25 februarie 2010

sărată

sunt o "mână pierdută"
într-un joc de poker

"sunt" - "nu sunt"
"te văd" - "nu te văd"
"te iubesc" - "nu te iubesc"
"pot" - "nu pot"

cum spuneam,
simt că sunt un moft
aruncat în grabă în mijlocul
unei vieţi mult mai grăbite decât mine

stau pe scaunul din spate şi privesc
cum trec oamenii pe lângă mine
uneori printre ei sunt şi cei mai dragi

nici nu mă văd
sau mă văd câteva minute oarbe
se şterg la ochi şi mă pun pe dosul palmei
apoi se scutură de mine...sărată

privesc cum trec clipele
asemeni unro copaci
de pe marginea drumului
le văd doar în secvenţe de culori

ele nu mă văd
nici măcar nu îmi mai fac bucurii
nu stau şi nici nu lasă pe nimeni
să-mi stea

stau pe scaunul din spate şi privesc
carusel de gânduri negre cât un cer
tot o zare,
iar eu tot mai mică, tot mai mică, tot mai mică...

7 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

"stau pe scaunul din spate şi privesc
carusel de gânduri negre cât un cer
tot o zare,
iar eu tot mai mică, tot mai mică, tot mai mică..." - încântător final...

Geanina Lisandru spunea...

Modestia îşi spune cuvântul la final.
Am fost acolo, printre rânduri, am parcurs tot drumul...

Te îmbrăţişez cu toată dragostea!

Matilda spunea...

Frumos, trist, de pus pe ganduri...
Cu drag.

One spunea...

Lady Allia...cuvinte triste spui...nu esti mica...esti mare, foarte mare ...ai dragul tau si puiuta ta..ai sufletul atat de implinit...putin mai multa incredere... Te sarut cu drag.

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Cristian...Geanina...ma bucur de fiecare data cand va zaresc pe aici. Va multumesc din suflet pentru trecere si pentru cuvintele lasate.

Si eu te imbratisez minunato!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Matilda...multumesc!
La mine a pornit si din tristete si din frustrare si din multe, multe ganduri...

Te imbratisez cu mare drag!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

One...nu sunt mare. Nu sunt mare deloc. Mai ales din perspectiva din care ma vad eu acum.
Sunt minuscula intr-o palma imensa in care ma pierd si nu ma mai regasesc deloc.
Am incredere, dar nu mai am putere. E ca si cand vrei sa strangi pumnul, dar nu poti...iti simti degetele amortite si palma asteptand. Privesti neputincios...dai comanda la creier, dar ...nimic si termini prin a-ti frange sufletul.

Am incredere, dar e ca si cum as privi catre o zare si nu as zari nimic. Nici un senin, nici un cer, nici o linie infinita, nici o dara de pamant...nimic!
Am incredere, dar e ca si cum mi-as pune mana deasupra sprancenelor si m-as uita asteptand..., asteptand..., asteptand................

Am incredere in dragul meu drag, dar mi-e teama... viata m-a faultat de fiecare data.

Iti multumesc...