Isabela Lorelai - Omul meu Inger!

M-am plimbat mult timp pe carari de Internet. Unele m-au purtat catre oameni grabiti, altele catre oameni care stiu introspecta. Majoritatea cararilor insa te poarta catre oameni ce trateaza superficialul din viata - stiri fara suflet, can can...nu m-am regasit si nu am sa le mai bat la usi de conac.
Uneori, frunzarind fara tel am surpriza sa gasesc oameni frumosi, oameni care daruiesc, oameni care macar un timp se opresc si privesc in jurul lor.
Atunci se face ca imi incep ziua frumos: cu un zambet, cu o alta culoare, cu o aroma deosebita!
Intr-o zi oarecare umbland hai-hui cu sufletul descult prin iarba si vise, prin ganduri si randuri am gasit ... nici nu stiu prin ce minune... un crang!
Era atata liniste si frumusete acolo incat pentru prima data mi-am fost sfioasa!
Era asemeni unei bucatici de pamant sfant unde trebuia sa te descalti de toata rautatea, negura si gandurile grele, sa-ti faci cruce cu toata fiinta, sa zambesti larg si din tot sufletul si...sa pasesti cu tot ce ai mai bun in tine!
Peste tot in jur doar minune!
M-am intrebat o clipa...unde a fost locul asta atata vreme?
Am privit mai atenta, iar din jur imi zambeau atat de frumos: copii, batrani, oameni...ce tacand si surazand isi cereau dreptul la viata!
M-am cutremurat!

Am ramas si am citit. Am descoperit povesti cu oameni, despre oameni, pentru oameni!
Recunosc sincer ca prima data am plans mult. M-au durut atat de tare unele povesti incat am simtit ca ma sufoc. As fi vrut sa fug, dar si asa...suferinta ramanea.
Prima oara, primul lucru intiparit in minte mi-a fost: si eu sunt mama!
Asta...mi-a infipt in suflet un tipat! De ce?
Boala nu alege. Oricare putem fi in locul lor si oricare dintre copii nostri ar putea trai drama.
Mi-am privit o clipa copila dormind atat de linistita si i-am multumit lui Dumnezeu inca o data si o data...pentru veselia, exuberanta si sanatatea ei!
Si...am stiut! Am stiut ca si MAMA ei trebuia sa faca ceva! Ce mama as fi fost daca as fi ramas nepasatoare?

Pe toti ii tinea de mana o Zana buna - Isabelle Lorelai!
Indiferent de cum se anunta dimineata timpul ei probabil in suflet...ea zambea, incuraja, inainta!
Nu stiu nici acum cum reuseste sa duca pe umerii sufletului ei atat de multe povesti despre care altii se tem si sa asculte si sa citeasca, in timp ce ea...le poarta pe palme de om bun, le saruta cu toata puterea ei de a lupta si le ajuta cu tot sufletul de OM-INGER!!!
Pentru mine Isabelle este una dintre cele mai frumoase ramuri inflorite a copacului numit UMANITATE! Oameni frumosi, daruitori, caritabili, iubitori ca si ea fac sa merite sa iti doresti si mai mult si sa stii ca SE POATE!
As vrea sa pot sa o descriu in cuvinte, dar nu pot. Simt ca i-as smulge din aripi si i-as lua din culoare!
Pot sa spun doar ca sunt mandra si fericita ca am intalnit-o!

Ea este un fel de...DA MAI DEPARTE!
Face totul din suflet pentru suflete, fara sa astepte nimic in schimb decat sanatatea si linistea celor pe care ii ajuta!
Eu...am primit o parte din seninatatea ei si...DAU SI EU MAI DEPARTE!
Primiti si voi...SI DATI SI VOI MAI DEPARTE...VA ROG!
Doar asa lumea poate fi ... altfel, iar unii oameni pot avea macar o sansa!!!

Va rog din suflet sa o vizitati si voi pe Zana cea Buna...


Ea are loc in sufletul ei pentru fiecare dintre noi! Sufletul ei este atat de generos incat cred cu sinceritate ca toata lumea poate sa incapa in el!
Ea intotdeauna are o vorba buna pentru toti, un zambet, o mangaiere!
Ea stie sa fie o dimineata ce se anunta cu soare...indiferent cati nori zarim pe cerul nostru!
Intr-o lume necunoscuta, fara semafoare, fara placute care sa te directioneze ea este un om nascut pentru oameni, o stea polara care pana si ziua stie sa ramana atat, atat de frumos!