21 iulie 2022
Acasă...
În viață nu călătorim singuri
În viaţă nu călătorim singuri. Fiecare om lasă în noi un semn de carte pe care îl descoperim mai devreme sau mai târziu. Trebuie doar ca printre asemănări să ştim să ne regăsim, să ne recunoaştem şi să ne iubim individualitatea ! Oamenii pe care îi atingem şi care ne ating de-a lungul drumului nostru sunt culorile care ne transformă în cel mai frumos curcubeu, iar iubirea şi credinţa sunt cele care ne dau strălucirea! (©Ramona-Sandrina, 2013)
Hanul Poveştilor: În viaţă nu călătorim singuri... (ladyallia.blogspot.com)
20 iulie 2022
Nadia Comăneci iubirea noastră absolută și primul 10 din istoria gimnasticii!
„Do you know anything about my homeland? You cannot truly understand a person unless you know where they have come from. I am who my people are and were; what they have gained and lost; the product of their wars, humiliations, revolutions, upheavals and triumphs. If you want to know me, know Romanians because my spirit was created by their experiences, passed down and given as an offering to our collective future.” - Letters to a Young Gymnast, By Nadia Comaneci
Pe 18 iulie s-au scurs 46 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii mondiale, 10 care a fost obținut de Nadia Comăneci, la Jocurile Olimpice de la Montreal.
Îți mulțumesc dragă Nadia Comăneci pentru tot ce mi-ai fost și îmi ești, dar și pentru toate emoțiile și bucuriile pe care ni le-ai dăruit și ni le dăruiești!
Pentru că mi-ai transformat copilăria într-un vis despre gimnastică, frumos și campioane!
Pentru că ai devenit acel exemplu de verticalitate, modestie și putere care mi-a condus pașii și mi-a fost alături mult timp în viață!
Pentru bucuria pe care mi-a făcut-o tata când mi-a dăruit păpușa Nadia :) ...cea mai frumoasă și neprețuită păpușă din lume!
Pentru că indiferent de ceea ce ți-a oferit viața, nu ai uitat niciodată rădăcinile și pământurile pe care te-ai născut, ai copilărit și care iată, oriunde ai fi în lume, te țin legată de noi toți!
Să ne fii mereu fericită, împlinită, plină de energie, inspirație și sănătoasă!
***
Pentru cei care vor să afle mai multe despre cum a crescut Nadia „mare”, voi lăsa niște informații, doar că ele nu vor putea cuprinde munca Nadiei din culisele „cuvintelor”. Este adevărat că sunt multe lucruri și multe stele care trebuie să se alinieze în viața cuiva ca să ajungă pe cea mai înaltă treaptă a galaxiilor noastre, dar, tot atât de adevărat este că fără talentul nativ, fără munca constantă, uneori sfâșietor de grea, fără mentalul echilibrat, puternic, fără ambiție, perseverență și entuziasm, oricâți antrenori am avea, oricât de bună ar fi pregătirea, oricât de performante ar fi sălile și condițiile de pregătire, nu am ajunge la acest 10 perfect! Nadia a ajuns pe podium ca „zeiță absolută”, deoarece a muncit constant, a crezut în ea și în gimnastică, a fost un copil genial, echilibrat și extrem de muncitor!
***
Nadia Comăneci, născută la 12 noiembrie 1961, a început gimnastica la vârsta de 5 ani, fiind selecţionată de antrenorul Marcel Duncan şi legitimată la AS Flacăra Oneşti. Din 1971 a fost antrenată de Bela şi Martha Karolyi, iar la vârsta de 11 ani a câştigat primul său titlu de campioană naţională absolută. Jumătate de an mai târziu a concurat la categoria maestre, unde a ocupat locul al treilea.
În 1974 a obţinut primul mare succes peste hotare, câştigând locul I la individual compus, în cadrul concursului Cupa Prieteniei de la Gera (Republica Democrată Germană). A urmat o ascensiune rapidă care a culminat cu rezultatele obţinute în 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal – ediţie a JO care a intrat în istoria sportului drept “Olimpiada Nadia Comaneci”, după ce Nadia a primit şapte note de 10 (primele în istoria concursurilor oficiale de gimnastică!) şi a stabilit un “record absolut”: 20 de puncte, la paralele inegale (potrivit codului de punctaj de la acea vreme), scrie cosr.ro. Nadia Comăneci a cucerit cinci medalii la Montreal, trei de aur, la individual compus, bârnă şi paralele, una de argint, cu echipa României, şi una de bronz, la sol.
După 1977, Nadia s-a pregătit la Bucureşti, cu antrenorii Iosif Hidi, Gheorghe Condovici, Atanasia Albu (septembrie 1977 – august 1988), Gheorghe Gorgoi, Anca Grigoraş (aprilie 1980 – august 1981). Nadia Comăneci a cucerit primul titlu mondial la bârnă pentru gimnastica românească şi două medalii de argint, la sărituri şi cu echipa, la CM din 1978, de la Strasbourg. În 1979, la CM de la Forth Worth (SUA), Nadia a făcut parte din echipa de gimnastică a României care a cucerit primul titlu de campioană mondială pe echipe (389,550 p) din istoria gimnasticii.
A cucerit de trei ori consecutiv titlul de campioană continentală şi a intrat definitiv în posesia “Cupei Europei”, fiind prima gimnastă care a reuşit această performanţă. În 1975 a obţinut „Trofeul Campioanelor”, la Londra, iar în 1979, la „Cupa Mondială”, desfăşurată la Tokyo, s-a clasat pe primul loc la sol şi sărituri, pe locul al doilea la bârnă şi pe locul al treilea, la individual compus. În 1981, la Universiadă de la Bucureşti, Nadia a obţinut cinci medalii de aur.
S-a retras din activitatea competiţională în 1984, având în palmares 25 de medalii câştigate la Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene, dintre care 16 de aur.
În codul de punctaj al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG), la paralele inegale sunt incluse două elemente denumite „coborâre Comăneci” şi „salt Comăneci”.
În noiembrie 1989, Nadia a emigrat în Statele Unite ale Americii, apoi în Canada, după care a revenit în SUA şi s-a stabilit la Oklahoma. S-a căsătorit cu Bart Conner, campion de gimnastică al SUA şi campion olimpic. Cei doi au un băiat, Dylan Paul, născut în 2006.
În 1996 a fost aleasă preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Gimnastică (FRG). Fundaţia americană pentru Sport Feminin (WSF), care anual premiază femeile cu merite deosebite în sport, i-a acordat „Premiul Flo Hyman” în 1998. De asemenea, Nadia şi performanţele sale remarcabile au fost incluse în „Hall of Fame” al gimnasticii mondiale.
După JO Montreal a devenit Maestru Emerit al Sportului. În 1984, Comitetul Internaţional Olimpic i-a acordat „Ordinul Olimpic de argint”, pentru meritele deosebite în domeniul sportului şi servicii remarcabile aduse cauzei olimpice. Din partea Comitetului Olimpic Român a primit „Colanul Olimpic”. În anul 2000, i s-a conferit Ordinul naţional „Steaua României” în grad de comandor.
Poveștile deșertului
„Halima! Halimaa”, iar numele ei se ciocnea de toate stâncile, vârfurile și văile din zonă. Numele ei se cățăra senin pe Gebel Shellal (muntele cascadă), Gebel Shendodai, Gebel Shendib, ca să ajungă în vârful Elba, de unde, parcul părea mai mare decâ era.Mai verde,mai colorat și mai viu. Halima se înălța pe vârfuri și culegea norii cu buzele ei mici, care par să nu fi cunoscut vreodată râsetul larg. Dar Halima îl cunoștea.
În mijlocul vieții deloc ușoare a oamenilor muntelui, ea era de multe ori copil. Iubea locul acela, iar locul acela o iubea pe ea. Cel mai mult iubea să se piardă prin wadisurile (văile) din Gebel, unde putea culege ploaia și roua de pe frunzele florilor, iar uneori, simțea cum bunrița i se așează pe păr. Părea strălucitoare.
Halima nu merge la școală, dar este un copil înțelept, care pare a fi trăit 1000 de ani. Cunoaște orice operații de matematică, are noțiuni de astronomie și nu se teme că se poate pierde. Nu se teme nici măcar de animalele sălbatice. Allah o va proteja mereu, iar părinții ei au știut să o învețe supraviețuirea. Printre bucăți mici de lipie, viața a curs liniștită și frumos pentru Halima.
În ochii ei adânci și negri, poți vedea un întreg univers. Un univers cu cer, stele, lună și galaxii. Un univers cu păduri dese, copaci umbroși și zile senine, azurii precum inima ei minunată! Halima va crește o tânără minunată, căreia nu îi va fi teamă să înfrunte nimic în viață și care va ști asemeni mamei, bunicii și tuturor femeilor Bishari să transforme țesăturile în case, iar casele într-un cămin plin de căldură, iubire și înțelepciune.
Poate nu se scrie despre femeile beduin multe cărți. Poate nu le vedem atât de des cum ne-am dori. Și mai mult ca sigur că nu toți ajungem să trăim printre ele, să le ascultăm poveștile și să învățăm să frământăm pâine, dar vreau să știți că în spatele privirii lor ascuțite și adânci, în spatele trăsăturilor lor aspre uneori, locuiesc femei calde, bune ca pîinea caldă, cu vise și visuri despre iubire (în toate formele ei), despre libertate. Se ascund femei fine, delicate pe alocuri și fragile, care plâng, râd și se bucură ca niște copii mici de orice gest prietenesc sau de bunătate. Femei care știu încopi case, dar și destine!
„Halima! Halimaaaa!”, iar numele ei, literă după literă aleargă peste crestele din Gebel Elba, iar ea, le urmează precum flroile de colț. Pentru mine, Halima este Floarea de nu mă uita!
(Poveștile deșertului, Ramona Sandrina)