Nu ştiu voi, dar eu am aşa dimineţi şi seri când mă întreb ce se mai aude cu inima. Cum mai bate. Ce mai bate nou. Ce se mai aud cu bătăile de altă dată. Inima îmi pare aşa uneori ca o muzică de fundal. Ca şi cum cineva ar dansa şi cânta în noi atâta timp cât suntem. Undeva departe bate o altă inimă. O auziţi? Nu? Înseamnă că sunteţi prea ocupat să nu o auziţi nici pe a voastră. Eu mă întreb de ce bate? De ce bate uneori regulat, alteori sacadat. De ce uneori parcă stă să plângă, iar alteori aleargă prin pieptul nostru ca o zănatecă. De ce se ghemuieşte în mine acum ca un copil cu dor de tine. Aş întreba-o:
- Hei! Cum mai e cu bătaia?
- Cu aia de dimineaţă? Cu celelalte toate? Cu cea de seară? Sau cea de noapte?
- Nu ştiu! Cu asta de acum!
- Nu e a mea!
- Cum nu e a ta? Ce inimă eşti tu? Trăieşti ilegal în mine!
- Sunt inima altcuiva!
- Dacă tu baţi cu altcineva...cu mine cine bate?
- Nu ştiu...
Da, cam aşa e cu inima câteodată. Treaba asta cu inima e ciudată. Eu beau cafea, ea o savurează. Deci, hai mai ia o gură şi spune-mi şi mie cum e.
- Ca o dimineaţă cu ochi adânci şi departe!
- Deci amară?!
- Nu...adâncă şi atât!
- Înţeleg! Ce inimă...
- Tăcută. Azi sunt tăcută. Voi bate destul de neregulat şi cu intermitenţe.
- E prima zi de toamnă...de aia!
- La mine toamna a venit demult! Când o plecare anume a tras uitarea peste mine şi m-am îngropat în frunze de dor. Ştii cât sunt de colorate?
- În inimeşte? Nu cunosc nuanţele inimeşti!
- Dar asta o simţi?
În piept, iar îmi bate cu tine. Iar îmi bate a emoţii şi culoare. A zâmbet. A aer curat. A două mâini care se ţin. A inimă crescută şi pe dreapta.
- O simt!
- Ce culoare are?
- A linişte!
- Vezi că nu sunt grele culorile inimeşti?
- Nu...Sunt grele doar când le simţi!
Inimile trăiesc în noi ca într-o casă. Şi bat. Bat mereu la fereastră. Prin ele vedem noi uneori atât de departe. Şi clar. Ele ne ajută să vedem viaţa aşa cum este ea. Nealterată. Frumoasă. Liberă. Ele tot bat mereu în geamul de la fereastra noastră în speranţa că se va deschide. Inimile bat a speranţă. Probabil că vor să zboare. Probabil că asta şi fac când nu mai bat. Nu ştiu. A mea acum e toamnă. Şi m-a învăţat inimească. Şi iarăşi pluteşte în aer miros sărat. - Ramona-Sandrina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu