(Sursa foto: internet)
Într-o zi ca asta, plină de căldură, de vară, de oameni şi păsări, într-o zi de Sf. Ilie, când toţi ne uităm parcă mai mult înspre cer, într-o zi ca asta s-a născut el, poetul Adrian Păunescu un Măiastru ale peniţei încondeiate în suflet pentru suflete, pe suflete. Nu contează cât de mult a scris. Contează că a atins, iar atingerea sa a schimbat. A fost un strop de culoare care pe alocuri a ridicat curcubee. A fost un strop de apă vie care pe alocuri a dat viaţă. A fost un strop de aer care pe alocuri ne-a resuscitat inimile. A fost o boabă de lacrimă care a căzut într-un ocean imens de suflete şi a născut cercuri, cercuri de emoţii şi frumuseţe.
Adrian Păunescu a fost poetul iubirii. Incontestabil. Inconfundabil. Iremediabil. Şi eroic ne-a dus pe toţi în inima sa mare care a devenit în timp o Flacără. Să nu uităm! Să nu uităm să fim mai buni, mai calzi, mai plini de dragoste în noi pentru noi şi pentru oameni!
Şi totuşi sunt oameni care îşi asumă dreptul de a judeca. Oameni care deşi poate sunt onorabili ca oameni nu au dat nimic, niciodată mai departe. Nici măcar floarea unui gând frumos. Cu ce drept ne judeăm unii pe alţii? Habar nu am. Probabil pentru că e mult mai uşor să se scoată la suprafaţă mizeria decât frumuseţea, răul decât binele şi să te prefaci a uita că şi tu eşti om.
Este ciudat cum mai nou oamenii ascultă muzică privind videoclipuri. Cum devin judecători de firi citind cancanuri. Cum citesc poezie urmărind ştiri despre viaţa unui poet atunci când acesta nu mai este. Oamenii nu mai au ureche pentru versuri şi voce! Oamenii nu mai au suflet pentru mierea versului, pentru mesajele din el, de dincolo de el. Oamenii tratează poezia după aparenţe, după culoare, după sex, orientarea politică, sexuală, bisericească.
Oamenii nu se mai iubesc. Nu mai au consideraţie faţă de valoarea altor oameni. Oamenii doar se etichetează unii pe alţii şi se judecă. Şi uită! Uită că într-o lume fără valori, plină de monştrii distrugerii de frumos şi ai umanităţii, singura schimbare adevărată începe în noi şi cu noi. Oamenii ar trebui să înţeleagă că umanitatea, solidaritatea şi liniştea începe prin înţelegere şi iubire!
Ar trebui să ne iubim oamenii talentaţi mai mult. Ar trebui să ne iubim noi mai mult unii pe alţii. Doar aşa am înţelege esenţa culturii, a sufletului şi rostul nostru firesc ca fiinţe Umane.
Pentru mine niciodată nu au contat gesturile omului uneori nefireşti în firescul său ci a contat ceea ce omul respectiv a avut de dăruit. Căldura atingerii şi eternitatea rămânerii.
Pentru mine, Adrian Păunescu a fost un talent deosebit şi un suflet minunat! Şi este. Atât! Omul Păunescu o fi făcut greşeli. Oamenii sunt iremediabil oameni. Poetul Păunescu le-a îndreptat însă pe toate prin scriitura sa remarcabil de profundă!
Nu voi fi niciodată Dumnezeul oamenilor să îi judec! Voi fi însă omul care se va bucura de polenul sufletesc, intelectual, moral, cultural al celor care socotesc să îl împartă cu noi pentru înminunarea vieţii, pentru a putea deveni şi eu o floare într-un buchet cu oameni. O floare de care alţii să se poată bucura la momentul atingerii!
Maestre...mai cântă-ne măcar o dată de acolo şi fă stelele şi seninurile cerului să tresară. Să ştim! Să ştim că până şi cerul devine azi o torţă a flăcrii tale frumoase. Şi ne recită blând...să nu uităm să ne cutremurăm sufletele cu tine!
~~~~~~
azi nu am timp de vise
timpul meu pare deja să fi trecut demult
undeva între un zâmbet fugar şi o iubire nebună
ascunsă între ierburile cerului
azi, am timp doar să mă gândesc la cum se topesc oamenii
în munţi de nepăsare,
la cum înghesuim copilăriile
într-o istorie întoarsă pe dos,
la cum transformăm poeţii în oameni monstru
pentru că nu au gândit ca şi noi cei care nu am gândit ca şi el,
la...viaţă
şi gândindu-mă aşa, îmi dau seama că în viaţă nu e loc şi timp de visare
decât dacă eşti un nebun incurabil de iubire
(în viaţă nu e loc şi timp de visare - Ramona-Sandrina Ilie)
"La Mulţi Ani Adrian Păunescu..."aşa ar fi sunat mult mai frumos decât "Ne e Dor de Tine Adrian Păunescu!"
