Și în uitare există iubire!

(Sursa: Hanul Poveștilor)

Când iubim și suntem părăsiți, avem senzația de sufocare. De apocalipsă. Nu mai vedem nimic luminos dincolo de durerea noastră profundă. Ne e teamă să mai credem. Ne e greu să zâmbim, să râdem, să ne bucurăm de tot ce este în jurul nostru. Oarecum e de înțeles. O jumătate din noi s-a destrămat într-o clipă. Va trebui cumva să găsim în noi puterea de a înainta doar într-o jumătate de suflet, de om, de viață, de aer, de...aripă. Cum scriam eu într-o poezie de a mea...atât de șchiopi de o aripă. Totuși, ar trebui să ne considerăm niște fericiți! Niște privilegiați! Nu toți au șansa în această viață să cunoască, să întâlnească adevărata dragoste! Să adune clipe alătuir de ea! Să rămână cu amintiri de neprețuit! Într-o viața care de cele mai multe ori e liniară, nu foarte spectaculoasă, în noi s-a născut un univers! Un univers de culoare, de emoții, de trăiri! Am reînvățat să trăim! Am știut că suntem vii! Am făcut lucrui nebunești! Am râs ca niciodată! Am simțit un dor nebun! Ne-am transformat în câteva clipe din ape line în ape înspumate, din jar în vulcani, apoi în liniște absolută oglindiți într-un alt suflet! Toate acestea nu sunt ceva care trebuies îngropate în noi alături de durere. Trebuiesc păstrate și lăsate să ne ajute să înaintăm în continuare. Trebuie lăsate să ne ajute să luminăm din nou! Pentru noi! Pentru acea iubire! Pentru cei care au nevoie de faruri în clipe grele! Indiferent de ceea ce s-a întâmplat, trebuie să păstrăm acele clipe nestemate pentru a fi aomeni mai buni, mai frumoși, mai plini de iubire! Le păstrăm de apă vie, de aer curat...de stea a nordului nostru și, poate într-o zi, vom învăța din nou să luminăm corect pentru ca dragostea să ne întâlnească din nou! Cine poate ști? Poate să apară de oriunde, oricum și total neașteptat! Așa că...nu fiți triști pentru că ați fost părăsiți. În viață se întâmplă de multe ori ca drumurile să fie o răscruce! Bucurați-vă de ceea ce ați trăit! Păstrați în voi floarea acelei iubiri și udați-o zilnic cu credință apoi...zâmbiți vieții. Într-o zi,nu foarte departe, dar nici foarte aproape, neștiută, dar deloc întâmplătoare...viața vă va dărui din nou magia! Nu regretați nimic! E mai greu să regreți ce nu a fost. Să trăiești mereu îndoiala a ce ar fi putut fi. Fiți ferestre deschise prin care să intre briza, soarele și iubirea! Întotdeauan va intra dacă stați deschiși! Și nu uitați...spuneam cândva:

Și sub gheață există viață! Și sub zăpezi tremură emoțiile! Și în uitare există iubire! - Ramona-Sandrina