15 octombrie 2010

Cozonaci cu aromă de copilărie

Era vreo unşpe' noaptea. Mă foiam când în dreapta, când în stânga, când pe burtă, când pe spate. Nu puteam să mi-i scot din cap defel şi nici nu puteam să îmi imaginez cum nană Floriţă nu m-a îmbiat şi pe mine cu o felie de cozonac. "Doamne ce muiere zgârcită, gândi eu ". Cât pe ce era să îi urez să îi stea în gât, dar nu am făcut-o.
Biata bunica m-a răbdat cât m-a răbdat până într-un ceas:

- Da te pomeneşti că te-o luat râia căprească de la Puşa sau ce ai? De când te-ai pus în pat te foieşti că mă şi mir că mai avem aşternuturile sub noi. Culcă-te, Doamne fereşte...
- Nu pot să mă culc!
- Apăi să ştii că eu nu mă mai pun să îţi povestesc ca să adormi.
- Poţi să îmi povesteşti că tot nu dorm.
- Tulai Doamne, da ce s-o putut întâmpla dacă nu adormi tu nici cu poveştile mele? se minună bunica
- Apăi azi când m-ai trimis la nană Floriţă, darear puii în ouăle celea care i le-am dus...( mă răsuflai eu olecuţă la suflet de năduf), o scos cozonacii din cuptor şi erau aşa rumeni şi miroseau aşe' de frumos că numa acolo mă gândesc. Am păţât şi eu ca Bujoara măi bună, atunci când o fost a făta şi o dat iama în tenchiul (porumb) lu nană Lină.
Din camera de dincolo bunicul începu să râdă de se scutura patul. Mai un pic şi se înneca cu aerul. Tuşea într-una.
- Da nici tu nu dormi bufniţă, îl întrebă bunica?
Bunicul nu putea să îi răspundă. Când dădea să spună ceva, îl înfunda râsul.
- Tulai, da nici tu nu eşti normal Mitrule. Ai dat în mintea pruncilor. O să crepi de la atâta râs  îi zise buna cu lacrimi de râs în ochi.
- Râde ciob de oală spartă, răspunse într-un târziu bunu. Tătă te scuturi de râs şi minteni scoli tăt satu, dar te iei de mine. Doamne muiere, că nu am mai râs aşe de multă vreme. Auzi la ea...că o păţât ca Bujoara... Doamne, câtă minte au şi pruncii ăştia. Eu nu ştiu de unde îi născoceşte mintea atâtea bolunzănii (nebunii), dar mor să i le aud. Măcar ne mai trec gândurile cu ale ei.
Bunica îşi tot ştergea lacrimile şi din când în când şi pe ale mele.
- Da tu de ce râzi Mimoză? mă întrebă bunica pupându-mă toată.
- De voi! Cine poate să stea serios când vă aude aşa în ruptul nopţii? Şi tu ai un râs că nu pot să nu râd din cauza ta, îi zisăi eu ţinându-mă de burtă. Na, că mi-o trecut şi pofta de cozonaci de la râs.
Bunica îmi dădu o scatoalcă uşor peste spate şi începu iară să râdă.
- Du-te în amarul tău, că şoadă mai eşti draga bunicii. Lasă măi draga bunicii că o să îţi fac eu nişte cozonaci de o sta mâţa în coadă. Sau să zâc şi eu Bujoara?
Bunicul începu iară să râdă, bunica pufni şi ea, iar eu nu mă putui abţine...
Apoi, aşa râzând, bunica se ridică din pat, se duse după albie şi după făină în cămară şi se puse pe frământat.
 Aşa era bunica mea. Eu visam,...ea îmi împlinea visele. Eu mă loveam,...ea plângea în locul meu pupând să treacă. Eu râdeam,...ea strălucea de fericirea mea. Iar bunicul...era toţi sfinţii din iconostas pentru mine.
Când am văzut-o că se pune pe frământat i-am zis cu emoţie şi părere de rău:
- Nu bunică, lasă că nu oi muri dacă nu mănânc noaptea asta cozonaci. O să ne punem mâine..., i-am spus eu amărâtă că nu am putut ascunde că mă gândeam la cozonacii ăia afurisiţi. Ştii că eu nu îs pofticioasă, dar azi nu ştiu ce m-o apucat. Numa acolo mi-i gândul Doamne bate-i de cozonaci.
- Taci fată că le-or sta în gât, nu mai zi aşa, mă dojeni bunica. Nu cozonacii îs de vină ci capul ăla tont al Floriţ'. No' să mai vină ea la mine să îi bag pita la copt în cuptor?... că apăi îi zic eu una de îi sare baticul din cap. Sărăcea dacă îţi dădea un colţ de cozonac? Dar eu când fac cozonaci sau pită dau la toate vecinele câte o coardă (o bucată întreagă de cozonac). Doamne, da cum îi şi lumeaasta câteodată...
- O fi uitat şi ea măi muiere, zise bunicul împăciuitor. Am auzit că i s-a îmbolnăvit şi vaca şi viţelul. Poate avea gânduri. La toţi ni se întâmplă.
- Îi fi având şi tu dreptate Mitrule, îi fi având...murmură bunica în timp ce frământa.
O priveam şi nu mă mai săturam de ea. Cânta încet în timp ce focul trosnea în sobă, mâinile îi urcau şi îi coborau când repede, când încet, când aproape atingând aluatul..., baticul i se legăna uşor, firicele de transpiraţie i se vedeau pe fruntea ridată şi mereu bronzată de vânt şi soare. Clipele acelea şi alte câteva, nu le voi putea uita niciodată. Mi s-au întipărit pe retina sufletului şi acolo sunt şi azi spre marea mea fericire.

În noaptea aceea  a făcut cozonci şi pită, iar a doua zi nu s-a putut răbda şi i-a zis şi la nană Floriţă de la inimă, dar i-a trecut repede năcazul pe ea, iar nană Floriţă şi-o spălat păcatele faţă de mine cu nişte plăcinte bune, buneee cum numai ea le ştia face.
Îmi erau dragi, pentru că acolo am crescut împleticindu-mă între picioarele lor, iar ele mi-au aproape toate vecinele precum nişte bunici.

11 comentarii:

Geanina Lisandru spunea...

Ador bunicile, mamele, persoanele care fără prea multe discuţii te fac fericit şi îţi alină dorurile cum şriu mai bine. Mi-a plăcut tare mult povestea. Am trăit şi eu astfel de clipe.

Gânduri din cele mai bune la ceas de seară!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

:), da, ele ne fac viaţa mai uşoară, mai frumoasă :) şi fără discuţie mult mai interesantă!

Mulţumesc de trecere şi de gândurile lăsate! O seară minunată îţi doresc şi eu Geanina!

Cristian Lisandru spunea...

Gânduri bune, Lady Allia, şi numai bine... Am pus un link către această postare şi îţi spun asta fiindcă ştiu că blogspotul nu primeşte pingurile de la wordpress... Ha, ha, tot nu reuşesc platformele să oprească diferitele tipuri de comunicare...

cora spunea...

unde esti copilarie?...ufff...pe bunica mea am iubit-o mult ,era o femeie simpla si curata, imi amintesc cu nostalgie cum imi placea sa ma cuibaresc in bratele ei pentru ca mirosea a flori de camp parca...ei ii povesteam toate necazurile mele de copil...ce mult a trecut de atunci si ce mult imi lipseste..:((

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Lisandru, prietenile şi legăturile frumoase dintre oameni, nu le poate distanţa sau desfiinţa nimeni...cu atât mai puţin nişte biţi :))).

Dacă mă gândesc mai bine îi poate chiar apropia...ia uite la tine şi la Geanina, la mine şi la dragul meu drag :)!

Depărtările şi apropierile ţin de noi :). Na, că mă apucă şi pe mine pledoaria relaţiilor :))))).

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Cora, eu cred că bunicile sunt personaje de basm şi devin poveştile noastre de viaţă şi de o viaţă!

O zi frumoasă îţi doresc!

Joykarisma spunea...

Frumoasa povestirea, mi-ai amintit si mie de bunica mea draga.Am avut cu ea o relatie dincolo de cuvinte, mi-e dor de ea, si in fiecare bunica ce o intalnesc regasesc parca ceva din sufletul ei...

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Bine te revăd...
Mă bucur că am reuşit să îţi amintesc de bunica ta...

Nea Costache spunea...

Doamne, cum o fi trecut timpul pe langa noi? Unde este bunica cu minunatul ei cozonac din care rupea, fierbinte inca si ne dadea noua copiilor unul intreg? Cu cata pofta muscam din bucata de cozonac aromat aburind! Copii sunt pofticiosi si de multe ori, li se pare ca la altul mancarea miroase mult mai bine si mai frumos!
Imi amintesc, copil fiind, ca ma trimitea bunica la doi batrani vecini, saraci si amarati, baba Linca si nenea Barbu ce n-aveau de nici unele, traind din pomana vecinilor, sa le duc cate-o strachina de mancare de pomana sau cava oua. Stateam de vorba cu nenea barbu, povestindu-mi de pe front, in timp ce baba Linca punea oua intr-o tigaie de fonta cu picioruse apoi o aseza pe o masuta mica, cu trei picioare, chemandu-ma si pe mine la masa. Refuzam politicos, pentru ca bunica-mi spusese sa nu mananc la ei ca-s saraci. Ma ruga de doua-trei ori, apoi se apucau oamenii sa manance. Asa pofta imi faceau, incat, odata, i-am zis batranei:
-Baba Linca, mai roaga-ma odata!
-Vino mama, manca-l-ar mama!

Ce-ai facut Lady Allia, mi-ai umblat la cutiuta cu amintiri!
O saptamana cu realizari!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Nea Costache..., mă iartă că îţi răspund cu întârziere.

Partea aceasta din cutiuţa cu amintiri este cred eu printre cele mai frumoase părţi din sufletul nostru alături de copii!

Frumoase amintiri aveţi şi Dumneavoastră...!

Tudor spunea...

Am dedicat bunicii mele postul http://www.staupenet.ro/mama-mea-este-cea-mai-buna.html, in care am preluat urmatorul text:
Cind tu aveai 1an ea te hranea si te imbaia.
I-ai multumit plingind toata noaptea.

Cind tu aveai 2 ani ea te-a invatat sa mergi.
I-ai multumit fugind cind ea te chema.

Cind tu aveai 3 ani ea iti pregatea toata mincarea cu dragoste.
I-ai multumit aruncind farfuria pe jos.

Cind tu aveai 4 ani ti-a dat creioane colorate.
I-ai multumit colorind masa din sufragerie.

Cind tu aveai 5 ani te-a imbracat pentru vacanta.
I-ai multumit sarind in prima balta.

Cind tu aveai 6 ani te-a dus la scoala.
I-ai multumit strigind nu merg.

Cind tu aveai 7 ani ti-a cumparat o minge.
I-ai multumit aruncind-o in fereastra vecinilor.

Cind tu aveai 8 ani ti-a dat o inghetata.
I-ai multumit scapind-o in poala.

Cind tu aveai 9 ani ti-a platit lectii de pian.
I-ai multumit ca nici macar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodata.

Cind tu aveai 10 ani te ducea toata ziua cu masina de la fotbal la gimnastica de la o zi de nastere la alta.
I-ai multumit ca sareai din masina si nu te uitai niciodata inapoi.

Cind tu aveai 11 ani te-a dus pe tine si pe prietenii tai la cinema.
I-ai multumit cerindu-i sa stea in alt rind.

Cind tu aveai 12 ani te-a avertizat sa nu te uiti la anumite programe la TV.
I-ai multumit asteptind sa iasa din casa.

Cind tu aveai 13 ani ti-a sugerat cum sa te tunzi.
I-ai multumit spunindu-i ca nu are gusturi.

Cind tu aveai 14 ani ti-a platit o tabara de vara de o luna.
I-ai multumit uitind sa-i scrii macar o scrisoare.

Cind tu aveai 15 ani venea de la lucru si-si dorea o imbratisare,
I-ai multumit stind in camera ta cu usa incuiata.

Cind tu aveai 16 ani te-a invatat sa-i conduci masina.
I-ai multumit luindu-i-o de cite ori puteai.

Cind tu aveai 17 ani ea astepta un telefon important.
I-ai multumit stind la telefon toata noaptea.

Cind tu aveai 18 ani ea plingea la festivitatea ta de absolvire a liceului.
I-ai multumit stind la petrecere pina in zori.

Cind tu aveai 19 ani ti-a platit facultatea, te-a dus in campus si ti-a carat bagajele.
I-ai multumit salutind-o in afara camerei ca sa nu te simti jenat in fata prietenilor.

Cind tu aveai 20 de ani te-a intrebat daca te intilnesti cu vreo fata.
I-ai multumit spunind-i “Nu-i treaba ta!”

Cind tu aveai 21 de ani ti-a sugerat anumite cariera pentru viitorul tau.
I-ai multumit spunind-i “Nu vreau sa fiu ca tine!”

Cind tu aveai 22 de ani te imbratisa la absolvirea facultatii.
I-ai multumit intrebind-o daca poate sa-ti plateasca o excursie prin Europa.

Cind tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tau apartament.
I-ai multumit spunindu-le prietenilor ca era urita.

Cind tu aveai 24 de ani ti-a cunoscut logodnica si te-a intrebat de planurile de viitor.
I-ai multumit spunindu-i printre dinti: “Maaaaami, te rog”!

Cind tu aveai 25 de ani te-a ajutat sa-ti plateti nunta si a plins si ti-a spus cit de mult te iubea.
I-ai multumit mutindu-te in cealalta parte a tarii.

Cind tu aveai 30 de ani te-a sunat sa-ti dea un sfat pentru copil.
I-ai multumit spunind-i “Lucrurile sunt diferite acum”

Cind tu aveai 40 de ani te-a sunat sa-ti aminteasca de aniversarea unei rude.
I-ai multumit spunindu-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.

Cind tu aveai 50 de ani ea era bolnava si avea nevoie sa ai grija de ea.
I-ai multumit citind despre povara care devin parintii pentru copiii lor.

Si apoi, intr-o zi, ea a murit in tacere. SI tot ce nu ai facut vreodata s-a intors lovind ca traznetul in INIMA ta.

Daca ea mai este pe aproape, nu uita sa o iubesti mai mult ca niciodata.

Daca ea nu mai este, aminteste-ti dragostea ei neconditionata si da-o mai departe.

Aminteste-ti mereu sa o iubesti pe mama ta. Pentru ca nu ai decit o singura mama in toata viata ta.