Suflețel și Suflețica

 

 (Sursa: Hanul Poveștilor)

în zare, peste mări și țări,
peste ape și munți,
departe, departe,
atât de departe, încât privirea nu putea atinge,
trăia un bărbat
un bărbat
frumos, cum altul nu este și nici o altă poveste
nu l-a putut scrie sau descrie
deși, câteva,
au încercat și s-au dat peste cap de trei ori
să înfăptuiască magia,
dar el dispărea de fiecare dată din fața literelor,
din fața crăieselor și a sirenelor care îl strigau
se ascundea după colț de lume,
după strălucire de lună plină
așteptând,
așteptând un surâs anume, un glas anume, doi ochi căprui
pe care el îi știa din toate viețile lui, din vise, din gânduri
aștepta o femeie simplă,
fără farduri sufletești, fără cânturi de sirene,
un copil care să îi adormă la piept în nopțile reci
și să îi rămână și în cele calzi
care să alerge cu el de mână în zile bune și să îi stea la pas
și în zile mai puțin bune
în fiecare dimineață și seară și noapte
și clipă, el punea palma streașină la suflet șoptind încet chemări,
cuvinte de dragoste și alint
așteptări,
iar într-o zi, femeia-copil a apărut
depărtarea a rămas, dar
în zare, peste mări și țări,
peste ape și munți,
departe, departe,
atât de departe, încât privirea nu putea atinge,
trăia un bărbat, iar în sufletul lui, o femeie,
iar despre ei, despre Suflețel și Suflețica,
se tot scriu povești
la colț de suflet, în locul unde se naște iubirea
adevărată

(Suflețel și Suflețica, Ramona-Sandrina, Lady Allia)