9 mai 2009

foşnete de timp

sub pleoape cocorii ţipă ultima dată

zvâcnind

mi-a înflorit o noptiţă la colţ de ochi

şi-un zâmbet pârguit la celălalt

mi-am suflat în palme

în timp ce tu îmi curgeai rece pe şira spinării

de la o vreme te simt din ce în ce mai greu

în partea mea stângă

ca pe o apăsare

sau poate ca pe un vânt ce nu mai adie


uneori te obişnuieşti cu junghiurile

ca şi cu o ceaşcă de cafea aburindă

sub un soare nerăsărit


după multă vreme mi-am permis să te scot

afară

e zi frumoasă de toamnă

tu eşti la fel de tânăr şi frumos

cum te-am cunoscut

ce-ar fi să mă laşi să te respir

în timp

ce şi uitarea va fi la fel de firească


încercând aerul cu tot sufletul

toamna pleca

avea dalii prinse-n păr,

iar tu aruncai sclipiri negre de ochi iubiţi

sub foşnete de timp

2 comentarii:

Geanina Codita spunea...

Minunat daca reusim sa vedem persoana iubita asa cum era in prima zi. Sa-l vezi pe cel drag la fel de tanar pana in ultima clipa a vietii nu mai incape vorba decat despre iubire. Zile pline de iubire pana in ultima clipa a vietii!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Îţi mulţumesc din suflet pentru gingaşa trecere dragă Geanina..., iar urarea ţi-o întorc asemenea şi ţie!
Ce are omul cel mai de preţ în viaţă la urma urmei, dacă nu iubirea?