Unora le place tehnologia. Le plac masinile. Le place sa inlocuiasca trecutul cu era vitezei. Unora insa, ne place asa. Ca timpul sa incremeneasca. In anul 2016, sa simt ca ma intorc undeva cu sute de ani in urma. Mii. Si raman acolo. In atat de multa liniste. Si umanitate. Si caldura. Ma uit la ei si realizez cat de de multe am pierdut noi oamenii, societatea, incercand mereu sa inlocuim firescul cu materialul. Ma apropii si ma pierd in ochii lor. In mainile lor. In calmul lor. Ajung in acel Egypt de dinainte de toate. Nu le e rusine de nimic. Aceasta e conditia lor umana, iar ei sunt mandri ca sunt negutatori ai Egyptului de Sus (Upper Egypt), fii de agricultori din tata in fiu. Asta stiu sa faca. Asta fac. Si o fac din dragoste si cu mandrie. Nu vor sa fie altceva sau altcineva. Ei sunt mandri ca sunt egypteni, ca au numele lor, al tatalui si bunicului si l vor da fiului sau fiicei. Ei insa nu stiu. Le-am spus eu. Ei sunt mai mult de atat. Sunt oameni frumosi, umani, valorosi. Sunt oameni simpli, dar inestimabili. Sunt niste exemple care ne intorc in timp si ne ajuta sa ne regasim in prezent. Au spus simplu: shukran (multumesc). Au zambit. Au ales cateva fructe, legume si mi le-au daruit alaturi de o fericire pentru o mie de ani (vorba lor). Mi le-au impachetat in suflet si le-au invelit intr-o privire plina de candoare, recunostinta si frumusete. In Egypt nu e frumos sa refuzi nimic de la nimeni. Am spus si eu: Shukran strangandu-le mana ca unor zei egypteni. Asta sunt ei pentru mine. Unele lucruri ar trebui sa ramana firesti. Asa cred eu. Sa inmarmureasca. Sa nu se schimbe. Sa ne umple cu umanitate. Uneori e bine sa nu alergam timpul. Asa cred eu. Asa simt.
(De vorba cu Egyptul, Talking to Egypt - Ramona-Sandrina)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu