Ernesto Cortazar - Leaves in the wind
dragostea a venit pe contrasens
în cochilia sufletului volanul era pe dreapta
cât mai departe de linia continuă
existau doar parcări secrete în luminişul norilor
îmi amintesc că atunci, arcuiam cerul
ca pe un măr şi culegeam din el împrimăvărarea
din el cădeau frunze galbene de lumină
despicau tăcerea în mii de şoapte răsfrângându-se
o pendulă de vise ne ţintuia timpului
era atât de mult aer în jur, iar eu nu puteam respira
am ştiut că era timpul să cobor
soarele îşi făcuse deja culcuş în pâinea tăcerii tale
din cochilie, se pare că ai ieşit demult
nici nu ştiu când mi te-ai strecurat de sub piele afară
scrâşnet de nisip sub tălpi şi atât
am să o iau de aici şi am să o ascund lângă rădăcinile
unde mi-am îngropat părul
acolo nu o va găsi nimeni vântul doar ne va aminti
de cealaltă parte a drumului
cineva, întotdeauna face autostopul către niciunde
eu nici măcar nu vedeam
o singură dată am văzut pe cineva încovoiat peste cer
nici pe el nu l-aş fi remarcat
dar marea i se spărgea sub ochi şi peştii îi ieşeau din mânecă
am să dau timpul puţin înapoi
nu voi lăsa niciodată viaţa să se risipească pe o noptieră prăfuită
trebuie să ştiu ce e cu peştii
sau poate cu marea
sau cine ştie, poate voi afla
ce e cu mine de îmi ies oamenii de sub piele ca şi cum eu nici nu aş fi!
~~~
2 comentarii:
Superba melodia, superbe versurile (ca de obicei). Dar regasesc tristete in ele... Oamenii... nu trebuie sa ai tu ceva ca sa-ti iasa de sub piele, poate ca asa trebuie sa fie... unii sa ramana, altii sa plece... cum spuneam la un moment dat, sufletul e un autobuz fara fund...oamenii vin, isi ocupa un loc la-ntamplare si pana la statia urmatoare trec zilele, lunile sau anii la rand...
Inca nu pot sa ma impac cu aceasta tristete din astfel de versuri ale tale...poate pentru ca o simt, o inteleg si... ma doare pentru tine. Vreau sa-ti fie bine!
Sunt bine draga mea...chiar sunt bine. Înţeleg că oamenii apar asemeni unor binecuvântări, aduc cu ei lumină, zâmbet, clipe frumoase, iar apoi...se retrag asemeni unei umbre. Uneori parcă nici nu ar fi fost! Îmi ia ceva vreme până mă obişnuiesc cu singurătatea asta sub carne, dar în rest...e bine :).
Când ne vom vedea, vei ştii că îmi este bine :). Te iubesc sufleta mea!
Trimiteți un comentariu