linistea

e liniste
atat de multa liniste
incat simt ca ma sufoc
ca si cum m-ar inchide cineva
intr-un cub
fara ferestre si sunete

linistea
are gustul acela de praf si nisip
pe care il simti
pe limba,
in gat,
in nas,
in ochi
si orice ai face, gustul ramane

e linistea
dinainte de furtuna
cand vantul rascoleste adanc,
aerul e cald,
iar in noi, este atat de frig
incat am vrea sa ne imbracam
in orice strain
sa-l jupuim de sentimente,
de zambet,
de caldura,
de iubire
nemaicontand faptul ca hainele
in care si-au imbracat sufletul
ne sunt mai mari sau mai mici
la marime,
iar din maneci ne cad lacrimi
si nerosturi nespuse
cercuri, cercuri in mijlocul tacerii
ca si cand
aruncam o piatra intr-un lac linistit


ce sentiment...
ca si cum lumea ar sta in loc, ar incremeni, iar ticaitul ceasornicelor s-ar opri brusc pe colt de privire.
nu se mai aude nimic, decat inima batand. ce nebuna! ea nu vede lumea prin ochii mei, iar durerea o percepe prin alta prisma. ce fericita...
o simt in maini, in gura, in ochi, in tample. strang din pumni si din buze ca si cum as vrea sa o fac sa taca.
inima m-a ascultat si s-a oprit zambind.
nu mai bate la mine. s-a mutat.
acum locuieste in tacerea ta, in privirea ta, in mainile tale, in pieptul tau. nu stiu de ce, dar cred ca la inceput ai urat-o pentru ca te-a facut sa iti simti mainile calde si sa zambesti oriunde...asa, ca si cum din inima ta ar tasni un copil nazbatios, descult si razator, iar lumea il priveste cu un ochi pe jumatate inchis si un colt de gura ridicat a mirare.
dupa ce a trecut ura, te-ai obisnuit sa ai mainile calde de parca altcineva ar curge prin tine ca un vapor de entuziasm.
te-ai obisnuit sa lasi copilul razator sa alerge liber din cand in cand printr-o lume curcubeu.
ciudat este ca desi la mine inima s-a oprit, tot o mai simt batand: in maini, in gura, in ochi, in tample.
ce sentiment!?! ca si cum lumea ar sta in loc, ar incremeni, iar ticaitul ceasornicelor s-ar opri brusc.
nu se mai aude nimic. decat o tacere care urla atat de multe taceri.