e seară, dar cerul e din nou colorat. se aude muzica pierdută undeva departe în copilărie - muzica de bâlci - caruselul magic.
parcă am prins aripi. picioarele le simt mai uşoare, iar pasul mult mai mare. inima bate nebuneşte.
în ochii mi se deschide lumea aceea închisă prea mult în noi: lumea acadelelor, a căluşeilor, a dulciurilor, a porumbului fiert sau copt - vata de zahăr care parcă o simt cum mi se lipeşte de degete şi mi se topeşte în gură.
cred că anul acesta am să mănânc două!
revăd tarabele cu fel de fel de provocări. mai niciodată nu am câştigat, dar nu cred să mă fi interesat asta vreodată.
îmi plăcea!
îmi plăcea să aud forfota din jur, ţipetele fericite ale celor care se dădeau în tot felul de carusele ce te învârteau sau te întorceau cu capul în jos..., îmi plăcea să aud muzica aceea aspecifică a bâlciului, câte un: "lume! lume!..." şi să arunc la ţintă, să trag cu puşca, să arunc inele pe sticle, să încerc să dărâm tot felul de cutii cu o minge uşoară...
aseară am fost la bâlci din nou.
nimic nu s-a schimbat în sentimentul meu. din contră - s-a amplificat!
mă uitam la puiul meu şi am învăţat a miiia oară ceva de la ea: fericirea!!! mirarea!!! minunea!!!
le-am luat pe toate de la ea aşa cum sunt şi cred că le-am înmulţit cu toată bucuria mea de a o vedea aşa.
am jucat din nou la toate şi nu am câştigat decât un telefon de jucărie, dar...A MERITAT!!!
m-am simţit din nou copil, mi-am transformat seara în una absolut minunată, m-am bucurat de dragii mei la maxim şi...am adormit zâmbind...
.............
voi ce părere aveţi despre bâlciuri?
cum le trăiţi?
ce vă place la ele?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu