închisă într-o sticlă

fereastra era o poartă către lumi dispărute
nu trebuia să se deschidă
băteam încet în ea cu adierea gândurilor
o atingeam cu fruntea,
cu palmele,
închideam ochii
şi zburam departe, departe
peste mări şi ţări de vise
uneori,
când întindeam mâna dreaptă,
puteam să mângâi norii şi stelele
când întindeam mâna stângă,
te simţeam pe tine
dincolo,
dincolo de timp, de mări, de fereastră
în vise


cerul tremura încet cu mine,
iar eu dădeam cu sfială norii la o parte să te văd
nu erai
puteam doar să te aud cum respiri
odată cu mine
cum îmi coborai uşor pe pleoape,
pe şira spinării,
în suflet
licoare pentru serile în care eram închisă
într-o sticlă ce plutea

în derivă

mă plimbam peste tot universul căutându-te,
căutându-mă,
chemându-te,
ducându-mă