Despre iubire și credința în ea

Fragmente de îndrăgostire.

Nu am pretins niciodată că ştiu totul despre iubire. Dimpotrivă, aș spune. Sunt omul care ştie cel mai puţin despre ea. Dar cred în ea. Şi cred în faptul că ea ne schimbă din clipa în care ne-a atins.

Eu sunt doar femeia care iubeşte. Aşa cum ştie. Aşa cum îi cântă inima. Şi nu mă tem de cuvinte. Nu mă tem să vin aici, în fața voastră, să-mi arăt sufletul şi să spun: “Iubesc!”. De ce m-aş teme? De ce ar trebui să tac? De ce ar trebui să fac din iubire un subiect tabu? Nu am greșit cu nimic. Doar simt! Simt… Simt că sunt vie! Simt că trăiesc! Simt cum inima mi-e cuprinsă de milioane de emoţii şi bate frumos. Uneori o ia razna ca o nebună. Alteori, stă mică, mică, doar într-o bătaie. Atunci îi e dor. Şi o ia razna din nou. Zboară!

***

Iubirea crede. Nu se îndoieşte. Poate, totuşi, uneori, se ţine într-o zvâcnire de teamă. Teama că poate totul e un vis. Dar tot ea, inima, ştie. Ştie că, dacă e iubire, nu e vis! E zbor. E căldură. E un cuib în care locuiesc două suflete. Din clipa aceea, nimic nu mai va fi la fel. Două suflete vor merge mână-n mână şi se vor uni într-o bătaie de inimă pentru totdeauna… Atât cât poate fi, ea, eternitatea!

***

Mereu ți-am scris. Nici nu știam de existența ta când am început să îți scriu prima scrisoare. Am rupt-o din sufletul meu și am pecetluit-o cu cele mai adânci gânduri și speranțe. Un răvaș de iubire, scris într-un text și aruncat în oceanul timpului, al Universului. Ca o chemare. Știam că, undeva, cineva s-a născut doar pentru mine și am crezut nebunește în asta. Oamenii îmi spuneau mereu că nu exiști. Că ești doar imaginația mea. Că unicornii au murit demult. Că basmele sunt doar kitschuri. Dar eu nu i-am ascultat. Am avut mereu un fel de al meu de a fi. De a crede. De a spera. Mi-am construit o lume cu noi și am trăit în ea, așteptându-te.

***

Mereu i-am scris. Până în clipa în care l-am găsit. Și încă sunt mirată că poate exista. Habar nu am cum a făcut Dumnezeirea, dar este croit exact după visele mele. După inima mea. Se potrivește perfect acolo. Acum, știind că există, îi voi scrie în continuare. Toată viața mea. Nu pot duce în mine atâta iubire. Și atunci, o scriu. Să nu îl uit. Să mi se impregneze pe suflet. O reamintire constantă a faptului că îmi este și ne este. Un perpetuum mobile al iubirii noastre. Vreau să îl iau cu mine peste tot ca să nu mă pierd. Să ne reîndrăgostim mereu unul de altul! Mereu îi voi scrie. Doar astfel va putea fi al meu etern, iar eu a lui. Doar așa, iubirea mea nu va fi în zadar și se va scrie pe stele, iar el va rămâne nemuritor ca oamenii să înțeleagă că dacă știi să crezi suficient, dacă știi să aștepți suficient, dacă știi să iubești suficient, iubirea se împlinește și ne împlinește!

***

Vreau ca toată lumea să știe că unicornii trăiesc! În noi! Că ei sunt aceia care nasc în sufletele noastre basmele care ne transformă din oameni simpli în oameni extraordinari, doar prin simplu fapt că…Iubim!