păsările timpului

era noapte
atât de noapte încât îmi intrase în oase
asemeni unui tirbuşon
îmi desfăcea sufletul în două, în zece, în mii de bucăţi
şi am ţipat
de undeva,
de pe calea lactee fluturii s-au desprins în culori
şi au coborât peste umerii mei, peste părul bătut în cuie
peste faţă,
iar sufletul a început să tremure

era noapte
iar visul meu se făcea a fi din altă galaxie
prin părul meu se cuibăriseră păsările timpului