23 octombrie 2008

nunc dimittis


azi aerul a devenit altfel, pamantul a inceput sa se roteasca ametitor, iar eu sa ma simt ca naiba.
de regula, cand pamantul imi fuge de sub picioare ascult ceva ireal, ceva care sa ma transforme in sange si sa curg prin mine, in mine sa ma amestec printre celule sa ma anesteziez prin auto-visare si atunci, doar atunci se intampla sa apari. e bine. nu fac implozie ci doar explozie. asta ma ajuta. ma ajuta sa ma culeg si sa ma modelez din nou lui maine cand tu nu esti. respir. a mai ramas totusi ceva pentru care te vei intoarce. ceva in mine mereu are crevase prin care te scurgi. cred cu toata convingerea ca si acum in buricele degetelor te simt, pentru ca mi-e visare, mi-e cald, mi-e bine si fara sa vreau te-am pus pe buze si ti-am soptit: nunc dimittis.