(Sursa foto: internet)
Știți ce doare cel mai tare când doi oameni sunt departe unul de altul? Nu depărtarea. Nu neîncrederea. Dorul! Dorința aceea de a te oglindi în privirea celuilalt. De a-l ține de mână și de a-ți plimba degetul prin palma lui să te convingi că e acolo. Să îți așezi obrazul în căușul acelei mâini care te-a mângâiat de atâtea ori și îți aduce atâta liniște. Este adevărat că doi oameni se pot iubi și când distanța există între ei, doar că uneori ai vrea ca în locul pernei să fie persoana iubită. Ai vrea când te doare ceva sau când ești trist să îți așezi capul la el în brațe. Acolo, unde trece tot! Și oamenii mari simt nevoia unui loc doar al lor. Un loc unde să fie în siguranță cum era când erau mici. Atunci exista mama. Acum, există omul iubit! Doar iubirea adevărată este cea care conferă liniștea aceea în mijlocul căreia știi că nimic nu ți se poate întâmpla! Uneori, din cauza acestui dor ești agitat, supărat, nervos. Bombăni mereu. Te cerți din nimicuri. Uneori devii gelos și pe femeia de servici din hotel. Și toate se varsă exact în capul celui pe care îl iubești deși știi că nu este el vinovat de ce simți tu. Dar mai știi și că el te cunoaște. Te cunoaște atât de bine încât deși se va necăji, te va ierta. Fiindcă știe! Știe cum e ce simți tu. Și el simte la fel. Concluzia iubitul meu este că iubesc să mă alint cu tine pe net, prin scrisori, prin melodii, prin imagini. Este ca și cum m-ai curta în fiecare zi. Ca și cum mi-ai pune clipă de clipă petale de flori pe așternuturi, în cadă și mi-ai pregăti mereu surprize, dar știi ce dragostea mea? Aș da orice ca în locul lor să fii tu. Chiar dacă poate vor fi luni întregi în care vei omite să îmi aduci o floare. Luni întregi în care vom uita să dansăm seara, să ne alintăm. Eu știu cine ești și cât mă iubești chiar de ar fi să mă bombăni în fiecare zi. Știu că a fi de ajuns un zâmbet de al meu să îți închid gura aia frumoasă și senzuală. Da, dorul face oamenii să simtă că li se sparge pieptul de emoții. Te rupe, te frânge! Îți vine să urli, să strigi, să te iei de piept cu tot! Să plângi uneori din orice și să mergi cu privirea pierdută pe stradă căutând ceva anume în fiecare om. te caut în toți și toate, dragsotea mea! În tot și toate. Da..mi-e dor. Dor, dor de crapă pietrele și mi se preling sărate pe obraz. Ce pot face? Să te iubesc și să sper că într-o zi dorul acesta nu va dura mai mult de câteva ore cât vom fi amândoi la servici... Până atunci însă mi-e dor! Atât, atât de dor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu