3 mai 2010

Ne revedem de mâine în două săptămâni...

Deoarece soarele nu a uitat niciodată să apară după ploaie, chiar dacă uneori a apărut după multă vreme de ploaie..., de la o vreme şi-a arătat razele firave şi la fereastra sufletului meu. Niciodată nu mi-a fost teamă să sper şi să lupt pentru că asta am făcut mereu. Mi-am fost asemeni unui melc. Mi-am luat viaţa în spate ca pe o cochilie în care mi-am aşezat frumos toate bucuriile, amintirile, tristeţile, eşecurile, urcuşurile, coborâşurile şi...am continuat să merg. Trebuia să merg pentru a nu uita cum este! Când te opreşti prea multă vreme în tine, uiţi că mai poţi face paşi uriaşi, că poţi urca sau poţi alerga. Ai impresia că doar statul pe loc ajută şi...nu e aşa. Statul pe loc e ca şi cum te-ai opri în faţa unei fete morgana care îţi zâmbeşte şi te învăluie în vise, în speranţe sau în tristeţi până îţi ucide spiritul.

Eu mi-am pierdut odată spiritul într-un loc unde am crezut că voi învăţa să zbor, să mă bucur, să îmbătrânesc frumos. O vreme nu am înţeles de ce şi mi-am asumat toată responsabilitatea, dar...în doi greşelile şi reuşitele sunt de ambele părţi. Nu există niciodată unul...de aia există magia cifrei doi...şi din acest motiv există şi invincibilitatea ei când e să fie!
După ce m-am regăsit m-am bucurat nespus să mă revăd. Avându-mă din nou alături ştiam că poate să fie bine din nou. Şi a fost.
Am învăţat din nou lecţia încrederii, a necondiţionării, a zâmbetului senin, a locurilor ce aveau să devină "acasă", a oamenilor şi omeniei!

Pentru că în lume există încă oameni şi omenie soarele nu cunoaşte doar apusul şi nu uită niciodată să se arate după nori...să strălucească şi să ne umple sufletele cu credinţa că lumea asta încă nu este pierdută şi nici bătălia pentru mai bine, mai bun, mai frumos!

Iar eu..., pentru o vreme mă întorc acasă...în locul care m-a primit cu o toamnă de basm, cu un soare senin şi frumos, cu oameni calzi şi senini care îţi pot încărca sufletul de energie, de putere, de imposibil ce devine posibil...în locul de unde nu vreau să mai plec niciodată...pentru că aşa cum este este casa mea, oraşul meu minune, locul unde cu puţin zâmbet de la Dumnezeu pot să zbor!

 (Sursa: oasis site)


 (Sursa foto imagine unu: )

 Cum spuneam multora care nu pot înţelege ce iubesc eu la Focşani...frumuseţea oamenilor şi a locurilor stă în ochii celui care le priveşte, în sufletul său, iar eu privesc totul prin prisma faptului că lucuruile simple sunt cele care dau strălucire unei vieţi...: zâmebtul unui copil, o păpădie într-un parc, datul în leagăn cu fetiţa mea, un castan bătrân cu ramuri umbroase, o bancă sfredelită de timp în lumina unui felinar, glasul vecinei de sus care vorbeşte la telefon cu băiatul plecat în străinătate, lătratul unui câine, salutul de la balcon al doameni de vis-a-vis, o biserică de lemn înconjurată de trandfiri şi frumuseţe, o trâmbiţă de fanfară, o plimbare de seară în ţârâitul greierilor şi lăcustelor, o cafea pe care să o sorbi încet privind stelele în timp ce din cameră auzi respiraţia celor dragi, un fum ce iasă dintr-un coş de furnal, covrigii pe care îi cumperi în fiecare zi când mergi în parc, ochii vânzătoarei care devine o parte din viaţa ta, paşii săriţi ca un şotron pe dalele de la alee ca să râdă cea mică, primii paşi ai ei într-un parc, o stradă pe care o parcurgi ca şi un ritual când mergi la piaţă şi îi cunoşti fiecare grădină cu flori....şi ar mai fi.

Cred că fiecare ar trebui să privim astfel un oraş, iar dacă imaginea pe care ne-o redă sufletul după fotografierea lui nu ne oferă astfel de imagini, atunci, categoric nu aparţinem acelui loc şi nici el nu ne parţine nouă!


(Sursa ultimelor două fotografii: netlog)

Aţi privit vreodată aşa locul pe care îl numiţi..."acasă"?

2 mai 2010

cântec

azi va ploua
închide ochii
am să fiu lângă tine. la o aruncătură de suflet
poţi să mă respiri
dacă vrei
încap într-un colţ de suflet. nu fac gălăgie
mă bucur doar
de inima ta
când zâmbesc
tresare
atunci sângele tău mă recunoaşte cel mai bine
şi mă iubeşte
pe un fir de gând

azi va ploua
închide ochii
am să-ţi şoptesc un cântec de dragoste
pe care tu îl ştii pe de rost
mă îngâni mereu în timp ce mă cauţi
mâna ţi se opreşte pe piept
adoarme
iar eu mă mut uşor în căuşul pleoapelor tale
poate...


poate dacă m-ai visa,
dacă m-ai visa
m-ai recunoaşte?

1 mai 2010

1 Mai - Armindenii, Ziua pelinului sau Ziua beţivului petrecută de vrânceni în Crângul Petreşti...




"Ziua dedicată zeului vegetaţiei, protector al vitelor, cailor, holdelor, viilor şi livezilor se numeşte Armindeni în popor şi este celebrată în fiecare an pe 1 Mai. 

Numită şi Ziua pelinului sau Ziua beţivilor, 1 Mai semnifică, în tradiţia populară, începutul verii.
Denumirea de Armindeni (Armendina, Armindin, Arminder) provine de la numele profetului Ieremia din calendarul creştin.

Armindenii se serbează pentru odihna pămîntului, pentru ca acesta să dea roade bune şi, mai ales, pentru sănătatea vitelor. Mai există încă tradiţia petrecerilor la iarbă verde, a serbărilor cîmpeneşti, stropite din belşug cu vin pelin. Defapt, vinul pelin este unul dintre elementele centrale ale ritualurilor acestei zile.

De Armindeni sînt ecouri ale unei sărbători viticole, îndreptate mai ales către conservarea vinului vechi. Sărbătoarea se ţine pentru ca vinul de anul trecut "să nu facă flori" şi să fie protejat astfel prin intermediul plantei magice a anotimpului, pelinul.

Considerat plantă miraculoasă, pelinul este purtat la pălărie, în sîn, era pus pe mese şi în paturi pentru a alunga duhurile rele.

Armindeniul este, de fapt, o ramură verde sau un pom curăţat de crengi pînă aproape de vîrf şi împodobit cu flori şi spice de grîu, simbolizînd un vechi zeu al vegetaţiei, care proteja recoltele şi animalele. Ramura este adusă din pădure cu o zi înainte, iar de 1 Mai se pune în faţa casei, unde se lasă pînă la seceriş. Din lemnul Armindeniului se face foc atunci cînd se coace prima pîine făcută din făina grîului nou.

De Armindeni există obiceiul împodobirii cu ramuri verzi a stîlpilor porţilor şi caselor, a intrărilor în adăposturile vitelor şi în alte anexe ale gospodăriei. Obiceiul este vechi şi derivă din Nou Testament. Se spune că evreii, voind să-l prindă pe Iisus Hristos, au pus ca semn înaintea locuinţei lui o ramură verde. Dimineaţa, mergînd spre casa unde au lăsat semnul, au văzut că toate casele aveau ramuri verzi şi n-au mai putut găsi semnul.

Armindeniul este şi sărbătoarea boilor. În această zi nu se pune mîna pe coarnele boilor şi nu se înjugă animalele, existînd credinţa că altfel dobitoacele vor pieri. Sărbătoarea este respectată şi de podgoreni pentru ca viile să le dea rod bogat.

De Armindeni are loc şi Băutul Mărţişorului, o petrecere cîmpenească ocazionată de scoaterea mărţişorului agăţat în piept, în pomi sau legat la mînă în ziua Dochiei (1 martie). La ospăţ se mănîncă miel fript şi se bea vin pelin pentru înnoirea sîngelui şi sănătatea oamenilor. 

De Armindeni, femeile nu frămîntă pîine, că altfel mucezeşte, şi merg pe cîmp să caute ierburi de leac. 

În popor, pelinul adunat de 1 mai era un leac apreciat în tratarea malariei, durerilor de stomac, umflăturilor şi bolilor de ochi. 

Oamenii nu muncesc, spunînd că nici rîndunelele nu-şi lipesc cuibul în această zi. Petrec şi speră că vor avea o vară cu vreme frumoasă, iar ziua de Armindeni le arată acest lucru: dacă plouă în Ziua Pelinului, va mai ploua încă 40 de zile." (Sursa: Maura Anghel, Evenimentul)

În Vrancea, Preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, organizează an de an, asemeni unui ritual pentru vrâncenii săi, toate sărbătorile specifice: Ziua de 1 Mai, Zilele Focşaniului, Festivalul Berii şi al Vinului şi, totuşi există destul de multe persoane care nu privesc cu ochi buni acest fapt.




Azi, Crângul Petreşti a mai devenit încă o dată datina locului, iar vrâncenii ştiu că nu există 1 Mai..., mai frumos decât al lor şi sunt mândri. Moldovenii mei sunt oameni frumoşi car ţin la obiceiuri, la oameni şi au mândria aceea a lor care lipseşte cu desăvârşire la mulţi români şi anume, mândria locului, mândria de a fi moldovean şi mai presus...mândrai de a fi vrâncean! 

Eu, care am locuit cinci ani printre ei am ajuns să simt ca şi ei, să mă bucur ca şi ei, să învârt hora ca şi ei, să ţin fruntea sus şi să-mi strălucească ochii când spun: sunt mândră că am devenit vrâncean!...şi sunt! Sunt mândră şi fericită pentru că viaţa mi-a purtat paşii şi sufletul către această regiune care pur şi simplu îţi intră pe sub piele până în suflet şi...al lor eşti!

Sărbătoare Frumoasă vă doresc şi eu de aici dragii mei vrânceni, sărbătoare fericită şi plină de zâmbet vă doresc şi Domniei Voastre, Domnule Oprişan! 

 Rezervatia de arhitectură si tehnică populară din Crângul Petresti, comuna Vânători
(Sursa: DJC Vrancea)

Scurtă descriere:

       Rezervatia de arhitectura si tehnica populara vranceana din Crangul Petresti, monument istoric cod LMI VN-II-s-B-06551 se constituie ca parte componenta a Muzeului Vrancei. Sectia a fost deschisa publicului in anul 1977 aparand ca o necesitate culturala de mare importanta pentru pastrarea si punerea in valoare a patrimoniului etnografic al judetului Vrancea.
       Prin structura sa, sectia a fost gandita ca un sat din Vrancea cu tot tipicul sau.Amplasata in cadrul natural al padurii Petresti, sectia in aer liber cuprinde 73 de constructii autentice grupate in 32 de complexe cu peste 6000 de obiecte diferite.
       Muzeul este structurat pe doua mari sectoare: al instalatiilor tehnice taranesti si al gospodariilor si constructiilor de interes public.
       Toate aceste pretioase marturii ale culturii populare constituie o pledoarie pentru cunoasterea, pastrarea si transmiterea a tot ceea ce au creat valoros inaintasii nostri generatiilor viitoare.


Locaţie:
DN Focşani -Vânători
 (Sursa: DJC Vrancea)

Pentru alte articole despre Vrancea...vă invit pe blogul meu: Turism Românesc, La Pas prin Vrancea!

Aici puteţi găsi diverse informaţii despre istoria Vrancei şi despre locurile de basm ale acestui ţinut binecuvântat cu o frumuseţe aparte, Vrancea având pe lângă riscul seismic şi o Rezervaţie naturală în Munţii Vrancei, fără precedent.