1 decembrie 2012

La mulţi ani, România! România, te iubesc...

(Sursa: internet)

Nu e perfectă. E departe de a fi perfectă. Dar mie nu îmi place perfecţiunea. Nu mi-ar da şansa de a mă auto-depăşi. Aş lâncezi în mine fără un scop anume. Nu aş putea trăi aşa. De aia îmi place aici. Aici trebuie să te zbaţi. Să găseşti o linie de plutire. Nimeni nu îţi dă de-a gata. Trebuie să fi aproape ireal. Sau prost bâtă cu mult noroc. Dar astfel de situaţii le găsim şi în alte ţări, nu trebuie să aruncăm cu pietre în a noastră. Nici să ne plângem de milă. Trebuie să ştim că suntem buni şi să ne dorim mereu să fim şi mai buni.

O iubesc pentru că e o luptătoare. Nu se dă bătută. Are în piept oameni frumoşi care îi dă un puls unic. Când îl are prea mare, când aproape deloc. Este ţara extremelor. Constantele noastre sunt bătrânii şi oala de lut în care ne modelează. Portul popular şi doina. Munţii şi pădurile. Pietrele. Izvoarele. Padişul. Ardealul. Babele şi Sfinxul. Zimbrii. Bănia. Maramureşul veşnic al dacilor. Râurile. Brâncuşi. Voievozii ei frumoşi şi înţelepţi. Iorga. Eminescu. Stănescu. Porumbescu. Vlaicu. Nadia Comăneci. Vrancea. Ţara asta ne iubeşte atât de mult, încât uneori şi inima îi plânge. Şi i se cutremură. Carpaţii noştri cei de toate zilele. Şi un soare mare şi frumos care peste peisajele acestea răsare cel mai frumos. Am fost în multe locuri în ţară. Am bătut-o cu piciorul şi am învăţat să o preţuiesc. Eu pe ea, ea pe mine. Este o dragoste reciprocă. Mi-a oferit mereu sprijin şi frumuseţe. Oameni frumoşi care au mereu o vorbă bună.

România este pâinea mea caldă de unde răzbate mireasma celor mai profunde emoţii. De multe ori m-am gândit că vreau să plec, dar niciodată nu m-am regăsit făcându-mi bagajele. Nu aş putea. M-ar sufoca cerul altor locuri. Eu pur şi simplu sunt român. Aşa mă simt. Nu mi-e ruşine şi mă simt bine în pielea naţiei mele. Ne place să facem totul altfel. Ne certăm ca la uşa cortului. Ne iubim în public. Ne respectăm. Ne ridicualrizăm. Ne demonstrăm mereu că suntem mai buni. Ne arătăm cu degetul, dar dacă o fac alţii, îi ia naiba aşa pe româneşte spus!

Ştim că putem mai mult, dar ştim că e timp pentru toate. Ştim că avem multe de făcut, dar le lăsăm pe ultima sută de metri. Ne furăm şapca, dar o patentăm de zeci de ori mai bine. Nu suntem foarte bogaţi, dar găsim mereu altenative. Alţii au inventat lucrurile, dar noi le adaptăm. Ei le stăpânesc, noi le redefinim. Ei au internetul, noi avem cei mai buni hackeri. Şi uite aşa.

Suntem ca în bancul acela...: "un tip are ceva de făcut urgent şi opreşte trei persoane pe stradă. prima îi răsounde că poate sp îi termine ce are de fpcut într-o lună. A doua într-o săptămână. Iar un student îl întreabă: cât mai e până la sesiune?". Da, noi suntem studentul! Pentru români nu există imposibil sau irealizabil. Dovadă că avem oameni de excelenţă în toate domeniile şi colţurile lumii. Oameni fără de care medicina, astronomia, sportul, matematica, informatica, muzica, cultura, cinematografia, fotografia, literatura, arta...nu ar fi fost la fel de valoroase.

Îmi iubesc ţara pentru că o iubesc. Nu am nevoie de motive să iubesc ceva ce deja există în inima mea. O iubesc pentru că e veselă. Spontană. Frumoasă. O iubesc pentru că nu ştiu altfel. E frumoasă pe cerul sufletului meu! Este prinţesa mea îmbrăcată în haine de Cenuşăreasă! Poate acum e cenuşi, dar nu e nimic! Va străluci ea din nou! Toate au un timp! Acum, e timpul să stăm în cenuşă poate şi să învăţăm să preţuim ceea ce suntem şi din ceea ce ne tragem!

Îmi iubesc ţara pentru că aici am văzut prima oară ochii mamei. Aici i-am auzit prima oară glasul. Aici m-a ţinut bunicul în braţe şi tot aici mi-a făcut bunica codiţe. Aici am învăţat să mă caţăr în copaci şi să mă julesc în genunchi. Aici am defilat şi am mâncat slănină prăjită cu colegii în practicile agricole. Aici am învăţat să scriu şi să folosesc scrisul ca şi mesaj al iubirii nu al destrămării. Aici am avut prieteni şi întâmplări de viaţă. Bune, rele...aici au fost.

Aici am devenit mamă. Aici mi-am auzit fetiţa plângând prima oară. Aici, pe acest pământ a păşit pentru prima dată. Aici am învăţat să fiu părinte. Atunci am înţeles România cel mai bine. Atunci am redescoperit-o. Atunci am ştiut că România va fi mereu căminul meu, inima mea, ţara mea! Augusta m-a învăţat cel mai frumos să simt vorba românească.

România a fost mama atâtor copii. Ne-a ajutat pe atât de mulţi să facem primii paşi. Să creştem. Să iubim. Ne-a pus aripi. Ne-a lăsat să zburăm. Indiferent dacă am părăsit-o...ea ne-a rămas.

Oriunde suntem, ne şopteşte pe toţi, iar noi...o auzim. O ducem cu noi peste tot şi ea vine cu noi oriunde. E o dragoste firească. Între o mamă şi copilul ei!


La mulţi ani, România! La mulţi ani, mamă ţară!
Sunt mândră că sunt român!


6 comentarii:

Nea Costache spunea...

Emotionanta declaratie neconditionata de iubire! Iubire de tara!
Aici m-am nascut si m-am realizat, aici am casa, familia si prietenii, aici sunt mormintele parintilor, bunicilor si mosilor mei, aici, in aceasta tarana voi trece si eu, alaturi de inaintasii mei! Aici sunt acasa, in tara mea, in Romania mea! LA MULTI ANI ROMANIA, LA MULTI ANI ROMANI!

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Mă bucură nespus de mult să vă revăd pe la han, Nea Costache. Îmi sunteţi mai mult decât un vizitator...sunteţi un om de al casei...bun şi drag.

Iubirea, fie ea pentru oricine şi orice, trebuie să fie înainte de toate...necondiţionată! Doar atunci e iubire adevărată de acolo...din adâncul inimii!

Vă mulţumesc încă o dată...

AC spunea...

La mulți ani România! Cu ce ocazie? Nu e nevoie de una anume! Fiecare zi este o minune că țărișoara noastră încă mai există după cât a fost și este de jefuită și de batjocorită.
Iubiți România pentru că ea vă iubește oricum ați fi! România suntem fiecare dintre noi!
Hai România, oriunde te-ai afla!

bulgaria spunea...

adevarat ca este o minune ca inca mai exista ... oricum la multi ani

Oana spunea...

Foarte frumos articolul intr-o vreme in care toti fug de Romania.

Pensiuni Moeciu spunea...

Romania este o tara aproape perfecta insa oamenii au uitat sa iubesca,sa o iubeasca iar ea se zbate sa supravietuiasca fara dragoste.