Ca să ne regăsim pe noi și drumul către noi...

(Sursa foto: Pinterest)

...Așa sunt eu. Am nevoie să dau tare de tot cu sufletul de pragul vieții ca să simt totuși că merit ceva bun. De regulă, simt asta doar pentru alții. Mi-am făcut o cafea, mi-am așezat câteva valuri peste glezne, m-am întins pe nisip și am meditat. Evident briza, soarele și păsările au avut un efect benefic asupra mea. M-au ajutat. M-au făcut să realizez că îmi place și mie să fiu alintată, tratată ca o ființă umană, iubită, mângâiată, ascultată. Am închis multe capitole în clipa aceea. Definitiv.
Știți voi… infecția se scoate brusc, altfel îți intră în sânge și mori. Așa că, am făcut disecția direct în minte și suflet și am operat pe cord deschis. A mers. A durut ca naiba, dar trăiesc. Și trăiesc liniștit și frumos. Dovadă că uneori disecțiile sunt bune. Rupem din noi pentru noi și pentru cei pe care îi iubim. Când iubești, trebuie să fii sănătos și întreg sufletește. Pe jumătate, nu dăruiești nimic.
Mă recuperez. Încă sângerez. Într-o zi însă, voi fi completă. Știu asta...

(Ca să ne regăsim pe noi și drumul către noi | Webcultura, Ramona-Sandrina Ilie)