Povestea voastră - Luminita Amarie

Nu i-au spus nimic, dar ea
Știa că o să doară,
căci el doare numai.
Nu au pregătit niciunul
liniștea care urma să cadă,
Dar ea știa că numai în liniște se poate plânge,
Numai în tăcere se poate pleca.
Era momentul lor alb-
Cuvinte degeaba avea.
Împrăștiate îi erau toate gândurile,
Doar respirul devenise frânghia care îi unea.
Nu a învățat-o nimeni pașii orbilor,
Nu i-a spus nimeni că fericirea este de fapt un sfârșit,
De aceea, nu știa cum să fie,
Dar era. Era ea. Era ea și el știa că e ea.
Și au început să se iubească-
El locuia dincolo de trup,
Ea îl locuia pe el.

Într-o cafenea,
Într-un oraș, numit al luminilor,
O femeie așteaptă întunericul.

Altundeva în lume,
Un bărbat se întreabă cine îi mângâie gesturile.

Știu despre ei
că sunt singurii singuri,
de unde și puternici,

Și că iarăși vine iarna.