7 iunie 2011

"Cartea de ieri şi de mâine, o carte pentru fiecare" - Campanie


Fiecare dintre noi am ţinut în mâini măcar o carte. Senzaţiile, emoţiile şi mirosul cărţilor sunt unice. Când intrăm într-o bibliotecă, primul lucru pe care îl remarcăm este mirosul de carte, cărţile, titlurile, culorile. Cei care iubim cartea, zâmbim şi ne întrebăm cum ar fi dacă am avea şi noi măcar jumăptate din aceste cărţi? O zi senină, la umbra unui copac, ciripit vesel de păsări şi ea...cartea! 

Când citim evadăm din lumea în care de multe ori ne simţim prizonieri sau simţim că nu îi aparţinem. Putem fi oricine şi orice ne dorim. Putem visa, putem călători, putem iubi, putem lupta, putem naviga, putem fi invincibili. Putem chiar să trăim în poveşti fără de sfârşit, iar ele, cărţile ne vor fi mereu cel mai bun prieten. 

Prietenul care mereu ne învaţă, ne este aproape, ne ajută şi ne ascultă..., prietenul care ne dă aripi şi zboară alături de noi!

Şi, pentru că iubesc cartea şi îmi doresc ca oamenii să îşi amintească cărţile într-o lume a vitezei şi a tehnologiei, pentru că îmi doresc ca oamenii să aibă în biblioteci cărţi învelite în coperţi, cu litere şi miros şi nu cărţi electronice lipsite de personalitate şi viaţă, pentru că vreau ca tinerii să ştie ce înseamnă să se ascundă undeva într-un loc liniştit pentru a citi o carte, m-am gândit să demarez o campanie.

Această campanie, urmăreşte colecţionarea de cărţi...câte o carte de la fiecare dintre voi cei care doriţi să le daţi mai departe. Aceste cărţi vor ajunge la oameni care vor dori să citească, care vor dori să aibă măcar o carte în bibliotecă, care le vor iubi. Aceste cărţi vor încerca să deschidă lumea de ieri pentru lumea de mâine. O emoţie poate fi un nou început.

Şi, pentru că nu demult am avut un eveniment alături de oameni frumoşi la Biblioteca Municipală Adjud, i-am povestit şi doamnei Tatiana Valea despre acest vis al meu...cel de a aduce cartea cât mai aproape de oameni, iar dumneaei s-a bucurat nespus. Despre doamna Tatiana mereu aş vorbi. Nu cred că am mai văzut atât de multă dăruire din partea cuiva. Dăruire pentru carte, pentru oameni, pentru frumos.

Ba mai mult, a dorit ca această iniţiativă să devină un obiectiv comun, o campanie pe care o vom demara suflet lângă suflet, un parteneriat al cărţii în favoarea cărţii şi a cititorilor. Nici nu mă aşteptam ca această iniţiativă să nu fie preluată şi de dânsa...să nu fie dezvoltată şi susţinută. 

Îi mulţumesc în mod deosebit!

Această campanie se va derula pe tot parcursul lunii iunie şi iulie. La sfârşitul campaniei, ne vom întâlni în Parcul Adjud şi le vom împărţi oamenilor. Vom discuta despre carte, vom citi, vom recita poezii, vom asculta copii vorbind despre cărţi şi vise. Cărţile vor ajunge la oameni, deoarece numai ele pot fi adevărata cheie către sufletul oamenilor! Numai ele pot deschide lumi demult uitate sau lumi viitoare care nu vor lăsa sentimentul cărţii de pe palmele noastre să piară într-o lume rece în care degetul nostru nu poate simţi foaia, nu poate trece peste litere, peste coperţi!

Aceia dintre voi care doriţi să donaţi o carte, vă rog să mă contactaţi pe mailul: lady_allia@yahoo.com, sau  prin formularul de contact de pe pagina blogului!

Cărţile mai pot fi donate şi direct Bibliotecii Municiaple Adjud!

Susţinând campania, susţineţi cartea şi cititul!

4 comentarii:

sara spunea...

Imi amintesc si acum cati fiori m-au trecut cand am citit " Heidi,fetita muntilor" si mai apoi "Surorile Materassi" de ALDO PALAZZESCHI.Imi vor ramane vesnic in minte.

Stănica Bostănaru spunea...

Mamă, să-mi zici unde trebuie să aduc cărţile. Vreau să dau câteva în speranţa că vor fi apreciate şi îngrijite ca în biblioteca mea.

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Draga mea Sara, eu îmi amintesc "Singur pe lume" şi de multe ori, de foarte multe ori mă simt un altfel de Remi. M-a impresionat enorm această carte. Încă o face :). Apoi, mi-a plăcut "Cosette", mi-a plăcut "Maestrul şi Margareta"... Cărţile pentru mine sunt adevărate oaze de linişte şi senin. Mă regăsesc în multe, iar din altele învăţ să respir :). Mulţumesc că te regăsesc pe aici!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Visătoarea mea dragă :), eşti ca şi o rază proaspătă de soare de fiecare dată...oriunde te-aş vedea :). Dacă nu îţi cer prea mult, poţi să îmi dai un beep sau să îmi trimiţi un sms cu numărul tău? Aş vrea să ne întâlnim să mi le dai personal :) când voi veni la Focşani. Vin lunar...e oraşul sufletului meu...nu mă pot despărţi de el :).