit rege s-a căsătorit cu Doamna Alyeong, despre care se spune că a fost născută din coastele unui dragon.

Istoria îmbină legenda cu realitatea:

Legenda nu face altceva decât descrie ascensiunea clanului Park şi arată dezvoltarea celor şase sate, clanuri Gojoseon.

Titlul de Geoseogan sau Geoseulhan înseamnă "Rege" în limbajul celor din confederaţia Jihan, un grup de şase sate şi clanuri din Peninsula Coreea.

Numele său de familie a fost Bak, altfel spus Park care vine din limba coreeană "gourd" - cel ieşit din ou.

"Hyeokgeose" nu este numele său, ci este o denumire onorifică în hanja care se pronunţă "Bulgeunae" care în coreeana veche înseamnă "lumina lumii", denumire care face referire la aceeiaşi legendă.

oamenii i-au iubit şi i-au respectat pe rege şi pe regină, deoarece aceştia au fost plecaţi cu sufletul către nevoile poporului, ajutându-i să îşi crească recoltele şi pământurile. Au fost declaraţi de către oameni ca şi cele "Două Lumini Sfinte ".

Monarhul fondator al dinastiei Silla (57 î.Hr.- 935 d.Hr.) a construit palatul regal în Geumseong, capitala cunoscută azi sub numele de Gyeongju, şi Samguk Sagi menţionează existenţa unui eleşteu înconjurat de sălcii aflat în partea de est a palatului în vremea regelui Cheomhae Isageum (247-267 d.Hr.).

În 37, el a construit capitala la Geumseong, cunoscută în zilele noastre ca şi Gyeongju. Gyeongju a devenit centrul politic, administrativ şi cultural al Regatului. În anul 32, în Gyeongju a fost construit şi Palatul Regal.

 Hyeokgeose a condus ţara timp de 60 de ani şi a fixat un set de reguli foarte bine pus la punct care i-a permis să conducă şi să unifice Regatul în 668, făcându-l unul din cele mai mari din Peninsulă. Datorită faptulului că a ştiut să fie un echilibru între popor şi nobili, a avut control deplin asupra Sillei şi a oamenilor săi. A murit la vârsta de 73 de ani şi a fost îngropat la Sareung, în nordul ţinutului Dameomsa. A fost succedat de către fiul lui cel mai mare Namhae.

(Surse: Wikipedia - Hyeokgeose of Silla, Silla)
Traducerea în română: Ramona-Sandrina Ilie 

cimitir



aţi intrat în mine ca şi cum eu nu aş fi fost acolo
nu trebuia să bateţi la uşa unei case părăsite
v-aţi băgat sub pielea şi carnea mea
fără să ştiţi cum dor locurile goale
unde cresc muşuroaie de gânduri şi de iarbă
v-aţi adăpat aştepătarile din fântâna gândurilor mele
mi-aţi lăsat în schimb o cumpănă veche şi ruptă
care doar ţipă sub cuvintele vântului
aţi stat în casa trupului meu şi aţi scris istorii
despre tristeţe şi lacrimi,
mi-aţi luat inima de la locul ei şi aţi îndesat-o
peste sufletul vostru,
peste chip,
peste privirile în gol,
apoi aţi atârnat-o la întâmplare
iar eu v-am ascuns mereu în locul acela unde oamenii eternizează
niciodată nu aţi vrut să ştiţi cum vă săpaţi
morminte în mine
ele rămâneau şi după ce voi
deja veţi fi plecat
departe sub altă piele, în altă carne

inima mea bate şchiopătat, carnea mă doare,
sângele a devenit gros ca şi o lavă ce arde pe dinăuntru
sunt doar un cimitir cu amintiri
în mine nu mai vine nimeni
să pună o floare

doar undeva departe se aude cum răsar florile şi soarele
din ochii oamenilor

2 ianuarie 2011

senariu cu tine, cu zăpadă şi vise



ninge. inima mea stă pe marginea unei ferestre şi uită să bată. totul pare asemeni unui vis. un vis pe care l-am mai avut. se repetă. se repetă şi se face că eu dansez singură. nu ştiu unde. afară ninge. peste mine ninge. parcă ar ninge şi peste sufletul meu, pentru că îl simt tremurând. nu de frig. tremură de tine. cad fulgi. întind palma şi ei îmi intră sub piele. undeva, din mijlocul zăpezii se aud paşi. zăpada plânge sub ei sau râde. nu ştiu, cred că defapt plânge şi râde. paşii se opresc în faţa mea. nu văd decât urme în zăpadă. urme de paşi. paşi cu inimă, pentru că aud un ritm cunoscut. alături de paşi nişte puncte mici. cercuri de apă se formează în zăpadă. parcă ar ploua în jurul paşilor. sau parcă ar plânge. se aude doar cum tace zăpada. începe să se audă vântul. sau poate nici acesta nu e vânt. e o şoaptă. o chemare. sau doar o părere. clipesc şi mă răsucesc. fac o piruetă. mâna dreaptă o las încet pe lângă mine şi fac un semicerc spre dreapta. aşa se face la balet. aşa se face când înveţi să dansezi cu tine. mă opresc. parcă zăpada ar avea ochi. sau nu, nu zăpada. aerul. respir încet. nu pot altfel. închid ochii şi las obrazul să-mi atingă umărul. fac un cerc cu mâinile şi dansez. deschid ochii puţin. zăpada se mişcă. de jos în sus se ridică lacrimi. şoaptele se mişcă şi ele între braţele mele. uneori aş vrea să le înţeleg. nu e nevoie. simt doar cum braţele mele nu mai sunt singure. un tremur îmi coboară pe şira spinării. peste mâini. peste gât. ochii mi-au învăţat a nu ştiu câta oară să plângă singuri. ei nu ţipă. doar privesc cald către golul acela în care uneori locuieşte o tresărire. încă un pas. mai aproape. zăpada prinde contur. cred că mă ştie pe de rost pentru că are ochii tăi. ştie chiar să zâmbească la fel ca şi tine. i-am atins obrazul. s-a încălzit. ochii au strălucit preţ de o clipă apoi, paşi. undeva din mijlocul braţelor mele se aud paşi. conturul s-a topit. obrazul meu coboară cuminte din nou pe umăr. afară ninge. peste mine ninge. parcă ar ninge şi peste sufletul meu, pentru că îl simt tremurând. nu de frig. tremură de tine. cad fulgi. trupul meu îmi ridică umerii în sus, apoi îi lasă în jos. ştiai? sufletele oftează uneori fără noi. e o şoaptă. o chemare. sau doar o părere. clipesc şi mă răsucesc în mine ca un cuţit de dor. unde îmi eşti dragostea mea? sub ce ceruri îţi porţi zâmbetul şi privirea? oare viaţa pedepseşte atât de mult lipsa de decizie? am fost confuza. mi-a fost teama de atata iubire. sunt un copil care te iubește nebuneşte. sunt doar un copil...plin de teamă şi de tine.

De ce nu întinzi mâna iubite? Știu că ești în preajmă...Te simt! Te aud! Aud cum respiri înfundat de dor. Cum vrei să mă atingi, să mă iei în brațe, să alergăm ca doi copii, să ne sărutăm... Sunt aici...știi asta! Întinde-mi mâna iubite! Îți promit că va fi bine! Te iubesc...
(senariu cu tine, cu zăpadă şi vise - Ramona-Sandrina)

1 ianuarie 2011

La Mulţi Ani în 2011!


   

Eu am lăsat totul mai la urmă, deoarece în acest an, mai mult decât niciodată...nu am ştiut ce să spun. Mă repetam într-una şi într-una. Aşa că, am revăzut câteva articole de pe blogurile unde merg adesea şi simt că oamenii sunt sinceri şi frumoşi, m-am plimbat cu fetiţa pe afară şi am încercat să uit o vreme de urări.

Am văzut tineri plin de entuziasm, fete îmbujorate şi grăbite să se pregătească de ieşirea pentru seara de revelion şi am văzut peste tot oameni ieşiţi afară să facă un grătar. În câte un loc era câte unul, în alte locuri erau mai mulţi.

Într-unul însă, nu departe de unde stau, erau mai toţi vecinii. Au scos o masă mare afară, au împodobit-o, au aranjat-o frumos, au încărcat-o, iar în jurul ei roiau bărbaţ, femei, copiii..., tineri şi vârstnici.Toşi erau veseli, râdeau, ascultau muzică şi închinau. Pe lângă masă, erau cel puţin patru grătare mari. Pentru prima oară am regretat că nu am avut aparatul de fotografiat la mine...mi-a plăcut ce am văzut şi mi-aş fi dorit să împart asta cu voi. Am zâmbit. Categoric aceşti oameni mi-au bucurat ziua, sufletul şi mi-au înseninat gândurile. De cum i-am văzut am ştiut despre ce să scriu.

Despre oameni!

Indiferent câte speranţe ne punem, ca ele să se împlinească avem nevoie de oameni. Avem nevoie unii de alţii să fim fericiţi, să fim împliniţi, să fim liniştiţi sau agitaţi, emoţionaţi sau liniştiţi, să râdem, să plângem. Nimeni nu trebuie să fie singur sau să se simtă singur într-o lume plină de oameni. Toţi ar trebui să fim ai cuiva sau să ne dăruim cuiva.

Indiferent câte bucurii sau tristeţi avem, ele sunt despre şi cu oameni. Viaţa noastră este o poveste cu oameni şi despre oameni. Mai mult decât oricând am simţit nevoia de oameni. Toţi avem nevoie de oameni pe care să ne bazăm la bine şi la greu, la bucurii şi la tristeţi, în clipe minunate sau pur şi simplu obişnuite.

Oamenii sunt defapt artificiile cele mai frumoase de pe cerul dintre toţi anii noştri! Ei sunt şampania care ne curge în suflete şi ne încălzeşte! Cu ei şi alături de ei trecem toate cumpenele...inclusiv cele ale anilor!

Fie ca anul care vine să ne amintim unii de alţii mult mai des, mult mai frumos şi în împrejurări simple!
Vă doresc seninătate, sănătate şi multă iubire!

La Mulţi Ani dragii mei dragi!