30 noiembrie 2009

margaretă cu bujori...


(Sursa foto: internet)

într-o zi, în care ploua cu mine peste tot pământul,
iar viaţa mă învăţa să rezist cât mai mult cu respiraţia tăiată,
m-ai prins în palmele tale frumoase
şi mi-ai făcut culcuş între ele din tine şi clipele tale

atunci am învăţat prima oară să zbor fără aripi între două palme
fără să mă lovesc, fără să cad, fără să nu mă simt
cel mai mult a ta
şi...
tot atunci, am învăţat să-ţi iubesc mâinile - căuş pentru un suflet
şchiop

mi-ai zâmbit precum nimeni altul, iar pământul nu m-a mai putut întinde
viaţa nu a mai reuşit să-mi dea lecţii despre cum să mor clipelor

sufletul meu devenise o margaretă cu bujori,
tu-mi iubeai fiecare petală cu gingăşie şi emoţie
eu mă năşteam de fiecare dată altă petală
ca să te pot iubi şi să mă poţi iubi la nesfârşit
devenisem o peliculă peste care timpul a scăpat o lacrimă,
(o clipă, o clipă, o clipă...)
eternă de iubire!

~~~ ~~~ ~~~

 Din tăcerile tale se nasc cele mai frumoase declaraţii de iubire şi tot din ele am învăţat
să mă las iubită.
Când mă taci...sufletul tău mă şopteşte cel mai frumos, iar al meu te aude cu toată iubirea lui!

>>>Cu nefiresc de multă dragoste...dragostei mele nefiresc de minunată!<<<





24 noiembrie 2009

străzile vieţii


(Sursa foto: internet)

Te iau de mână şi te plimb pe toate străzile vieţii mele
fără ocolişuri,
fără colţuri umbrite de teamă

Sub paşii tăi,
frunzele anilor mei nu se rup,
nu se sfărâmă

Se leagănă  pe ramuri de gene şi freamătă de drag
sub palma sufletului tău
în al cărui căuş adorm
în timp ce tu îmi şopteşti viaţa ca pe-o împlinire
fericită

fericind-o şi mai mult!

21 noiembrie 2009

răvaş de iubire

( Sursa foto: internet)

de atât de multă vreme am vrut să-ţi scriu un răvaş de iubire, dar indiferent cum aş fi făcut-o...mi se părea prea puţin. nu găseam cuvântul, nu găseam calea, nu găseam...hârtia.

mi-am dat seama însă, că am căutat greşit. cuvântul este..."nefiresc", calea este "privirea", iar hârtia este "sufletul"...

iubirea nu există decât prin iubire şi nu se poate scrie decât cu ea şi prin ea însăşi...

şi aşa..., acum, îţi trimit cu toţi fluturii mei frumoşi ... un răvaş  prin care îţi spun că:

... te iubesc nefiresc de mult minunea mea de om cu privire caldă, iar dragostea mea, va fi veşnic scrisă în sufletul meu...cu însuşi iubirea ta...a noastră!...

îţi iubesc mâinile dragul meu drag şi ochii şi zâmbetul şi emoţia ta copilărească şi inima care ori de câte ori mă strângi la pieptul tău bate... bate atât de tare încât să o audă toată lumea... lumea mea, a noastră!

îţi iubesc glasul...care e asemeni unui ceasornic plin de magie ce anunţă zile pline de linişte şi iubire... niciodată nu întârzie, niciodată nu ratează, niciodată nu...uită.

în sufletul meu, clinchetul lui este precum cel mai dulce şi senin sunet...care mă atinge bucurându-mi fiecare parte din mine...despre care nici măcar nu aş fi bănuit că există şi mă umple de fericire şi mulţumirea că-mi exişti atât, atât de frumos şi tăcut!

îţi iubesc ... totul, pentru că dai atât de frumos rost fiecărei clipe din existenţa mea uneori cenuşie şi cernită de griji şi tristeţi, pentru că transformi orice gest mărunt într-un roi de fericire şi zâmbete, de emoţie şi bucurii, pentru că dacă şchioapăt ştii să-mi araţi că acel "picior" va fi cel învingător sărutându-l şi redându-i pasul firesc... pentru că îmi araţi scările, dar mă susţii cu tot sufletul tău să le urc...păşindu-mi alături aşa cum nimeni nu mi-a păşit vreodată...

îţi iubesc umbra pentru toată iubirea gingaşă cu care mă înconjoară în fiecare clipă...şi clipă...în toate clipele mele...

te iubesc pentru tot ceea ce sunt şi-mi doresc a fi doar pentru că tu eşti...

te iubesc omule frumos...pentru că te iubesc şi atât, iar aici nu este loc de stipulări, de interpretări, de negocieri, de exagerări, de nimic...decât de... iubire!

20 noiembrie 2009

Maria lui Pârvan...


(Sursa foto: internet)

 Maria lui Pârvan crescu şi deveni o fată frumoasă. Avea părul negru şi lung până la brâu, sprâncene tinereşti, ochi veseli şi strălucitori, iar gura pusă mereu pe zâmbet. Nu ieşea niciodată din vorba părinţilor, era săritoare şi harnică, iar la cei nouăsprezece ani ai ei ştia să muncească ogorul, ştia să ţină gospodăria şi să facă tot ce trebuia să facă o femeie măritată în casă.

Maria învăţase să tacă şi să accepte, aşa cum învăţase şi bunica ei şi mama ei şi aproape toate femeile din sat, în afara Ioanei.
Ioana era singura fată din sat despre care ea, auzise tot felul de bârfe când era mică.

"Aţi auzât de Ioana lu' Miroanea? Cică o fujit cu unu cu şcoli, dă pă la oraş. O s-o ţînă ăla cât o s-o ţână şi după ce s-o sătura de ea, o să-i facă desagii şi o s-o trimită la Doiniţa. Numa s-or trezi cu ea acasă şi mira-m-aş să nu fie deja cu burta la gură."

Dar Ioana nu s-a întors acasă. A avut şi are o căsnicie fericită, plină de cei patru copii ai ei şi de un soţ înţelegător, care a ajutat-o să îşi termine şcoala. Ioana a devenit învăţătoare şi, după cum era de aşteptat, Miroanea şi Doiniţa începură să se laude cu ea prin sat, după ce o porciră şi o alungară.

Maria zâmbi şi gândi a nu ştiu câta oară că dacă într-o zi va avea o fetiţă, o va numi Ioana.

Lui Maria lui Pârvan îi plăcea de Vasile cum întoarce fânul, cum repară toate prin sat, cum joacă mingea şi fetele la horă, dar ea-l îndrăgea pe Petruţ. Petruţ era înalt şi firav şi-i plăcea învăţătura. Nu era bun la munca pământului, dar ştia să înveţe pruncii în sat matematică şi română. Mariei îi era drag pentru că el avea vorba caldă şi privirea blândă, pentru că numai el ştia să-i iubească mâinile şi obrajii şi pentru că, numai el o întreba despre ceea ce îşi dorea ea.

Ea îşi dorea să facă şcoală şi să aibă o căsnicie din dragoste, dar părinţii ei vroiau doar ca ea să se alipuie pe la casa ei ca orice fată din sat.

"Ce-ţi trebuie ţie şcoli măi fată? Tu trebuie să ştii să lucri pământul, să ţii gospodăria, să faci prunci sănătoşi, să-ţi urmezi şi să-ţi respecţi bărbatul orice ar fi!"

Şi, într-o toamnă, Maria îşi luă rămas bun de la Petruţ şi se mărită cu Vasile. Maria muri oarecum în toamna aceea, dar pe nimeni în afara lui Petruţ nu interesa despre ceea ce-şi dorea ea.

După nuntă, Vasile o duse la părinţii lui acasă. O casă veche, cu două încăperi din chirpici bătut. Într-o cameră dormeau sora lui Vasile cu bărbatu-său şi cei doi prunci, iar în cealaltă cămăruţă dormeau ei doi şi părinţii lui Vasile. Uneori, în toiul nopţii, după ce venea de la câmp sau de la birt, Vasile îi spunea:

"Întoarce-te femeie că doar mi-s bărbat şi de-asta te-am luat printre altele, nu?"


...iar Maria se întorcea să fie iubită a nu ştiu câta oară asemeni unei bucăţi de carne fără dorinţe sau sentimente în timp ce de sub unghiile ei, din chirpiciul peretelui  se năşteau vise care o ajutau să-i treacă nopţile...o noapte şi o altă noapte...ca şi o viaţă, iar ea, se întindea precum o liană de lacrimi şi durere până la cer...unde cerea pentru Ioana ei o viaţă frumoasă, liniştită şi fericită.

Uneori, când trebuia să meargă în sat după pită sau alte trebuincioase pentru casă, se întâlnea cu Petruţ. El nu uita niciodată să o întrebe de sănătate, să o privească frumos şi să-i vorbească blând şi cald. Era ca şi cum nu uitase nici o clipă să o aştepte.


(Sursa foto: internet)

"Ce mai faci Marie dragă? Eşti sănătoasă? Că altfel, tot frumoasă îmi eşti Marie! Ai sprâncenele la fel de tinereşti, părul la fel de lung şi negru, iar mâinile...la fel de frumoase şi gingaşe."

"Râzi de mine Petruţe..., râzi de mine! Nu vezi ce mâini crăpate şi pline de bătături am? Părul mi-e mai mult alb. Poate doar la sprâncene...ai nimerit-o..." zicea Maria surâzându-i, dar el, mereu îi spunea:

"Marie, eu mă bucur că am apucat să ţi-l văd şi aşa alb... părul, iar mâinile, tocmai de aia mi-s mai dragi..."


Ioana Măriei lui Pârvan se mărită într-o zi cu un profesor de matematică de pe la oraş şi avu trei copii.
Ea deveni profesoară, iar Maria putu să răsufle în sfârşit uşurată. Şi..., răsuflă într-o zi... într-o zi când merse după apă în capătul satului.


  (Sursa foto: internet)


Acolo o găsi Petruţ căzută jos, cu găleţile de apă răsturnate lângă ea. Mai apucă să o întrebe:

"Marie, dar pe mine cui mă laşi?"

"Petruţ, tu nu înţelegi? În sfârşit sunt a ta...lasă-mă să mă duc Petruţe, lasă-mă!"


Şi Petruţ o lăsă. O strânse lângă el, o sărută, o plânse şi o legănă, iar apoi o duse în braţe până în ograda lui Vasile care spuse doar atât:

"Io nici nu m-am gândit că muierea asta se va duce înaintea mea că niciodată nu s-o plâns de nimica!"

Petruţ îşi înghiţi furia şi amarul, iar până sprea seară se stinse şi el singur singurel în bătătură. Petruţ ştiuse toată viaţa că nu trebuia să treacă o muiere peste prag ca să o aibă a lui pentru tot restul vieţii. O iubi singur şi tăcut.

La înmormântarea lor plânseră doar Ioana şi mama Mariei.

Fură îngropaţi unul lângă celălalt. Măcar acolo putură să fie aşa cum ar fi trebuit să fie. Între mormintele lor se legăna un tei frumos.

După şase luni de doilu, Vasile îşi aduse o muiere pe lângă casă spunând:

"Orice bărbat are nevoie de o muiere care să aibă grijă de el şi de gospodărie!"


Când venea prin sat, Ioana mergea doar la cimitir unde curăţa printre lacrimi şi zâmbete două morminte, punea flori, aprindea câte o lumânare şi povestea cum îi cresc copii şi teiul lor frumos!


(Sursa foto: internet)

18 noiembrie 2009

cer de rouă


(Sursa foto: internet)

cer de rouă...

cum poate exista oare un cer de rouă
din care să cadă albastru de cerneală
peste ochi verzi de aşteptări ruginii?

cum poate exista oare un cer de rouă
în care să conturezi cu degetul cerculeţe
şi să îţi auzi sufletul descântând amintiri?

dintr-un cerc în altul, gândurile se ciocnesc
se îmbrăţişează, se alungă către maluri liniştite
de care se agaţă ca şi de o ultimă lume frumoasă

dintr-un cer de rouă!

12 noiembrie 2009

tăceri


(Sursa foto: internet)


 
Cortina s-a înclinat până în poziţia de îngenunchere

în spatele ei, 
sufletul şi-a dat masca jos
are mâinile afundate 

 peste faţă şi gură
 a devenit

un strigăt 

surd...
surd...
surd!

Lacrimile sunt cuvinte pe care sufletul nu le poate rosti şi...cum ar putea? CUM???
Rămâi frumos oraş cu păr toamnă, cu ochi azur şi inimă vară...
Să nu creşti niciodată om mare...e dureros şi total inutil
Rămâi...cu bine oraşul meu minune...



(Sursa foto: internet)


11 noiembrie 2009

Adevăratele poezii


  
(Colaj realizare proprie, Sursa foto: free template)

Adevăratele poezii, nu se scriu...
nu au cum să se scrie
ele...

te ridici puţin pe vârfuri şi, desenezi pe cer
o noapte frumoasă,
plină de stele
alături de o lună mare şi îmbujorată, aproape de inima ta

te ridici puţin pe vârfuri, sau nu...mai bine,
apleci cerul spre tine
asemeni unei crengi
şi-i culegi seninul pe care-l pui după ureche să-l auzi

te ridici puţin pe vârfuri, apoi, te apleci puţin în faţă
doar atât cât să poţi admira de pe marginea norilor
timpul...


(jos, sub tâmple, se întinde peste şapte clipe
şi şapte amintiri,
ca şi-ntr-o poveste despre tine,
un bâlci mare şi roz,
cu râsete şi sclipiri,
oameni şi paşi de dans,
arene de circ şi estrade,
surprize câştigate la ruleta de vise...

timpul este

un curcubeu învârtit pe degetul sufletului,
vezi doar fâşii de lumini
ca şi cum, te-ai afla într-un carusel spectaculos

cu siguranţă...aşa se vede viaţa
când îţi atingi umărul cu obrazul şi-ţi zâmbeşti
indiferent de cum a fost călătoria,
contează artificiile

pentru ca viaţa să fie şi mai intensă, recomand drumul
fără bilet printre nori
senzaţia aceea ameţitoare din stomac care te ţine mereu
treaz,
în caz că uiţi să trăieşti)

te ridici puţin pe vârfuri şi desenezi roiuri albastre
de fluturi,
iar cuvintele, capătă înţelesuri chiar şi în mijlocul tăcerilor
ce valsează între două priviri


cum am spus mai sus,

"Adevăratele poezii, nu se scriu...
nu au cum să se scrie
ele..."

sunt doar tablouri
pe care le înrămăm adânc în suflet,
iar apoi le pictăm pe o pânză sensibilă de emoţie

9 noiembrie 2009

dacă într-o zi...


(Sursa foto: internet)


Ella Fitzgerald - Isn't It Romantic?


dacă într-o zi, fluturii îşi vor frânge zborul
din lipsă de soare,
iar visele nu se vor mai lăsa visate
din lipsă de lună,
dacă praful de stele de pe suflet îmi va dispărea
din lipsă de mine,

oare-ai să-mi pleci?

(cine poate iubi fluturi fără zbor,
vise închise în zile cu ferestre zăbrelite
şi magie fără magie?)

oare-ai să-mi pleci din lipsă de mine
sau mă vei căuta în tine
până când vei găsi magia ce vindecă
zborul unui fluture şchiop de doi în doi?!

7 noiembrie 2009

Oamenii frumoşi din viaţa mea - Surioara mea, Lili...




Aşa arată un înger...

îngerul meu de om ..., un înger de femeie, ... îngerul meu de surioară!
Ea este Lili a mea :) !



Lili este cea care... - ... uite aşa, cuvintele ne rămân să tacă, rămân fără posibilitatea de a descrie, de a reda, îmi rămân pe buze şi în colţul privirii...Da, ea este Lili a mea!

Lili a apărut în viaţa mea ca şi o rază de soare strălucitoare..., ca şi o binecuvântare frumoasă, ca şi un vis împlinit. Eram amândouă la mijlocul drumului: obosite şi triste, fără speranţă, fără...nimeni alături de noi şi, pentru prima dată, viaţa a decis să ne atingă sufletele unul de altul şi să ne dăruiască o legătură pe cât de specială, pe atât de fericită.

Mereu am visat să am o surioară. În serile reci şi pline de singurătate, visam cum stăteam alături de surioara mea şi ne povesteam de toate, ne încurajam şi ne jucam cu pernele. Visam cum îmi împletea codiţele, cum mă apăra de ţipetele celor mari, cum mă proteja de umbrele ce se strecurau prin noapte, de tunete şi ploi urâte, iar eu...asemenea ei.


 (Sursa foto: internet)

Ea mă săruta pe frunte când eram tristă, iar eu o alintam cu îmbrăţişări atunci când era ea tristă...
În visele mele...tot surioara mea a fost aceea care mi-a pus în picior primul condur rupt al primei iubiri şi m-a învăţat să merg mai departe!
Cu ea îmi împărţeam patul, jucăriile, bucăţile de ciocolată, jurnalele şi poveştile despre elfi şi prinţese fericite şi în gândul meu toate i le dedicam ei!
Cu ea împărţeam orice...şi mă bucuram de fiecare dată când îmi deschidea uşa sufletului şi a viselor şi se ghemuia lângă mine să adoarmă!


 (Sursa foto: internet)

Fără să vrea, ca o întâmplare sau nu...într-o zi...Lili a deschis cu adevărat uşa sufletului şi a intrat, iar viaţa a prins un contur plin de culoare şi bucurie!
Surioara mea, se transformase dintr-un vis al copilăriei, al adolescenţei şi tinereţii mele într-o realitate minunată!!!

Nu aş fi crezut niciodată că viaţa te poate lega de cineva atât de profund, dar când am cunoscut-o pe ea mi-am dat seama că au fost multe sensuri ale vieţii pe care nu le-am cunoscut sau le-am dat cu totul alt înţeles!

În viaţă, părinţii şi fraţii nu îi putem alege, dar avem totuşi fericirea de a ne alege propria familie şi oamenii care să ne înconjoare cu dragostea şi prietenia lor pentru tot restul vieţii!
Întâmplător sau nu, cu unii dintre ei se naşte o relaţie cu totul specială pe care ştii din prima clipă că te poţi baza şi va fi până la sfârşit. Cu unii dintre ei simţi că te cunoşti de o veşnicie, că ştii totul despre visele lor, despre idealurile lor, despre tristeţile lor sau neîmplinirile lor şi poţi jura că ştii şi ce mâncare le place sau ce fel de haine preferă să îmbrace!
Eu acestor persoane le spun suflete pereche, iar ele există nu doar în relaţia de iubire dintre un bărbat şi o femeie ci şi în prietenie, în prietenia aceea, unde până şi tăcerile ne sunt înţelese, unde suntem iubiţi şi apreciaţi atât pentru omul frumos care suntem, cât şi pentru defectele noastre!

Lili...m-a acceptat cu frumuseţe, gingăşie şi dragoste din prima clipă şi şi-a deschis sufletul total şi necondiţionat în faţa mea! M-a primit în inima ei...ca şi când aş fi fost acolo dintotdeauna şi m-am potrivit perfect pe visele noastre!
A fost ca şi când aş fi intrat într-o cameră plină de aer curat, de adieri frumoase, de căldură şi dragoste, unde mi-am găsit şi regăsit atât de multe gânduri trimise în lume într-o sticluţă, iar ea le-a găsit pe toate şi le-a aşezat în sufletul ei, le-a păzit şi le-a primenit aşteptându-mă!

Din ziua aceea...ne-am vorbit aproape zilnic, ne-am sunat şi totul a decurs ca şi când niciodată nu ar fi fost altfel.

Îmi amintesc când ne-am întâlnit prima dată!!!
Este una dintre amintirile puternice şi pe care nu am să le uit niciodată!


O aşteptam să vină să o boteze pe Gărgăriţa mea, iar de unde locuiam se auzea foarte bine când oprea trenul în gară. Când am auzit scârţâitul roţilor şi şuieratul prelung nu mai puteam nici măcar să respir de atâta emoţie! Mă plimbam prin casă ca şi o pasăre în colivie!
De la gară la noi erau aproximativ cincisprezece minute de venit pe jos, iar cu maşina nici măcar cinci. Acele cinci minute... mie mi s-au părut o veşnicie minutele! M-am aşezat la geam şi am văzut-o când a oprit maşina în faţa blocului!!! Prin fereastra maşinii se zărea părul ei blond şi ondulat şi o mânuţă!
Nu cred că îşi poate închipui cineva ceea ce am simţit eu atunci, pentru că nici eu nu am să pot reda niciodată în cuvinte!

Era ca şi când viaţa ne-ar fi despărţit într-o altă viaţă, iar acum ne-am fi regăsit!
Era emoţia aceea cu care îţi vezi pentru prima oară în viaţă...surioara!!!


Când a coborât s-a uitat în sus la fereastră...de parcă ar fi ştiut că sunt deja acolo şi...mi-a zâmbit!

Lili a mea...şi acum plâng când mi te amintesc!!! Nu puteam nici măcar să îţi fac cu mâna...îmi tremura, iar vocea îmi stătea ca un nod de fericire în gât.
E imaginea unui vis împlinit, a unei fericiri aproape fără egal, a unei binecuvântări cu care am să merg în suflet toată viaţa mea, clipă de clipă, oriunde ne-ar purta paşii...draga mea surioară!!!
Pentru noi nu au existat vreodată depărtări şi nici nu vor exista!


M-am gândit într-o zi la lipsurile pe care le am în viaţa asta, iar apoi...m-am trezit zâmbind. Ce lipsuri?

SUNT UN OM BOGAT!

Am în viaţa mea câţiva oameni care m-au transformat dintr-o dată în omul cel mai bogat din lume!
Oamenii se pot schimba prin simple atingeri, iar eu m-am trasnformat într-un om fericit şi împlinit prin oamenii mei...prin tine Lili a mea!!!

Când a urcat eram deja în uşă. Plângeam amândouă şi nu mai puteam să ne dezlipim din îmbăţişare. Deşi suntem una într-un oraş, cealaltă în altul, iar în curând una într-un capăt de ţară, iar cealaltă în celălat capăt...cred cu siguranţă că niciodată nu ne-am dezlipit din acea îmbrăţişare plină de emoţie frumoasă!!!

Dacă aş merge mai departe să vă povestesc despre coincidenţele absolut...stranii din viaţa noastră...cu siguranţă aţi spune că între noi există...magie! Şi, da! Între noi două există magie, iar noi suntem două surioare care ne urmăm în toate vieţile noastre una pe alta!!!

Lili este o fiică minunată, o mamă deosebită, o femeie încântătoare şi plină de frumuseţe, de iubire şi devotament!
Lili este un om absolut remarcabil, care are o capacitate uluitoare de a se descurca, de a lupta, de a nu se lăsa învinsă de viaţă!
A avut o viaţă plină de tristeţe şi neâmplinire, de zbucium, dar nu s-a lăsat şi a luptat pentru ea şi pentru cei doi băieţi ai ei aşa cum doar o mamă-femeie poate face! Uneori mă întrebam de unde îşi poate găsi toată această putere... Uneori plângeam ştiind că e bolnavă şi fără speranţe..., dar omul meu uluitor şi le trecea pe toate şi se ridica din mijlocul neputinţei şi mai frumoasă şi mai puternică şi mai plină de compasiune şi iubire!!!

Indiferent prin câte dureri a trecut, prin câte nedreptăţi, ea a rămas un om frumos şi generos, care se gândeşte întotdeauna la alţii şi ajută pe toată lumea care se lasă ajutată!!!
Ea...este supranaturală! Este îngerul meu şi îngerul păzitor al fiicei mele pe care i-am încredinţat-o ca şi finuţă!
Cui aş fi putut să i-o încredinţez cu aceeiaşi încredere şi iubire? Nimănui!
Dacă vreodată aş păţi ceva...este cea care am încrederea şi liniştea că va putea să-i dăruiască aripile exact aşa cum i le-aş fi dăruit eu, care ar putea să o iubească la fel de mult şi cu aceeiaşi intesitate cu care o iubesc eu!!!

Lili este omul de care nu m-am îndoit niciodată...de aceea i-am dăruit fără nici o reţinere tot ceea ce am eu mai scump şi nepreţuit în viaşa asta şi dincolo de ea!

Genetic, între noi două nu există nici o legătură, dar asta nu schimbă cu nimic minunea dintre noi două!

Lili a mea este..., da, Lili a mea, dincolo de orice raţiune şi sentiment omenesc!
TE IUBESC DRAGA MEA SURIOARĂ!


6 noiembrie 2009

Contur pe pânză de vise...


MICHAEL BOLTON - Now That I Found You


Toate dimineţile îmi încep cu o aşteptare
şi toate aşteptările au chipul tău

ochii...perdeaua zorilor încă adormită şi fierbinte
ce se ridică în sufletul meu asemeni
unei emoţii nerespirate încă

fruntea...marginea răsăritului şi-a fiecărui gând pe care
îmi aştern sărutul în schimbul fiecărui rid cărunt şi frumos
de mai târziu


buzele...un soare rămas ascuns sub umărul meu stâng
care-mi răsare la fiecare bătaie a inimii şi
sub fiecare răsuflare
învăţându-mă zborul tăcerii dintre doi oameni

Toate nopţile îmi încep cu o aşteptare
şi toate aşteptările te respiră pe tine
în timp ce eu te conturez  încet şi apăsat
pe o pânză de vise


4 noiembrie 2009

Altfel de ploi...


Cargo-Ploaia


Pentru că de curând, am citit pe blog la Lisandru un text absolut minunat despre ploi, mi-am amintit de ale mele. Surprinzător aş spune...
Mi-au amintit de atât de multe nopţi în care stăteam căţărată pe un pervaz plin de flori, cu spatele lipit de peretele care deja îmi luase mărimea umerilor şi cu picioarele pe calorifer. Mi-am amintit cum încercam să-mi găsesc puterea de a aduna toate amintirile frumoase în jurul meu, în timp ce, afară...ploua! Nu avea importanţă că şi în mine ploua, iar fereastra picura în acelaşi ritm cu privirea...
Stăteam ore în şir şi priveam în gol. În afara felinarelor şi a unor lumini uitate dincolo de ferestre...nimic strălucitor, nimic care să mă trezească sau să vreau să mă lase să mă trezesc.
Doar în mine, din când în când mai "sclipărea" câte o dorinţă, câte o speranţă şi atât...vorba bietului Scăpărici...

"Sus, stele mari si jos stele mici. noi suntem licurici
Sunt bucurosi melci si arici, si greieri si furnici
Sunt bucurosi ca prin poteci aduna stele mici.
Ard stele mari, ard stele mici, noi suntem licurici.

Refren:
Cand toti sclipesc eu ma prajesc
Iau foc pe loc, pe loc
Sa arzi chiar ca un pai
Ce asta-i viata?!
Vai,
Ce asta-i trai!?

Sunt licurici fara sclipici
Ma cheama Scaparici.
Sunt Scaparici,
Dar n-am sclipici,
Dar n-am nici un sclipici.
Plici, colo, ici
Prin apa plici
Mai bine-as fi arici.
Ce licurici fara sclipici
Ce fel de licuricï?
:(  - (Mihai Constantinescu - Scaparici)"

Dincolo de toate...ploile sunt frumoase. Au puterea de a linişti, de a-ţi arăta frumuseţea unor dimineţi mai limpezi, de a sta o clipă pe palma ta când o întinzi.
Uneori, nu prea des, în urma lor se nasc curcubeele ca şi când, sufletului îi este permis din când în când în viaţă să strălucească în toată durerea lui!
Ploile pot să ne arate cât de mult pot conta pentru noi oamenii dragi...gesturile lor simple, zâmbetul, somnul liniştit, îmbrăţişarea.., iar uneori, chiar şi depărtările cele mai apropiate...dacă aş putea să mă fac înţeleasă în metafora asta.
Ploile îţi arată valoarea speranţelor şi pot da contur imaginilor de dincolo de ele. Printre picături realizăm că defapt, niciodată nu suntem singuri, iar când iubim distanţele nu contează, chiar dacă ele ar dura o viaţă!

Iubirea nu se măsoară nici în timp, nici în km, ... ci în ceea ce suntem capabili să simţim pentru cel iubit!

Singura distanţă care ar conta ar fi cea din suflet...dacă ar fi!

2 noiembrie 2009

Lună de purpură

Dedicată ţie ... suflete
care mă faci să simt, să zbor şi să visez
aşa cum nici nu am crezut vreodată că se poate visa, zbura sau simţi



(Sursa foto: internet)

sunt zile şi nopţi în care
sufletul stă închis în mine
ca într-o colivie cu molii de vise
şi linişte
ce mi-l roade până în măduva tristeţii
lăsându-mă asemeni unui ţipăt gol
dar,
tot în acele zile şi nopţi,
apari tu,
ca o minune cu roiuri de fluturi
şi zâmbet
transformând moliile de vise
în nimfe de emotii
şi iubire


vor fi zile şi nopţi în care
sufletul va sta închis în mine
ca într-o colivie cu fluturi străvezii,
iar tu  îi vei învăţa
zborul
aşa, cum nimeni nu a mai făcut-o
în timp ce pe cer
se va naşte pentru prima oară
o lună de purpură


noaptea ielelor



aş vrea, ... spun doar aş vrea, deoarece nu mai am dreptul să vreau nimic. aş vrea însă, să-ţi arat noaptea mea dragul meu. acea noapte în care tu nu ai voie să intri decât rostind parola cu sufletul larg deschis, în timp ce sufletul meu s-ar închide în jurul tău ca un boboc de floare sărutându-ţi cu fiecare petală fruntea obosită.
aş vrea să-ţi arat câteva stele şi să ţi le înşir în privire, în timp ce a mea te-ar culege şi reculege tuturor nopţilor pe care tu nici nu trebuie să le cunoşti. nopţi goale. goale până şi de gânduri.
aş vrea să-ţi arat în câte nuanţe te-am conturat pe suprafaţa Lunii, în timp ce vântul ne-ar acompania paşii cu un cântec de iubire, iar tu, poate pentru prima dată te-ai lăsa valului.
cât de frumos mi-aş lăsa capul pe pieptul tău şi aş asculta sunetul esenţial al existenţei mele, în timp ce tu, ţi-ai apleca buzele peste creştetul meu.

noaptea se aud ielele, iar sunetul cocoşului ...o face fărâme de trei ori câte trei, de treizeci de ori câte treizeci, de trei sute de ori câte trei sute, ... , iar eu, te las dimineţilor liniştite şi mersului firesc al vieţii...unde eu rămân asemeni unei erori de program. un vis pe o partitură. un virus de emoţie într-o lume fără emoţii. indiferent ce aş fi, nu ar exista sensul fără tine.

somn uşor vis frumos şi drag!


(Sursa foto: internet) 

1 noiembrie 2009

băncuţa


 (Sursa foto: internet)


ca dintr-o poveste
s-a desprins de pe un norişor
un zâmbet cu petale

băncuţa verde şi bătrână
aşteaptă sufletele

să se aşeze

în stânga, ea! cu vise prinse în păr
în dreapta, el! cu mâinile prin părul ei
de vise

clipele fac înconjurul
pe frunţile lor acum adormite
într-un abur de gondolă

sărut mâna, tată...



 (Sursa foto: internet)

atât de multe apăsări şi tăceri
sunt între noi
tată...

timpul s-a jucat cu umerii sufletului
nostru,
şi cu-nţelegerea firească

n-a stat niciodată să ne vorbim
nevorbitele,
nu ne-a lăsat să ne ascultăm
nerostitele
ne-a alergat mereu

la început pe tine de mine,
apoi pe mine de tine
şi n-am apucat
să-ţi sărut mâna tată,
iar tu fruntea mea de fată

tare îmi este apăsată de nesărut
şi griji
tată...

poate acum? poate...timpul va sta
suficient
cât să vezi că şi frunţile devin cărunte
nu doar aşteptările,
iar mâinile pot fi iubite şi sub tăceri
tată...

timpul s-a jucat cu umerii sufletului
nostru,
şi cu-nţelegerea firească