Raspunzandu-i Iuliei, mi-am zis ca as putea sa deschid acest subiect. Care? De ce nu se implica romanul... De ce romanul nu poate fi putin neamt cand este vorba despre civilizatie si educatie, despre curatenie...
De ce romanul asteapta sa fie mereu luat de mana, sa i se explice, sa i se arate ce sa faca, de ce sa faca, unde sa faca... De ce romanul nu iubeste ceea ce face atata vreme cat a stiut de cand si-a luat o anumita responsabilitate ca aceea e remuneratia si acelea sunt beneficiile sau mai bine spus lipsa lor...?!
Deci..., dupa unele exemple, intreb si eu asa...intr-o doara, neasteptandu-ma sa imi raspunda vreo persoana vizata...de ce la noi, patronii cu afaceri bune si profitabile, nu vor sa se implice in orasele unde locuiesc? De ce de exemplu, din profitul acela nu doneaza banci, foisoare, tobogane, leagane, fantani arteziene orasului de unde face parte? Lor nu le place sa stie ca si ei sunt amintiti sau si ei pot sa zambeasca de cate ori trec pe langa ele si vad copii, batrani si oameni fericiti?
De ce la noi exista doar expresia: "si eu ce castig?"
Bucurie...
Implinire...
Poate un pic de senin?
Apoi...administratorii de bloc...daca s-ar implica mai mult in munca lor ar muri? Oare sa fi administrator inseamna doar sa intri pe usa la o ora, sa incasezi bani si sa pleci mai repede cu o jumatate de ora??? Oare inseamna sa te tot plangi la primarii si sa nu incerci sa gasesti solutii?
Oare daca ar strange macar 10 RON de familie pe luna nu ar putea sa faca intr-o luna un spatiu verde..., in alta sa cumpere un tobogan, in alta un leagan, in alata o bancuta, in alta sa amenajeze in jurul blocurilor de care se ocupa?!!!
Iar noua oamenilor daca am vedea ca unui om le pasa de noi, de copiii nostri ne-ar cadea mainile sa facem ceva sa il sprijinim, sa il ajutam sau macar sa nu mai distrugem?
Bineinteles ca nu, dar bineinteles ca romanul va ridica din sprinceana... Noua inca nu ne pkace sa nu ne iasa ceva la afacere...macar asa, de-o bere...
5 comentarii:
"De ce nu se implica romanul...De ce romanul nu poate fi putin neamt cand este vorba despre civilizatie si educatie, despre curatenie..."
"de ce la noi, patronii cu afaceri bune si profitabile, nu vor sa se implice in orasele unde locuiesc? De ce de exemplu, din profitul acela nu doneaza banci, foisoare, tobogane, leagane, fantani arteziene orasului de unde face parte? Lor nu le place sa stie ca si ei sunt amintiti sau si ei pot sa zambeasca de cate ori trec pe langa ele si vad copii, batrani si oameni fericiti?"
Sunt doua aspecte care, luate impreuna, nasc o intrebare: ii intelegem noi, oare, pe nemti? In primul rand trebuie spus urmatorul lucru: neamtul, in actiunea sa, este sistemic. Pragmatismului lui este legat de un sistem dupa care actioneaza. Deci nu actioneaza la intamplare. La nemti, spre exemplu, nu este asa: hai, oamenii de afaceri, mai bogati, sa facem cheta si donatii ca sa se construiasca banci, fantani arteziene, locuri de joaca pentru copii, etc. Neamtul plateste un impozit pentru aceste lucruri - deci este vorba de un sistem de colectare a acestor fonduri, unul foarte bine organizat (repet: foarte bine organizat - lucru extrem de important!). Aici este vorba despre o metoda de actiune bine coordonata si dirijata, nu facuta la intamplare, adica, spre ex, fiecare da cat vrea, cum vrea, etc. In al doilea rand un german autentic este foarte exact, deosebit de disciplinat si foarte serios cand face o treaba. El stie ca banii pe care ii da vor fi folositi exact (repet, pentru ca iarasi e deosebit de important pentru ca sa-i intelegem, deci, exact) in scopul in care au fost dati. Acolo nu exista tot felul de abateri. Ei nu pot concepe asa ceva. Ca sa fiu mai clar: da bani ca sa se construiasca locuri de joaca pentru copii, atunci locuri de joaca pentru copii trebuie sa se construiasca. Iar lucrul acesta este obligatoriu! El nu a dat bani ca sa se puna banci, ci pentru locuri de joaca pentru copii!! Si lucrul asta trebuie realizat fara vorba! Nemtii sunt tipicari si respectuosi fata de atributul imperativelor. Intrebai, pe blogul d-nei Corina Cretu, de ce nu se fac, la noi, lucrarile necesare pentru evitarea inundatiilor. Ei, acolo, la germani, acelea s-ar fi facut si s-ar fi luat masurile necesare urgent!! Pentru noi romanii nu exista imperative. La neamt, norma e norma. Noi "umanizam", ca sa zic asa, norma. Iti recomand cu caldura sa citesti "Dimensiunea romaneasca a existentei" a lui Mircea Vulcanescu. Iata ce zice : " Ceea ce caracterizeaza, in primul rand, implinirea normei, la romani, este faptul ca constiinta omului de a fi in rand, si in genere constiinta randuielii, nu e o determinare practica, ci o stare de cunoastere. Imperativul nu-l simte romanul ca pe un comandament, ca pe o porunca a altuia, ci ca pe o lipsa de ordine in existenta, ca pe o nepotrivire, ca pe o neimplinire, ca pe o chemare a cuiva, sau drept ceva care ii da ghes sa puna lucrurile la loc, ca pe o lipsa. Asa cum cheama, in basme, gradina fermecata pe fata de imparat, sa o curete de omizi, ori fantana pe Fat-Frumos, ca sa o sleiasca!
Astfel, starea de legalitate nu e traita ca un efort de conformare cu o regula, ci ca un sentiment intuitiv de potrivire organica, de armonie a firii cu fiinta, de libertate, de "la tine acasa", de intimitate.
Masurati cu gandul tot ce desparte acel prag absolut care este sentimentul kantian de respect fata de legalitate, tirania neumana a imperativului necesar si universal, de sentimentul omenesc de libertate, de mladiere, pe care fiecare roman il simte in fata normei, si veti putea judeca pana in ce adanci cute ale structurii realului coboara consecintele acestei nedeosebiri fundamentale a existentei de posibilitate".
Am despartit comentariul in doua parti, sa nu-l fac prea lung. Sper sa nu te plictisesti citindu-l. Dupa cum se poate vedea din ce a scris marele Mircea Vulcanescu, pentru german imperativul este un comandament, un ordin. I s-a dat ordin, el executa! De aici si respectul fata de legalitate si tirania neumana a imperativului necesar si universal (sentimentul kantian de care vorbea Mircea Vulcanescu). Ei, e romanul asa? Poate fi romanul "putin" neamt?
Romanii mai au o caracteristica si anume usurinta in fata vietii. Iata ce spunea tot Mircea Vulcanescu: "De aceea e romanul, totdeauna, atat de bun facator de planuri, combinator de ipoteze, iscoditor de posibilitati si resurse, admirator de straini si suspinator dupa caractere. Dar tot de aceea, e el nebagator de seama la ce face (ce-o fi, o fi!) dispretuitor al urmarilor faptei sale, neatent la imprejurari si deci - scos din ale lui si neindemnta din afara - relativ putin bun de treaba.
Alaturi de acest sentiment de usurinta a existentei, exista insa, la el si o a doua iraurire, care o completeaza si o compenseaza etic: lipsa de teama in fata mortii"! Aici trebuie inteleasa o deosebire fundametala fata de trairile acestui sentiment al mortii la romani, fata de popoarele nordice. Reaiau din ce spunea in "Dimensiunea romaneasca a existentei" Mircea Vulcanescu:
"Sunt unele popoare, mai ales cele nordice, care traiesc cu intensitate dramatica grija mortii ca ispravit absolut, spaima in fata neantului, a nimicirii. Si sunt unii ganditori contimporani, care au facut din acest sentiment, radacina esentiala si caracteristica tragica a fiintei.
Lucrul acesta nu e potrivit mentalitatii romanesti. Ganditi-va la ciobanul, atat de des citat, din Miorita lui Alecsandri. Ceea ce-l preocupa in clipa cand afla ca i s-a pus gand rau., nu e teama de nimicire. In lumea de dincolo, continua sa se desfasoare pentru el, lucrurile de aici. "Posesiunea existentei" nu inceteaza, pentru el, prin moarte:
In struga de oi,
Sa fiu tot cu voi;
In dosul stanii,
Sa-mi aud cainii.
"Spaima de nefiinta" nu-l determina sa ia nici masurile elementare de prudenta sau de paza. Ceea ce-l preocupa este numai implinirea unei anumite ordini, a unui anumit ritual care sa-i asigure mai departe legatura cu cele de aci, odata ce va fi trecut vamile:
Aste sa le spui,
Iar la cap sa-mi pui...
Plangerea, chiar, nu este ruperea sfasietaore a fiintei impotriva neantului, ci este clamare pentru integrare in linistea a toate, asezare, impacare. Deslusim, prin filtrul acestor lucruri, sensul in care istoricul grec va fi vorbit despre "nemurirea getilor"."
Si eu cred ca aceasta caracteristica a noastra provine din fondul ancestral getic - lucru clar - asa cum considera si Mircea Vulcanescu.Fond ancestral traco-latin, peste care s-a suprapus cel slav...
Sa vedem cu este pentru nemti dimensiunea in care i se proiecteaza lui insusi existenta. Pentru german existenta este adanca si nebuloasa. Cum este pentru roman? Este asa:
1. Nu exista nefiinta;
2. Nu exista imposibilitate absoluta;
3. Nu exista alternativa; - Apropo de "relativa indeterminare in actiune si predominarea speculatiei asupra posibilului, fata de intrebarea asupra a ceea ce este de facut concret in viitor, caractere care ne explica o seama de aplecari ale firii ganditoare romanesti" - Mircea Vulcanescu.
4. Nu exista imperativ;
5. Nu exista iremediabil;
6. Usurinta in fata vietii;
7. Lipsa de teama in fata mortii.
Deci, Ramona, zi si tu...: ne asemanam cu nemtii? :)
Imi place blog-ul tau :)
Nu semănăm, dar nu semănăm nici cu alţe popoare latine...
Noi, aşa cum am spus ieri pe blogul unei persoane pe care o admir din suflet...noi ştim să ne plângem de milă mai bine ca şi oricine, ştim să dăm ca şi exemplu întotdeauna pe altul (şi ăla a făcut aşa, şi ăla a luat nota aia :D...), iar acest fapt în loc să fie tăiat din rădăcini este dezvoltat. Noi ştim să dăm sfaturi şi suntem deştepţi, dar când este să facem ceva concret sau să luăm atitudine pentru noi şi pentru cei de lângă noi...dăm în bâlbăială!
Atâta vreme cât nu înţelegm că omul este şi fiinţă socială şi are nevoie de omul de lângă pentru a fi auzit şi puternic..., până nu înţelegem să punem umărul noi şi nu să aşteptăm pomeni politice şi externe...nimic nu va merge bine!
Şi, chiar dacă nu semănăm cu nemţii şi nu vom putea fi niciodată nemţi, am putea fi măcar un popor vertical cu şira spinării românească!
Despre chestia cu oamenii de afaceri am dat un exemplu, dar nu m-am oprit doar la nemţi. Oricum...pot fi şi oameni care nu au afaceri, pot fi şi administratorii de bloc care ar trebui să caute soluţii în loc să stea să îşi pilească unghiile sau să bea cafeluţa!
Uff...ar fi atât de multe de spus încât...mi se pare că mă tot repet! :)
Îmi place Mircea Vulcănescu...are o filosofie aparte a scrierii şi a percepţiei umane :). Am să citesc cu mare plăcere cartea.
Trimiteți un comentariu