13 octombrie 2014

Viața nu înseamnă singurătate

Viața noastră, cea de toate zilele.

Indiferent cât de multă iubire avem în noi, ne este din ce în ce mai greu să o dăruim. Și să o primim. Ne temem de oameni. Ne temem de sentimente. Ne temem din ce în ce mai mult de relații.
Ne plac relațiile fără complicații, prin telefon sau chat. Nu față în față. Resprirație în respirație. Ochi în ochi. Responsabilitate în responsabilitate. Acestea, nu dor atât de mult când se rup.
La urma urmei, am îmbrăcat un suflet în cuvinte și l-am văzut doar cum am dorit noi. Poate niciodată cum a fost el. Dar e mai accesibil așa. Și mai ușor de iubit. Este mai impersonal, deoarece după ce închidem chatul, ne putem vedea de viața noastră. E ca și cum ai putea da delete și accept cuiva în viața, în gândurile și trăirile tale. Atât cât vrei. Atât cât simți. Atât cât vor mușchii tăi. Cardiaci sau restul.
Cuvintele însă, nu ne țin de singurătate. Nu ne țin de frig noaptea când ajungem acasă. Nu ne țin de mână când suntem bolnavi. Nu ne privesc în ochi. Nu se plimbă cu noi prin parc, pe malul mării. Ne dăruiesc aproape totul, dar ne lasă atât de goi. Ca o Fata Morgana: o simți că e acolo, o vezi oarecum, dar nu o vei avea niciodată. Va fi mereu o himeră dulce, frumoasă, care va naște în tine roiuri de emoții, dar atât.
Bineînțeles că poți trăi și astfel o viață întreagă, dar viața înseamnă mult mai mult. Înseamnă să poți să te scalzi în privirea cuiva, să îl poți alinta, să vă certați, să vă împăcați, să poți clădi, să poți avea copii, să poți avea o familie. Să poți sta seara pe terasă și să privești în aceiași direcție. Mână în mână. Să simți căldura palmelor cuiva cuib ție, nu doar să îți induci o stare! Să râzi, să te bucuri și să îți împarți viața cu cineva. Să fii și să devii martorul vieții și sufletului cuiva. Și viceversa.
Viața înseamnă să înveți să dăruiești, să faci compromisuri, să clădești, să primești, să trăiești înainte de toate! Da, e mai bine în doi și în mijlocul unei familii decât singur. Sunt multe greutăți și responsabilități, dar e mult mai frumos să privești în urmă și să vezi cât de multe vieți, clipe și amintiri au răsărit acolo. Și au crescut. Și au dat mlădițe.
Și totuși, oamenii aleg să devină impersonali.  Au ales să devină litere nu oameni. Au ales să transforme viața într-un alfabet nu într-o familie. Pentru că teama de viață e mai mare decât dorința de a trăi.

Ramona Sandrinade @, 4 August 2014




Niciun comentariu: