31 iulie 2012

oare în câte limbi ale sufletului să tac

 

oare în câte limbi ale sufletului să tac
ca tu să mă auzi când te rostesc, suflet drag? 
ce emoţie să mai adaug sau să mai iau 
ca tu să poţi să îmi dai
definiţia exactă în acest amalgam cu noi? 

Îţi mulţumesc că eşti...

30 iulie 2012

HAI ROMÂNIA!!! Sportivii români ne curg prin vene! Sunt singurii care reuşesc curcubeul perfect peste sufletele noastre!

(Sursa foto: Nadia Comăneci)

Ştiţi ce nu înţeleg eu? La Olimpiade, Eurovison şi alte altfel de reprezentări ale României, toţi suntem români! Toţi vorbim, iubim şi simţim româneşte! Emoţiile noastre sunt un tricolor!

Nu contează că suntem maghiari, saşi, secui, bulgari, nemţi, ruşi!

Toţi ne bucurăm şi spunem: "Haide România!". Toţi ne lăudăm cu ei şi ne simţim solidari.

Când e vorba de oameni printre oameni nici o naţionalitate nu boicotează. Oare de ce?

Poate pentru că atunci şi acolo ar putea veni şi mama lui Orban sau mama UE şi nimeni nu ar putea fi corupt să întoarcă spatele acelora care ne reprezintă atât de nobil şi frumos???

Românii, indiferent de naţionalitate au nevoie de exemple pe care să le urmeze şi de care să fie mândri! Românii au nevoie să simtă româneşte! Acum...au de ce! Şi sinceră să fiu, nu e deloc greu să plângi sau să sari în sus de bucurie când îi vezi!

Sportivii români ne curg prin vene! Sunt singurii care reuşesc curcubeul perfect peste sufletele noastre!

HAI ROMÂNIA!!!

tu, vei fi ultimul care ai să rămâi

 

vor muri toate gândurile din mine
şi visele
şi eu,
iar tu, vei fi ultimul care ai să rămâi
pe cerul meu resuscitând amintiri
din care eu m-am anulat din prea multă iubire
să te duc în suflet

FELICITĂRI Alin Moldoveanu şi îţi mulţumim pentru bucata de senin pe care ne-ai dăruit-o!

Deci nu este Focşaniul ceea ce pare; un oraş micuţ, politizat şi plin de betoane! Este un oraş al oamenilor frumoşi şi de valoare care mereu, dar MEREU ne fac mândrii că suntem vrânceni!

FELICITĂRI Alin Moldoveanu şi îţi mulţumim pentru bucata de senin pe care ne-ai dăruit-o!


(Sursa foto: Raed Krishan, gsp.ro)

"Prima declaraţie a noului campion olimpic Alin Moldoveanu (pt gsp.ro): "Mulţumesc, România, pentru susţinere!".

Frumos, nu? O declaraţie simplă, echilibrată, aproape banală, dar totodată de o şocantă normalitate. Nici un cuvînt despre condiţiile precare de pregătire, nimic despre statul român care nu sprijină sportivii, nimic plîngăcios, nimic sforăitor.

Stă cu mîinile la spate, ca un elev cuminte, şi nimic nu îl deosebeşte de oamenii de dincolo de cadrul fotografiei, cu excepţia acelei medalii strălucitoare de la gît. Are 29 de ani şi a muncit patru ani pentru o singură zi. Aceasta.

Alin Moldoveanu e un om serios. Nestrălucitor ca orice om serios. Nu apare la televizor, nu sparge miile de euro în cluburi, nu se agaţă de braţul vreunei blonde focoase. Nu a făcut-o pînă acum, cu siguranţă nu o să o facă nici de acum înainte.

Are licenţă în psihologie şi ştie ce este în capul oamenilor, aşa că ştie probabil că mulţi din cei care trec pe lîngă el pe stradă cred, privindu-i ochelarii, că e un tocilar. Va avea cîteva zile în care îl vom amuza sau poate agasa cu mîndria noastră de oameni satisfăcuţi de o medalie la un sport pe care îl înţelegem prea puţin. Apoi se va întoarce în anonimatul poligonului de tir, în care va munci cîţiva ani să îşi antreneze instinctele. Cu speranţa că va exista un alt moment binecuvîntat, ca cel de astăzi. Căci e aproape neomenesc să nimereşti în centrul unei ţinte pe care cei mai mulţi dintre noi îl desluşesc cu greu de la 10 metri.

Încercaţi să jucaţi darts, stînd la 10 metri de ţintă şi veţi vedea cam ce înseamnă. Iar săgeata de la darts nu are peste 3 kilograme, aşa cum are puşca, şi nici nu trebuie să intre de 70 de ori în centru, aşa cum trebuie să se întîmple cu alicele puştii, ca să ajungi campion...."

De câte ori simt că sunt din nou întreagă apari tu...faci ceva, spui ceva..., iar eu mă înjumătăţesc!!!

 (Sursa foto: internet)

Eşti singura persoană care care reuşeşte în mod miraculos să mă uimească şi să mă rănească în acelaşi timp cel mai adânc. Nu înţeleg de ce mi te-a scos Dumnezeu în cale ca să mă facă aşa praf în suflet.

De câte ori simt că sunt din nou întreagă apari tu...faci ceva, spui ceva..., iar eu mă înjumătăţesc!!! Eu devin tot mai înjumătăţită, iar tu tot mai orb, tot mai departe...


 

28 iulie 2012

Ştefan Stan este deja Ştefan cel Mare, dar cei din marketingul artistic preferă să doarmă...

(Sursa foto: Stefan)


Cineva spunea: "îţi doresc să devii Ştefan cel Mare".

Este deja "Ştefan cel Mare", numai că unora, care fac marketing de doi bani le place să stea cu diamantul în buzunare în loc să se dea peste cap să îi lanseze cât mai repede melodii, videoclipuri, concerte de anvergură, etc

Să ai în mână un astfel de talent muzical, o astfel de voce şi să te mulţumeşti să fii o casă de discuri mediocră, mi se pare o mare prostie din partea celor care o gestioneză, dar cum spunea Badea?..."Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul!"

Mult succes, Ştefane şi de abia aştept să apară în viaţa ta şansa acea unică, care face din orice artist talentat, unul desăvârşit! te îmbrăţişez!



De ce dovezi vocale mai bune au nevoie cei din businessul artistic...nu ştiu, dar ştiu că Ştefan poate cânta orice şi a dovedit-o. Probabil însă, că a greşit că nu s-a născut femeie fără voce, dar cu silicoanele la purtător...se lansa mai rapid!

26 iulie 2012

am să adorm alături de partea ta de lună



am să trag dimineaţa peste mine,
iar soarele am să-l scufund în ceaşca mare de cafea să-l sorb
în timp ce voi împărţi zâmbete copiilor care mereu,
mereu zâmbesc înapoi
apoi, am să îl chem pe Dumnezeu lângă mine
la o conversaţie despre viaţă sau lipsa ei
în timp ce inima mi se va deschide asemeni unei cărţi
să îl scrie cu litere mari înăuntru
după ce soarele va răsări din ceaşca mea şi va fi sus pe cer
am să mă plimb prin parcul amintirilor cu tine
şi am să te culeg petală cu petală "mă iubeşte, nu mă iubeşte"
până se vor scutura toate şi am să te iau de la început
până mă vei iubi
am să stau cu picioarele în râu şi voi privi cum praful devine
strălucitor ca o păpădie
în timp ce nu prea departe visele mele pictează un cer verde
cu multe flori
seara, am să adorm alături de partea ta de lună aşteptându-te,
iar ea se va văluri în mine până la ţărm
şoptindu-te,
şoptindu-te

23 iulie 2012

peste noi va creşte-o dimineaţă

"E din neamul mare al licuricilor – omul: un vierme ce se transformă în lumină când iubește. - Lucian Blaga"




Inima mea încă mai vorbeşte în mine despre tine,
iar eu mă fac că tac şi n-o aud,
doar valurile ce mi se sparg în sânge-mi spun
că tu defapt donezi inimii mele viaţă,
iar ea te va vorbi până într-un târziu când eu nu voi mai fi,
când tu nu vei mai fi
şi peste noi va creşte-o dimineaţă

Citate în imagini

"Persoanele destinate să se întâlnească se vor întâlni aparent întâmplător, dar exact când trebuie. - Ralph Waldo Emerson"


(Sursa foto: internet)

22 iulie 2012

Dor de muzica în culori...

La ce mă gândesc? La faptul că am auzit interpretarea acestei melodii..."Besame Mucho" din foarte multe suflete. Mi-a plăcut până la Cer, interpretarea lui Cize şi a lui Fernandez. Nu am crezut niciodată că se va naşte cineva care să îi egaleze în sufletul meu şi totuşi...el, când o cântă, face notele muzicale să danseze în emoţii şi culori nedefinite. Îmi place până în adâncul inimii. Nu cred că aş putea însă descrie cum...Cel mai mult îmi doresc să îi aud numele rostit de milioane de oameni în milioane de secunde peste milioane de ani. Cine ştie...poate chiar şi Universul ştie să iubească şi să fie mai bun pe notele lui muzicale...Nu e aşa, Stefan?



Pentru cei care nu ştiu cine este Ştefan Stan:

Stefan Stan s-a nascut pe 2 iulie 1977 in Bucuresti si este castigatorul primului sezon al emisunii `Vocea Romaniei`.

Desi a inceput sa cante de la 10 ani si a facut-o intotdeauna cu placere, Stefan Stan nu s-a concentrat in directia construirii unei cariere muzicale lipsindu-i, in consecinta, si educatia muzicala. Ceea ce a castigat inima publicului din Romania este felul sincer in care Stefan se implica in ceea ce face atunci cand se afla in fata spectatorilor.

In copilarie, Stefan Stan canta doar piesa `Enigmatici si cuminti`, dar nu a mers niciodata mai departe cu muzica. A fost nevoit sa munceasca de la 16 ani pe santier, din cauza dificultatilor financiare.

Apoi s-a angajat la o fabrica de facut cutii pentru trabucuri unde si-a retezat degetul aratator de la mana stanga. Insa a avut noroc ca medicii au reusit sa i-l reconstruiasca, iar acum acest lucru poate fi observat doar daca te uiti foarte atent si vezi ca are degetul un pic mai scurt.

Prin 2002, Stefan Stan a plecat in America, la iubita sa de la acea vreme. S-a casatorit cu ea, insa neintelegerile de pe parcursul mariajului au dus la divort si, dupa ase ani petrecuti in Statele Unite ale Americii, Stefan Stan s-a intors in Romania.

In 2006, Stefan Stan s-a lansat in hip-hop sub pseudonimul Steffano. El a cantat alaturi de rapperul Barac pentru single-ul `Mucless`.

Inainte sa se inscrie la concursul `Vocea Romaniei`, Stefan Stan a cantat in mai multe localuri din Bucuresti, printre care restaurantul Rond, Clubul Tonka si Club Fedro.

La scurt timp dupa ce a fost ales `Vocea Romaniei` (decembrie 2011), Stefan Stan a lansat primul sau single oficial. Intitulat `You Give Me Love`, cantecul a fost produs de echipa lui Smiley, HaHaHa Production si este un featuring cu Alex Velea.

Intr-un interviu de la inceputul lui 2012, Stefan Stan declara ca in ciuda succesului pe care il are la public si mai ales la fane, nu se considera un om cu fite.

Primul album Stefan Stan urmeaza sa fie lansat cu ajutorul casei de discuri Universal Music Romania. - Best Music


Pe data de 21 iunie, Ştefan a lansat şi piesa în limba română "Ea nu mai vine".

Gânduri frânturi

Am să îţi spun că inima mea a tremurat de prima dată când ai atins-o şi tremură şi acum. Am să îţi spun că te-am adunat în sufletul meu clipă cu clipă...să pot merge dreaptă şi zâmbitoare mai departe! la sfârşit...am să îţi arat şi ţie albumul din inima mea să ştii ce chip are iubirea ta în adâncul meu...

uneori, fără să vreau, mor

sunt atât, atât de vie
încât uneori, fără să vreau, mor
câte puţin din
dor de tine...

Gânduri frânturi

Nu e aşa...că fără emoţie nu se poate naşte o alta, iar cuvintele ar fi doar nişte însemne fără strălucire în ochii şi sufletul nostru?

Nu e aşa că mereu ai să ştii când ai să îţi atingi inima că dragostea mea nu scade, nu adună şi nu dă niciodată cu rest?

Nu e aşa că într-o zi ai să-ţi aminteşti locul şi timpul acela din viaţa ta unde m-ai uitat şi te vei întoarce fie şi preţ de un zâmbet, suflet drag?

21 iulie 2012

cel nerostit vreodată



seara aceea de toamnă începuse ca oricare alta
presăra gânduri amare peste toată inima mea
când, fără să anunţe ceva anume
luna s-a dat deoparte, gândurile la fel, iar inima,
inima de atunci nu mai ştie să bată normal
e plină de tine...
ritmuri pe care nu am ştiut că le pot simţi vreodată
cred...
sincer
că niciodată nu va mai fi a mea. nici eu mie,
iar luna răsare atât de frumos de atunci
fără să anunţe ceva anume
departe, fluturi zboară în roiuri albastre,
iar eu picur încet,
încet,
roşiatic fără sfârşit, un râu de emoţii pentru tine
cel nerostit vreodată!

La mulţi ani, Rareş!!! La mulţi ani, fratele meu drag!


Era o zi foarte caldă de luni. Încă simţeam mirosul mamei pe pielea mea. Eram la bunica în vacanţă, iar mama şi tata fuseseră în vizită la sfârşit de săptămână. Nu voi uita niciodată rochiţa aceea de in alb cu însemn roşu la piept a mamei Nici mâinile şi picioarele ei umflate. Nici faţa roşie. Însă peste toate...ochii. Străluceau! Ei nu simţeau nici căldura, nici greutatea cu care o femeie duce sarcina în vară, nici durerile care apar ba într-un loc, ba într-altul...inevitabil. Ei ştiau că acolo, la adăpostul pântecelor era un ghemotoc de om, care trebuia îngrijit şi iubit, pentru a se naşte sănătos şi bine.
Duminică fuseserăm la Mădăras la băi. Lângă satul bunicilor mei...Homorog. A fost frumos. Însă, în orice bazin am fost, nu îmi luam ochii de pe mama care stătea la umbra groasă a copacilor.
Înainte să plece şi să îmi lase mirosul ei de mamă pentru încă o săptămână de dor, i-am spus că eu cred că fratele meu se va naşte mult mai repede. M-a întrebat de unde ştiu? Cum puteam să îi spun că nici eu nu ştiu, că totul părea să fi venit în mintea mea asemeni unei şoapte de undeva? I-am spus însă pe scurt: aşa simt eu, mami...
Şi aşa a fost! Luni, eram în corcoduş la vară-mea Alina. Ea stătea în capătul satului, iar din corcoduş aveam o panoramă excelentă a văii din spatele grădinii bunicii şi a imaşului unde ne jucam noi cât era ziulica de lungă. Nu mai vorbesc de corcoduşele mari şi roşii, zemoase şi delicioase. Săraca tuşa striga cât o ţineau plămânii - şi pe tuşa o ţin să ştiţi :)...nu cred să vreţi să o auziţi nervoasă... - "O să cădeţi de acolo şi praful se alege de oasele voastre să ştiţi! Băieţoancelor! Nu am văzut aşa fete ca voi două!". O auzeam de auzit, dar cine să o asculte cu aşa bucurii în preajmă???
Dintr-o dată, o aud pe vară-mea care mă trezeşte din visare: "Vine mătuşa Jenica!". M-am uitat şi eu pe uliţă. Şi venea. Aşa cum numai ea putea veni! repede, repede, de şi fusta şi baticul i se clătinau dintr-o parte în alta ca apucate. Am râs. "off, Doamne buni meu!". Apoi, realizez că venea după mine. Îi spun Alinei: "Ascunde-te între frunze şi taci mâlc!". Ea râde, apoi spune încet: "eu tac, dar ea ştie unde eşti şi după cum respiri". Am râs amândouă.
Dar bunica nici gând să vină după mine. Dădu uşa într-o parte mai să o scoată din balamale şi începu şi ea să strige cât o ţineau plămânii. Nu ştiam până atunci că şi pe ea o ţin atât de tare.
"Livieeeeeeeeeee! Măi, Livieeeeeeeeeeee!"
Mătuşa ţâşni din casă frecându-şi mâinile într-un prosop de bucătărie:
"Ce e nană? Aci e fata!"
"Livieee, a născut Nelica un băiat de 2 kg 250!".
Atât mi-a trebuit mie. Nu să cobor. Am sărit din vârful corcoduşului şi am aterizat între coasă şi gard. De atunci ştiu cu siguranţă că există cu certitudine un Dumnezeu al copiilor şi al beţivilor :))). Altfel nu îmi explic precizia aterizării de la o asemenea înălţime. Bunica şi mătuşa păliră şi nu mai scoaseră o vorbuliţă. Eu alerg la buna care putu să îngâime doar atât: "bată-te norocul fată..." şi trăgând-o de şorţ, de rochie îi spun: "haide, haide să mergem acasă!".
Şi am mers. Tata era acasă cu nişte prieteni de familie. Tanti, întâmplător au ba era moaşa mamei. Îmi povestise că mama e bine şi că am un frăţior alb la faţă ca spuma laptelui şi cu doi bujori în obraji. Tata săracul vroia să le arate grădina şi împrejurimile...de basm ce e drept, dar nu era timpul lor. Nu a reuşit de mine că eu repetam ca un ceas stricat: "Hai să mergem! Hai să mergem! Hai să mergem!". Şi am mers. Nu aveau încotro. Nu ştiu cum am ajuns. În faţa sufletului meu se derulau atâtea imagini încât...nu ştiu decât imaginea mamei când am ajuns la maternitate şi imaginea fratelui meu...Rareş! Era în incubator. Treaz. Dădea din mânuţele acelea ireal de micuţe şi frumoase. Eu şi bunica am ţâşnit lângă incubator. Nu am să uit niciodată imaginea aceea. Era atât, atât de frumos. Micuţ, firav, toate erau parcă o miniatură. Numai dragostea aceea care o simţeam că iese din mine de peste tot, părea atât de mare încât nu mai aveam loc pentru ea. Părea că până şi Pământul devenea mic, pentru ea. Nici nu puteam respira normal. Îmi dorisem atât de tare un frăţior sau o surioară! Atât de tare încât înnebunisem toate berzele din satul bunicii până când într-o zi şi ele hotărâră să se răzbune pe strigătele şi ţopăiturile mele sub cuiburile lor. Şi...au comis-o în capul meu! :)))) Atunci nu am să uit am avut în suflet amărăciune, pentru că i-am spus bunicii: "Eu cred că nu or să îmi aducă nici un frate. S-au supărat pe mine!". Bunica râdea şi mângâindu-mă pe creştet mi-a spus: "Off, bată-te norocul şi fericirea! Lasă că nu de ele ţine aşa de mult cât de Dumnezeu, iar El e mare şi bun!". Şi mă ştergea şi mă spăla iubindu-mă. Iar eu, parcă mai îmi revenisem şi inima mea la fel, căci am zâmbit. De atunci, nu mai ceream frate berzelor ci lui Doamne, Doamne. Mă bucur că m-a ascultat.
Îmi amintesc fiecare zi alături de el. Cum am învăţat să îl înfăşez, să îl leagăn, să îi dau lapte cu biberonul, să îi dau să pape milupa de banane :) din care să pap şi eu spre bucuria mamei care învăţă lecţia şi cumpăra dublu :D. Am învăţat responsabilitatea frumoasă de a nu fi singur. De a ştii că acolo, în patuţul tău, în camera ta mai este cineva cu care trebuie să împarţi tot. Nu din obligaţie ci din dragoste. Aşa a rămas. Clar că nu toate sunt numai frumoase între fraţi. Mai ales când sunt doi căpoşi :))). Ies scântei. Are un dar de a scoate "dracii" din mine ca nimeni altcineva, dar mi-e drag de el de mor. Şi sunt mândră. Mândră de el ca frate şi ca om. Poate mai sunt multe de împlinit. La urma urmei, viaţa e doar la început, dar fundaţia sufletească şi morală e cea mai importantă. Iar fraţii mei, fratele meu, o are. Regret doar depărtarea şi faptul că nu îl văd la fel de des precum mi-o doresc, dar sunt fericită că ea nu poate lărgi graniţa sufletului. Acolo, suntem mereu împreună, mai apropiaţi decât îşi poate închipui cineva!
Să dea Dumnezeu ca toate să ţi se împlinească frumos, senin şi aşa cum ţi le doreşti tu în adâncul sufletului tău. Să îţi închipui viaţa ca pe un râu. Nu mereu prietenos, dar care curge mereu în direcţia bună. Accept-o, iar dacă nu îţi place ceva la ea...schimb-o! Schimbarea stă în puterea noastră! Din loc în loc, creează un dig artificial din speranţele şi dorinţele tale şi va curge în direcţia cea mai potrivită! Peste această apă sunt poduri. unele foarte greu, extrem de greu d etrecut. Mai ales cele sufleteşti, dar cu timpul...învăţăm să le trecm mai uşor. Unele, învăţăm chiar să le sărim. Toate se învaţă în viaţă şi cu cât le înveţi mai repede, cu atât vei ajunge să te doară totul mai puţin şi să culegi împliniri.
Să fii fericit şi iubit...nu cum poate fără să vrem ne dorim ci aşa cum trebuie să fie iubit un om: sincer, devotat, din adâncul inimii! Şi să iubeşti! La fel!

La mulţi ani, Rareş!!!

19 iulie 2012

Citate în imagini

nu ne mai cântă peste suflet marea


Griuri - Dungha

Toate par a fi cutii mici în care ne îngrămădim gândurile şi viaţa, de parcă am dori să le facem mereu un spaţiu mai mare. Defapt sunt cutiuţe muzicale. Locuri unde inima cântă melodii numai de ea ştiute. Casele noastre. Gri pe dinafară, pline de culoare pe dinăuntru. Nu totul este ceea ce pare. Viaţa blocurilor nu constă în felul în care sunt construite ci în cine le locuieşte. Oamenii sunt inima acestora, iar ele, blocurile sunt locurile acelea unde noi ne clădim speranţe. Aşa ca şi ele. Una peste alta, până sus la cer. Gri peste gri, gri peste roşu, gri peste alb, gri peste albastru, până ne desenăm paleta perfectă de culori. Blocurile par prea strâmte pentru noi când ne dorim să zburăm, dar defapt ele sunt locul ideal unde se pot construi aripile perfecte: "Mai departe şi spre infinit!". De pe acoperişurile lui ai cele mai frumoase panorame şi cele mai adânci prăpăstii. La mijloc eşti tu. Întotdeauna. Până când găseşti locul unde tu eşti răspunsul suficient.


Text: Lady Allia; Foto: Dungha     
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds ARTE Zinnaida 

18 iulie 2012

Şi nu-mi doresc nimic decât ... viaţa mea. Simplă.

 

Şi nu-mi doresc nimic decât ... viaţa mea. Simplă.

Îmi place să trăiesc precum o cinteză ascunsă printre ramurile unui copac. Să cânt frumos despre soarele dimineţilor şi apusurile ce aduc alte răsărituri, despre dragoste şi seninătate. Umbrele le ţin doar pentru mine. Tot ale vieţii sunt. Îmi arată lumina de dincolo de ele. Cea care le dă viaţă.

Vreau să mă bucur de Augusta, de dragostea ei de viaţă, de energia ei, de zâmbetul ei...de viaţa ei atât de simplă, dar atât de preţioasă şi minunată! Vreau ca la capăt de drum să las în urmă un om fericit şi împlinit ca acum...când e copil...

Vreau să mă bucur de prietenele mele dragi, care îmi aduc mereu soarele peste pleoape şi îmi alungă norii din suflet. De nepreţuitele lor cuvinte, încurajări şi dragostea cu care mă înconjoară şi mă ridică. Vreau să îmbătrânesc frumos alături de prietenia lor...

Vreau să mă bucur de oameni. De oamenii din jur, de cei care au trecut prin viaţa mea lăsând câte un semn...pe care eu a trebuit să-l descifrez pentru mine.

Vreau să mă bucur de dragostea din sufletul meu ...ţie celui ce probabil nu îmi vei fi niciodată. Nu pentru că nu vrei. Nu pentru că nu mi-aş dori. Ci, pentru că uneori nu se poate. Viaţa ne naşte uneori pereche sub alte claruri de lună. Cine ştie...într-una din vieţi, vom sta alături, pe spate în iarbă, privind aceeiaşi lună şi vom fi fericiţi.

Vreau să mă bucur de un lan de floarea soarelui...mare galbenă...în care mă pierd. Strig în mine tot dorul de ce nu e să fie şi tot dragul de ce am. La capăt...nu ştiu ce pot să găsesc. Nu am să disper. Vreau să ştiu unde duc florile.

Vreau să mă bucur de gândul meu despre o căsuţă de lemn alb, ascunsă în miez de verdeaţă, copaci şi ape, unde eu aş planta, aş săpa, aş visa şi aş scrie. Acolo aş reuşi şi eu să termin toate romanele începute. probabil şi viaţa mea, tot acolo aş rescrie-o sau aş termina-o...aşa cum se termină o carte cu final fericit...

O viaţa simplă, pentru o femeie şi mai simplă...

Textele mele prin ochii...ei...



Mulţumesc încă o dată, omul meu frumos...

12 iulie 2012

Gânduri frânturi...

Ştiţi ce mă bucură pe mine nespus în toată această nebuloasă politică externă aţintită asupra noastră? Faptul că acum ştiu exact unde şi care este capitala României! În sfârşit au aflat şi ei că Bucureştiul este capitala şi nu Budapesta. Au aflat că aceste două trebuiesc separate şi e chiar indicat să le privească separat, pentru că deşi le-ar conveni de minune, România nu-i ca Ungaria şi nici Ponta ca Orban :)))!

Citate in imagini

Lampioane în Focşani pe 12 August

Pe 12 August, Focşaniul va fi mai luminat, mai frumos şi va avea un cer mai plin de speranţe!

Bucuria mea cea mai mare este că am să fiu în Focşani pe 12 august şi voi ridica şi eu un lampion în care am să îmi şoptesc toate gândurile mele bune pentru acest oraş şi oamenii săi, toate mulţumirile pentru anii aceştia frumoşi pe care mi i-au dăruit, am să îmi şoptesc speranţele, visele şi, mă voi bucura din suflet!

http://www.vrancea.com.ro/pe-12-august-o-sa-avem-un-oras-mai-luminat.html

Citat

"Nu există artă mai frumoasă decât arta educației. Pictorul și sculptorul fac doar figuri fără viață, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură și oamenii, se bucură și Dumnezeu. - Sfântul Ioan Gură de Aur"

Cum spuneam, prieteniile locuiesc în suflet şi nu au nici etnie, nici culoare!

 Fotografie: Cum spuneam, prieteniile locuiesc în suflet şi nu au nici etnie, nici culoare! 

În urmă cu o săptămână, la trei case depărtare de noi s-a mutat o familie de ţigani. Spun aşa, ca să se ştie despre ce vorbesc. De regulă eu nu împart oamenii în buni-răi şi pe etnii. E ca şi cum aş limita sufletul la o culoare, iar noi trebuie să ştim că el e nelimitat ca şi spectru de lumină şi culoare. Multe nu le cunoaştem. Le definim doar pe nuanţe...
Nu m-a deranjat deloc faptul că s-au mutat deşi unii, alţii bombăneau. Nu ştiu de ce. Mai jos de noi la vreo alte cinci case depărtare este o altă familie de ţigani. Harnici, curaţi, politicoşi. Pe ei însă îi cunosc toţi. Acolo sunt de când lumea. Din tată în fiu. Ei sunt deja ca oricare altă familie. 
Totuşi şi această familie e la fel. De când s-au mutat muncesc pe brânci. Au scos mizeria din casă, au săpat buruienile şi şi-au văzut de treaba lor. Au salutat politicoşi oamenii care au trecut pe lângă casa lor şi şi-au continuat treaba. Au doi copii. Un băieţel pe nume Ştefan. De vreo 10 ani. Şi o fetiţă, Mândra. De 4 ani şi 7 luni. În urmă cu vreo 4 zile, Mândra, purta o discuţie cu Augusta prin poartă. Nu am văzut scena de la început. Normal, deschideam uşa şi lăsam fetiţa în curte. Ea, politicoasă, nu a apăsat clanţa şi nu a intrat. A mea, ştia că nu are voie să iasă sau să poftească străini în casă. Aşa că, fetele mele discutau şi închegau o prietenie printre scândurile de la poartă :). Când am văzut scena, am întrebat fetiţa de ce nu a intrat. Mi-a răspuns frumos: "Nu ştiu dacă sunt primită şi mama m-a învăţat să nu intru la cineva dacă nu mă pofteşte în casă!". Sinceră să fiu, asta a fost cea mai clară dovadă de educaţie şi de bun simţ. A salutat apoi frumos şi a plecat: "M-a strigat mama. plec, să nu îşi facă griji!".
A doua zi, a venit din nou, dar am invitat-o înăuntru şi i-am spus că este bine primită. A zâmbit, a mers să îi spună mamei şi s-a întors. Nu a pus mâna pe nimic, nu a cerut nimic şi a fost extrem de politicoasă. Este un copil tare cuminte şi inteligent. 
După câteva ore, tatăl ei o striga pe stradă speriat. El nu ştia unde este fetiţa. Am ieşit şi i-am spus că e în curte cu Augusta. M-a salutat politicos şi mi-a spus că se speriase că nu o găsea şi că dacă îmi creează greutate sau e obraznică să o trimit acasă. A plecat spunând: "Sărut mâna doamnă şi vă mulţumesc pentru omenie!". 
După ce fetiţa a plecat acasă, o vecină m-a întrebat mirată şi revoltată:
"- Vai doamna Ramona, dar cum o lăsaţi pe fetiţa dumneavoastră să se joace cu o ţigăncuşă?"
Am zâmbit şi i-am spus:
"- Poate pentru că, pentru mine este doar un copil! Eu mă uit la toţi copiii la fel. NU mă interesează că sunt mongoli, chinezi, africani, ţigani. Sunt copii! Şi la nepoatele dumneavostră m-am uitat le fel, dar ori de câte ori le-am invitat să se joace în curte mi-au spus că nu le lăsaţi. Curtea mea e pentru oricine vrea să o calce. O seară bună vă doresc!"
A rămas surprinsă şi nedumerită câteva minute în poartă.
"- Păi nu le-am lăsat să nu vă deranjeze!"
"- Dacă le-am invitat înseamnă că nu mă deranjează. Mie îmi plac piticii :). E simplu. Când îi am în preajmă, se umple curtea de veselie. De ce m-ar deranja?"
A plecat. Sper doar că a înţeles ce trebuia. Şi sper că lumea înţelege ce trebuie. Copiii, indiferent ce culoare au, ce limbă vorbesc, toţi primesc şi dăruiesc iubire la fel. Ei au un alfabet sufletesc aparte pentru care nu îţi trebuie şcoli sau grade să îl descifrezi. E simplu. Este iubire pură şi dezinvoltă!
 
Cum spuneam, prieteniile locuiesc în suflet şi nu au nici etnie, nici culoare!

În urmă cu o săptămână, la trei case depărtare de noi s-a mutat o familie de ţigani. Spun aşa, ca să se ştie despre ce vorbesc. De regulă eu nu împart oamenii în buni-răi şi pe etnii. E ca şi cum aş limita sufletul la o culoare, iar noi trebuie să ştim că el e nelimitat ca şi spectru de lumină şi culoare. Multe nu le cunoaştem. Le definim doar pe nuanţe...
Nu m-a deranjat deloc faptul că s-au mutat deşi unii, alţii bombăneau. Nu ştiu de ce. Mai jos de noi la vreo alte cinci case depărtare este o altă familie de ţigani. Harnici, curaţi, politicoşi. Pe ei însă îi cunosc toţi. Acolo sunt de când lumea. Din tată în fiu. Ei sunt deja ca oricare altă familie.
Totuşi şi această familie e la fel. De când s-au mutat muncesc pe brânci. Au scos mizeria din casă, au săpat buruienile şi şi-au văzut de treaba lor. Au salutat politicoşi oamenii care au trecut pe lângă casa lor şi şi-au continuat treaba. Au doi copii. Un băieţel pe nume Ştefan. De vreo 10 ani. Şi o fetiţă, Mândra. De 4 ani şi 7 luni. În urmă cu vreo 4 zile, Mândra, purta o discuţie cu Augusta prin poartă. Nu am văzut scena de la început. Normal, deschideam uşa şi lăsam fetiţa în curte. Ea, politicoasă, nu a apăsat clanţa şi nu a intrat. A mea, ştia că nu are voie să iasă sau să poftească străini în casă. Aşa că, fetele mele discutau şi închegau o prietenie printre scândurile de la poartă :). Când am văzut scena, am întrebat fetiţa de ce nu a intrat. Mi-a răspuns frumos: "Nu ştiu dacă sunt primită şi mama m-a învăţat să nu intru la cineva dacă nu mă pofteşte în casă!". Sinceră să fiu, asta a fost cea mai clară dovadă de educaţie şi de bun simţ. A salutat apoi frumos şi a plecat: "M-a strigat mama. plec, să nu îşi facă griji!".
A doua zi, a venit din nou, dar am invitat-o înăuntru şi i-am spus că este bine primită. A zâmbit, a mers să îi spună mamei şi s-a întors. Nu a pus mâna pe nimic, nu a cerut nimic şi a fost extrem de politicoasă. Este un copil tare cuminte şi inteligent.
După câteva ore, tatăl ei o striga pe stradă speriat. El nu ştia unde este fetiţa. Am ieşit şi i-am spus că e în curte cu Augusta. M-a salutat politicos şi mi-a spus că se speriase că nu o găsea şi că dacă îmi creează greutate sau e obraznică să o trimit acasă. A plecat spunând: "Sărut mâna doamnă şi vă mulţumesc pentru omenie!".
După ce fetiţa a plecat acasă, o vecină m-a întrebat mirată şi revoltată:
"- Vai doamna Ramona, dar cum o lăsaţi pe fetiţa dumneavoastră să se joace cu o ţigăncuşă?"
Am zâmbit şi i-am spus:
"- Poate pentru că, pentru mine este doar un copil! Eu mă uit la toţi copiii la fel. NU mă interesează că sunt mongoli, chinezi, africani, ţigani. Sunt copii! Şi la nepoatele dumneavostră m-am uitat le fel, dar ori de câte ori le-am invitat să se joace în curte mi-au spus că nu le lăsaţi. Curtea mea e pentru oricine vrea să o calce. O seară bună vă doresc!"
A rămas surprinsă şi nedumerită câteva minute în poartă.
"- Păi nu le-am lăsat să nu vă deranjeze!"
"- Dacă le-am invitat înseamnă că nu mă deranjează. Mie îmi plac piticii :). E simplu. Când îi am în preajmă, se umple curtea de veselie. De ce m-ar deranja?"
A plecat. Sper doar că a înţeles ce trebuia. Şi sper că lumea înţelege ce trebuie. Copiii, indiferent ce culoare au, ce limbă vorbesc, toţi primesc şi dăruiesc iubire la fel. Ei au un alfabet sufletesc aparte pentru care nu îţi trebuie şcoli sau grade să îl descifrezi. E simplu. Este iubire pură şi dezinvoltă!

poate acolo



şi...
am să plec
în locul acela unde luna se întâlneşte cu soarele
poate acolo,
te voi găsi aşezat pe o margine dintr-o altă lume
aşteptându-mă
în rucsac nu am să iau decât partea mea de lună
să o aşez lângă a ta
nefiresc

de ce vrei să pleci?



de ce vrei să pleci?
să pleci din mine ca şi cum
nu ştii că asta mă va împărţi în două,
iar eu,
eu voi încerca toată viaţa
şi aşa
să zbor,
să zbor într-o aripă
din dor de tine???

7 iulie 2012

Statia

Îmi amintesc de timpul în care stăteam în grădina bunicii întinsă pe o pătură, cu picioarele sprijinite de trunchiul unui păr bătrân, în al cărui scoarţă anii lăsaseră brazde adânci, dar frumoase. Atunci mi-am spus prima oară că şi oamenii ar trebui să fie la fel. Ar trebui să lase să treacă timpul prin ei, frumos şi senin. ...
De câte ori trec prin oraş pe lângă un copac, îmi amintesc de zilele acelea. Cum aş sparge eu bariera regulilor şi m-aş tolăni lângă un copac, sorbind din cupa cerului şi trăgând perdeaua peste soarele toropitor. Apoi m-aş descălţa şi le-aş aminti oamenilor de copilul din ei. Poate am învăţa să alergăm împreună, iar străzile nu ar fi numai nişte locuri pe unde umblăm. Ar deveni locuri unde poposim frumos prin noi. Nu ar mai fi locurile pe unde ne alergăm toată ziua prin noi. Ar deveni un parc al timpului unde am avea timp să ne cunoaştem.


Text: Lady Allia; Foto: Dungha    
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds ARTE Zinnaida 

5 iulie 2012

Seara cu tâlc: "Grădina sufletului"

Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:

- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?

- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească? Aşa, fără să faci nimic, or să răsară?

- Nu, părinte, trebuie să le ud ...

- Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?

- Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni ...

- Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?

- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.

- Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în suntsemănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpăt omenia... Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ceeste acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu secuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea. Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?! E, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta. Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.

"Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur)

Acest articol este preluat şi nu îmi aparţine. Este o pildă bisericiească, creştinească, ortodoxă. Am socotit însă să o expun aici pentru a ne aminti d ecele sfinte.

Să ne cunoaştem - gânduri şi sentimente din mine...

 
Sper doar ca în viaţă, Dumnezeu să îmi dea puterea de a rămâne mereu aşa cum sunt, deoarece nu este deloc uşor să stai "în poartă". Cele mai grele lovituri le primesc portarii...:)!

Deşi trebuie ca acţiunile noastre să se petreaca mereu ca şi cum am fi într-o Biserică, viaţa nu e o Biserică şi din păcate avem nevoie de oameni şi de iubire. EL, va fi oricum mereu cu noi şi în noi aceia care ÎL iubim!...

Ciudat este cum îţi găseşti definiţiile în viaţă în cele mai ciudate ipostaze. Căutam până nu demult cuvântul care mă defineşte pe mine. Nu găseam unul deşi mă contopesc în multe...sensibilitate, iubire, melancolie... Nu sunt acestea. Azi, l-am găsit! Este: "câştigătoare" :)! "Aşa sunt eu structurată, deşi mi-e julit sufletul de la căzături ...:)". Să doresc mereu să mă autodepăşesc în toate. Să nu mă las. Să caut soluţii până găsesc măcar una. Să nu stau mult cu capul în nisip când sufăr. Poate preţ de un urlet de lup. Din toate mi-a rămas ceva care m-a completat, m-a modelat, iar eu din orice lacrimă am cules sarea. Nu pentru alte răni ci pentru ca viaţa să aibă gust!

Nu ştiu care e definiţia lor, dar aş spune că sunt oamenii alături de care niciodată nu m-aş sătura să fiu


(Sursa foto: internet)

Nu ştiu câţi prieteni trebuie să aibă un om de-a lungul vieţii, dar ştiu câţi am eu. Numărabili pe degetele de la o mână, dar ai mei pentru totdeauna.

Nu ştiu care e definiţia lor, dar aş spune că sunt oamenii alături de care niciodată nu m-aş sătura să fiu, cu care nu m-aş plictisi să vorbesc şi pe care nu aş obosi să îi ascult. Sunt oamenii pe care îi aud şi când nu spun nimic. Care mă aud şi când nu spun nimic.

Prietenilor mei nu le ascund nimic şi nu îmi ascund nimic. Nu ne minţim. Ne suntem cărţi fără coperţi. Putem citi în linişte pagină cu pagină din noi sau putem sări la orice pagină dorim. Nu ne e teamă că vom şterge clipe preţioase sau vom rupe file!

Cu ei simt să îmi împart temerile, bucuriile şi tristeţile! Lângă ei fac primii paşi în iubire şi tot cu ei de mână ies din iubiri care nu sunt ceea ce ar trebui să fie! Cu ei alături, nu îmi e teamă că voi sta jos prea mult...Poate doar să ne odihnim şi să privim cerul ca să găsim portiţa de senin!

Prietenii mei sunt cei care urcă şi coboară munţi în ei şi în mine pentru fericirea şi binele meu! Şi eu asemenea...

Nu ştiu cum a fost fără ei, dar este mult mai bine acum când sunt cu ei şi mă bucur de fiecare culoare din inimile lor!

Prietenii mei nu au strop de invidie sau ură în ei. Curg de frumuseţe şi bunătate interioară.

Sunt asemeni unor râuri din care îmi adap eu şi alţii sufletul, iar eu, nu îmi doresc decât să ştiu că şi eu le sunt un astfel de râu lor.

Şi NU, nu mi-ar fi iubiţi!

Iubirea are rostul şi scopul ei. Iubirea se împarte în iubire faţă de Dumnezeu, faţă de semeni, faşă de prieteni, faţă de familie şi faţă de omul iubit! Toate au ceva în comun: sufletul nostru, doar că diferă abordarea!

Doamne cum mai plouă cu scoici



gândurile mele s-au dus la culcare devreme,
cuminţi
îmi fulgeră în noaptea iubirii cu vorbe grele,
pietre de moară
şi plouă,
Doamne cum mai plouă cu scoici de vise frânte
perle în vânt
şi, cum cad licuricii Lunii
fără lumină

"Sunt licurici fără sclipici
Mă cheamă Scăpărici
Sunt Scăpărici
Dar n-am sclipici
Dar n-am nici un sclipici"

unde îmi eşti? pe ce stea te ascunzi de mine?
pe care mare?
am să mă transform în nisip aşteptându-te
şi tot nu vei veni...de pe mările tale!!!

poduri



ştii tu cât de multe poduri am trecut sperând că dincolo vei fi tu?
şi câte ape tulburi le-am bătut cu sufletul la gură
că poate peste un val şi încă unul ai să mă ridici deasupra lor
în timp ce iubirea noastră va fi insula aceea
unde se va naşte perla?!

ştii tu cât de mulţi munţi am urcat în mine iar şi iar sperând
că poate la un capăt de potecă am să îţi recunosc pasul
pe care inima mea ţi l-a conturat de atâtea ori încât te aude
şi când umbli pe vârfuri de şoaptă
să nu îmi tulburi luna?

ştii tu cât de mult timp mi-a tremurat luna la gândul că undeva
tu o priveşti deodată cu mine de pe altă parte a ei?
de atâtea ori am întrebat-o cum arată chipul tău deşi, ştiam
că l-aş recunoaşte la o primă privire fiindcă nu?
tu eşti acela unul...

ştii tu cum încă te aştept în timp ce fac drumuri prin mine
şi las semne de cale oriunde mi-aş fi
să nu cumva să mă treci cu vederea când viaţa va încetini
ritmul şi vei coborî şi în staţia mea
să rămâi?!

Seara cu tâlc: "Ecoul vieţii"

 (Sursa foto: internet)

Aflându-se în excursie pe munte, o tânără familie a poposit într-o cabană de la marginea unei văi. Băiatul cel mic, supărat pe fratele său, s-a dus în spatele cabanei şi a strigat de ciudă: "Te urăsc!" Dar, imediat, un glas puternic i-a răspuns: "Te urăsc, te urăsc ...!".

Speriat, copilul a alergat în casă şi i-a povestit tatălui toată păţania,spunându-i că, afară, cineva strigă la el că-l urăşte. Au mers împreună la loculcu pricina, unde tatăl i-a spus fiului său:

- Aici erai când ai auzit că cineva te urăşte?
- Da!
- Ia spune-i că-l iubeşti!
- Te iubesc! - a strigat copilul şi, de îndată, văile i-au răspuns: 'Te iubesc, te iubesc! ..."
- Ţine minte, i-a mai zis tatăl, aşa este şi în viaţă: dacă eşti om rău, numai răutate vei întâlni, dar dacă eşti om bun şi te porţi frumos cu ceilalţi, atunci doar dragoste vei găsi, la tot pasul. Şi, chiar dacă nu vei fi iubit totdeauna de către oameni, în schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Să nu uiţi asta!"

Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii; odată intrat, îl întâmpină bucuria; odată primit, îl găzduieşte omenia. Pe cel flămând, îlhrăneşte bunătatea; pe cel deznădăjduit, îl călăuzeşte credinţa, iar pe cel tulburat,dragostea."(Sfântul Ambrozie )

Recomand cu drag şi emoţie, Playing for change, tuturor celor care cred că iubirea şi gândurile bune pot face din viaţă un cămin mai cald, mai bun şi mai frumos pentru noi toţi!



3 iulie 2012

Cititorilor mei...

(Sursa foto: internet)


Deoarece în ultima vreme, timpul pare să alerge după mine, iar eu se pare că nu am de ales şi mă las alergată de el...vreau să vă mulţumesc printr-un mesaj tuturor celor din ultima vreme care mi-aţi scris şi cărora eu nu am apucat să le răspund.

Fiecare mesaj şi fiecare cititor este un buchet frumos de zâmbete pentru mine şi de bucurii.

Sunteţi totţi oaspeţi dragi şi bine veniţi şi vă mulţumesc încă o dată pentru fiecare gând şi mesaj lăsat aici ca şi semn de trecere şi apreciere...

eşti în sufletul meu aşa cum este marea într-o scoică



atât de dor
încât nopţile par case cu ferestre închise,
iar aerul nu mai intră
şi simt cum aş vrea să strâng steaua aceea
în pumn să ies
liană din mijlocul gândurilor mele unde totul
te aminteşte
eşti în sufletul meu aşa cum este marea într-o scoică
oriunde ar fi ea
şi se aude, se aude, când o duci la ureche sau doar
închizi ochii

nu-i aşa că odată crescut în inima mea
nu te mai pot scoate de acolo decât odată cu mine???

Poeziile mele prin ochii lor...

Sunt oameni care pot sa dea aripi mult mai frumos gandurilor noastre. Fiecare in felul sau. Unii...asa...prin imagini si muzica. Prin emotii. Daca as fi facut eu acest clip, nu cred ca l-as fi realizat mai frumos. Defapt, nu cred ca as fi putut sa ii asez aripile atat de frumos... Multumesc...

Si, pentru ca eu sunt acolo si... tu ... esti acolo si aici...am sa ti-l daruiesc tie alaturi de...tot dorul si dragul meu de tine...



DOR DE TINE...

azi s-a mai nascut un lup in mine



inca un tipat mut mi s-a asezat azi pe aripi
intr-o zi poate voi invata sa zbor cu umbrele pe ele
sau departe
azi nu
azi s-a mai nascut un lup in mine
si a invatat sa tipe in plina zi

2 iulie 2012

La mulţi ani, Ştefan Stan!

 (Sursa foto: Ştefan)

Acesta nu se vrea a fi un articol. Nu se vrea a fi nimic decat ganduri si flori smulse din suflet si daruite unui om minunat. Se dorea a fi mult mai mult, dar din pacate, nu reusesc decat atat...sa iti scriu, dragul meu prieten. Asa cum am facut-o prima data. Pe vremea cand tu iti incercai norocul pe o scena a inimilor, iar eu am reusit sa iti prind pulsul si sa ma bucur ca eram "intr-o bataie de inima".

Asa cum am facut-o atunci, prima data, cand eu am scris, tu m-ai descoperit si te-ai bucurat, iar eu am ramas mirata. Scriu asa cum fac eu ori de cate ori sunt coplesita de trairi frumoase.

Tu, draga Stefan, esti cu siguranta una dintre cele mai frumoase trairi ale mele. Esti aripa mea de suflet care a reusit sa se desprinda si sa zboare. Iar eu sunt nespus de fericita pentru acest lucru. Nimic nu e mai frumos decat sa stii ca un om drag este undeva sus si va ajunge si mai sus, iar tu esti intr-un loc de unde poti sa ii simti toate zborurile si poti sa te bucuri de toate implinirile lui.

Cu siguranta dragul meu ca tu te-ai nascut sub o stea norocoasa, iar muzica si oamenii te-au iubit de prima data. Acela a fost primul semn. Intalnirea ta cu "femeia visurilor tale"...cu muzica, a fost al doilea semn, iar Vocea Romaniei a fost cel de-al treilea semn. Restul, asa cum spui tu, a fost poveste si se va scrie ca o poveste frumoasa cu mult peste timp.

Tu, te rescrii de fiecare data in sufletele celor care te apreciaza si te iubesc. Ne transformi pe fiecare intr-o carte a vietii si emotiilor tale, iar noi...te vom da mai departe. Fiecare in felul sau. Fiecare, asa cum te simt, cum te percep, cum ne dorim sa te vada oamenii. Eu vreau sa te vada asa cum nu te-au mai vazut pana acum. Praf magic presarat de stele peste lume. Ca sa putem trai ceea ce numai o data la multi, multi ani se poate trai. O revelatie! O revelatie muzicala si emotionala!

Asa cum vremurile trecute i-au avut pe marii sai...Aretha, Sinatra, Holiday, Charles, Ella, Etta, Coltrane, Jackson, etc...asa te avem noi pe tine. Din pacate, industria muzicala sufera de lipsa de suflet. Acum ea functioneaza nu pe talentul celor in care investesc ci pe superficialitate. Dar stii ce, dragul meu? Tu ai sa zbori oricum. Pentru ca iti sade bine sa zbori, sa stralucesti, sa spargi bariere ale timpului, sufletului, perceptiilor :). Tu nu esti doar talent! Nu esti doar Stefan Stan! Tu esti un cantaret talentat pe care oamenii il rostesc din ce in ce mai puternic: Stefan! Stefan! Stefan! Esti un Stefan cu un remarcabil talent! Esti un "zbor" nativ, firesc...;i nimeni nu iti va putea lua ceea ce viata ti-a daruit cu mult inainte sa te nasti...

Ce sa iti doresc eu azi, prieten drag? Nimic mai mult decat in fiecare zi. Sa te daruiesti cu aceeiasi bucurie, placere si frumusete cum ai facut-o pana acum. Sa traiesti dupa regulile dictate de sufletul tau, deoarece unde el spune, nu ai cum sa gresesti. Sa spargi intro zi sunetul in spatiu si sa te auda marii "extraterestrii" ai lumii muzicale. Sa canti pe Luna, iar celelalate "stele" sa fie deja ocupate de tine.

Iti doresc ca ea...sa vina :). Nu o ea care dupa doua trei ezitari sa plece ci o ea care sa ramana acolo langa sufletul tau indiferent cat de nehotarat este el sau nebun...cat de pierdut. orice suflet se vrea gasit sau regasit...
O ea care sa iti ramana si sa iti tina sufletul in palmele sufletului ei ... sa aiba grija ca fiecare dimineata sa iti daruiasca nu unul, ci doua rasarituri.

Iti doresc sa fii iubit, apreciat si sa urci pe scara implinirilor pana unde iti doresti tu sa te afli! Iar eu imi doresc sa imbatranesc frumos alaturi de muzica ta minunata, de emotiile tale unice si sa stiu pana la capatul capatului unde se afla prietenul meu drag si cum este el!

La multi ani, Stefan! Sa zbori pentru tine si pentru fiecare din noi acolo unde te vor purta aripile inimii tale frumoase! Te imbratisez cu drag...si, iti doresc mai multi ani decat mie...nu vreau sa stiu cum e o lume fara muzica ta! :)