stratificare

Ernesto Cortazar - Solitude
 

întotdeauna cartea stătea pe noptieră
era ceva proaspăt între coperţile ei miresme de cer senin
răzbăteau asemeni unor cocori întinzându-şi aripile peste tot tavanul
ochilor mei de copil
ochilor mei
în camera alăturată auzeam marea cum izbea furioasă mişcând
tablourile cu linişte din care frunzele se scuturau geruite şi galbene
o lună palidă apărea
apărea
atunci, mă gândeam acolo, la casa pieptului tău
focul se juca pe pereţi desenând munţi albaştrii între flori de iasomie
gândurilor mele de om
gândurilor mele

cum spuneam, cel mai greu este să te obişnuieşti cu singurătatea de sub carne
să o laşi să se îmbibe în tine până nu mai rămâi decât tu
între tine şi tine, cine mai poate fi?

dragostea a venit pe contrasens

  Ernesto Cortazar - Leaves in the wind
   

dragostea a venit pe contrasens
în cochilia sufletului volanul era pe dreapta
cât mai departe de linia continuă

existau doar parcări secrete în luminişul norilor
îmi amintesc că atunci, arcuiam cerul
ca pe un măr şi culegeam din el împrimăvărarea

din el cădeau frunze galbene de lumină
despicau tăcerea în mii de şoapte răsfrângându-se
o pendulă de vise ne ţintuia timpului


era atât de mult aer în jur, iar eu nu puteam respira
am ştiut că era timpul să cobor
soarele îşi făcuse deja culcuş în pâinea tăcerii tale

din cochilie, se pare că ai ieşit demult
nici nu ştiu când mi te-ai strecurat de sub piele afară
scrâşnet de nisip sub tălpi şi atât

am să o iau de aici şi am să o ascund lângă rădăcinile
unde mi-am îngropat părul
acolo nu o va găsi nimeni vântul doar ne va aminti

de cealaltă parte a drumului
cineva, întotdeauna face autostopul către niciunde
eu nici măcar nu vedeam

o singură dată am văzut pe cineva încovoiat peste cer
nici pe el nu l-aş fi remarcat
dar marea i se spărgea sub ochi şi peştii îi ieşeau din mânecă

am să dau timpul puţin înapoi
nu voi lăsa niciodată viaţa să se risipească pe o noptieră prăfuită
trebuie să ştiu ce e cu peştii

sau poate cu marea
sau cine ştie, poate voi afla
ce e cu mine de îmi ies oamenii de sub piele ca şi cum eu nici nu aş fi!
~~~

Poveste cu păsări...şi cu oameni devotaţi lor :)

Pasiunea este emoţia sufletului! În tot ceea ce faci contează pasiunea, dragostea aceea naturală, lipsită de artificialitate...dăruirea până la tine însuţi! Cineva spunea că "în dans contează pasiunea şi nu tehnica...ceea ce nu e valabil şi la sex :)!". Eu aş spune că pasiunea izvorâtă din suflet şi completată cu tehnica izvorâtă pentru acea pasiune...este ceea ce noi numim "mi-am găsit rostul"!

(Sursa foto: Dan din DeltaDunării)

azi, nu voi vorbi despre oameni
azi, am să vă spun o poveste
despre un bob de viaţă
ieşit între penele
cerului

dincolo de aripile lor este ceaţă
uneori oamenii o despică în două
atunci din cer cad păsări,
iar eu le culeg una câte
una

într-o zi, am să mă fac un copac mare
între frunzele mele vor creşte veri
fără sfârşit, cu flori
cintezele vor râde
triluri

în altă zi, după ce voi fi învăţat destul
am să mă transform în tâmplar
voi bate ceaţa în cuie
şi voi repara încet
păsări

am să le pun din nou în cuibul norilor
am să le aştept la streşina verilor
flori din puf galben,
roşu, verde, maro
poveşti

(Sursa foto: Andrei)

Nu am să vorbesc acum despre dragostea mea faţă de aceste micuţe, firave, dar desăvârşite fiinţe, pentru că nu m-aş mai opri din scris. Spun doar că paiunea şi dragostea mea faţă de păsări în general s-a născut cred eu odată cu mine, deoarece nu ştiu nici un moment în viaţa mea în care să nu mă ştiu iubindu-le, aşteptându-le, căutându-le printre ramurile copacilor şi bucurându-mă să le aud. Când aud un tril de cinteză, piţigoi, canar, mierlă...mă strâng în mine ca într-un ghem de fericire, emoţie şi căldură. Aş sta aşa multă vreme dacă asta le-ar face să cânte mai departe.

În toamna trecută, în veranda casei unde locuiam atunci, a intrat un piţigoi. Sărmanul era atât de speriat încât mă temeam să nu moară dacă îl voi prinde (fie şi doar pentru a-l elibera). Din cauză că era foarte obosit l-am prins repede. Aproape că s-a lăsat prins. Am decis să nu-l las să zboare atunci. Era noapte, ploua puternic şi tuna, iar el era extrem de obosit. Am decis să-l ţin o vreme să îşi revină. Am găsit o cutie mare de carton, i-am dat multe găuri, am căptuşit-o cu frunze uscate, ferigi, iarbă şi alte frunze, am pus câteva crenguţe, iar lui i-a luat o noapte să se acomodeze. În prima noapte i-am pus deasupra o plasă de ţânţari ca să nu iasă...să zboare iarăşi, să obosească sau să se rănească în casă. A doua zi am ridicat plasa şi l-am lăsat să se acomodeze cu camera. S-a obişnuit repede. A ajuns să intre singur în căsuţa lui.

Augusta l-a îngrijit şi l-a iubit din tot sufletul. Nu îl alerga, nu îl speria, îi punea apă, mâncare, iar dacă îl ţinea în mână (nu mult) nu îl strângea defel...dovadă că de cele mai multe ori i-a zburat printre degete :). Ceea ce m-a bucurat a fost faptul că era vioi, mânca, se bălăcea în cădiţa lui improvizată, ba prinsese curaj să stea lângă monitor când eu tastam. Era curios la culori şi lumină. Fericirea însă a venit într-o dimineaţă când s-a aşezat pe capătul patului unde dormeam eu şi Augu...(noi nu ne trezisem :). ) şi a început să cânte. L-am ţinut două săptămâni. Într-o zi l-am găsit la fereastră. El în casă, dincolo alt piţigoi. Ciocăneau şi cântau unul de-o parte, altul de alta. Regret că nu am putut filma scena aceea.

Atunci am decis că oricât îl iubim, locul lui nu e cu noi. Augu a fost tare tristă, dar când a văzut că în fiecare zi stătea pe viţa de vie din faţa ferestrei şi cânta...s-a bucurat şi i-a trecut. Ea l-a eliberat. Cu greu, dar a înţeles că aşa îl iubeşte. Atunci, mi-am dat seama că fetiţa mea îmi moştenise dragostea faţă de păsări şi gingăşia, responsabilitatea şi înţelegerea ei m-au făcut să mă simt deosebit de fericită şi mândră.

Am ştiut că va trebui să îi cumpăr într-o zi un prieten minunat şi aşa...am ajuns  zilele trecute în oraş la câteva magazine de animăluţe să îi cumpăr o pereche de cinteze, canari, scatii...Aş fi preferat cinteze, deoarece acestea îmi sunt cele mai dragi...le ador, dar iubesc şi canarii la fel de mult, iar asta deoarece cântă deosebit de frumos şi sunt puţin mai sociabili decât cintezele.

Nu am găsit ceea ce căutam. Nu mă refer la păsări. Păsări erau, dar toate erau triste, fără chef de zburătăcit prin colivii. Stăteau pur şi simplu. Nu îmi doresc păsărele bolnave de aceea, am început să caut pe internet. Din anunţ în anunţ, din fotografie în fotografie am ajuns pe pagina lui Andrei. Să nu credeţi că acesta este un articol de reclamă. Nu este. Aceasta este o poveste frumoasă despre un om şi pasiunea lui deosebită pentru păsări, în speţă cinteze şi canari.

Când am găsit fotografiile mi-am dat seama că am ajuns unde îmi doream. Eram într-un mic paradis de culoare, triluri şi veselie. Toate erau fericite, vioaie. Se vedea pe ele că le merge bine şi nu se simt captive. Păsările, asemeni copiilor simt emoţiile, simt iubirea şi ştiu să o dăruiască foarte frumos şi gingaş înapoi.

Am luat legătura cu Andrei, deoarece am dorit să ştiu dacă vinde canari sau cinteze şi, din vorbă în vorbă mi-am dat seama că din întâmplare sau poate că nimic nu e întâmplător, am întâlnit un om absolut minunat. Pasiunea lui a început cu dragostea faţă de aceste vietăţi deosebite şi s-a transformat într-un mod de viaţă. Îi place să le ştie în jurul lui, îi place să le audă cântând fericite, îi place să îşi cunoască puişorii, îi place să le crească...să le ştie acolo. Le-a aranjat o cameră, le-a făcut colivii spaţioase, cuiburi, le-a oferit un cadru aproape natural, iar ele ştiu să îl recompensese pe Andrei cu multă iubire. Se simt iubite, dăruiesc iubire! Deoarece nu poate păstra toţi canarii, aceştia înmulţindu-se, Andrei dă mai departe. Nu oricui şi nu oricum. Andrei vrea să se asigure că păsările lui vor fi iubite, îngrijite şi fericite, că vor avea un mediu bun de viaţă şi un cadru adecvat. Eu cred că acesta este un exemplu de pasiune pură, de dragoste faţă de ceea ce ai ales să faci!

Mai mult ca şi sigur că până în toamnă voi cumpăra şi eu o pereche de la Andrei şi probabil, aşa cum se întâmplă, această întâlnire a fost doar un frumos salut pentru o perioadă mai lungă. Mă bucur că l-am întâlnit. Până la el, nu aş fi crezut niciodată că păsările pot fi fericite în captivitate deşi, am avut şi eu doi papagali fericiţi... ceea ce nu e concludent dat fiind speciile :).

Sper ca în curând să găsesc nişte cinteze fericite şi să pot să pun imagini şi filmuleţe cu ele pe blog...să vă bucuraţi şi voi de unul din cadourile pe care necondiţionat ni le face natura!

bufniţa tace!

(Sursa foto: internet)

s-a lăsat noaptea între noi iubite
e groasă de poţi să o tai cu răsuflarea
între necuvintele noastre au crescut buruieni înalte
nu mă mai vezi,
nu te mai zăresc...
din când în când între ţipetele bufniţei aşezată
între tâmplele mele
pare să-mi aud sufletul trosnind
ca şi cum ai frânge un ram în două
apoi, tăcere
vorba prietenei mele, "ceaţă londoneză"
de atâta cenuşă poţi muri

măcar acum mă auzi?
bufniţa tace!

~~~

cândva

cândva, din inima mea creşteau aripi
bătăile ei păreau a fi un tango mereu pentru doi
spun asta, deoarece erai întotdeauna în ritm cu mine
azi, din inima mea am simţit cum creşte
şira spinării

cândva, din inima mea se auzeau valurile
azi, din ea, ţâşneau vertebre asemeni unor anghine
îşi înfingeau ghearele în pereţi şi se prelingeau uşor
ca şi o formă de tortură cu frig şi durere
scoică fără sunet

noaptea se scurge ca o lacrimă pot să o simt
stelele sclipesc mai des în ceaţă
cândva, din inima mea creşteau aripi
azi, învăţ să zbor cu şira spinării
pe ritm de salsa

~~{{~~

Despre computere - diversitatea utilizării unui computer - oferte!

Computerul... Mai există oare cineva care să nu ştie ce este un computer? Nu cred. Există însă persoane care nu ştiu să utilizeze un computer, dar îşi doresc unul; există persoane care nu îşi permit un computer, dar ştiu să îl utilizeze şi există persoane care achiziţionează computere fără să ştie în prealabil care îi va fi utilitatea, la ce doreşte să îl folosească.

Computerul poate fi extrem de util şi de profitabil - din toate puctele de vedere - ,dar poate deveni şi panta de cădere în gol dacă nu ştim să fim raţionali.
Aş spune chiar:  "Computerul poate dăuna grav sănătăţii, educaţiei, familiei şi simţului de socializare!" :) - iar asta o spun mai în glumă, mai în serios.

Nu ştiu de ce, dar în ultima vreme, majoritatea oamenilor asociază computerul cu internetul: "vreau calculator să pot naviga pe internet!", "vreau un calculator să joc WOW", "vreau un calculator să vorbesc pe mess cu X", "vreau un calculator să îmi fac blog", etc.
Nu este trist că se vrea calculator pentru a naviga pe net ci pentru autolimitarea la anumite obiceiuri care clar nu adaugă nimic bun fiinţei noastre.

Mulţi au calculator în casă de ani de zile, dar nu ştiu inscripţiona un CD, nu ştiu folosi un program simplu pentru a redacta, nu ştiu folosi imprimanta... Preferă să dea documentele altora pentru a le fi redactate. Când spun asta, mă refer la redactare simplă nu profesională.

Mulţi au computer în casă, dar nu ştiu să instaleze un program simplu. Ştiu naviga, dar nu ştiu de unde să facă rost de messenger :). Asta mi se pare dezinteres total, stagnare şi utilizare la minim a unui lucru care îţi poate oferi foarte mult. Să am un lucru în casă pe care să nu-l răsucesc pe toate părţile, să îi găsesc şi să-l "storc" efectiv de tot ceea ce poate el oferi...eu una cred că aş fi bolnavă. Aş simţi că legumizez în loc să fac ceva bun pentru mine.


În unele cazuri, nu ar fi nici o problemă această abordare deoarece fiecare are dreptul să ia orice decizie doreşte inimioara lui în propria viaţă - cu efecte imediate sau în timp, dar desfăcută bucată cu bucată problema...devina chiar delicată.

În altă ordine de idei, iar nu ar fi nici o problemă dacă îţi place să îţi ţii mintea în repaus, doar că în necunoştinţă de cauză şi luaţi de val, unii ajung să bage milioane bune într-un computer pe care nu doresc să îl utilizeze decât pentru a sta pe "Mirc", pe "Messenger" sau pe orice alt tip de chat.

Acum, veţi spune: fiecare cu banii şi piticii lui. Şi eu spun la fel, dar întreb şi eu, înainte de a arunca banii pe fereastră, nu ar fi mai bine să încercăm să ne descoperim  reala necesitate a unui computer: de ce îl vrem, ce dorim să facem cu el şi care ar fi cea mai adecvată alegere?

Părerea mea proprie este că dacă vă doriţi un computer strict pentru utilizarea internetului: chat, navigare, vizionare filme, videoclipuri online şi nimic altceva nu are rost să investiţi o sumă mare. Pentru aşa ceva puteţi să vă cumpăraţi un computer second hand, un P3, P4 pe care la ora actuală îl găsiţi undeva la 5-6 mil cu tot cu monitor LCD. Între timp, puteţi să vă familiarizaţi cu utilizarea acestuia, puteţi să vedeţi dacă vă doriţi calculatorul şi pentru altceva, iar în timp veţi descoperi (dacă vă va interesa acest aspect) că în afara internetului, computerul poate fi cea mai bună achiziţie.

Dacă totuşi se doreşte un computer nou, vă sfătuiesc să vă gândiţi exact ce vă place sau ar putea să vă placă pe viitor pe lângă internet, pentru a putea să vă cumpăraţi un sistem gata structurat după cerinţele voastre sau unul pe care să îl configuraţi voi personal (pe componente) cu ajutorul cuiva. Dacă veţi considera (în funcţie de vârstă) că s-ar putea să vă placă jocurile online, trebuie să aveţi în vedere faptul că acestea necesită şi în prezent şi pe viitor vor necesita şi mai mult resurse video şi de memorie, fapt care ridică automat preţul.

Ca să aveţi un computer care să răspundă bine trebuie să mai ştiţi că: resurse video (accelerator video) şi memorie mai mare cere automat o placă de bază de calitate. Cunosc cazuri în care nu s-a ţinut cont de acest fapt şi placa a cedat. A fost necesar cumpărarea alteia mai performante în timp, iar preţul practic s-a dublat. În loc să se cumpere una bună d ela început, investiţia a fost în două plăci, amândouă relativ scumpe.

Un astfel de computer, specific pentru jocuri, poate să ajungă undeva la 20-25 milioane, uneori poate depăşi.

Dacă veţi considera însă că nu doriţi jocuri video cu performanţă grafică, preţul unui computer va oscila undeva între 10-18 milioane.

În general, computerele sunt achiziţionate pentru "utilitate casnică", simplă: redactat, operare simplă calculator, internet, muzică, foto şi imprimantă.

Cei care folosesc computerul pentru mai mult, cunosc deja aceste detalii şi ştiu să îşi "acordeze" cerinţele pe oferte.

Azi, pentru cei care sunteţi interesaţi, ofer nişte variante de sistem: second-hand.


Sistem second hand:

Fujitsu Siemens, Intel P4

Procesor               Intel Celeron 2400 MHz, 128KB L2 Cache PGA 478
Memorie RAM     512 MB DDRAM
Hard disk              40 GB
Unitate optică       CD-ROM
Chipset                 Intel 865G
Socket                  Socket 478 (Intel P4)
Placă video           Onboard
Carcasă                Minidesktop
Garanţie:               12 luni

Preţ: 330,0 RON

Dual Core

Procesor               Intel Dual Core T2390 1867 MHz, 1MB L2 Cache, 533 MHz FSB
Memorie RAM     512 MB DDRAM
Hard disk             80 GB
Unitate optică       DVD-ROM
Placă de bază       P5GC-MX
Chipset                Intel 945G
Socket                 Socket 775 (Intel P4)
Carcasa:              Minidesktop
Garanţie:              12 luni

Preţ: 530,0 RON

HP Dual Xeon

Procesor             2 x Intel Xeon 2.6 GHz, 1MB L2 Cache
Memorie RAM   1GB DDRAM - ECC
Hard disk           36 GB SCSI
Unitate optică     DVD-ROM
Chipset              Intel E7505
Carcasa             Tower
Sursa                 460W
Periferice           Mouse,Tastatură
Garanţie            12 luni

Pret: 530,0 RON

Monitoare second hand: 15", 17", 19" - preţuri între 250-450 RON

Toate computerele şi monitoarele sunt în stare excelentă de funcţionare şi au garanţie 12 luni! În cazul în care garanţia nu se poate rezolva, produsul se schimbă cu unul similar!

Zilele următoare am să dau câteva exemple din oferta de sisteme noi.
Pentru mai multe detalii şi oferte complete, mă puteţi contacta pe mail sau prin formularul de pe blog.

~~~

Legendele Palatului - Prinţul Jumong! - Online

(Sursa foto: koreandrama)

 Despre serialul "Legendele Palatului - Prinţul Jumong", cred că mulţi dintre voi ştiţi deja. Este un alt serial captivant, plin de istorie, de dragoste şi înţelepciune. Este vorba despre diferenţa aceea dintre noi care ne face să fim altfel, să devenim noi înşine visul şi împlinirea acestuia. Ceea ce ne face unici, face defapt diferenţa şi aşa se nasc regi, împăraţi... Uneori, ei au dreptul să iubească, alteori nu îşi permit nici măcar să viseze...şi deşi ajung oameni importanţi ai istoriei, iubiţi de popor şi timp îmbătrânesc şi mor singuri cu dorul de a trece dincolo lângă cei dragi.

AICI, aveţi toate serialele online în limba română!

AICI, le aveţi pe toate în engleză! 

Deci, eu vă urez spor la recuperat şi la vizionat :)!

privire de cafea

Paul Collier - The Man Who Chose To Smile


într-o seară, pe la liniştea sufletului
mi-a trecut prin faţa ochilor
o pasăre

nimic deosebit până acum
veţi spune
mare lucru să vezi păsări noaptea!

nu e,
doar că aceasta mă privea într-un fel anume
îmi amintea ochii tăi de cafea caldă
pe care îi sorb din cana inimii mele încet
niciodată nu mă satur să gust din ea
devine un ritual
pun cafeaua ochilor tăi în ceaşca privirii mele,
o ţin cu mâinile ca pe o boabă de rozar,
golesc peste ea apa fierbinte a dorului de tine
şi învârt cu aşteptare
din suflet, mi se ridică firicele de aburi
închid ochii şi să mă pierd
în mireasma privirii tale

nimic deosebit până acum
veţi spune
ochii nu au mireasmă!

dacă nu au,
înseamnă că nu aţi văzut niciodată cum înfloresc ochii cuiva
asemeni florilor de măr
petale cu gene lungi care vă ţin în braţe şi vă şoptesc
stelele

cum spuneam,
în noaptea asta am văzut o pasăre
care nu ştiu din ce motiv s-a oprit să mă privească
prin ochii tăi
eu am făcut cafeaua din mireasma ochilor tăi
în timp ce o sorbeam
învârtind ceaşca inimii mele încet, într-un carusel de emoţii,
te rosteam încet
un cântec fără note muzicale...ritmul tău e unic pe inima mea

~~~

Restul, a fost doar iubire...

Paul Collier - Slow down 

 

Stăteam pe spate cu privirea adâncă în sufletul lunii când, am văzut-o pe ea!
Un animal negru cu ochi galbeni şi aripi largi. Se furişa pe sub părul meu, în ochii mei, în gâtul meu, strângându-mi inima şi stomacul cu gheare reci.
Mă dezbrăca fâşie cu fâşie de toate nopţile şi de toate ţipetele până când am rămas o bucată de carne goală... fără glas, fără timp, fără emoţii. Mă auzeam în ea ca într-o peşteră.
Când mi-a luat o bucată de piele, ultima aş fi crezut, am simţit cum durerea mi se târăşte prin sânge ca un şarpe. Mă rupea în mii de bucăţi. Eram o bucată de sticlă spartă. Când durerea a trecut am reuşit să o văd aşa cum era ea: o noapte frumoasă...fără vârcolaci şi demoni rupţi din coasta mea, fără coşmare, fără plecări din mine în tine pentru totdeauna. Mi-a arătat cu vârful aripii înspre el.

Temerea mea era un bărbat. Când am deschis ochii, mă ţinea pe spate. Avea mâna stângă sub ceafa mea, iar mâna dreaptă îmi învăţa obrajii, fruntea, buzele şi părul să tremure. Inima lui stătea deasupra inimii mele resuscitând-o, iar corpul meu  se sprijinea de umărul lui sau doar el mă ţinea aşa... ultima mea gară.

Adormisem în pântecele unei nopţi cu gheare şi m-am trezit copilul unui bărbat, iar acum nu ştiu de cine îmi este cel mai teamă: de noaptea care oricum va veni mereu, mereu, mereu, o repetare cu întuneric, greieri şi ţipete de păsări înghiţite uneori de stele, sau de bărbatul care va veni noapte de noapte, noapte de noapte aproape ca o repetare până când în una, mai altfel decât altele, mă va avorta uitării şi nopţilor cu lună plină când din coastele mele vor ieşi iarăşi demoni de singurătate.

De data aceasta va fi altfel. Va fi pentru a ultima oară. Simt cum îmi suflă în spatele sufletului. Inima mea bate mai rece. E ca şi cum prin aortele ei frigul, trece prin mijloc ţinând mîinile deshise. Frigul zgârâie...aproape auzi cum scrâşneşte pe pereţi. Acum, singurătăţile mă vor ucide încet şi irevocabil, iar trupul meu se va trezi sprijinit iarăşi de perete alb scorojit de timp şi de mine, un loc unde obrajul meu şi-a desenat forma mare, cât toate serile reci cu ochii în lună.

Simţeam că mă sufoc. Întunericul îmi coborâse în mâini şi în picioare. Nu puteam să mai mişc nimic. Era asemeni coşmarului acela unde simţi că vrei să alergi şi nu poţi...eşti lipit de podea. Cu un ultim efort m-am ridicat şi am ţipat fără să vreau numele tău din nou şi din nou şi din nou.

Două mâini m-au cuprins, una îmi învăţa obrajii, ochii, fruntea, părul să-şi amintească rămânerea cealaltă mă sprijinea de sufletul lui.

Bărbatul mi-a vorbit pentru prima oară:
- Sunt aici...probabil că nu te-am dezbrăcat şi de această temere...
- Ce temere?

M-am ridicat şi l-am privit. Nu mi-am dat seama cât de firav era aşa...privindu-mă. Ochii lui sclipeau umed. Trebuia să-l privesc mai demult. Aş fi înţeles. Temerea avea numele meu. A fost prima dată când am desfăcut şi ultima fâşie. Nu mai simţeam şerpi sub carne, nu mai simţeam frig, nu mai simţeam coşmare.

Te vreau aici. E ca şi cum, m-aş simţi iubită...îmbrăcată. Nu trebuie să mă dezgolesc ca să îmi vezi sufletul.

Ai zâmbit. pentru prima dată, luna era o lună frumoasă, păsările erau doar păsări, iar noaptea era o noapte caldă.

Restul, a fost doar iubire...

~~~

Trei femei în Seul - La cafenea

Acest roman îl dedic din tot sufletul prietenei mele Ramona Nistor... 

I-am promis că îl voi scrie şi am să-l scriu chiar dacă îmi va ocupa toată viaţa :). 

-

Sper că acum zâmbeşti draga mea, pentru că meriţi să zâmbeşti şi să fi fericită mereu!

...

Ea ţinea mărul cu amândouă mâinile şi zâmbea. Era un măr roşu cu nuanţe gălbui. Sclipea. O clipă se gândi la el ca şi la un măr magic. Într-un fel era dacă ea îşi dorea asta. Fără să vrea observă că se oglindea în coaja lui şi se strâmbă. Râse. Puse mărul pe tejghea şi se întoarse să pregătească ultima comandă. Ar mai fi stat, dar bărbatul strigă la ea:
- Ceaiul vine singur domnişoară?
- Vă rog să mă iertaţi! împreună mâinile şi se aplecă politicos. Ochii ei zâmbeau cald. Bărbatul înclină din cap şi tăcu.
În timp ce ducea comanda la masă, se auzi glasul micuţului Kwang-Sun.
- Imo! Imooo!
"Imo" începu să râdă. Strălucea. Îl iubea din tot sufletul pe Sun. Era băieţelul prietenei ei, femeia care i-a fost alături în toate şi nu a părăsit-o niciodată oricât de greu a fost să ţină pasul cu viaţa ei agitată. Ridică privirea de la Sun şi o văzu pe Mary. De când îl cunoscuse pe Kwang-Ho viaţa ei se schimbase în întregime. Râdea mai mult, trăia mai mult clipa şi se gândea la ea. Mary întotdeauna se gândise la alţii. ea aproape că nu conta niciodată. Acum, Ho o învăţase ceea ce ea nu realiza niciodată: că e o femeie minunată care merită să fie iubită cu adevărat. Iubirea o făcuse o femeie fericită şi plină de sclipire! Imo îşi dorise întotdeauna ca prietena ei să cunoască o astfel de iubire şi să aibă o astfel de viaţă împlinită. De aceea, Ho era pentru ea asemeni unui frate pe care îl iubea enorm şi îi era recunoscătoare.
- Ce faci Imo? o întrebă Mary luminându-se la faţă.
- Acum mai bine...dacă te văd, răspunse Imo deschizându-şi larg braţele pentru Mary a ei.
- Ye, yee! se auzi din spate o voce copilăroasă. Ooo, un măr! spuse el bucuros luând mărul şi muşcând din el cu poftă.
Imo îl privea năucă. Ridică sprâncenele, mâinile, strânse pumnii, îi desfăcu, îi strânse, gesticula aproape incoerent, iar ochii i se făcură mari. Se uita la el ciudat. Nu putea să creadă că muşcase din măr fără să îl ceară măcar.
El se uită la ea. Se încruntă, se uită lângă el, la el, se răsuci şi întrebă:
- Ce? E ceva în neregulă la mine? Poate mi-e şifonat tricoul?
Imo pufni:
- Eşti un îngâmfat! Un îngâmfat! Mi-ai mâncat mărul şi nici măcar nu ai cerut voie!
- De ce minţi? Uite, ţi-am lăsat şi ţie! îi întinse mărul zâmbind cu seninătate.
- Aaaaaaaaaa! îşi ieşi Imo din pepeni şi începu să ţopăie şi să lovească cu piciorul supărată în podea. Mă scoţi din minţi să ştii!
- Imo, Imo...faci riduri dacă te enervezi. E doar un măr!
Imo era roşie la faţă, părul aproape că i se ridicase în cap de ciudă, iar gesticulările ei erau de-a dreptul haioase. Părea un copil înfuriat şi neputincios în acelaşi timp.
Mary şi Kwang-Ho pufniră în râs. Kwang-Ho îl luă de mână pe Dae-Jung şi îi făcu semn să tacă. Jung vru să întrebe ceva în timp ce ochii lui căutau cearta cu lumânarea (îi plăcea la nebunie să o tachineze pe Imo), dar Ho îi apasă gura cu palma şi îl trase din cafenea. În timp ce era târât afară de prietenul său care chicotea el îi întindea cu ochi plângăcioşi mărul lui Imo care aruncă după el cu un prosop.
- Nesuferitule!!! Aaaaa! Îl omor într-o zi Mary! Jur!
- Ye, yeee! mormăi Mary zâmbind în colţul gurii.
Imo ridică o sprânceană şi îşi băgă ochii sub ochii prietenei ei.
- Tu cu cine ţii??? Parcă v-a hipnotizat pe toţi!
- Ce să spun, zise Mary luându-i mâinile între ale ei şi începând să se învârtă cu ea...are darul ăsta! El e hipnotizant, deci tot ce face hipnotizează!
- Dacă te-ar auzi soţul tău poate ar fi şi mai hipnotizant!
- Şi el crede la fel!
- Aiiii, pufni Imo în râs ciufulind-o ca în facultate. Râseră împreună amintindu-şi cum era pe atunci. Două nebune.
După ce i se termină tura la cafenea, Imo merse şi o luă pe Lea de la grădiniţă şi plecară spre parc. Lea era fetiţa ei. Lumea lui Imo se învărtea în jurul lui Lea. Fără ea, nu ar fi reuşit nimic în viaţă decât să îşi plângă de milă şi să se înnece în propria lipsă de atitudine, dar aşa...ajunse unde nu ar fi gândit vreodată şi reuşise unde nici măcar nu se gândise că ar fi putut.
Lui Imo îi plăcea să meargă des în parc. Îi plăcea să stea întinsă pe pătură, să privească norii de pe cer, copacii albi de flori şi copiii cum se zbenguiesc plini de veselie peste tot în jur. Părea un loc unde nu există decât cer, natură şi magia copiilor.
- Mama, Sun vine? întrebă Lea.
- Of, cred că tu şi Sun sunteţi sortiţi unul altuia de pe acum zise Imo zâmbind şi sărutând-o pe creştet. Da, vine cu Mary şi Ho. Cu siguranţă şi el întreabă acum acelaşi lucru.
- Îmmm, murmură Lea necăjită.
- Ce e? S-a întâmplat ceva?
- Nu, doar că mi-ar fi plăcut să vină şi Jung.
- Mda, v-a hipnotizat pe toţi...acum mi-e clar! bombăni ea zâmbind în suflet.
La urma urmei pe ea o hipnotizase cu multă, multă vreme în urmă, doar că ea nu îi va spune asta niciodată.

...

cerc

Soarele coboară încet în inima mării.
Apa se scurge sărată din ochii mei.
Lumina e dincolo de soare. Mâine, va fi albastru!

zbor

Sufletul meu obosit a găsit drumul către soare
Sub umărul tău stâng am să-mi fac cuib din răsuflarea ta
Într-o zi, vom zbura amândoi - eu cu tine, tu cu mine la inimă.