nu ştiu să iubesc apusurile - simt cum îmi sfâşie privirile
ascunse în spatele irişilor plini de visare
corbii îmi ciugulesc din ochi lumina - miroase a început de iarnă - simt cum două mâini culeg ultimul boboc de trandafir
de pe rugul cu spini
inspir adânc - e încă răsărit în mine şi îngerii de zăpadă se mai pot vedea chiar dacă sunt atât de departe - îi pipăi încet cu sufletul - sunt încă acolo
în timp ce iarna cade asemeni unei avalanşe din cer - ţipătul din mine a scuturat norii
zăpada doar...uneori mă pătrunde - fulgii au ajuns să cadă adânc în stâncă sfărmând-o până la sânge
întind palma din care mi-au crescut două aşteptări şi tac în
mijlocul unui alb perfect
eu doar...sunt singura eroare ce stă şi plânge în timp ce în mine şi în afara mea ninge atât de frumos
2 comentarii:
Erori cu suflet asa frumos, ca al tau, sa tot fie! :D
Parca te subestimezi in ultima vreme, nu stiu, parca nu ai incredere in tine si poate ca nici situatia ta actuala nu te incurajeaza prea mult.
Stai jos cat vrei, dar sa ma anunti cand vrei sa te ridici. Te ajut cu mare drag! :*
Crengu...îţi mulţumesc pentru tot ceea ce îmi eşti!
Vreau să mă ridic, chiar vreau, dar momentan nu reuşesc. Pur şi simplu nu ţine de mine, iar asta mă face să mă simt extrem de neputincioasă!
Am primit mesajul şi încă...îl scriu pe al meu. După cum spuneam...TE IUBESC prietena mea dragă şi mulţumesc vieţii că îmi scoate în cale oameni frumoşi!
Trimiteți un comentariu