Tinerii de azi - vinovaţi sau nevinovaţi?

Pornind de la o discuţie abordată de cineva pe un forum unde activez, aş vrea să dezvolt puţin subiectul, pentru că mi-aş dori tare mult să aud câteva păreri şi din partea voastră.

Foarte multe persoane, abordează ideea că internetul ar fi nociv, că nu mai există siguranţă şi intimitate din cauza lui, că tinerii primesc obiceiuri proaste şi ... mai rău, că nu pot fi controlaţi în întregime.

Foarte mulţi, pe internet refuză să îşi dezvăluie identitatea, profesia, locul unde locuieşte, unii, pentru că le este teamă că renunţă la intimitatea lor, iar alţii, pentru că este mai convenabil să îţi exprimi ideile anonim..., uitând probabil că dacă cineva vrea să ştie cu cine discută poate să afle...există IP, iar dacă acesta e ascuns, mă rog...există şi mai mult de atât...Cine e curios, poate să sugereze să deschid o temă şi despre urmărirea de IP.

O altă idee ar fi că pentru unii internetul este folosit în scop productiv intelectual, iar pentru alţii este doar un fel de extensie a lumii reale în cea virtuală. Unii cred că pe internet nu se caută decât prieteni virtuali care să îi înlocuiască pe cei reali cu care ieşi la o bere sau într-o excursie, sau cu care îţi dai nişte bulgări în cap iarna la joacă.

Acum, am să dau eu răspunsul meu legat de această temă..., acelaşi, pentru că nu am cum să îmi schimb opinia de la o zi la alta.

Eu cred că totul se învaţă din mers. Pe vremea noastră ni se spunea să nu vorbim cu străinii, dar şi atunci erau copii care ţineau cont şi copii care nu ţineau cont. Viaţa este un fel de şcoală permanentă care îţi oferă şanse sau ţi le ia pe toate, dar, vina a ceea ce se întâmplă în ziua de azi nu este a internetului sau a transparenţei ci a educaţiei - sau mai bine spus a lipsei ei.

Părinţii nu mai sunt interesaţi să discute, să educe, să fie prezenţi în viaţa copiilor. Pentru unii este o uşurare că odraslele lor stau toată ziua pe calculator... sau oriunde altundeva. Din păcate, acest fapt este deja foarte grav şi la scară destul de largă...iresponsabilitatea părinţilor este îngrijorătoare.

Un copil bine educat, apropiat de părinţi care este ajutat să înţeleagă impactul internetului şi al calculatorului (şi nu numai) în viaţa sa, va învăţa să preţuiască partea pozitivă a acestuia, la fel cum va şti să iasă prin parc, să meargă în excursii, să citească, să aprecieze un curs de dans sau orice îşi doreşte, o întâlnire, etc

Eu cred cu sinceritate că totul constă în felul în care ai fost educat, direcţionat, dirijat, în intuiţia ta ca şi persoană individuală, cât şi în societatea din care faci parte. Totul stă în mâna părintelui - în felul în care ţi-a lăsat personalitatea să se dezvolte liberă, în felul în care te-a ajutat să te înţelegi şi să înţelegi cum să faci faţă unor chestii neplăcute în anturaj, şcoală, viaţă. Părintele este acela care poate să explice fără să se impună, să descrie fără să te facă să retrăieşti aceleaşi experienţe...decât dacă şi tu ţi le doreşti. Deci, cum spunema, un părinte atent, va putea vedea încă din primul an de viaţă ce "talente" are copilul său şi i le poate dezvolta cu puţin efort, fapt care va împiedica mai târziu implicarea copilului în activităţi nocive deşi, uneori este bine să se confrunte şi cu ele pentru a-şi descoperi capacitatea de a ieşi din acestea rămând însă cel de dinainte.

Intimitatea d.p.m.d.v. este discutabilă, iar ideea de cât mai mulţi prieteni...discutabilă şi ea. Eu prefer multe cunoştinţe şi câţiva prieteni adevăraţi. Prietenii sunt oricum destul de greu de găsit, iar asta înseamnă a acorda timp, importanţă, suflet, activităţi, gusturi comune, etc
O prietenie poate începe în câteva clipe, dar necesită foarte multe resurse ca să o întreţii şi să o ajuţi să existe.
Prietenia sau iubirea poate începe oriunde - nu văd de ce internetul nu ar putea fi un astfel de loc - , dar asta nu înseamnă că va dura o viaţă doar în spaţiu virtual sau prin corespondenţă.

Intimitatea... un cv este sau nu este intim?
Mie aşa mi se pare şi totuşi, sunt foarte mulţi care au cv pe internet, iar dacă ai un cont pe siteu-rile cu joburi...poţi să vezi date de naştere, mailuri, telefoane, stare civilă, educaţie, poză, etc
Deci...mie mi se pare destul de intim.

Intimitatea are o graniţă pentru fiecare. Eu cred că intimitatea este defapt carapacea noastră şi...de aici porneşte defapt adevărata problemă: cât de mult vrem să vadă alţii despre noi sau în noi sau...prin noi? 
Da, eu cred că intimitatea este ceea ce vrem noi să ţinem ascuns în noi faţă de alţii şi pe care o oferim doar oamenilor de mare încredere, iar asta doar când scăpăm noi înşine de unele complexe sau temeri.

Mai sunt laturi ale intimităţii...cele a vieţii personale, dar şi aici se pot spune multe. Noi ca oameni suntem indivizi luaţi singular şi indivizi în societate, iar sub acest aspect, intimitatea noastră va avea mai mereu de suferit, deoarece oamenii sunt curioşi, doresc să afle cât mai multe despre noi ca şi colegi de şcoală, de muncă, ca şi vecini, etc

Ideal ar fi să păstreze pentru ei ce află, dar bârfa este boală veche...mult mai periculoasă decât internetul.

Deci, nu cred că internetul aduce neaparat ceva nou sub acest aspect ci, devine o armă albă în mâna celor care nu deţin o "carte tehnică" înmânată de părinţi, profesori sau persoane adecvate.

În ce mă priveşte, eu îmi stabilesc limitele intimităţii mele, după regulile pe care mi le-am stabilit, reguli care pe parcurs au variat, au devenit mai drastice sau mai libertine în anumite circumstanţe, etc, dar care se învârt în jurul unui nucleu care niciodată nu se va schimba - el mă conţine pe mine ca şi individ singular...ca şi suflet, iar oamenii vor avea întotdeauna lucruri pe care doar ei înşişi le pot ştii.

În concluzie, un copil care nu este lăsat nesupravegheat de mic în faţa internetului, care are un orar de joacă în faţa calculatorului şi cu care părinţii îşi fac timp să iasă în parc, să meargă la o activitate extraşcolară care îi face acestuia plăcere...sunt convinsă că va vedea altfel internetul, dar unul care hoinăreşte toată ziua pe net, citeşte articole pe care nu le înţelege, dar cu care are contact vizual şi consideră că le-a înţeles...începe să construiască scenarii şi mai rău...să dea răspunsuri...poate să ajungă în faza în care realul este ceva construit şi zidit în propria minte!

Până cînd un copil să poată naviga singur pe net, trebuie să înţeagă anumite aspecte - nu trebuie să fie îngrădit cu forţa ci cu înţelepciunea unui matur care şi el a trecut prin diverse perioade asemeni celui care acum are nevoie de tine.

Ce îmi place mie totuşi la o majoritate a tinerilor din ziua de azi este faptul că au o personalitate puternică, nu pot fi manipulaţi uşor, că au păreri deja bine conturate despre ce îşi doresc, că ştiu folosi în interesul lor lucruri pe care eu nu le ştiam utiliza decât foarte târziu. Poate mulţi nu au avut o carte în mână, dar, informaţia, spre bucuria mea şi interesul lor...vine din toate părţile, iar ei vrând nevrând trebuie să cearnă şi să oprească. Cum spuneam....depinde de cum ai fost crescut ca să îţi opreşti pentru tine chestiile bune.

Mulţi spun că sunt violenţi, huligani, nesimţiţi...or fi şi aşa ceva, dar dacă am fi sinceri au fost de ăştia destui şi pe vremea noastră, dovadă grasa prostie din această ţară. Faptul că nu a fost mediatizat ... nu înseamnă că nu au existat. Şi...cei de atunci şi cei de azi nu sunt altceva decât produsul finisat şi semifinit al părinţilor şi al unei societăţi ignorante care înainte de a-şi dori să ajute, să întindă o mână, să vrea să fie unde trebuie să fie...etichetează şi dă de o parte vieţi care poate în alte ipostaze ar fi putut fi strălucitoare.


Am un prieten extraordinar de inteligent care deţine o memorie uluitoare, care poate face calcule în cap cum puţini pot face, care are o cultură generală dezarmantă şi care, din cauza faptului că a fost pus la o parte în familie, din cauza faptului că a fost ignorat, super protejat, din cauză că de mic el era în umbra fratelui - fratele avea jucării scumpe, el nu avea voie să se joace cu ele...fratele mergea în excursii el nu, etc, din cauză că nu a avut niciodată ce şi-a dorit - a vrut să urmeze o facultate, dar pentru el nu au fost bani - ...s-a răzvrătit încă din clasa a cincea, a luat o cale pe care nu şi-a dorit-o...la început din revoltă personală ca să fie băgat în seamă de părinţi măcar sub această formă..., iar apoi a devenit un obicei.
De la o vreme nu mai este nici una, nici alta...ci este produsul educaţiei şi a alegerilor sale greşite şi...,în loc să fie ceea ce a visat...a devenit un simplu muncitor, care se închide în el, nu mai îi face plăcere să socializeze ci doar să stea în faţa calculatorului, sau mai rău în faţa unei sticle de bere. Încet, încet îndepărtează pe toată lumea din jurul lui şi nu mai găseşte capacitatea de a lupta pentru el!

Eu cred că acesta este exemplul clasic al tinerilor care sunt pierduţi undeva pe drum...în timp ce pe noi maturii ne interesează ce vrem noi pentru ei, în loc să ne intereseze să discutăm cu ei să vedem ce vor ei pentru ei...