18 februarie 2011

Poveste cu păsări...şi cu oameni devotaţi lor :)

Pasiunea este emoţia sufletului! În tot ceea ce faci contează pasiunea, dragostea aceea naturală, lipsită de artificialitate...dăruirea până la tine însuţi! Cineva spunea că "în dans contează pasiunea şi nu tehnica...ceea ce nu e valabil şi la sex :)!". Eu aş spune că pasiunea izvorâtă din suflet şi completată cu tehnica izvorâtă pentru acea pasiune...este ceea ce noi numim "mi-am găsit rostul"!

(Sursa foto: Dan din DeltaDunării)

azi, nu voi vorbi despre oameni
azi, am să vă spun o poveste
despre un bob de viaţă
ieşit între penele
cerului

dincolo de aripile lor este ceaţă
uneori oamenii o despică în două
atunci din cer cad păsări,
iar eu le culeg una câte
una

într-o zi, am să mă fac un copac mare
între frunzele mele vor creşte veri
fără sfârşit, cu flori
cintezele vor râde
triluri

în altă zi, după ce voi fi învăţat destul
am să mă transform în tâmplar
voi bate ceaţa în cuie
şi voi repara încet
păsări

am să le pun din nou în cuibul norilor
am să le aştept la streşina verilor
flori din puf galben,
roşu, verde, maro
poveşti

(Sursa foto: Andrei)

Nu am să vorbesc acum despre dragostea mea faţă de aceste micuţe, firave, dar desăvârşite fiinţe, pentru că nu m-aş mai opri din scris. Spun doar că paiunea şi dragostea mea faţă de păsări în general s-a născut cred eu odată cu mine, deoarece nu ştiu nici un moment în viaţa mea în care să nu mă ştiu iubindu-le, aşteptându-le, căutându-le printre ramurile copacilor şi bucurându-mă să le aud. Când aud un tril de cinteză, piţigoi, canar, mierlă...mă strâng în mine ca într-un ghem de fericire, emoţie şi căldură. Aş sta aşa multă vreme dacă asta le-ar face să cânte mai departe.

În toamna trecută, în veranda casei unde locuiam atunci, a intrat un piţigoi. Sărmanul era atât de speriat încât mă temeam să nu moară dacă îl voi prinde (fie şi doar pentru a-l elibera). Din cauză că era foarte obosit l-am prins repede. Aproape că s-a lăsat prins. Am decis să nu-l las să zboare atunci. Era noapte, ploua puternic şi tuna, iar el era extrem de obosit. Am decis să-l ţin o vreme să îşi revină. Am găsit o cutie mare de carton, i-am dat multe găuri, am căptuşit-o cu frunze uscate, ferigi, iarbă şi alte frunze, am pus câteva crenguţe, iar lui i-a luat o noapte să se acomodeze. În prima noapte i-am pus deasupra o plasă de ţânţari ca să nu iasă...să zboare iarăşi, să obosească sau să se rănească în casă. A doua zi am ridicat plasa şi l-am lăsat să se acomodeze cu camera. S-a obişnuit repede. A ajuns să intre singur în căsuţa lui.








Augusta l-a îngrijit şi l-a iubit din tot sufletul. Nu îl alerga, nu îl speria, îi punea apă, mâncare, iar dacă îl ţinea în mână (nu mult) nu îl strângea defel...dovadă că de cele mai multe ori i-a zburat printre degete :). Ceea ce m-a bucurat a fost faptul că era vioi, mânca, se bălăcea în cădiţa lui improvizată, ba prinsese curaj să stea lângă monitor când eu tastam. Era curios la culori şi lumină. Fericirea însă a venit într-o dimineaţă când s-a aşezat pe capătul patului unde dormeam eu şi Augu...(noi nu ne trezisem :). ) şi a început să cânte. L-am ţinut două săptămâni. Într-o zi l-am găsit la fereastră. El în casă, dincolo alt piţigoi. Ciocăneau şi cântau unul de-o parte, altul de alta. Regret că nu am putut filma scena aceea.

Atunci am decis că oricât îl iubim, locul lui nu e cu noi. Augu a fost tare tristă, dar când a văzut că în fiecare zi stătea pe viţa de vie din faţa ferestrei şi cânta...s-a bucurat şi i-a trecut. Ea l-a eliberat. Cu greu, dar a înţeles că aşa îl iubeşte. Atunci, mi-am dat seama că fetiţa mea îmi moştenise dragostea faţă de păsări şi gingăşia, responsabilitatea şi înţelegerea ei m-au făcut să mă simt deosebit de fericită şi mândră.

Am ştiut că va trebui să îi cumpăr într-o zi un prieten minunat şi aşa...am ajuns  zilele trecute în oraş la câteva magazine de animăluţe să îi cumpăr o pereche de cinteze, canari, scatii...Aş fi preferat cinteze, deoarece acestea îmi sunt cele mai dragi...le ador, dar iubesc şi canarii la fel de mult, iar asta deoarece cântă deosebit de frumos şi sunt puţin mai sociabili decât cintezele.

Nu am găsit ceea ce căutam. Nu mă refer la păsări. Păsări erau, dar toate erau triste, fără chef de zburătăcit prin colivii. Stăteau pur şi simplu. Nu îmi doresc păsărele bolnave de aceea, am început să caut pe internet. Din anunţ în anunţ, din fotografie în fotografie am ajuns pe pagina lui Andrei. Să nu credeţi că acesta este un articol de reclamă. Nu este. Aceasta este o poveste frumoasă despre un om şi pasiunea lui deosebită pentru păsări, în speţă cinteze şi canari.

Când am găsit fotografiile mi-am dat seama că am ajuns unde îmi doream. Eram într-un mic paradis de culoare, triluri şi veselie. Toate erau fericite, vioaie. Se vedea pe ele că le merge bine şi nu se simt captive. Păsările, asemeni copiilor simt emoţiile, simt iubirea şi ştiu să o dăruiască foarte frumos şi gingaş înapoi.

Am luat legătura cu Andrei, deoarece am dorit să ştiu dacă vinde canari sau cinteze şi, din vorbă în vorbă mi-am dat seama că din întâmplare sau poate că nimic nu e întâmplător, am întâlnit un om absolut minunat. Pasiunea lui a început cu dragostea faţă de aceste vietăţi deosebite şi s-a transformat într-un mod de viaţă. Îi place să le ştie în jurul lui, îi place să le audă cântând fericite, îi place să îşi cunoască puişorii, îi place să le crească...să le ştie acolo. Le-a aranjat o cameră, le-a făcut colivii spaţioase, cuiburi, le-a oferit un cadru aproape natural, iar ele ştiu să îl recompensese pe Andrei cu multă iubire. Se simt iubite, dăruiesc iubire! Deoarece nu poate păstra toţi canarii, aceştia înmulţindu-se, Andrei dă mai departe. Nu oricui şi nu oricum. Andrei vrea să se asigure că păsările lui vor fi iubite, îngrijite şi fericite, că vor avea un mediu bun de viaţă şi un cadru adecvat. Eu cred că acesta este un exemplu de pasiune pură, de dragoste faţă de ceea ce ai ales să faci!

Mai mult ca şi sigur că până în toamnă voi cumpăra şi eu o pereche de la Andrei şi probabil, aşa cum se întâmplă, această întâlnire a fost doar un frumos salut pentru o perioadă mai lungă. Mă bucur că l-am întâlnit. Până la el, nu aş fi crezut niciodată că păsările pot fi fericite în captivitate deşi, am avut şi eu doi papagali fericiţi... ceea ce nu e concludent dat fiind speciile :).

Sper ca în curând să găsesc nişte cinteze fericite şi să pot să pun imagini şi filmuleţe cu ele pe blog...să vă bucuraţi şi voi de unul din cadourile pe care necondiţionat ni le face natura!

5 comentarii:

Nistor Ramona spunea...

Iai!!!
Da drăguţă e.

Nistor Ramona spunea...

LA MULŢI ANI !!!!
BOLDOG SZÜLETÉSNAPOT !!!!!

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Nagyon köszönöm szépen,kedves és jó barátja!

Sper că m-am străduit şi am scris bine :). Mi-a luat ceva vreme :))).

Îţi mulţumesc din suflet pentru tot ceea ce mi-ai fost şi îmi eşti Rami. Mă tot întrebam eu odată cum pot fi oamenii bogaţi. Acum ştiu: aşa...cu oameni ca şi tine alături :).

cherie spunea...

Foarte frumos.....
Dar am aflat ca saptamana asta este ziua ta.....
LA MULTI ANI !
Iti doresc din tot sufletul multe, nulte realizari si bucurii !

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Cher, mulţumesc din toată inima pentru că îmi eşti :). Mulţumesc pentru urări şi, îţi doresc şi eu de asemenea multă sănătate şi fericire!