bunicul urca încet
cu el
urcau toate gândurile lui
sărutând urmele paşilor
dinainte
nu atât de bătrâni
şi nici atât de apăsaţi
bunicul urca greu
grele îi erau
şi bătrâneţile
şi paşii
gândurile...toate albe
doar amintirile îl trăgeau
repede, repede de mână
ca pe un "cucon"
la sânul mamei
sus, pe dealul Asuajului
stătea cu braţele deschise
o amintire frumoasă
îşi ştergea ochii cu năframa
mătanie de suflet pe suflet
rozar de aşteptări
bunicul îngenunche
şi plânse
plânseră cu el toate amintirile
ce l-au aşteptat
am plâns şi eu
prea mică în genunchii mei
şi-n pumnii din care îmi curgeau lacrimi
au trecut ani de atunci
îmi amintesc însă
că bunicul a coborât
mai bătrân,
mai apăsat
şi mai plin de gânduri...albe
culese din dealul cu mătănii
unde amintirile plâng
în năframe
iar eu acum,
urc dealul în gând
îl urc greu
îl urc în buze
îl urc în pumni
îl bag sub unghii
până în carne
îl culeg
bunicule...
şi te plâng pe rozar!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu