31 iulie 2012

oare în câte limbi ale sufletului să tac

 

oare în câte limbi ale sufletului să tac
ca tu să mă auzi când te rostesc, suflet drag? 
ce emoţie să mai adaug sau să mai iau 
ca tu să poţi să îmi dai
definiţia exactă în acest amalgam cu noi? 

Îţi mulţumesc că eşti...

30 iulie 2012

HAI ROMÂNIA!!! Sportivii români ne curg prin vene! Sunt singurii care reuşesc curcubeul perfect peste sufletele noastre!

(Sursa foto: Nadia Comăneci)

Ştiţi ce nu înţeleg eu? La Olimpiade, Eurovison şi alte altfel de reprezentări ale României, toţi suntem români! Toţi vorbim, iubim şi simţim româneşte! Emoţiile noastre sunt un tricolor!

Nu contează că suntem maghiari, saşi, secui, bulgari, nemţi, ruşi!

Toţi ne bucurăm şi spunem: "Haide România!". Toţi ne lăudăm cu ei şi ne simţim solidari.

Când e vorba de oameni printre oameni nici o naţionalitate nu boicotează. Oare de ce?

Poate pentru că atunci şi acolo ar putea veni şi mama lui Orban sau mama UE şi nimeni nu ar putea fi corupt să întoarcă spatele acelora care ne reprezintă atât de nobil şi frumos???

Românii, indiferent de naţionalitate au nevoie de exemple pe care să le urmeze şi de care să fie mândri! Românii au nevoie să simtă româneşte! Acum...au de ce! Şi sinceră să fiu, nu e deloc greu să plângi sau să sari în sus de bucurie când îi vezi!

Sportivii români ne curg prin vene! Sunt singurii care reuşesc curcubeul perfect peste sufletele noastre!

HAI ROMÂNIA!!!

tu, vei fi ultimul care ai să rămâi

 

vor muri toate gândurile din mine
şi visele
şi eu,
iar tu, vei fi ultimul care ai să rămâi
pe cerul meu resuscitând amintiri
din care eu m-am anulat din prea multă iubire
să te duc în suflet

FELICITĂRI Alin Moldoveanu şi îţi mulţumim pentru bucata de senin pe care ne-ai dăruit-o!

Deci nu este Focşaniul ceea ce pare; un oraş micuţ, politizat şi plin de betoane! Este un oraş al oamenilor frumoşi şi de valoare care mereu, dar MEREU ne fac mândrii că suntem vrânceni!

FELICITĂRI Alin Moldoveanu şi îţi mulţumim pentru bucata de senin pe care ne-ai dăruit-o!


(Sursa foto: Raed Krishan, gsp.ro)

"Prima declaraţie a noului campion olimpic Alin Moldoveanu (pt gsp.ro): "Mulţumesc, România, pentru susţinere!".

Frumos, nu? O declaraţie simplă, echilibrată, aproape banală, dar totodată de o şocantă normalitate. Nici un cuvînt despre condiţiile precare de pregătire, nimic despre statul român care nu sprijină sportivii, nimic plîngăcios, nimic sforăitor.

Stă cu mîinile la spate, ca un elev cuminte, şi nimic nu îl deosebeşte de oamenii de dincolo de cadrul fotografiei, cu excepţia acelei medalii strălucitoare de la gît. Are 29 de ani şi a muncit patru ani pentru o singură zi. Aceasta.

Alin Moldoveanu e un om serios. Nestrălucitor ca orice om serios. Nu apare la televizor, nu sparge miile de euro în cluburi, nu se agaţă de braţul vreunei blonde focoase. Nu a făcut-o pînă acum, cu siguranţă nu o să o facă nici de acum înainte.

Are licenţă în psihologie şi ştie ce este în capul oamenilor, aşa că ştie probabil că mulţi din cei care trec pe lîngă el pe stradă cred, privindu-i ochelarii, că e un tocilar. Va avea cîteva zile în care îl vom amuza sau poate agasa cu mîndria noastră de oameni satisfăcuţi de o medalie la un sport pe care îl înţelegem prea puţin. Apoi se va întoarce în anonimatul poligonului de tir, în care va munci cîţiva ani să îşi antreneze instinctele. Cu speranţa că va exista un alt moment binecuvîntat, ca cel de astăzi. Căci e aproape neomenesc să nimereşti în centrul unei ţinte pe care cei mai mulţi dintre noi îl desluşesc cu greu de la 10 metri.

Încercaţi să jucaţi darts, stînd la 10 metri de ţintă şi veţi vedea cam ce înseamnă. Iar săgeata de la darts nu are peste 3 kilograme, aşa cum are puşca, şi nici nu trebuie să intre de 70 de ori în centru, aşa cum trebuie să se întîmple cu alicele puştii, ca să ajungi campion...."

De câte ori simt că sunt din nou întreagă apari tu...faci ceva, spui ceva..., iar eu mă înjumătăţesc!!!

 (Sursa foto: internet)

Eşti singura persoană care care reuşeşte în mod miraculos să mă uimească şi să mă rănească în acelaşi timp cel mai adânc. Nu înţeleg de ce mi te-a scos Dumnezeu în cale ca să mă facă aşa praf în suflet.

De câte ori simt că sunt din nou întreagă apari tu...faci ceva, spui ceva..., iar eu mă înjumătăţesc!!! Eu devin tot mai înjumătăţită, iar tu tot mai orb, tot mai departe...