5 februarie 2010

lăsându-mi aripile


în pieptul meu, a trăit cândva un stol de porumbei sălbatici
aveau aripi largi şi zbor frumos. se ridicau şi se roteau deasupra inimii
până în gât,
iar apoi coborau în stomac cuminţi deschizând lacătele a mii de fiori
ce mă străbăteau râuri sălbatice până când adormeau cuminţi
prunci viselor.

uneori, simţeam cum vor să iasă. izbeau din aripi înlăuntrul meu
asemeni unor peşti aduşi pe uscat, iar trupul mi se întorcea pe dos sânge
din pliscuri.
după ce-şi potoleau furtunile, dorul de cer senin şi de zboruri înalte
mi se cuibăreau adânc în carne regurgitându-mă lacrimă
dimineţilor verzi.

în pieptul meu, a trăit cândva un stol de porumbei sălbatici
acum sunt cuminţi precum lacurile. ştiu să zboare deasupra inimii liniştit
planând în cuiburi
le-ai promis în fiecare zi o bucată din tine, iar ei ţi-au dat zborurile
acum, trebuie doar să mă iubeşti lăsându-mi aripile

6 comentarii:

Geanina Lisandru spunea...

Dorinţă de libertate, asta reiese din versuri, eu aşa percep utilizarea păsărilor într-un text, gândul de a pleca către zări neştiute şi senine ceea ce conferă vieţii puritate şi linişte.

Pupici geaninoşi peste normă!

cherie spunea...

Si inca o margareta de la mine, iomagiu pentru o povestitoare talentata....

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Geanina, ai intuit cu gingăşie dorinţa de libertate. E libertatea pe care doar iubirea adevărată ne-o poate conferi - când cel iubit ne ajută să exorcizăm din noi toată durerea, învăţându-ne să ne iubim.

Mulţumesc! Să ai un sfârşit de săptămână plin de iubire şi linişte!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Cherie...am să iau margareta şi am să o înmulţesc cu alte mii să ţi le dăruiesc!

Să ai un sfârşit de săptămână minunat draga mea!

Cristian Lisandru spunea...

"în pieptul meu, a trăit cândva un stol de porumbei sălbatici
acum sunt cuminţi precum lacurile. ştiu să zboare deasupra inimii liniştit
planând în cuiburi" - îmi place acest zbor liniştit pe deasupra inimii...

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Mulţumesc Lisandru :). O zi minunată îţi doresc!