23 martie 2009

si pentru ca...


undeva, cineva, cu ganduri frumoase...aparut parca din adancul cuvintelor care ating, cu randuri pline de suflet, cu versuri care dor de atat de multa minune...ma inspira si, azi, a reusit sa imi readuca un zambet si o lacrima floare pe care am aninat-o cu duiosie de suflet.
mi-a amintit de muntele meu, de copilarie, de ramaneri si de plecari.


firesc ca, nu imi pare rau. ma bucura nespus pentru ca am reusit sa mai deschid inca o data fereastra fara sa simt aerul imbacsit de indiferenta, de plumb si de oameni grabiti...

pornind de la "Muntele" lui Cristian Lisandru...

"Întotdeauna mi-am dorit
Să trăiesc la munte
Pentru a avea certitudinea
Că sunt insignifiant…

Într-o casă din bârne
Viaţa miroase a… ceva pierdut de multă vreme,
Care nu mai poate fi reprodus
Nici chiar de marile parfumerii ale lumii…
Într-o casă din bârne
Eşti mângâiat de mirosul dulce al amintirilor

Ascunse cu grijă într-un loc
În care de cele mai multe ori
Nici chiar proprietarul lor nu mai are acces…
Prăvălit peste mine,

Muntele mă năuceşte, mă răstoarnă,
Îmi distruge sistemul de valori,
Oferindu-mi, în schimb,
În clipocit de pârâu nebun,
Posibilitatea de a trăi ca un munte…
Iar eu, insignifiant, refuz…

(Muntele - de Cristian Lisandru)"


mi-am amintit...

cand imi era dor de munte, de mainile batrane , dar frumoase, de oamenii simpli, dar intelepti, deschideam fereastra larg si inspiram adanc.

ignoram claxoanele, ignoram oamenii grabiti, ignoram cerul cenusiu si inchideam ochii.

pe prispa batrana si scorojita de timp si vreme, mereu ma astepta un zambet larg, un par albit acoperit cu naframa si un chip frumos care orice ar fi fost radia.

in spatele casei se ridica muntele, iar eu ma pregateam sa-i fac o vizita. nu de alta, dar tare mai vroiam sa culeg norii si sa mi-i pun dupa ureche asemeni unor cirese dintr-o vara inca necoapta.

nu puteam sa merg mereu unde ar fi vrut sufletul, dar puteam sa aduc la mine intotdeauna ceea ce sufletul isi dorea atat de mult.

....

muntele meu e carunt,
precum iubirea
ma face sa ma simt frumoasa
pentru ca nu ma intreaba
ma face sa ma simt iubita
pentru ca ma tace
ma face sa ma simt femeie
pentru ca-mi sustine umerii
cand ii apas de tarana
si plang

(Muntele meu - Lady Allia)

2 comentarii:

Anonim spunea...

Superbă alăturare în vers... Mulţumesc pentru că ai permis versurilor mele să ajungă pe site-ul tău şi pentru gândurile frumoase pe care ţi le-au inspirat. Mă simt cu adevărat onorat de această atenţie...

Sunt ca un munte
Neurcat de alpinişti zgomotoşi,
Mândru de potecile lui neumblate
Şi de crestele în care nu au fost înfipte patimi oţelite...
Iubesc muntele din mine
Şi ştiu că nu voi încerca niciodată
Să îi cuceresc vârful cuprins de nori...
Vino la umbra muntelui meu, iubito,
Şi hai să trăim o viaţă
Sărind din piatră în piatră,
Precum caprele negre...

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

:), iar eu iti multumesc pentru ca le-ai permis versurilor tale sa ramana la mine si sa le continui in felul meu.

atentia...
intr-o lume exterioara fara gust, fara culoare, ma bucur de fiecare data cand gasesc un gand expus atat de frumos, de liber, de ... pur si simplu gandurile tale curg pe foaie. miracole.

.....

un munte salbatic spui?
salbatic si ascuns talpilor
desculte de ganduri

pe varfuri de suflet intru atunci
iubite
intru cand piatra doarme
cu fruntea alba apasata pe o uitare
ma joc cu parul tau
pitit sub un nor,
iar parul tau se inlantuie cu vantul,
ma joc cu ochii tai
oglinditi in apele unde pastravii
zburda,
iar ochii tai ma redau mie,
ma joc cu mainile tale
liane de dor fara patimi,
iar mainile tale s-au trezit
cupe mainilor mele

:)...astept o alta provocare!
multumesc pentru versuri!