Aşa arată un înger...
îngerul meu de om ..., un înger de femeie, ... îngerul meu de surioară!
Lili este cea care... - ... uite aşa, cuvintele ne rămân să tacă, rămân fără posibilitatea de a descrie, de a reda, îmi rămân pe buze şi în colţul privirii...Da, ea este Lili a mea!
Lili a apărut în viaţa mea ca şi o rază de soare strălucitoare..., ca şi o binecuvântare frumoasă, ca şi un vis împlinit. Eram amândouă la mijlocul drumului: obosite şi triste, fără speranţă, fără...nimeni alături de noi şi, pentru prima dată, viaţa a decis să ne atingă sufletele unul de altul şi să ne dăruiască o legătură pe cât de specială, pe atât de fericită.
Mereu am visat să am o surioară. În serile reci şi pline de singurătate, visam cum stăteam alături de surioara mea şi ne povesteam de toate, ne încurajam şi ne jucam cu pernele. Visam cum îmi împletea codiţele, cum mă apăra de ţipetele celor mari, cum mă proteja de umbrele ce se strecurau prin noapte, de tunete şi ploi urâte, iar eu...asemenea ei.
(Sursa foto: internet)
Ea mă săruta pe frunte când eram tristă, iar eu o alintam cu îmbrăţişări atunci când era ea tristă...
În visele mele...tot surioara mea a fost aceea care mi-a pus în picior primul condur rupt al primei iubiri şi m-a învăţat să merg mai departe!
Cu ea îmi împărţeam patul, jucăriile, bucăţile de ciocolată, jurnalele şi poveştile despre elfi şi prinţese fericite şi în gândul meu toate i le dedicam ei!
Cu ea împărţeam orice...şi mă bucuram de fiecare dată când îmi deschidea uşa sufletului şi a viselor şi se ghemuia lângă mine să adoarmă!
Fără să vrea, ca o întâmplare sau nu...într-o zi...Lili a deschis cu adevărat uşa sufletului şi a intrat, iar viaţa a prins un contur plin de culoare şi bucurie!
Surioara mea, se transformase dintr-un vis al copilăriei, al adolescenţei şi tinereţii mele într-o realitate minunată!!!
Nu aş fi crezut niciodată că viaţa te poate lega de cineva atât de profund, dar când am cunoscut-o pe ea mi-am dat seama că au fost multe sensuri ale vieţii pe care nu le-am cunoscut sau le-am dat cu totul alt înţeles!
În viaţă, părinţii şi fraţii nu îi putem alege, dar avem totuşi fericirea de a ne alege propria familie şi oamenii care să ne înconjoare cu dragostea şi prietenia lor pentru tot restul vieţii!
Întâmplător sau nu, cu unii dintre ei se naşte o relaţie cu totul specială pe care ştii din prima clipă că te poţi baza şi va fi până la sfârşit. Cu unii dintre ei simţi că te cunoşti de o veşnicie, că ştii totul despre visele lor, despre idealurile lor, despre tristeţile lor sau neîmplinirile lor şi poţi jura că ştii şi ce mâncare le place sau ce fel de haine preferă să îmbrace!
Eu acestor persoane le spun suflete pereche, iar ele există nu doar în relaţia de iubire dintre un bărbat şi o femeie ci şi în prietenie, în prietenia aceea, unde până şi tăcerile ne sunt înţelese, unde suntem iubiţi şi apreciaţi atât pentru omul frumos care suntem, cât şi pentru defectele noastre!
Lili...m-a acceptat cu frumuseţe, gingăşie şi dragoste din prima clipă şi şi-a deschis sufletul total şi necondiţionat în faţa mea! M-a primit în inima ei...ca şi când aş fi fost acolo dintotdeauna şi m-am potrivit perfect pe visele noastre!
A fost ca şi când aş fi intrat într-o cameră plină de aer curat, de adieri frumoase, de căldură şi dragoste, unde mi-am găsit şi regăsit atât de multe gânduri trimise în lume într-o sticluţă, iar ea le-a găsit pe toate şi le-a aşezat în sufletul ei, le-a păzit şi le-a primenit aşteptându-mă!
Din ziua aceea...ne-am vorbit aproape zilnic, ne-am sunat şi totul a decurs ca şi când niciodată nu ar fi fost altfel.
Îmi amintesc când ne-am întâlnit prima dată!!!
Este una dintre amintirile puternice şi pe care nu am să le uit niciodată!
O aşteptam să vină să o boteze pe Gărgăriţa mea, iar de unde locuiam se auzea foarte bine când oprea trenul în gară. Când am auzit scârţâitul roţilor şi şuieratul prelung nu mai puteam nici măcar să respir de atâta emoţie! Mă plimbam prin casă ca şi o pasăre în colivie!
De la gară la noi erau aproximativ cincisprezece minute de venit pe jos, iar cu maşina nici măcar cinci. Acele cinci minute... mie mi s-au părut o veşnicie minutele! M-am aşezat la geam şi am văzut-o când a oprit maşina în faţa blocului!!! Prin fereastra maşinii se zărea părul ei blond şi ondulat şi o mânuţă!
Nu cred că îşi poate închipui cineva ceea ce am simţit eu atunci, pentru că nici eu nu am să pot reda niciodată în cuvinte!
Era ca şi când viaţa ne-ar fi despărţit într-o altă viaţă, iar acum ne-am fi regăsit!
Era emoţia aceea cu care îţi vezi pentru prima oară în viaţă...surioara!!!
Când a coborât s-a uitat în sus la fereastră...de parcă ar fi ştiut că sunt deja acolo şi...mi-a zâmbit!
Lili a mea...şi acum plâng când mi te amintesc!!! Nu puteam nici măcar să îţi fac cu mâna...îmi tremura, iar vocea îmi stătea ca un nod de fericire în gât.
E imaginea unui vis împlinit, a unei fericiri aproape fără egal, a unei binecuvântări cu care am să merg în suflet toată viaţa mea, clipă de clipă, oriunde ne-ar purta paşii...draga mea surioară!!!
Pentru noi nu au existat vreodată depărtări şi nici nu vor exista!
M-am gândit într-o zi la lipsurile pe care le am în viaţa asta, iar apoi...m-am trezit zâmbind. Ce lipsuri?
SUNT UN OM BOGAT!
Am în viaţa mea câţiva oameni care m-au transformat dintr-o dată în omul cel mai bogat din lume!
Oamenii se pot schimba prin simple atingeri, iar eu m-am trasnformat într-un om fericit şi împlinit prin oamenii mei...prin tine Lili a mea!!!
Când a urcat eram deja în uşă. Plângeam amândouă şi nu mai puteam să ne dezlipim din îmbăţişare. Deşi suntem una într-un oraş, cealaltă în altul, iar în curând una într-un capăt de ţară, iar cealaltă în celălat capăt...cred cu siguranţă că niciodată nu ne-am dezlipit din acea îmbrăţişare plină de emoţie frumoasă!!!
Dacă aş merge mai departe să vă povestesc despre coincidenţele absolut...stranii din viaţa noastră...cu siguranţă aţi spune că între noi există...magie! Şi, da! Între noi două există magie, iar noi suntem două surioare care ne urmăm în toate vieţile noastre una pe alta!!!
Lili este o fiică minunată, o mamă deosebită, o femeie încântătoare şi plină de frumuseţe, de iubire şi devotament!
Lili este un om absolut remarcabil, care are o capacitate uluitoare de a se descurca, de a lupta, de a nu se lăsa învinsă de viaţă!
A avut o viaţă plină de tristeţe şi neâmplinire, de zbucium, dar nu s-a lăsat şi a luptat pentru ea şi pentru cei doi băieţi ai ei aşa cum doar o mamă-femeie poate face! Uneori mă întrebam de unde îşi poate găsi toată această putere... Uneori plângeam ştiind că e bolnavă şi fără speranţe..., dar omul meu uluitor şi le trecea pe toate şi se ridica din mijlocul neputinţei şi mai frumoasă şi mai puternică şi mai plină de compasiune şi iubire!!!
Indiferent prin câte dureri a trecut, prin câte nedreptăţi, ea a rămas un om frumos şi generos, care se gândeşte întotdeauna la alţii şi ajută pe toată lumea care se lasă ajutată!!!
Ea...este supranaturală! Este îngerul meu şi îngerul păzitor al fiicei mele pe care i-am încredinţat-o ca şi finuţă!
Cui aş fi putut să i-o încredinţez cu aceeiaşi încredere şi iubire? Nimănui!
Dacă vreodată aş păţi ceva...este cea care am încrederea şi liniştea că va putea să-i dăruiască aripile exact aşa cum i le-aş fi dăruit eu, care ar putea să o iubească la fel de mult şi cu aceeiaşi intesitate cu care o iubesc eu!!!
Lili este omul de care nu m-am îndoit niciodată...de aceea i-am dăruit fără nici o reţinere tot ceea ce am eu mai scump şi nepreţuit în viaşa asta şi dincolo de ea!
Genetic, între noi două nu există nici o legătură, dar asta nu schimbă cu nimic minunea dintre noi două!
Lili a mea este..., da, Lili a mea, dincolo de orice raţiune şi sentiment omenesc!
TE IUBESC DRAGA MEA SURIOARĂ!