Am mai trăit o dată asta, dar, când vine de la o persoană notorie, mediocră, străină, lipsită de sclipire şi de inteligenţă, parcă nu doare atât de tare ca atunci când vine din partea unui om care ţi-e drag, care are sclipirea, talentul..., care nu ar trebui să recurgă la plagiat pentru a fi admirat.
Totuşi, ce doare nu este doar plagierea în sine cât gestul..."publicarea poeziei" şi negarea până în ultimul moment...!!!
Şi, ca să vă spun povestea...sună cam aşa. Ea, pentru că este vorba despre o tânără cu talent pe care eu am îndrăgit-o şi am respectat-o ca şi suflet, ca şi gândire, ca şi simţire...îmi trimite o carte de poezii publicată de ea. Nici nu ştiţi cât am aşteptat cartea şi cât m-am bucurat de ea. Am citit-o cu sufletul la gură. Sabia a căzut de abia la sfârşit. Am simţit că mă sufoc. A trebuit să stau jos. Nu cred că am mai plâns aşa şi atât demult. Nici nu mai doresc să plâng aşa vreodată.
Primul lucru pe care am putut să îl fac când mi-am revenit a fost să îi scriu:
"
Patricia, nu cred că am avut vreodată un nod în gât mai mare. S-ar putea să ştii deja de ce, dar asta ar fi deja prea mult pentru mine. Ar însemna premeditare. La un momen dat am vrut să îţi trimit cartea înapoi, dar mi-am dat seama că nu vreau asta. O să o ţin ca pe o lecţie de amar şi durere. Una dintre poezii nu este a ta. Dacă sunt mai multe, probabil că nu ştii la care mă refer. Mă mai gândesc încă ce voi face. Între timp, sper să te uit ca pe o clipă de mare coşmar."
Nu are importanţă ce a răspuns. Poate dacă ar fi recunoscut că a greşit şi a furat mă simţeam mai bine în sensul că a înţeles fapta şi consecinţa faptei. Nu a recunoscut. A spus printre altele că:
"Am pus in paralel cele doua texte, sunt comune cateva versuri, disparate, si sincer nu o consider furata. Ti-am spus si mai devreme, am pornit de la ideile acelei poezii. Imi pare rau... chiar nu vreau sa te dezamagesc..."
Din păcate m-a dezamăgit. Defapt a făcut mai mult de atât. M-a convins să cresc mare în privinţa oamenilor. Nu am să mai cred în oameni. Nu în toţi şi nu cu atât de mare uşurinţă. Cred că este cea mai mare pierdere a mea de până acum. Încrederea în oameni şi în faptele de bună credinţă. Cred că o mare parte din mine a cam intrat la apă. Nu îmi place să recunosc când alţii au dreptate. Sunt o proastă care a crezut în iubirea şi încrederea necondiţionată. Păcat. Păcat că nu va mai fi nimic la fel. Îmi plăcea să cred că se mai poate crede în oameni.
Redau mai jos poeziile şi vă las pe voi să vă daţi cu părerea...
Poezia mea...
"fluturii trăiesc doar o zi!"
noaptea asta e altfel. tăcută. plânsă.
se agaţă cu amândouă infiniturile de tâmplele mele şi cade în gol...
în urma ei o lacrimă ca o dâră argintie.
numai bună de rană adâncă pe suflet.
"fluturii trăiesc doar o zi!"
plâng. pentru prima dată plâng interzis şi râd din suflet fără gratii.
- nu mă privi. sunt caraghioasă aşa şi timpul trece.îmbrăţişează-mă!
- dar praful de pe aripi...?
- lasă-l! nu mai are importanţă dacă atunci când îmi mângâi aripile îmi ştergi zborul.
oricum zborul fără tine nu mai are nici un rost.
te privesc. plângi. plângi şi râzi deopotrivă atigându-mi aripile oftând. sfâşii ştiai?
nici nu mai ştiu dacă dincolo de vis te-am cunoscut vreodată. nici nu vreau.
tremur. tremuri şi tu.
doi goi tremurând în noaptea care s-a sinucis.
unul cu altul. unul în altul. unul altuia. îmbrăţişaţi.
- iubitule...mâine?
- iubito ai uitat? repetă după mine...
"fluturii trăiesc doar o zi!"
"FLUTURII TRĂIESC DOAR O ZI!"
= eu dac-am trecut pe lângă ziua aceea? =
tăcere! se aude un glas de undeva. tac.
în noaptea asta se roagă Dumnezeu!
e prea multă linişte!!!
Poezia a fost publicată de mine pe mai multe forumuri în februarie 2008. Era o dedicaţie. Una specială pentru un om special mie.
Poezia
rescrisă de ea:
noaptea asta e altfel,
mi-am găsit umbra printre cearşafuri,
tăcută, plânsă,
ca un infinit suspendat peste noi,
ea se agaţă cu toate gândurile
de tâmplele mele şi
mă ţine în suspans,
ca o imagine dinamică
în loc de rană adâncă pe suflet.
"Fluturii trăiesc doar o zi!"
şi sufletul meu plânge
pentru prima dată interzis
şi râde nestăvilit,
fără gratii.
"Fluturii trăiesc doar o zi!"
Nu o privesc,
şi e caraghioasă aşa
şi timpul trece...
"Îmbrăţişează-mă! Fluturii trăiesc doar o zi!"
Dar praful de pe aripi i-a dispărut suspect,
dar ce contează...
îi mângâi aripile,
să nu îi şterg zborul...
Dar mâine?
de mâine am uitat şi repet...
"Îmbrăţişează-mă! Fluturii trăiesc doar o zi!"
Dar dacă eu am trecut pe lângă acea ziuă?
Noaptea asta e altfel,
pentru un infinit de timp suspendat peste noi
se roagă Dumnezeu
şi umbra mea!
Da...
"Fluturii trăiesc doar o zi!"
Cică, Bratislava, 23.12.2008
Vouă vi se pare că: "...sunt comune cateva versuri, disparate, si sincer nu o consider furata. "???
Domnişoara Patricia nu este la prima lansare. Şi-a făcut debutul literar în 2006. Mai are încă trei volume de poezii lansate, mai multe volume de poezii pentru copii. Aici este durerea mea. Patricia are talent şi scrie frumos...asta dacă nu cumva şi restul textelor sunt idei prelucrate...
:
"In viata mea nu am furat de la nimeni. Poate am pornit de la ideea cuiva, dar nu am furat poezii.".
Oricum ar fi, eu chiar am crezut în talentul şi sclipirea ei literară. Regret că nu mai pot să o văd decât prin prisma unui violator sufletesc şi intelectual.
De azi, nu voi mai publica nici o poezie de a mea. Cele de până acum au fost deja publicate. Cele ce le voi scrie de azi înainte îmi vor aparţine mie până la o următoare publicare. Dacă există cititori cu adevărat fideli care mi-au urmărit activitatea pe internet doar pentru textele scrise, îmi cer scuze pentru că îi privez de critici, de frânturile din mine, din gândurile şi sufletul meu, dar, dacă vor dori, mă vor putea regăsi pe viitor într-un al doilea volum de poezie, sau proză, sau poveşti. Când va fi să fie, voi face publică apariţia volumelor, data lansării şi locurile de unde le veţi putea cumpăra sau primi.
Cum spune titlul...ultima plagiere, ultima trădare! De azi înainte nu o să mai îmi îmbrace nimeni sufletul, iubirile sau emoţiile! Ele îmi aparţin şi aparţin oamenilor din viaţa mea pe care i-am iubit şi îi iubesc! Toţi avem prime iubiri, iubirea vieţii, iubiţi/iubite, soţi/ii... Oare chiar nu avem dreptul să fie doar ale noastre? Până şi acest drept vor unii să ni-l ia şi să şi-l asume ca unul al lor? De ce nu se pot bucura doar de frumuseţea, emoţia şi trăirea transmisă? De ce? De ce naiba trebuie să trăim printre oameni, alături de oameni şi să ne temen de ei?
Da. Asta este povestea tristă a unui suflet care s-a încăpăţânat ca un prost să creadă în oameni şi povestea tristă a altui suflet care s-a vândut pe el însăşi pentru o nenorocită de lansare în plus, pentru faimă, pentru recunoaştere, pentru ... nimicul din el. Mă întreb dacă se merită să renunţăm la noi pentru a deveni celebri. Eu cred că nu. Eu nu am plagiat în viaţa mea pe nimeni. Nu am furat ideile nimănui şi nici nu am rescris idei. Mă simt bine. Poate voi rămâne o viaţă întreagă un poet de doi bani, notoriu, fără recunoaşterea unor critici de mare clasă, fără lansări spectaculoase, dar măcar eu nu m-am dat niciodată drept altcineva decât cine sunt şi nici nu am retrăit prin pielea sufletului altcuiva.
Bună sau rea asta sunt eu, iar eu măcar ştiu iubi în stilul meu! Am obosit şi m-am săturat de mârşăvii sufleteşti. Găsiţi-vă şi voi talentul vostru sau măcar sentimentele voastre. Stop.
