Ca şi o adiere de primăvară încă timpurie...timpul se joacă în părul tău alb Mamă... Uneori ţi-l împleteşte în vise argintii, alteori în culori castanii...şi ţi-l plouă cu amintiri.
Doar zâmbetul jucăuş şi ştrengar, steluţele din privirea ta căpruie îmi descriu ÎNCĂ sufletul tău de copil...mare şi plin de griji pentru mine.
Cred că aşa mi te voi aminti mereu - alergând la uşă repede, repede şi deschizând braţele a dor de mine - şi trecuseră doar câteva ore de grădiniţă, de şcoală, de facultate, de servici...Mamă, dar erau orele calvarului tău: "Oare e bine?", "Oare nu plânge?", "Oare nu e tristă?", "Oare îi e bine?" ...şi acest..."Oare..." era plasat în mijlocul unei liste atât, atât de lungi...
Când mă întorceam de oriunde aş fi fost plecată...casa mereu mirosea a tine Mamă...!
A parfum de lavandă şi lăcărmioare... Tot ce era greu şi rău rămânea la uşă, dispărând odată cu braţele tale larg deschise...şi cu inspirarea aerului drag de la pieptul tău.
Şi acum îmi amintesc miresmele copilăriei mele...: prăjitura cu mere şi scorţişoară şi mâncarea mea preferată de mazăre... Am să port cu mine aceste miresme mereu...sunt nişte amintiri pe care încă le simt când mă gândesc...Acasă!
În vacanţele copilăriei mele, când eram departe de tine... - te auzeam plângând în visele mele - mă trezeam cu ochii umezi de tine...şi cu mâna strângând puternic colţul perinii...în credinţa că era mâna ta caldă şi protectoare.
Fără să simt, ...am crescut şi eu Mamă, dar încă îmi imaginez buzele tale asemeni unei închipuiri pe degetele mele micuţe şi firave în timp ce dormeam. acum...pot să mi le imaginez aşa cum au fost!
Acum am şi eu două mânuţe de sărutat.
Sunt atât de mici Mamă...!!!
Atât de mici, încât mi-e teamă să nu le strivesc sub buze şi zâmbet. Uneori scap lacrimi peste ele, iar puica mea...zâmbeşte în somn. Când îi cânt cântecele de leagăn şi o privesc la sân ştiu cu adevărat ce am însemnat eu pentru tine şi tu pentru mine. Când mânuţele ei îmi ţin sânul...ştiu cu adevărat cât de mică e lumea... - TOATĂ E A MEA - , iar uneori...nici LUMEA nu e deajuns şi atunci ŞTIU...că fiecare copil e un UNIVERS, iar eu sunt încă UNIVERSUL TĂU...
Îmi aduc aminte Mamă...cum deşertam tolba cu poveşti la o ceaşcă de cafea în fiecare zi alături de tine şi cât de frumos ştiai tu să râzi şi să îmi transformi ziua într-o zi minunată.
Azi,...ne-am revăzut la cafea - e aceeiaşi aromă..., poveştile sunt mai multe şi altele -, dar azi am şi eu griji Mamă şi mă întreb: "Oare...???"..., iar tu mă ştii şi sărutându-mă pe frunte îmi spui zâmbind: "Gata pe azi...fugi acasă. Te aşteaptă acolo o altă poveste de povestit, iar timpul...nu ne iartă. Nu-l pierde cu mine...câştigă-l lângă ea...Clipele voastre acum...sunt cele mai frumoase! Noi..., ne mai vedem mâine...până într-o zi!".
Te privesc Mamă şi tăcând îţi spun tot: TE IUBESC CUM NUMAI O FIICĂ MAMĂ...POATE IUBI !!!
Cu lacimi îmi surâzi şi te îndepărtezi...TU...ŞTII...CUM NUMAI O MAMĂ...POATE ŞTII !!!
Acum...stau şi mă uit la puiul meu cum doarme. O ţin de mânuţă şi o bat încet pe spate când scânceşte - are colici -, iar ea...ŞTIE că o fiinţă cu glas tremurat de emoţie mereu o veghează de tot ce o doare.
Acum...nu, dar mai târziu îşi va aminti căldura mâinii mele, a vocii, a pieptului şi va ştii că a fost...MAMA !!!
Miresmele copilăriei ei vor fi altele, dar dragostea MAMEI va avea aceleaşi amintiri...!!!
...........
CU DRAGOSTE MAMELOR ŞI COPIILOR LOR!
CU APRECIERE TUTUROR CELOR CARE ŞTIU SĂ LE FIE ADEVĂRATELOR MAME APROAPE LA BINE ŞI LA GREU!
CU PRIETENIE...CELOR CARE ŞTIU SĂ SIMTĂ!
........
"Ai luat toate lucrurile obişnuite ale vieţii de zi cu zi şi m-ai făcut să mă simt deosebită. Ştiu că orice mi se va întâmpla în viaţă, datorită ţie, valorez ceva" - Pentru o minunată MAMĂ (Helen Exley)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu