29 august 2011

Mă întreb dacă uneori putem plânge...



Mă întreb dacă uneori putem plânge?! Dacă putem plânge liberi. Păsări pe cerul sufletului nostru. Ţipete sau linişte. Mă întreb dacă uneori putem zbura cu aripi de piatră?! Dacă putem zbura unul altuia ca şi cum ne-am fi născut păsări încă o dată. Mă întreb dacă în altă viaţă am să pot fi ploaie?! Ploaia ta. Sau vânt. Mă întreb dacă mă pot naşte atingere sau privire. Ţi-aş fi fără să ştii. Mi-ai fi fără să vrei. Mă întreb dacă uneori pământul nu este prea departe?! Sau eu. Sau tu. Mă întreb dacă ştii că zâmbesc uneori singură deşi ştiu cât de în două e ruptă viaţa mea?! Zâmbesc pentru că eşti zâmbetul care îmi trece prin suflet şi-mi rămâne fiecărui mâine oricât de ploios. Mă întreb dacă uneori putem plânge?! Dacă putem plânge...aşa...doar să plângem. Un râu care aleargă mereu către un alt râu fără să-l doară pietrele sau munţii din sufletul lui. Vezi? Acolo, sub pleoapele acelea se naşte soarele, iar peste el trec păsări. Se trag una pe alta viaţă după viaţă. Mereu. Ştii, eu am să plâng totuşi...în timp ce tu îmi treci zâmbet prin tot sufletul meu!



2 comentarii:

DanyAlex spunea...

Putem plange cu totii zambind draga prietena. Iar zambetele si lacrimile se vor contopii formand susurul inimilor noastre pline de dragoste si daruire.

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Mulţumesc, Dany...pentru cuvinte şi prezenţă :). Uneori, zic eu, uneori, chiar şi plânsul tace. O seară frumoasă îţi doresc.