"Păi cine iubeşte şi lasă,
cine iubeşte şi lasă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
târâişu' şarpelui
şi pasu' gândacului,
vâjâitu' vântului,
pulberea pământului,
pulberea pământului."
(bolborosea Mara cu unghiile înfipte în sânul stâng)
în timp ce din gură îi ieşeau stoluri de corbi albi
purtând pe aripi cruci negre şi grele
asemeni pietrelor de moară,
în sufletul ei îşi făcuseră cuib şerpi peste şerpi
muşcând din ea până în carne bătrână
asemeni orelor fără de sfârşit
în ochii ei se adunaseră în haită toţi lupii timpului
ieşeau doar la lună plină dând-o la o parte
o rupeau peste tot pământul
"...vâjâitu' vântului,
pulberea pământului,
pulberea pământului."
(bolborosea Mara în timp ce din ea creştea o pădure de gânduri)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu