ai întomnat cu mine atât de curând...

 

bate vântul prin mine iubite,
despuindu-mi sufletul de orice nădejde de bine
ai întomnat cu mine atât de curând încât
nu am avut vreme nici măcar să îmi acopăr inima
cu o speranţă sau un vis de care să mă agaţ
în lipsa ta de-o viaţă
m-ai înfierat în tăceri adânci ca nişte ghilotine
desufleţindu-mă de tot şi toate în care nu îmi vei fi
ai întomnat cu mine atât de curând încât
nu am avut vreme nici măcar să mă îngrop aşteptând
iernile grele ce îmi vor spulbera inima
ca şi cum, eu nu aş fi acolo,
ca şi cum ea nu ar fi în mine,
şi nu ştiu cum să o fac să nu mai bată cu tine deşi,
o tot aud cum se frânge os sub paşii tăcerii,
dar nu mai moare
nu mai moare
mă bântuie ca un lup ce sfâşie luna urlându-te!

bate vântul prin mine iubite,
despuindu-mi sufletul de orice nădejde de bine
ai întomnat cu mine atât de curând