4 iunie 2017

De vorba cu Egyptul, Talking to Egypt, Ramona-Sandrina ©






Unora le place tehnologia. Le plac masinile. Le place sa inlocuiasca trecutul cu era vitezei. Unora insa, ne place asa. Ca timpul sa incremeneasca. In anul 2016, sa simt ca ma intorc undeva cu sute de ani in urma. Mii. Si raman acolo. In atat de multa liniste. Si umanitate. Si caldura. Ma uit la ei si realizez cat de de multe am pierdut noi oamenii, societatea, incercand mereu sa inlocuim firescul cu materialul. Ma apropii si ma pierd in ochii lor. In mainile lor. In calmul lor. Ajung in acel Egypt de dinainte de toate. Nu le e rusine de nimic. Aceasta e conditia lor umana, iar ei sunt mandri ca sunt negutatori ai Egyptului de Sus (Upper Egypt), fii de agricultori din tata in fiu. Asta stiu sa faca. Asta fac. Si o fac din dragoste si cu mandrie. Nu vor sa fie altceva sau altcineva. Ei sunt mandri ca sunt egypteni, ca au numele lor, al tatalui si bunicului si l vor da fiului sau fiicei. Ei insa nu stiu. Le-am spus eu. Ei sunt mai mult de atat. Sunt oameni frumosi, umani, valorosi. Sunt oameni simpli, dar inestimabili. Sunt niste exemple care ne intorc in timp si ne ajuta sa ne regasim in prezent. Au spus simplu: shukran (multumesc). Au zambit. Au ales cateva fructe, legume si mi le-au daruit alaturi de o fericire pentru o mie de ani (vorba lor). Mi le-au impachetat in suflet si le-au invelit intr-o privire plina de candoare, recunostinta si frumusete. In Egypt nu e frumos sa refuzi nimic de la nimeni. Am spus si eu: Shukran strangandu-le mana ca unor zei egypteni. Asta sunt ei pentru mine. Unele lucruri ar trebui sa ramana firesti. Asa cred eu. Sa inmarmureasca. Sa nu se schimbe. Sa ne umple cu umanitate. Uneori e bine sa nu alergam timpul. Asa cred eu. Asa simt.


(De vorba cu Egyptul, Talking to Egypt - Ramona-Sandrina)

2 iunie 2017

De vorba cu Egyptul, Talking to Egypt, Ramona-Sandrina ©




Mă tot gândesc, că în ultima vreme, omenirea, societatea,oamenii, ne-am îndepărtat unii de alții, deoarece am uitat elementul esențial și fundamental care ne ține conectați: iubirea! Învățăm tot mai des lecția aroganței, a urii, a răutății, a judecății și etichetării. Religia nu ne mai unește, ci naște și seamănă ură, dezbinare. Religia și Biserica uită de menirea ei esențială: cea de a uni oamenii prin credință și iubire. Dumnezeu nu e împărțit pe culori, pe religii, pe naționalități. Dumnezeu ne-a învățat să ne iubim unii pe alții și a semănat asta în noi. Dar noi uităm! Toți! Uităm și ne lăsăm dezbinați. Ne lăsăm goliți de esența noastră umană. De frumusețea gesturilor simple. De frumusețea acceptării. De bunătate. Deși am fost de multe ori dezamăgită în viață de oameni, nu mi-am pierdut niciodată credința în frumusețea lor. Cred cu putere în om! În suflete! În bunătate! Dincolo de orice aparențe! Iubesc oamenii și în ziua în care îmi voi pierde încrederea în umanitate, voi muri de suflet amar. Cumva, cred că oamenii au puterea de a renaște oricum și oricând și uneori, din cele mai adânci depresii, nasc cele mai minunate sentimente, emoții și schimbări.


Să nu judecați niciodată, doar să dăruiți! Să faceți bine și dacă puteți să și iubiți...pe oricine, oricum, doar să iubiți!


© Ramona Sandrina, De vorbă cu Egyptul,













De vorba cu Egyptul - Turnurile de porumbei


Pe langa piscicultura, agricultura, pomicultura, egyptenii se ocupa cu cresterea animalelor si pasarilor. Printre pasarile favorite in gastronomia egypteana, sunt porumbeii.

Construite din chirpici şi acoperite cu ipsos şi var, turnurile erau cele mai bune hulubării din întreaga lume.

Turnul tipic pentru porumbei este cilindric şi construit din cărămidă din lut nears, var şi gips. Turnurile au diametrul cuprins între 10 şi 22 de metri şi înălţimea de 18 metri sau mai mare şi puteau găzdui până la 14.000 de porumbei. Deoarece există mulţi prădatori ai porumbeilor, turnurile au fost construite ca fortăreţe de nepătruns, pentru a pune la adăpost porumbeii de prădători. Dimensiunea redusă a intrărilor nu permitea pătrunderea înăuntru a păsărilor mari, cum ar fi şoimii, bufniţele sau ciorile.

Pereţii erau înclinaţi spre interior, pentru a permite ca găinaţul porumbeilor să cadă direct într-o groapă centrală de colectare, aflată la baza turnului, unde se usuca si se aduna pentru a fi vandu sau folosit in agriculura. Găinaţul de porumbei era utilizat în principal ca îngrăşăminte, dar se mai folosea, de asemenea, în industria prelucrării pieilor, unde era folosit pentru a da moliciune pieilor. Mult mai important, găinaţul a fost un ingredient esenţial în fabricarea prafului de puşcă.

Păsările nu erau capturate şi învăţate să ocupe turnurile, ci ele erau atrase instinctiv de turnuri, deoarece acestea semăna cu pereţii stâncoşi cu fisuri în care porumbeilor le place, în sălbăticie, să îşi facă cuibul, să se înmulţească şi să îşi crească puii. Păsărilor le era furnizată locuinţa, dar nu şi mâncarea. Stolurile de porumbei ieşeau să caute apă şi să se hrănească în timpul zilei. Noaptea, păsările se întoarceau în turnuri.

Photo: net