Bară la bară..., încleştare în încleştare, gânduri în gânduri ne furişăm prin viaţă. Ne furişăm sau trecem precum săgeţile uitând de toate şi de toţi. Uneori, ne uităm chiar pe noi în mijlocul gândurilor şi a grăbii. Nu mai contăm nici cine am fost, nici cine ne doream a fi. Contează doar mersul, condusul... În dreapta şi în stânga noastră, viaţa trece precum peisajul pe care îl vedem prin fereastra maşinii. Nu vedem decât contur şi umbre. Din când în când soare. Atunci zâmbim. Unii, din oarecare motiv ne oprim. Poate avem pană. Poate motorul s-a oprit brusc. Poate... Nu are importanţă. Are importanţă că ne-am oprit. Furia. Asta e prima reacţie. "Trebuia să fiu în altă parte! Trebuia să ajung!". Nu mai contează că direcţia era greşită sau nici măcar nu ştim unde ne îndreptăm. Ne punem mâinile pe ochi, le trecem prin păr, peste frunte. Apoi, se aude un sunet. O pasăre. Un avion pe cer. Un greiere. O lăcustă. Un copil. Ne ridicăm ochii şi dintr-o dată totul e clar. Slow motion... Maşina e cea care stă. Fereastra e vie. Noi suntem vii. Imaginile sunt clare. Sunetele se aud în sfârşit, iar noi, noi ne-am regăsit cel mai bun prieten...pe noi. Ne luăm de mână şi alergăm pe câmpul de lângă maşină. Era mereu acolo. Noi doar atunci l-am zărit. Privim cerul. Privim omul de lângă noi. Copiii. Prietenii. În sfârşit viaţa nu mai aleargă cu viteza maximă. În sfârşit noi nu mai suntem în ea asemeni unor pasageri. O trăim. Viteza întâi e bună. privim mai des. Ascultăm mai des. Respirăm mai adânc. Uneori, viaţa este un drum. Alegerile sunt nişte maşini. Noi suntem "pasageri" la volan. Doar de noi depinde cum vom conduce şi unde vom ajunge. Trebuie doar să ne amintim că uneori e bine să oprim. Să ne oprim din graba noastră care ne face să uităm de lucurile care contează în viaţă cu adevărat. Care? Într-o zi, la o oprire, va afla fiecare ce contează pentru el cu adevărat. Când furia va dispărea...vom ştii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu